Ziua de 22 decembrie 1989 a adus deznodământul protestelor începute la Timișoara în 16 decembrie 1989 şi continuate în mai multe localităţi din ţară şi în Bucureşti, până la fuga cuplului Ceauşescu şi preluarea puterii în urma unui proces, care a lăsat în urmă mai multe victime decât manifestaţiile propriu-zise.
După mai puțin de opt ore de când Nicolae Ceaușescu era anunțat că mișcarea de stradă a fost reprimată și zona centrală a Capitalei a fost degajată de manifestanți, zeci de mii de muncitori de pe marile platforme industriale se îndreptau, în dimineața zilei de 22 decembrie 1989, spre sediul Comitetului Central al P.C.R. și Piața Universității, locul în care cu o zi înainte se trăgea în manifestanți. Oamenii, plecați de la ora 07.00, mergeau în coloane, din Militari, Pipera, de la Uzinele „23 August” și „Republica”, spre centrul orașului, purtând steaguri fără stema Republicii Socialiste România.
Barajele instalate pentru a împiedica accesul în Piața Universității și în Piața Palatului s-au dovedit inutile. Două ore mai târziu, Piața Universității era plină de demonstranți care cereau Armatei și Miliției să treacă de partea lor.
La ora 08.30, Nicolae Ceauşescu îl acuză pe generalul Nicolae Milea de trădare într-o şedinţă la sediul Comitetului Central al Partidului Comunist Român. La ora 09.20, fostul Ministru al Apărării este găsit împuşcat într-un birou din aceeaşi clădire. La televiziune se anunţă că „trădătorul Milea” s-a sinucis. În jurul orei 11.00, în timp ce la televizor se repeta comunicatul privind sinuciderea lui Vasile Milea, la radio încep să apară primele infrmaţii despre demonstranţii care ocupă centrul oraşului. Nicolae Ceaușescu, în sediul Comitetului Central al P.C.R., prezida ultima ședință, în care anunța că, din cauza situației extrem de grave, a preluat conducerea armatei și a instituit starea de necesitate în întreaga țară, care interzicea întrunirea în grupuri mai mari de cinci persoane.
La acea oră, în centrul Bucureștiului se aflau sute de mii de oameni. Manifestanții care au ocupat piața din fața Comitetului Central, au forțat ușile masive ale clădirii și au escaladat balconul, ocupând astfel sediul puterii comuniste din România.
La ora 12.05, soţii Ceauşescu fug de pe acoperişul Comitetului Central cu un elicopter , îndreptându-se spre reședința de la Snagov, unde au ajuns în jurul orei 12:21, iar la 12:47 au decolat spre Pitești.
După o scurtă escală lângă aeroportul militar Boteni, își schimbă direcția și continuă deplasarea, fără cele două gărzi de corp, cu un autoturism către Târgoviște. După fuga dictatorului, manifestanții au ocupat atât Comitetul Central, cât și sediul Televiziunii Naționale, în jurul orei 12.30.
Acesta este considerat momentul victoriei Revoluției.
La ora 15.00, soţii Ceauşescu sunt preluaţi de către miliţie de la Centrul pentru protecţia plantelor de lângă Târgovişte şi sunt duși la sediul Miliţiei Judeţene Dâmboviţa, unde sunt arestați, trei ore mai târziu. De aici au fost transportaţi la garnizoana din Târgovişte, unde au rămas până când au fost judecaţi și executați în după amiaza zilei de 25 decembrie, între orele 13.20 şi 14.40.
Pe 22 decembrie 1989, la ora 18.20, în Piaţa Palatului încep să se audă focuri de armă şi să apară şi zvonurile legate de terorişti.
Astfel, începe partea a doua a revoltei, lupta împotriva „teroriștilor lui Ceaușescu”, luptă ce va provoca cele mai multe victime și va legitima necesitatea uciderii lui Nicolae și Elena Ceaușescu.
Prof. Petre Cristin
