Casa este situată în orașul Târgoviște pe Calea Domnească la nr. 190 și a aparținut la începutul secolului al XX-lea surorilor Pârjolescu, care au deținut mai multe imobile pe colțul Căii Domnești cu strada Ion Heliade Rădulescu, acolo unde au stat cu chirie soții Anton și Elena Bulandra.
Casa în care a văzut lumina zorilor la 13 martie 1881 viitorul actor Tony Bulandra, este o casă destul de mare, având fațada îndreptată spre curte și un aspect tipic al clădirilor construite la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Imobilul construit în stil clasic, fără etaj, dar cu un parter aflat mult deasupra de sol (dedesubt fiind spații mari și înalte ale pivniței), are o intrare deosebit de generoasă ce prezintă două mici coloane în părțile laterale, cu urcarea câtorva trepte și un fronton cu unele motive florale din gips.
În perioada interbelică, în această casă a locuit și medicul colonel Condeescu, șeful spitalului militar de la Teiș.
Tony Bulandra actorul născut în târgul Târgoviștei la 13 martie 1881, a fost fiul lui Anton Bulandra, de fel din Suceava, numele de familie fiind un derivat de la Buleandră, un nume des întâlnit în rândul familiilor din Bucovina.
Deși a fost școlit să învețe farmacia la Munchen, totuși, Anton a fost atras de alte activități cu impact economic: agricultura și extracția petrolului, acesta ocupându-se mai mult de administrarea unei moșii destul de întinsă pe care o deținea la Slobozia Moară, în apropiere de localitatea Ghergani, județul Dâmbovița.
Mama viitorului actor, Elena Schwab, a fost fiica unui farmacist care a ținut „spițerii” la Turnu Severin și Calafat. Anton și Elena s-au cunoscut la Turnu Severin, unde s-au și căsătorit, după care, la scurt timp s-au mutat la Târgoviște, unde, tatăl Anton Bulandra a deschis o farmacie pe care a administrat-o până în 1883.
Familia Anton și Elena Bulandra au avut 11 băieți și o fată, dintre care un băiat și o fată, au murit la scurt timp după naștere, iar șapte frați au participat la Războiul pentru Întregirea Națională. Un aspect deosebit de interesant este legat de nașterea lui Anton (Tony) Bulandra, care s-a născut la Târgoviște la 13 martie 1881, fix la un an după primul frate Gheorghe (13 martie 1880), cel care a moștenit de la părinții săi „spițeria”, și a fost proprietarul unei importante farmacii în perioada interbelică pe Calea Griviței din București.
Despre copilărie și anii de școală, Tony Bulandra își amintește: „Copilăria mi-am petrecut-o la moșie, la părinții mei. Nu voi uita niciodată clipele când porneam și sburdam pe întinsul câmpiei, în bătaia soarelui, printre lanuri… Asta e tot… Liceul, l-am făcut la București. Nu eram un elev prea bun. Capul nu-mi era la învățătură. În schimb, declamam la toate serbările școlare. De pe atunci, se născuse, în sufletul meu, dragostea pentru teatru…țin minte că primul spectacol pe care l-am văzut, a fost la Grădina Dacia Când eram în clasa VI-a de liceu am intrat la conservator. Părinții mei s’au opus. A trebuit să le promit solemn că îmi voi da bacalaureatul. Cu condiția aceasta mi-au îngăduit…la conservator, am fost elevul maestrului Nottara…Eram unul dintre elevii săi preferați…Își puneau mari speranțe în talentul meu…Sunt fericit că așteptările nu i-au fost înșelate…“.
A făcut studiile la Conservatorul de Artă Dramatică din București sub îndrumarea lui Constantin I. Nottara, iar în 1902, Tony Bulandra a debutat pe scena Teatrului Național din București în piesa „Pygmalion” a lui Bengescu-Dabija, în rolul lui Phadrel. Deoarece în anul doi de conservator a căzut la examenul de bacalaureat, „fiindu-i rușine să dea ochii cu familia”, Tony Bulandra a plecat în turneu cu trupa Nottara și a jucat rolul lui Laert din Hamlet. Despre acest episod, actorul povestește cu nostalgie: „Mi-am dat bacalaureatul. Părinții mei, ar fi vrut să mă facă avocat…Am dat chiar și un examen la drept. Pe urmă m-am lăsat. Teatrul devenise marea mea pasiune. Am plecat la Paris, unde am urmat cu Silvain. Reîntors în țară, am debutat pe scena Teatrului Național cu rolul Phadrel din Pygmalion”.
