You are currently viewing CORNELIU ȘTEFAN:”Autoritățile centrale au fost informate încă de acum șase luni că infrastructura de la Paltinu este avariată, însă nu au întreprins nicio acțiune pentru remedierea problemei!”

CORNELIU ȘTEFAN:”Autoritățile centrale au fost informate încă de acum șase luni că infrastructura de la Paltinu este avariată, însă nu au întreprins nicio acțiune pentru remedierea problemei!”

În urmă cu puțin timp s-a încheiat ședința Comitetului Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Moreni – la care am participat – pe tema alimentării cu apă din sursa Paltinu.

Este revoltător că Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Administrația Națională „Apele Române” au tratat această situație cu o indiferență periculoasă. Conducta de aducțiune este avariată de peste șase luni, iar în tot acest timp nu s-a făcut absolut nimic pentru a fi reparată.

Ministerul Mediului și ANAR știau de șase luni. Și tot de șase luni nu au intervenit.
Au primit toate informațiile, au avut toate avertizările și, cu toate acestea, nu au luat măsuri. Iar astăzi s-a produs exact ceea ce au fost avertizați în tot acest timp – un dezastru pe care l-au văzut venind și pe care nu au avut nici voința, nici capacitatea să îl oprească.

Peste 100.000 de oameni sunt deja afectați – școli, grădinițe, spitale, instituții publice, iar Ministerul anunță că abia marți operatorul de apă ESZ va suplimenta rezervele. Este inadmisibil!

Împreună cu prefectul județului Dâmbovița, Marian Tănase, și cu primarul municipiului Moreni, Gabriel Purcaru, am identificat soluții rapide pe termen scurt și facem tot ce ține de noi pentru a reduce impactul asupra oamenilor.

Sunt alături de toate comunitățile din Dâmbovița atunci când au nevoie de sprijin și solicit Ministerului Mediului și ANAR să rezolve de urgență această criză, așa cum o impune gravitatea momentului.

Dâmbovițenii nu au nicio vină pentru deciziile luate greșit la nivel central. Oamenii din Moreni nu cer scuze și justificări. Cer apă potabilă. Și au tot dreptul!

Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița