La data de 1 septembrie 1939 Germania nazistă invada Polonia și astfel debuta cel de-al Doilea Război Mondial(1939-1945), cel mai mare conflict pe care l-a înregistrat omenirea. Ca în multe alte cazuri din istoria noastră, România s-a aflat într-o poziție nefavorabilă. Victimă a înțelegerilor realizate între marile puteri, dar și a propriei neputințe, țara noastră a pierdut în anul 1940 o treime din suprafața teritorială și din numărul populației în urma cedării rușilor Basarabia, ținutul Herța și Bucovina de Nord(28 iunie 1940, în urma a două note ultimative), maghiarilor nordul Transilvaniei(Dictatul de la Viena din 30 august 1940) și Cadrilaterul(sudul Dobrogei) bulgarilor prin semnarea tratatului din 7 septembrie 1940, de la Craiova.
Administrația rusă în teritoriilor mai sus menționate nu a fost una lipsită de abuzuri, iar românii au încercat de mai multe ori, unii dintre ei chiar au reușit să treacă clandestin granița în România, iar alții au fost uciși încercând să facă acest pas. Toate aceste acțiuni au dus la sporirea vigilenței ofițerilor NKVD și a grănicerilor ruși, și prin urmare la un control mai atent asupra populației. Mai mult decât atât, agenții sovietici au lansat anumite zvonuri cu privire la deschiderea graniței dintre Bucovina de Nord și România. Astfel, la data de 1 aprilie 1941, în ziua de Paște, un grup de aproximativ 3000 de români s-a îndreptat spre graniță. Era vorba de bărbați, femei și copii care mergeau pe ultimul drum. În satul Fântâna Albă, aflat la câțiva kilometri de trecerea în România, soldații ruși îi așteptau cu mitralierele încărcate. Ce a urmat a fost un măcel. Cei care au scăpat rafalelor de gloanțe au fost urmăriți de cavalerie, uciși și ulterior aruncați în gropile comune săpate dinainte de către ruși. Unii au fost îngropați în timp ce încă mai respirau. A fost drama unor oameni nevinovați care au trebuit să suporte, ca mulți alții, din păcate, ororile regimurilor totalitare. Să nu uităm genocidul din 1940 comis de aceiași ruși în pădurea de la Katyn împotriva a aproximativ 20 000 de polonezi. Revenind la subiect, lucrurile nu s-au oprit aici, au urmat represaliile, iar rudele, cunoștințele și apropiații celor asasinați, alături de alte mii de români din Basarabia și ținutul Herța au fost deportați în Siberia și Kazahstan, reușind să supraviețuiască foarte puțini.
Din anul 2011 în România este zi națională de cinstire a memoriei românilor, victime ale masacrelor de la Fântâna Albă și alte zone, ale deportărilor, ale foametei și ale altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în ținutul Herța, nordul Bucovinei și în Basarabia.
Așa cum ne aducem aminte de victimele Holocaustului sau ale deținuților politic este de datoria noastră morală să nu uităm nici de aceste persoane, mai ales că, aș fi generos dacă aș spune că în manualele de istorie episodul de la Fântâna Albă este tratat laconic.
Prof. Alin Manole
