Situată pe bulevardul Carol I din Târgoviște, în imediata apropiere a fostului rond Ciocârlan, nefiind înscrisă până acum în Lista Monumentelor Istorice din județul Dâmbovița, casa a fost construită în 1928 după planurile arhitectului de origine română, Romano de Simon. Primul proprietar și cel care a solicitat serviciile arhitectului născut la Târgoviște, a fost Toma Gheorghe, născut în 1886 la Sodol-Bran. Acesta a urmat șapte clase primare în localitatea natală, după care a sosit în orașul Târgoviște la unchiul său Balaban, a cărui soție era sora tatălui lui Tomescu. Originar tot din Bran, negustorul Balaban deținea o manufactură pe centrul vechi al orașului Târgoviște, unde Toma Gheorghe a intrat ca băiat de prăvălie. Când timpul îi permitea, Toma Gheorghe nu uita de locurile natale și mergea cu trenul până la Pietroșița, iar de acolo pe jos își continua drumul și aranja cu un grănicer să-l treacă noaptea la Bran. Pe când se afla la cota 1000, Toma Gheorghe s-a întâlnit cu Haiducul Tomescu din Galați, care l-a marcat într-atât, încât, a preluat de la acesta numele de Tomescu, adoptat câțiva ani mai târziu.

Gheorghe Toma s-a căsătorit cu Virginia Oprean (născută în 1903 la Medgidia), cea care fusese înfiată de Iorgu Oprean, un mare moșier al orașului. În urma căsătoriei, familia Gheorghe și Virginia Toma au primit de la Iorgu Oprean ca dotă de nuntă, o sumă importantă de bani cu ajutorul căreia au deschis în anul 1928 prăvălia „La Miron Tomescu”, pe locul unde astăzi se înalță falnic Hotelul Dâmbovița. De menționat este faptul că în momentul deschiderii prăvăliei, cei doi frați Gheorghe și Miron și-au schimbat numele din Toma în Tomescu, însă afacerea era totuși administrată mai mult de către Gheorghe Tomescu, deoarece fratele Miron, fiind bolnav de plămâni, acesta stătea mai mult plecat în Elveția pentru tratament ( a decedat la vârsta de 33 ani, în anul 1936). Prăvălia care avea drept etalon ca slogan „La Tomescu se vinde ieftin”, avea la un moment dat 40 de angajați, iar pentru a-și respecta blazonul, zilnic trei băieți numiți de seara, umblau a doua zi prin oraș să vadă care sunt prețurile cu scopul de a putea fixa acele prețuri minime sub cele ale magazinelor concurente.

Un lucru demn de apreciat pentru acele vremuri din perioada interbelică, este faptul că Gheorghe Tomescu acorda salariaților săi salarii duble de Paște și de Crăciun, le oferea cadouri, iar de sfânta sărbătoare a învierii Domnului nostru Iisus Hristos, îmbrăca toată familia angajaților. Un alt aspect deosebit cu care magazinul „La Miron Tomescu” își câștigase respectul bine meritat, este faptul că în momentul în care un client venea și cerea un articol pe care prăvălia nu îl avea în acel moment, în maximum trei zile de la solicitarea acestuia, produsul respectiv era adus, având oportunitatea de a lucra cu magazinul „Vulturul de Mare” din București. De asemenea, la bunăstarea și creșterea încrederii în rândul populației târgoviștene, un rol important l-a avut și contabilul Motrun, cel care la rândul său, deținea o cârciumă pe locul unde astăzi funcționează Casa de Cultură a Sindicatelor.

