CASELE VECHI ALE TÂRGOVIȘTEI: Casa Augustin Ionescu

CASELE VECHI ALE TÂRGOVIȘTEI: Casa Augustin Ionescu

Casa Augustin Ionescu este o locuință deosebit de spectaculoasă construită la sfârșitul secolului al XIX-lea, fiind situată în orașul Târgoviște, pe strada Grigore Alexandrescu, la nr. 33-35, având indicativul Db—II-m-B-17174, așa cum reiese din Lista Monumentelor Istorice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113, din 15 februarie 2016. Imobilul, deși nu are etaj, dar având multe camere, totuși, atrage atenția prin înfățișarea de casă a unor oameni înstăriți ca multe asemenea clădiri ale orașului construite la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.

Casa are șase camere și o scară dublă, la exterior prezintă ornamentații cu stucatură la ferestre, iar în interior se găsesc ornamente în stucatură  și pictură realizată de meșteri italieni, dar care astăzi nu se mai păstrează; în plus casa deține și astăzi sobe originale Meissen și Bavaria, precum și vitralii și oglinzi de cristal.
În urma discuțiilor purtate în 2018 cu unul dintre proprietarii casei, am aflat că acesta a renovat și restaurat casa în două etape în anii 2004 (lucrări de consolidare) și între 2007-2009, grație unui restaurator desăvârșit și profesionist Titus Canache, renovare și restaurare realizată numai din fonduri proprii cu mari sacrificii materiale, deși întocmise toată documentația necesară pentru Ministerul Culturii și Patrimoniului, demersuri rămase însă fără ecou foarte multi ani.

Casa este construită în 1897 și a aparținut pentru o perioadă foarte scurtă de timp Societății de bazalt (din București), după care a intrat în posesia lui Constantin (Titu) Iliescu ca urmare a unei datorii financiare a acestei societăți către tatăl lui Constantin Iliescu, care ar fi deținut în București o bancă. Ulterior casa a fost ipotecată de Victor Bajol în 1900 Societății Miniere Române cu sediul în București, Bulevardul Academiei nr. 4, reprezentată prin procuratorul D. Athanasiu, în baza actului de ipotecă autentificat de Tribunalul Ilfov și certificat în Registrul de Inscripțiuni al Tribunalului Dâmbovița, nr. 55/1900, iar ulterior, a fost cumpărată la 6 octombrie 1908 de către Constantin C. Iliescu (Titu).
Așa cum este precizat în Monitorul Oficial din 3 iunie 1905, la începuturile sale, casa se învecina la răsărit cu strada Poet Grigore Alexandrescu, la apus cu strada Vestei, la miazăzi cu proprietățile lui Vasile Dumitrescu Giugălea și V. Mihăilescu, foste Ion Filip și la miazănopate cu proprietățile lui Ion Câmpeanu de la care a și cumpărat terenul, actualmente capela Israelită și Tone Filip, avea grajduri, bucătărie de vară și 2 dormitoare pentru  angajați.

Camerele laterale (sufrageriile actuale ale imobilului) erau utilizate pe post de salon, iar cealaltă cameră fiind dormitor. Din camera centrală (cea mai mare, sufrageria casei de 25 mp) se deschideau alte 2 camere laterale (și ele comunicau cu saloanele prin uși mascate). Saloanele la rândul lor comunicau cu alte 2 camere mai mici (totul e simetric), una din aceste camere fiind biroul domnului Titu Iliescu (fost consilier al Primăriei Comunei Târgoviște), care avea ieșire spre stradă.

La începuturile sale, casa a fost locuită de Constantin (Titu) Iliescu (inițial Eliascu, apoi Eliescu și în final Iliescu) care a fost căsătorit cu Maria Gavrilescu, foarte talentată la pictură, fiica unui mare moșier din Răzvad. Din această căsătorie au rezultat patru copii, trei fete și un băiat, toate cele trei fete căsătorindu-se cu persoane din societatea înaltă a orașului, și care au primit ca zestre, case de mare valoare. Fiica cea mare, Olga, s-a căsătorit la 5 mai 1935 cu Lăzărică Petrescu (1901-1990), avocat, prefect și fost primar al orașului Târgoviște, locuind în una dintre cele mai interesante case din oraș ridicată la sfârșitul secolului al XIX-lea în stil neoclasic-baroc.
Avocatul Lăzărică Petrescu devenise deja un personaj celebru, după ce anterior petrecuse câțiva ani ca procuror pe lângă Procuratura Ilfov și Procuratura Buzău, iar în 1933 fusese înscris pe baza solicitării sale către Ministerul Justiției, ca avocat definitiv în baroul Dâmbovița. Nu se cunosc cu exactitate cauzele, dar tinerii Olga și Lăzărică Petrescu nu au avut copii, drept urmare au înfiat o fată (Lili, căsătorită cu un sculptor bucureștean, George  Ardeleanu).

Dora, cea de-a doua fiică a lui Titu Iliescu, s-a căsătorit cu un ofițer ajuns înaintea  pensionării la gradul de colonel: Augustin Ionescu. Dora si Augustin au avut împreună o fată pe nume Mariana, cunoscută de cei apropiați ca Maia. Aceasta s-a căsătorit în București cu un regizor de film Dinu Negreanu, alături de care a plecat din Romania în 1968 și s-a stabilit în California, unde au adoptat numele de familie Negry.

Mietta (1913-1971) este cea de-a treia fiică a lui Titu Iliescu, și a fost căsătorită cu ofițerul de cavalerie Victor Dumitrescu, cei doi locuind în București.

