Totul a plecat de la un fapt mai puţin decât neînsemnat.
Un drum la un supermarket, pentru câteva cumpărături de seară. Specific: seară ! Lume puţină.
Tablou de interior.
Tineri părinţi cu copiii din dotare. Vârsta copiilor 6-7 ani. Restul cumpărătorilor, ceva de la vârsta a doua spre a cincea.
Tinerii părinţi se întâlnesc cu o altă pereche posesoare de odrasle şi încep să depene amintiri şi actualităţi, timp in care cei patru Goe, dezlănţuie jihadul în magazin: alergatură, zbierete, urlete, pachete zburătăcite de pe rafturi. Părinţii nu dau niciun semn că i-ar interesa ce fac creaturile alea mici.
Tac şi încerc să evit, cât pot, o interacţiune directă cu micii… mă rog, mă abţin în a-i caracteriza ! Oricum, ei nu au nicio vină ! (Dar, dacă n-am strâns pe cineva de gât în seara asta, însemnă că sunt , totuşi, încă, un om calm şi raţional. Deja, mă întreb, cât o să mă mai ţină calmul).
Întâmplarea (ceasul rău), face ca unul din plozi să mă lovească. Tac dar mă uit urât în „direcţia părinţi”, sperând ca, măcar, unul dintre ei să ia atitudine.
Aş ! Mi se-ntoarce privirea urâtă care spunea foooaarte multe: adică, de ce eu, în loc să stau acasă bântui prin magazin, dacă nu ştiu să am pic de întelegere pentru nişte copii!?
Copiii au drepturi, copiii trebuie înteleşi, copiii trebuie menajaţi, copiii trebuie lăsaţi să-şi exprime personalitatea şi setea de cunoaştere! Ce dacă au dărâmat câteva pachete şi deranjau, vizibil, pe toţi cei de acolo?
Băăăăi ! (Că altfel nu meritaţi să fiţi apelaţi): Nu cu copiii am treabă!
Am treabă cu voi, părinţi în ghilimele !
Cu ce-am greşit noi, ăştia, care mai ştim ce e bunul simţ, să suportăm nesimţirea voastră, a „tinerilor frumoşi şi liberi” pentru care, cuvântul responsabilitate a dispărut din dicţionar? De bun simţ nu vă mai intreb că nici cu dicţionarul în mână, nu aţi şti să-l explicaţi.
Şi nu mă refer, din păcate, numai la responsabilitatea creşterii şi educării unui copil, principală, de altfel. Nu! Mă refer la totala lipsă de responsabilitate şi asumare a ei, caracteristică majoritar, generaţiilor voastre!
Totul e o joacă: joaca de-a părinţii, joaca de-a munca, joaca de-a libertatea, și , din păcate, joaca de-a viaţa!
Unde-am greşit noi?
Unde greşiţi voi?
Întrebări retorice…
