Ziua de 25 Octombrie reprezintă în memoria colectivă amintirea unei zile de împlinire naţională, ziua devenită simbol al tuturor bătăliilor şi eroilor neamului românesc care s-au jertfit de-a lungul timpului pentru idealul și cauza românească. Începând din anul 1830, anul înfiinţării armatei române moderne, și până în anul 1951, în conștiința românească nu a existat o zi dedicată exclusiv sărbătoririi acestei instituţii Armatei române.
Reorganizarea pe baze moderne a armatei române a fost înfăptuită în timpul lui Alexandru Ioan Cuza, cu sprijinul Franţei, când cele două armate ale Principatelor Române recent unificate în 1859, au intrat sub comanda unui singur general: Emanoil Florescu. Chiar din primele zile ale domniei sale, Cuza a acordat atenţia cuvenită armatei române, pentru a face faţă oricărei eventualităţi, făcând numeroase demersuri pe lângă guvernul Franţei, în scopul de a aduce o misiune militară, compusă din ofiţeri de administraţie şi ofiţeri combatanţi, pentru instruirea trupelor române.
După Războiul de Independenţă din 1877-1878, când armata română s-a aflat în centrul atenței publice, aceasta a participat anual la manifestările organizate cu prilejul Zilei Înălţării Domnului, devenită ulterior, după Primul Război Mondial, Ziua Eroilor, dar şi la cele din 10 mai de Ziua Naţională a Regatului Românei. În schimb, dacă armata română nu a beneficiat de o zi aniversară, totuși, categoriile de forţe armate, respectiv diferitele genuri de arme, unităţi şi mari unităţi îşi sărbătoreau ziua în funcție de praznicul propriilor patroni spirituali. Toți aceşti patroni spirituali, au fost confirmaţi pentru a fi celebrați de toate categoriile de forţe armate prin Înaltul Decret Regal nr. 1621 din 24.05.1929, iar pentru unităţile ce aparţineau aceluiaşi tip de armă prin Înaltul Decret Regal nr. 1343 din 17.04.1931.
Recunoaşterea importanţei zilei de 25 octombrie 1944 pentru istoria Armatei Române şi implicit a istoriei naţionale, în ansamblul ei, este pusă în evidenţă şi de faptul că autorităţile timpului şi-au asumat chiar riscul unor speculaţii nefavorabile lor, care puteau asocia faptele de arme cu ziua regelui Mihai, născut tot într-o zi de 25 octombrie, sau cu forma de guvernământ existentă înainte de 30 decembrie 1947. Astfel, ziua de 25 Octombrie 1944 semnifică data eliberării totale a nord-vestului Transilvaniei de sub ocupaţia şi administraţia străină. Chiar dacă acest teritoriu a fost preluat iniţial de administraţia sovietică, fiind retrocedat României pe 9 martie 1945 (la câteva zile după instalarea guvernului Groza, pe 06.03.1945), în ziua de 25 octombrie 1944 Armata Română a trăit un moment înălţător, prin atingerea granițelor recunoscute de areopagul parizian la Versailles între anii 1918-1920.
Merită amintit că prin Ordinul de Zi nr. 392 din 29 octombrie 1944, generalul Gheorghe Avramescu, comandantul Armatei a 4-a, s-a adresat militarilor din subordinea sa, cu următorul îndemn: „La chemarea ţării pentru dezrobirea Ardealului rupt prin Dictatul de la Viena aţi răspuns cu însufleţire şi credinţă în izbânda poporului nostru, tineri şi bătrâni aţi pornit spre hotarele sfinte ale patriei şi cu piepturile voastre aţi făcut zăgaz neînfricat duşmanului care voia să ajungă la Carpaţi (…). Zdrobit de focul năpraznic al artileriei şi de necontenitele voastre atacuri, inamicul a fost izgonit din Ardealul scump (…), eliberând astfel ultima palmă de pământ sfânt al ţării. Pe cei care au căzut la datorie îi vor preamări urmaşii şi numele lor va fi scris în cartea de aur a neamului. Încrezători în destinele neamului şi luând pildă de la cei ce au pus patria mai presus decât viaţa, continuăm lupta strâns uniţi în jurul steagului şi a tronului”.
