Luni, 15 septembrie 1941. A 86-a zi de război!
Mihai Antonescu, ministrul Afacerilor Străine, trimite reprezentanţilor români la Berlin şi Roma, Raoul Bossy, respectiv Vasile Grigorcea, un Memoriu (ce fusese prezentatşi lui Manfred von Killinger şi Renato Bova Scoppa la Bucureşti) care conţinea poziţia guvernului român faţă de modul în care autorităţile ungare din Transilvania ocupată încălcau obligaţiile asumate la Viena la 30 august 1940:
,,Guvernul regal ungar cu toate că dobândise fără luptă teritorii în care majoritatea este românescă, a dezlănţuit, în primele săptămâni ale ocupaţiei, cele mai violente atrocităţi, vexaţiuni şi dispreţuiri de drepturi. De atunci a continuat nu numai să provoace fără motiv guvernul regal român, prin companii de presă care au mers până la ofensarea armatei române şi a Conducătorului Statului, dar continuă şi azi să considere situaţia teritorială, dobândită prin târg internaţional, drept un provizorat suficient şi manifestă toate ocaziile direct şi indirect voinţa sa de aşa-zisă reconstituire a Coroanei Sfântului Ştefan şi de încorporare a pământului românesc al Transilvaniei de Sud.
Faţă de românii din teritoriile, atitudinea guvernului ungar nu a fost mai puţin ofensatoare. Bisericile româneşti au fost dărâmate ca în veacurile de întuneric primitiv ale civilizaţiei.
Şcolile româneşti sunt sistematic închise prin măsuri administrative, care, sub aparenţa respectării legale a drepturilor, la interzicerea conservării spirituale a populaţiei româneşti.
Printr-o ordonanţă ce prin pretexte juridice larg se anulează dreptul de proprietate al românilor şi se restituie proprietăţile în favoarea marilor proprietari de altădată…
De asemenea, funcţionarii români sunt înlăturaţi din toate funcţiunile publice şi private…
Prin toate aceste acte, guvernul regal ungar a dovedit din zile ale intrării în vigoare a Actului de la Viena şi până azi, în mod reiterat şi evident, că mod unilateral deciziunea de la Viena şi că a izbit de caducitate acest act prin voinţa unilaterală.
Guvernul regal român îşi rezervă consecinţele care decurg din această constatare.
Faţă de permanentele vexaţiuni şi violaţiuni de drepturi, guvernul regal român este silit ca să răspundă la toate actele guvernului maghiar prin măsuri de retorsiune care au ajuns în situaţia de singurele mijloace prin care poate să mai încerce să apere drepturile unei populaţii româneşti mult apăsată de condiţiile grele oferite de suveranitatea maghiară”.
Armata 3 română trece Niprului, la Berislav, Brigada 1 munte urmând înaintarea trupelor germane. Până la 18 septembrie a trecut fluviul şi Brigada 2 munte, iar până la 21 septembrie şi Corpul de cavalerie.
La nord-est de Odessa, după patru zile de lupte extrem de violente, diviziile aflate la centrul dispozitivului de atac al Armatei 4 obțin un succes, care permite marilor unități de la flancul drept să ocupe aproape în întregime zona limanul Nistrului, lacul Suhoz şi Marea Neagră.
Preşedintele Federaţiei Uniunilor de Comunităţi Evreieşti din România, Wilhelm Filderman, se adresează preşedinţilor Uniunilorde Comunităţi Evreişti locale în legătură cu ,,Împrumutul Reîntregirii 1941”:
,,Ţara este în război. Războiul necesită bani. Statul are alegerea între a majora impozitele, a pune impozite pe capital, a tipări hârtie-monedă sau a emite împrumuturi. Majorarea impozitelor, în special impozitul pe capital, ne face pe fiecare să sărăcim, căci ceea ce dăm, nu mai recăpătăm, pe când împrumutul, departe de a ne sărăci, ne menţine atât capitalul, cât şi venitul, căci împrumutul reprezintă un plasament, iar pentru cei mai puţin avuţi, reprezintă o economie forţată, deci o îmbogăţire, iar nu o sărăcie. Tipărirea de hârtie-monedă scumpeşte viaţa şi distruge capitalul
acumulat, făcându-l fără valoare. Circulaţia monetară care era de cca. 40 000 000 000 lei anul trecut este de cca. 75 miliarde anul acesta. Unde sunt banii! Ascunşi! La ce bun să-i ascundem? Nu este mai cuminte să-i dăm Statului sub forma de împrumut, pentru ca să economisim moneda, să evităm scumpirea vieţii, să ne păstrăm economiile adunate, decât să-i ţinem mai departe ascunşi, ca să ne pomenim că sunt fără valoare? Pentru orice cetăţean, şi astăzi pentru noi, evreii, în special, împrumutul mai are şi o altă însemnătate. Guvernul asigură ordine şi liniştea ţării. Dăm banul nostru Statului, ajutăm deci la mulţumirea generală la menţinerea ordinii şi menţinerea capitalului nostru este o primă de asigurare pe care nu o plătim, ci o dăm cu împrumut, pentru asigurarea noastră… Datoria noastră este să dăm Ţării tot ce putem, chiar mai mult decât putem, fără târguială, pentru binele ei, pentru binele nostru, pentru binele tuturor. Împrumutul trebuie deci să aibă caracterul celei mai înalte manifestaţiuni patriotice”.
Prefectura judeţului Soroca face cunoscut ordinul guvernatorului Constantin Voiculescu: ,,Cu începere de la 15 septembrie 1941, interzic cu desăvârşire ieşirea din lagăre şi din gheto-uri a evreilor. Sunt permise numai ieşirile pentru munci şi numai sub comandă militară. Orice abatere va fi aspru sancţionată, răspunzând în primul rând comandanţii de lagăre şi ghetouri”.

