Situată pe Calea Domnească la nr. 194, casa Nicolin a fost construită între anii 1906-1911 în stil neoromânesc de către avocatul Mihail Porojan (1885-1919), pe un teren cumpărat de acesta și pe care se afla o casă veche, după planurile arhitectului român de origine franceză Alexandru Clavel (1877-1916). Este cunoscut faptul că acesta, fiind bun prieten cu gravorul Gabriel Popescu (fratele avocatului Mihail G. Porojan), a proiectat atât casa acestuia din satul Gura Vulcănii, comuna Vulcana Pandele, județul Dâmbovița, ridicată în 1905, și devenită ulterior Muzeul Casa Atelier Gabriel Popescu, cât și Palatul Poștelor din Târgoviște, construit în anul 1906. Mihail Porojanu a fost căsătorit cu Virginia, fata unei familii înstărite din Rucăr, care dețineau o carieră de piatră, de unde, a fost folosită și renumita piatră de Albești pentru construcția casei din Târgoviște.

Clădirea, reprezintă un monument architectural neoromânesc, inspirat din culele oltenești, care a fost construită pe o zidărie masivă și având la exterior ancadramentele ușilor și ferestrelor din piatră de Albești, completată cu trafouri cu motive vegetale inspirate din arhiectura brâncovenească. Avocatul Mihail Porojan, primul proprietar al clădirii, care a fost și președinte al Comisiei interimare a orașului Târgoviște între 29 noiembrie 1918-15 februarie 1919, nu s-a putut bucura pentru mult timp de noua casă impozantă a orașului, deoarece s-a îmbolnăvit de tifos exantematic, văzându-se astfel obligat să demisioneze, iar sfârșitul său a survenit implacabil la 24 martie 1919, acesta fiind înmormântat în Cimitirul Central din Târgoviște.

În perioada interbelică, casa a servit drept sediu pentru Institutul Agricol al județului Dâmbovița, iar apoi a fost preluată de avocatul Manolescu. La izbucnirea celui de-al doilea război mondial, casa a fost cumpărată cu mari sacrificii, de către colonelul Ioan Nicolin, care a fost nevoit să iși vândă proprietățile situate pe strada Vasile Cârlova și strada Libertății din centrul vechi al orașului, având în vedere că fostul comandant al Regimentului 22 Infanterie era un simplu pensionar. În momentul achiziționării în toamna anului 1939, casa dispunea de încălzire centrală, un lucru foarte rar întâlnit în acea perioadă, fiind foarte spațioasă: „la parter sunt patru camere și un hol mare, iar la etaj sunt trei camere, dar și una care a fost transformată în bucătărie. Sunt două scări: una, impozantă, de stejar și alta mai modestă, de serviciu. Spre Calea Domnească se află o splendidă terasă de pe care se pot admira ruinele palatului domnesc și se vede o mare parte din stradă”. Punctul de atracție al casei îl constituiau cele două figurine din lemn pe care le-a comandat noul proprietar, ambele măsurând câte un metru: „o fată și un băiat, ambii negri, fata îmbrăcată în chip de servantă, cu șorț alb, iar băiatul în frac roșu, ambele figurine având mâinile întinse spre a purta câte o tăviță pe care ai casei puseseră o cutie de lemn îmbrăcat în metal, cu țigări fine și pe tăvița fetei o scrumieră”.

Ioan Nicolin s-a născut pe 12 noiembrie 1882, în localitatea Dioşti, plasa Ocolu, din fostul judeţ Romanaţi, ca fiu al lui Costache Iliescu şi al Anicăi. A urmat în satul natal cursurile şcolii primare de 5 clase, după care, cele secundare-liceale şi le-a împărţit între Şcoala fiilor de militari de la Iaşi şi şi cea de la Craiova, între anii 1898-1903. În perioada 1903-1905, Ioan Nicolin a urmat cursurile Scolii militare de Infanterie şi Cavalerie din Bucureşti, fiind repartizat începând cu 1 iulie 1905, având gradul de sublocotenent, la Regimentul III Dâmboviţa Nr. 22 Infanterie din Târgovişte, pe care l-a slujit timp de 21 de ani (1905-1914, 1921-1923 în Basarabia şi 1925-1935), îndeplinind toate funcţiile: comandant de pluton, comandant de companie, topograf, comandant de batalion, ajutor tactic sau administrativ al comandantului şi, în ultimii şase ani, comandant al regimentului.