Armata română a angajat, între 1 septembrie – 25 octombrie 1944, 27 de divizii, un corp aerian şi două brigăzi de artilerie antiaeriană, totalizând un efectiv de 265.735 militari. Din acestia, peste 50.000 de mii de militari din cadrul Armatei a IV-a, sub comanda generalului Ghe. Avramescu și din Armata I comandată de general V.Atanasiu, au căzut vitejește în luptele sângeroase de la Sfântu Gheorghe, Târgu Mureș, Oarba de Mureș (11.000 de morti), Păuliș, Turda, Cluj-Napoca, Oradea, Satu Mare și Carei.
La 25 octombrie 1944, militarii Diviziei a 9-a Infanterie au eliberat, la Carei, ultima brazdă de pământ românesc aflată sub ocupația hortistă, încununând astfel lupta și jertfa zecilor de mii de combatanți pentru eliberarea Ardealului, luptă incepută in Carpații Orientali, chiar in noaptea de 23/24 august 1944. O zi mai târziu, la 26 octombrie 1944, Ministrul de război, generalul Mihai Racoviță, declara: „Românii, cu mic, cu mare, tresaltă la sunetul trâmbițelor biruitoare. Ardealul a revenit astăzi, prin lupta dreaptă și jertfa vrednică, la trupul din care a fost rupt“. Între 1 septembrie – 25 octombrie 1944, armata română a angajat un număr de 27 de divizii, un corp aerian şi două brigăzi de artilerie antiaeriană, totalizând un efectiv de 265.735 militari (100.000 militari mai mult decât prevederile convenţiei de armistiţiu), cu ajutorul cărora au fost eliberate 872 de localităţi între care 8 oraşe, însă, cu un sacrificiu de 49.744 de militari (morţi, răniţi şi dispăruţi).
La 9 mai 1945, când războiul a luat sfârşit cu victoria Naţiunilor Unite – armata română se găsea în apropiere de Praga şi în estul Austriei, prezentându-se cu un bilanţ bogat de luptă, şi s-a întors în ţară cu drapelele de luptă acoperite de glorie, trecând pe sub Arcul de Triumf ca o armată biruitoare, care şi-a făcut datoria faţă de patrie şi poporul său, dar şi faţă de alte popoare.
Din nefericire, odată cu instalarea regimului comunist în România, sărbătoarea celebrării armatei române a fost abandonată începând din martie 1948, fiind apoi reluată începând din anul 1994.
La 20 iulie 1951, Prezidiul Marii Adunări Naţionale a emis Decretul nr. 125, prin care era declarată pentru prima dată ziua de 2 octombrie, ca fiind „Ziua Forţelor Armate ale Republicii Populare Române”. În realitate, regimul comunist condus de Gheorghe Gheorgiu Dej, aprobase decretul respectiv pentru a masca voit faptul că, la 2 octombrie 1943, Stalin aprobase organizarea Diviziei „Tudor Vladimirescu” din prizonieri de război români, devenind, astfel, „sâmburele” viitoarei „Armate Populare” din România.
Timp de aproximativ un deceniu sărbătorile oficiale româneşti au căpătat un profund caracter pro-sovietic, anulându-se, practic, aproape toate simbolurile naţionale şi mistificându-se evident aspectele de ordin istoric. De abia în 1958, prin Ordinul ministrului forţelor armate generalul Leontin Sălăjan (3 octombrie 1955-28 august 1966), a fost luată decizia de a se reveni la tradiţiile unităţilor şi marilor unităţi cărora li s-a permis să-şi sărbătorească sau să comemoreze principalele momente din toată perioada existenţei lor.
Ideea după care întreaga armată română îşi avea „sorgintea” în Divizia „Tudor Vladimirescu”, devenea astfel de domeniul trecutului. Un an mai târziu, odată cu retragerea armatei sovietice din România, ministrul forțelor armate a dat dovadă de un mare curaj, promulgând Decretul nr. 381 din 01.10.1959, prin care Ziua Forţelor Armate a fost stabilită pentru data de 25 Octombrie. În acest context, putem afirma că principalul motiv pentru care a fost schimbată Ziua Armatei, ar trebui căutat în faptele de arme ale Armatei Române şi mai ales în finalitatea acestora: reîntregirea graniţei de Vest a României şi anularea, de facto, a prevederilor Dictatului de la Viena din 30 august 1940, obiectiv recunoscut juridic prin art. 2 al Tratatului de pace dintre România şi Puterile Aliate şi Asociate, încheiat la 10 februarie 1947.
Acum, armata participă cu efective la diverse misiuni internaţionale de combatere a terorismului, de sprijinire a păcii sau umanitare, majoritatea aflate sub egida NATO, al cărei membru este din 2004.
CHINDIA MEDIA