În timpul celui de-al doilea război mondial, toți băieții de prăvălie care lucrau „La Miron Tomescu” au plecat pe front, iar Gheorghe Tomescu asigura și plătea salariile familiilor acestora, printre aceștia numărându-se și Costică Dumitrescu, înrolat în Divizia Tudor Vladimirescu, cel care, ulterior, la sfârșitul războiului și odată cu venirea comuniștilor la putere, a ajuns mare membru de partid și chiar prim secretar al orașului Târgoviște în 1946. Este bine cunoscută politica prin care comuniștii deposedau de proprietăți și imobile pe toți care deținuseră așa ceva înainte de izbucnirea celui de-al doilea război mondial, aceștia fiind considerați chiaburi și uneltitori împotriva statului. În acest context, noul secretar al orașului Costică Dumitrescu, a venit la Gheorghe Tomescu și i-a transmis că trebuie naționalizate atât casa în care locuia pe Bulevardul Carol I, cât și magazinul „La Miron Tomescu”.

Neuitând de binele făcut pe când era baiat de prăvălie la magazinul acestuia, Costică Dumitrescu i-a comunicat lui Gheorghe Tomescu că trebuie să cedeze magazinul, unde poate rămâne ca salariat al acestuia, dar în schimb, poate păstra casa. Inițial, Gheorghe Tomescu a refuzat oferta, dar pentru că secretarul orașului Costică Dumitrescu tot insista și venea mereu cu aceeași propunere, a fost nevoit să accepte „târgul”, reușind astfel să salveze casa, aceastuia rămânându-i practic singura avere. Nemaiavând niciun venit, Gheorghe Tomescu a fost muncitor necalificat la Întreprinderea Victoria până în 1955 când a ieșit la pensie.

Gheorghe Tomescu a avut doi fii, pe Virgil (1926-1990) și Sorin Marin Ion (născut în 1938). Virgil Tomescu a fost dat afară de la Facultatea de Textile din București, pe motiv că era fiu de chiabur, în timp ce Sorin Tomescu, după ce a reușit să termine șapte clase  în anul 1952 în orașul Târgoviște, nu a mai fost aceeptat la niciun liceu din oraș, motivându-se aceeași sorginte de fiu de chiabur. Totuși, în 1953 este obligat să urmeze Centrul Școlar pe care l-a absolvit în 1955, iar un an mai târziu s-a angajat ca mecanic la Spitalul Județean din oraș. Dorind să urmeze și cursurile liceale, Sorin Tomescu reușește să finalizeze în 1961, la Seral, Liceul Ienăchiță Văcărescu. În același an, se înscrie la Facultatea de Instalații pentru Construcții din București, pe care o termină în 1967, iar pentru că a fost șeful Asociației Studenților și absolvind printre primii, a fost repartizat la Institutul de Proiectări din București. Aici, a depus o muncă lăudabilă și apreciată, fiind printre cei care și-au adus concursul la planurile inițiale privind proiectarea noii clădiri a Teatrului Național din București (vechea clădire situată pe Calea Victoriei fusese distrusă la 24 august 1944, în timpul celui de-al doilea război mondial), inaugurată la 20 decembrie 1973 cu mare fast, chiar dacă arhitectura clădirii era neterminată la exterior. Cu toate acestea, deși avea un serviciu important, totuși, Sorin Tomescu a fost nevoit să plece din București din lipsa unei locuițe proprii (locuia la o mătușă în Piața Chirigiu, în spatele actualei Catedrale a Neamului din București), și s-a întors la Târgoviște în 1969, cu atât mai mult cu cât casa natală situată pe Bulevardul Carol I, fusese eliberată de către foștii chiriași impuși de către comuniști. Timp de trei ani, între 1969-1972, Sorin Tomescu a lucrat la Consiliul Județean Dâmbovița, după care, în perioada anilor 1972-1991, până la pensionare, a lucrat ca înginer șef de instalații la I.C.M.D. Deși s-a pensionat în 1991, totuși a continuat să lucreze până în 2008, la firma IULCOVER, administrată de fostul edil al orașului Iulian Furcoiu și de către Veronel Tomescu.

Mulțumim domnului Sorin Tomescu, fiul negustorului Gheorghe Tomescu, pentru amabilitatea oferită de a putea vizita această casă, precum și pentru informațiile prețioase și fotografiile de familie oferite

Prof.dr. Cornel Mărculescu