Tony Bulandra a înființat în 1914 împreună cu soția sa, Compania dramatică Mărioara Voiculescu-Bulandra, dar și Teatrul Modern și în 1915 Teatrul Comedia, denumit ulterior Teatrul Regina Maria, iar în 1924 a pus bazele Companiei Bulandra-Maximilian-Storin. Timp de 40 de ani, de la debutul său pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti şi până la moarte, acest mare actor a fost considerat drept interpretul ideal al eroilor romantici sau al cuceritorilor irezistibili şi totuşi neîmpliniţi din dramele de salon ale timpului. În februarie 1933, cu prilejul împlinirii a treizeci de ani de carieră, actorul Tony Bulandra își amintea de primele contacte cu scena teatrului românesc: „Am văzut primul spectacol de teatru la Grădina Dacia, fiind în clasa întâia a gimnaziului Shewitz. După un examen, tata m-a dus să văd piesa „Doi sergenți”. Spectacolul m-a impresionat foarte mult. Bănuiesc că rolurile principale le jucau Grigore Manolescu, maestrul Nottara și Aristizza Romanescu. Pe urmă am început să mă duc singur la Național, la galerie. Îmi intrase în cap să mă fac actor, deși tata ambiționa să aibă un fiu militar”.
Actriţa Lucia Sturdza Bulandra (1873-1961), născută la 25 august 1873 la Iași, era o descendentă a domnitorului Mihail Sturdza (1834-1849), în timp ce bunicul Vasile Sturdza, din marea familie boierească a Sturdzenilor, fusese membru al cămăcămiei de trei și primul președinte al Consiliului de Miniștri de la Iași după Unirea Principatelor Române sub conducerea colonelului Alexandru Ioan Cuza. În cartea sa „Amintiri…Amintiri…”, marea doamnă a teatrului românesc l-a portretizat pe soţul ei, aşa cum şi l-au amintit şi colaboratorii săi, ca pe un actor care a jucat la acelaşi nivel artistic, indiferent de anvergura partiturii. Chiar şi soţia lui s-a întrebat în ce consta secretul succesului acestui actor, care o suprindea mereu, chiar dacă că îi divulgase multe dintre tehnicile lui.
Cum a reuşit Tony Bulandra să fie un actor de mare clasă? Marea doamnă a teatrului românesc, Lucia Sturdza Bulandra explică: „Ceea ce l-a ajutat pe Tony în munca lui teatrală a fost cultura generală, dobândită mai întâi la Conservator şi pe urmă la Paris, necontenit lărgită prin urmărirea tuturor manifestărilor de artă: reprezentaţii ale actorilor străini, expoziţii de pictură şi sculptură, sport etc. Toate la un loc completau baza artistică în care se împleteau darul înnăscut şi dragostea pătimaşă pentru artă. Simpatia ce iradia din el l-a ajutat mult să cucerească publicul care întotdeauna se lasă atras de adevăr, frumuseţe şi lumină. Fără el, fără sprijinul lui, fără calmul, tactul, modestia şi neclintita lui dragoste pentru teatru, n-aş fi putut înfăptui nimic, n-aş fi putut rezista atâtor greutăţi…acasă, împreună, trăiam întreg conținutul pieselor, punerea în scenă, intențiile autorului, știam ce mobilă ne trebuie, ce perdele…Insist asupra atâtor amănunte, pentru a lămuri faptul că Tony și cu mine ne integram muncii teatrale în tot complexul și generalitatea ei. Dar pentru compunerea rolurilor ce avea de interpretat, pentru memorizarea textelor, acasă nu l-am auzit pe Tony rostind replicile, decât atunci când mă ruga să-l ascult, pentru a-și da seama dacă le-a memorizat perfect…”.
De numele lui Tony Bulandra, se leagă primul film din istoria cinematografiei românești: AMOR FATAL, film regizat de tânărul de 20 de ani Grigore Brezeanu (fiul actorului Iancu Brezeanu), la debutul său în cinematografie, film mut care îi are ca protagoniști pe Lucia Sturdza și Tony Bulandra, alături de care au mai jucat și actorii C. Neamțu-Ottonel, Aurel Barbelian și Grigore Brezeanu, având ca scenariu piesa lui Marc Fournier, care la acea vreme se juca pe scena Teatrului Național din București. Premiera acestui film a avut loc pe 18 septembrie 1911 în Sala „Pathe” din „Hotel de France” de pe Calea Victoriei, iar după premieră, începând cu 26 septembrie 1911, filmul a rulat la Cinema Apollo (pe Str. Doamnei nr. 4, propietar Mitică Georgescu).