Cele trei surori, au avut cum spuneam mai sus, un frate Cornel Iliescu (Comi), născut la 25 iulie 1908 la Târgoviște, raionul Ploiești, conform extractului de  naștere nr. 192, eliberat de Sfatul Popular al Raionului Târgoviște, acesta fiind singurul din familia  Iliescu ce a locuit în casa din Târgoviște până la moartea sa.
Maiorul Cornel Iliescu era cunoscut celor apropiati și în rândul elevilor Școlii de Cavalerie, ca fiind „Comi”, un diminutiv de la adjectivul comic, pentru glumele sale pline de haz. Ofițerul de cavalerie a fost căsătorit cu o femeie foarte frumoasă de origine germană, blondă ca toate nordicele și care până la vârsta senectuții și-a păstrat toate atributele feminine.

Cornel Iliescu a urmat până în 1919 cele 4 clase primare în orașul natal, după care gimnaziul și liceul au fost absolvite în 1928 la  Liceul Teoretic Ienăchiță Văcărescu. De aici, drumul său în viață a început prin înscrierea la Facultate de Filosofie din București, iar începând cu 17 august 1929, a fost admis la Școala de Ofițeri  de Cavalerie din Târgoviște, instituție pe care a absolvit-o în 1931. La scurt timp, a fost repartizat comandant de pluton la Regimentul 4 Roșiori (07/1931 – 04/1932), iar de aici a fost mutat în Regimentul 11 roșiori (locotenent), până în mai 1936, cu detașare în  garnizoana din Cernăuți (1934-1936), unde a fost adjutantul colonelului Sănătescu. La Cernăuți, a cunoscut-o pe Vera Schmidtchen (născută în 1910 la Odessa – 1995), fiica consulului german la Cernăuți  – Friederich Schmidtchen (născut în 1891 în Oslo, Norvegia și decedat în 1930) și a Claudiei Schmidtchen (născută Czernogorova, în 1891 la Riga). Cornel Iliescu și Vera Schmidtchen s-au căsătorit la 28 octombrie 1934. Doamna Iliescu – Frau Iliescu, a fost o femeie foarte frumoasă, pedantă, fiind profesoară de limba germană – în privat, și mulți copii târgovișteni au învățat corect și frumos graiul lui Goethe.

Cornel Iliescu și-a completat educația militară urmând cursurile Școlii de echitație la Sibiu (1933-1934), apoi a venit la Școala de Ofițeri de Cavalerie Târgoviște, căpitan, ca instructor (1936-1938), apoi comandant de escadron de elevi (1938-1942).
De aici, timp de un an de zile, până în aprilie 1943, Cornel Iliescu a fost director de curs la Centrul de Instrucție Cavalerie de la Sibiu, de unde s-a întors la Școala de Ofițeri de Cavalerie „Regele Ferdinand” de la Târgoviște, îndeplinind funcția de comandant de escadron. Apoi a făcut Școala Superioară de Război la București între anii 1943-1945, cu un curs de specializare ofițer de stat major pentru armată și grupuri de armată în Germania, la Karlsruhe- Kriegsakademie.

În timpul celui de-al doilea război mondial, Cornel Iliescu a participat la campania de pe frontul de est ca ofițer în Divizia 8 Cavalerie în Crimeea și Stepa Calmucă (17 iulie-11 noiembrie 1942). În campania din 1942 a fost comandantul grupului de cercetare al grupării Grodek-Korne. În cursul anului 1942, a fost rănit de 2 ori la mâna dreaptă și în abdomen și evacuat aerian la 11 noiembrie 1942.
A fost apoi ofițer de legătură în Marele Stat Major până la 30 ianuarie 1945 pe frontul de vest în Ungaria și Cehoslovacia, iar după aceste campanii, a fost avansat începând cu 16 iunie 1945, la gradul de maior. Cariera militară a continuat, maiorul Cornel Iliescu și a îndeplinit timp de trei luni (septembrie-decembrie 1945), funcția de Șef Birou Instrucție – Divizion 2 Călărași purtat Ghergani, iar ulterior, până în august 1947, a fost Șef Birou 4 Stat Major – Brigada mixtă Care de Luptă.
Timp de un an de zile, a revenit ca ofițer– Șef de Stat Major, la Școala de Ofițeri de Cavalerie din Târgoviște, până în octombrie 1948, iar de aici, a fost numit până în august 1950, Șef de Stat Major – Brigada a II-a Cavalerie.
Către sfârșitul carierei militare, maiorul Cornel Iliescu a fost trecut în rezervă la 5 iulie 1950,  conform Ordinului M.F.A nr. 307 și în conformitate cu legea nr. 293/1947, iar de la 29 aprilie 1969, a fost trecut în retragere pentru limita de vârstă, în baza Ordinului M.F.A. nr. MC 00176 din 29/04/1969.

Locotenent colonel Corneliu Iliescu, a decedat la 23 august 1997, fiind înmormântat în cavoul familiei Iliescu/Abagiu aflat în Cimitirul Central din Târgoviște.

 

Mulțumim doamnei Simona Angelescu, pentru amabilitatea și disponibilitatea de a ne fi pus la dispoziție informații, documente și fotografii din familia Constantin (Titu) Iliescu, un adevărat tezaur de istorie locală.

 

Surse:

– Arhivele Militare Române, dosar personal Cornel Iliescu;

– Octav Moldoveanu, Duplicitatea gândirii, Editura Typodas Press, Ploiești, 2009;

– Alexandru Manafu Târgoviște, Cavaleria română. Artă, credință, spirit și tradiție, Centrul Tehnic Editorial al Armatei, București, 2010;

– Florea Șerban, Istoria minunată a cavaleriei române, Editura Semne, București, 2013.

Prof.dr. Cornel Mărculescu