Alţi 10 ani i-a petrecut în 8 unităţi ale armatei române, unde a îndeplinit diverse funcţii: Regimentul 62 Infanterie, Regimentul 62/70 Infanterie, Serviciul Geografic al Marelui Stat Major (unde a participat la realizarea hărţii topografice a României), şeful secţiei topografice, Regimentul 19 Vânători, Centrul de Recrutare Dâmbovița, Corpul V Armată şi Corpul II Armată de unde a şi ieşit la pensie cu gradul de colonel (conform Brevetului din 10 iunie 1929, emis de Ministerul de Război). Comandant de companie pe timpul Campaniei din Bulgaria (1913), comandant de batalion în Razboiul de Reîntregire, erou al luptelor de la Răchiţaşul Mic (regiunea Oituz-Mărăşeşti), comandant de mare unitate şi al garnizoanei Târgovişte, ulterior, colonelul Ioan Nicolin s-a remarcat nu numai ca un militar desăvârşit, ci şi prin preocupările sale  literare şi artistice.

Una dintre cele mai mari realizări a fost editarea  „Istoricul Regimentului lll Dâmboviţa Nr. 22” cu ocazia împlinirii în anul 1930 a unui secol de la înfiinţare. În plus, din iniţiativa colonelului Ioan Nicolin a fost ridicat în curtea cazarmei de la Teiş, un monument comemorativ al Regimentului III Dâmboviţa Nr. 22 Infanterie, cu sprijinul şi bunăvoinţa domnului Răşcanu (proprietarul unei turnătorii în bronz din Bucureşti), care a executat turnarea bustului colonelului Băltăreţ, a unui bancher bucureştean pe nume Vasiliu-Bolnavu care a contribuit cu 30 000 lei, a profesorului Vasile Blendea care a contribuit cu un credit de 10 000 lei, precum şi a Primăriei Târgovişte care a votat în consiliul comunal alocarea a 20 000 lei necesari finalizării monumentului.

După ieşirea la pensie, colonelul în rezervă Ioan Nicolin a fost numit comandant al Gărzilor Naţionale a Frontului Renaşterii Naţionale din judeţul Dâmboviţa,  constituit ca partid unic în timpul dictaturii autoritare a lui Carol al II-lea şi transformat în iunie 1940 în Partidul Naţiunii, funcţie care nu i-a făcut cinste ofiţerului de altădată ce reuşise să apere cota 891 a Răchiţaşului Mic.

Sfârşitul celui care a fost colonelul Ioan Nicolin, a survenit la 14 februarie 1942, când nici nu împlinise 60 de ani, fiind depus la Biserica Domnească din Târgovişte şi organizându-i-se funeralii grandioase, iar serviciul religios fiind oficiat de către un sobor de preoţi în frunte cu protoiereul Constantin Niţescu-Zlatian. De aici, cortegiul a fost însoţit până la depunerea în Cimitirul Central din Târgovişte, de către primarul oraşului, comandantul garnizoanei, colonelul Vladimir Constantinescu, ajutorul primarului Lazăr Petrescu, colonelul Dinescu, avocatul N. Georgescu şi un detaşament de elevi ai Şcolii Militare de Ofiţeri de Cavalerie, care au executat focuri de armă în memoria celui care slujise cu devotament 21 de ani Regimentul  III Dâmboviţa Nr. 22 Infanterie.

Surse:

– Arhivele Militare Române – Centrul de Păstrare şi Studierea Arhivelor Militare Piteşti  „Radu Rosetti ”;

– Arhivele Naţionale Istorice Centrale- Direcţia Judeţeană Dâmboviţa;

– Complexul Naţional Muzeal Curtea Domnească Târgovişte, Colecţia de istorie modernă şi contemporană, Caiet de însemnări Ioan Nicolin, Decoraţiile mele 1906-1937;

– Ioan Nicolin, Istoricul Regimentului III Dâmboviţa nr. 22, Bucureşti, Atelierele Grafice-Socec S.A., 1930;

– Theodor Nicolin, Periplu târgoviştean – străzi, case, oameni, amintiri – , vol. II, Editura Bibliotheca, Târgovişte, 2005.

Prof.dr. Mărculescu Cornel