Despre impactul pe care l-a avut pelicula, ne amintește presa vremii, care în paginile dedicate evenimentului concluziona că scurtmetrajul turnat în București și Băneasa, nu s-a prea bucurat de multă simpatie din partea publicului: „Unii dintre cei mai buni actori ai noștri au jucat pentru cinematograf și un film în care ei figurează și se reprezintă. Acest film e interesant numai fiindcă figurează în el actorii noștri, nu și prin felul în care ei joacă. Dacă acești artiști – am spus doar că sunt printre cei mai buni pe care-i avem – au totdeauna succes când apar pe scenă, nu tot așa se întâmplă și când e vorba de performanța lor cinematografică. Aceasta înseamnă că, chiar și pentru actori dintre cei mai dotați, a juca pentru public nu e tot una cu a juca pentru aparatul cinematografic. Diferitele mișcări pe care actorii, în jocul lor, le fac în raport cu aparatul, îndepărtându-se sau apropiindu-se, fac ca ei să fie reproduși când prea mari, când prea mici. Actorii experimentați privesc prea des spre aparat, ca și cum ar privi publicul sălii de teatru”.
După realizarea și lansarea acestui film la 18 septembrie 1911, Lucia Sturdza și Tony Bulandra s-au căsătorit la scurt timp, pe 5 aprilie 1912, ceea ce a demonstrat că într-adevăr Amorul a fost Fatal. Au mai urmat alte două pelicule în care Tony Bulandra a jucat: „Dragoste la mănăstire” (1912) și „Trenul fantomă” (1933), o modestă peliculă de la care ne-au rămas vii chipul şi vocea lui Bulandra pentru generaţiile actuale sau pentru cele viitoare.
Tony Bulandra a murit la 5 aprilie 1943 în București, iar pentru cariera sa artistică a fost distins cu „Steaua României”, în grad de comandor, cu Ordinul „Meritul Cultural” și cu „Legiunea de Onoare Franceză”. Cu ocazia organizării înhumării marelui actor, domnul Horia Oprescu, directorul Teatrului Municipal din Bcurești, a rostit o impresionantă alocuțiune, din care spicuim: „Cu Tony Bulandra se duce un adevărat prinț al teatrului românesc. De 40 de ani încoace, acest mare actor a pus în slujba Țării Românești, un talent strălucit, o plasticitate fizică plină de noblețe, o muncă uriașă. Pe scenă un talent ce descinde dintr-o dinastie ce n-are urmași. În viața de toate zilele, un mare Domn. Patruzeci de ani, Tony Bulandra a fericit atâtea generații de spectatori care iubeau în el o linie de rară distincție, un timbru de glas fără egal, un gest care completa verbul său cu inflexiuni ce vibrau în adâncimi de suflet! Cu Tony Bulandra moare cel mai romantic slujitor al scenei noastre. Teatrului Municipal i-a revenit cinstea de a-l avea colaborator ultimele două stagiuni. Pentru marele public, Tony Bulandra era vedeta strălucită, căreia ropotele de aplauze i se adresau cu adevărată admiraâie și afecțiune, era comediantul cu glas armonios timbrat și siluetă de efeb, era vrăjitorul de iluzii și duioșii, era tălmăcitorul atâtor pasiuni și patimi, și avânturi, cu care mii de oameni au râs și au plâns, prin râsul și lacrimile lui. Pentru noi, câțiva care am avut norocul să-i stăm în preajmă, dincolo de faldurile cortinei și de luminile rampei, Tony Bulandra a fost un suflet cu vibrații de cea mai nobilă omenie, a fost un neostenit muncitor și a fost, pare surprinzător, așa de modest încât părea uneori timid. Chinuit de o boală neiertătoare, actorul nu voia să cedeze. În ultima vreme, intra în cabină, înainte de începerea spectacolului, copleșit de dureri atroce, stors de nopțile de chin și părând la capătul puterilor omenești. Când îi venea însă replica, se ridica și cuprins parcă de forțe neștiute, intra în scenă. Vă mărturisesc că adesea eram convins că va muri ca Molière, pe scândurile scenei…”.
Surse:
–L`Independence Roumaine. Quotidien politique, economique et litteraire, 7/29 octombrie 1911;
–Realitatea Ilustrată, Anul IV, nr. 156, 23 ianuarie 1930;
-Ioan Massoff, Viața lui Tony Bulandra, Editura Socec&Co., București, 1931;
-F.O. Fosian, 87 de artiști bucureșteni din teatru, operă și revistă. Portrete, biografii, amintiri, Editura Cultura Poporului, București, 1936;
-Lucia Sturdza Bulandra, Amintiri…amintiri…, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1960;
-Mihai Vasiliu, Lucia Sturdza Bulandra, Tony Bulandra – biografie, Editura Meridiane, București, 1961;
-Tudor Caranfil, În căutarea filmului pierdut, Editura Meridiane, București, 1988;
-Cristina Corciovescu, Bujor T. Rîpeanu, 1234 cineaști români. Ghid Bio-filmografic, Editura Științifică, București, 1996;
-Călin Căliman, Istoria filmului românesc 1897-2000, Editura Fundației Culturale Române, București, 2000.
Prof.dr. Cornel Mărculescu