Luni, 14 septembrie 1942. A 450-a zi de război!
Misiunea Militară Germană precizează forţele care urmau să fie puse la dispoziţia Comandamentului ,,Don” – armatele 3, 4 române şi 6 germană cu 13 corpuri de armată (38 divizii şi unităţi de transmisiuni şi geniu, servicii etc.), zona de acţiune a acestuia – spaţiul dintre marele cot al Donului şi Volga, inclusiv marile lacuri de la sud de Stalingrad –, liniile de despărţire dintre armate, modul de realizare a dispozitivului de luptă, momentul luării comenzii de către mareşalul Ion Antonescu – după cucerirea Stalingradului, întrevăzut a se produce la sfârşitul lunii septembrie 1942.
Divizia 13 infanterie înlocuieşte Divizia 113 infanterie germană, la vest de Kleţkaia, unde a rezistat timp de aproape două luni la 32 atacuri inamice, în urma cărora a pierdut satele Karaşenski şi Podnishni. Până la 19 noiembrie a pierdut 84 ofiţeri (38,51%), 46 subofiţeri (47%) şi 3 561 trupă (51, 30%).
Colonelul Vasile Măinescu elogiază jertfa eroilor din Divizia 5 cavalerie: ,,Eroii căzuți vitejește în cursul victorioaselor noastre lupte să rămână în amintirea și viața fiecăruia pildă nemuritoare, care să ne călăuzească către jertfă, întreaga nostră existență”.

Miercuri, 15 septembrie 1943. A 816-a zi de război!
Departamentul de Stat american este informat despre ,,tatonările întreprinse de români în privinţa păcii”.
La Moscova, sir Archibald Clark Kerr informează pe V.M. Molotov despre discuţiile purtate de diplomaţi britanici cu emisarii români (Ion Pangal şi Victor Cădere) la Lisabona.
Începe operația de evacuare a diviziilor române din peninsula Taman, acțiunea fiind încheiată la 9 octombrie.

Vineri, 15 septembrie 1944. A 1 182-a zi de război!
Guvernul român analizează (şi la 16 septembrie), în şedinţă plenară, prevederile Convenţiei de armistiţiu din 12 septembrie 1944.
În conformitate cu art. 18 al Convenției de Armistiţiu, este înfiinţată Comisia Aliată de Control, ca organism internațional menit să reglementeze şi să controleze modul în care România îşi îndeplinea obligațiile de armistițiu. Alcătuită din reprezentanți ai Uniunii Sovietice, Statelor Unite ale Americii şi Marii Britanii, şi-a desfăşurat activitatea „sub conducerea generală şi ordinele Înaltului Comandament Aliat (Sovietic), lucrând în numele Puterilor Aliate”, care constituia autoritatea supremă cu drept de prioritate în soluționarea tuturor problemelor româneşti. Prioritatea absolută a părții sovietice în acest sens a fost relevată şi de numirea mareşalului R.I. Malinovski, comandantul Frontului 2 ucrainean, în funcția de preşedinte al comisiei. Misiunea S.U.A. a fost condusă de generalul de brigadă C.V.R. Schuyler, iar cea a Marii Britanii de viceamiralul aerului D.F. Stevenson. Cele trei misiuni au fost organizate pe direcții, secții, subsecții şi servicii, desfăşurându-şi activitatea (în special cea sovietică) în toate domeniile societății româneşti: armată, industrie, agricultură, comerț, finanțe, presă, radio, telecomunicații, transporturi, administrație etc. În teritoriu, Comisia Aliată de Control a fost reprezentată prin împuterniciți speciali, de regulă sovietici, care îi îndeplineau instrucțiunile şi dispozițiile prin autoritățile locale româneşti. La sfârşitul anului 1944 dispunea de 40 împuterniciți în județe, de 47 comenduiri militare județene şi 307 comenduiri militare de plasă. Raporturile cu guvernul român au fost statuate precis în anexa la art. 18 din Convenția de armistițiu în sensul că acesta trebuia să îndeplinească „toate instrucțiunile Comisiei Aliate de Control care decurg din Convenția de Armistițiu”. Desființată în septembrie 1947 în urma ratificării Tratatului de pace cu România.
În ziarul ,,Izvestia” se consemnează: ,,România luptă acum pentru a recupera Transilvania, care este a ei. Trupele sovietice îi dau și îi vor da ajutorul lor sub acest aspect”.
Sub presiunea inamicului, Detașamentul „Păuliș” este nevoit să-și replieze flancul drept pe înălțimile de la nord de Miniș și pe Dealul Păuliș, unde a rezistat cu fermitate tuturor atacurilor executate de trupele ungare. În luptele din zonă, detașamentul a pierdut 10 ofițeri, 10 subofițeri, 148 elevi și 209 soldați (morți, răniți și dispăruți), iar inamicul 387 prizonieri și 919 militari uciși, găsiți pe câmpul de luptă

Prof. Univ. Dr. Col.(r) Alesandru Duțu