Generalul Ilie Şteflea şi Manfred von Killinger semnează Convenţia româno-germană privind înrolarea etnicilor germani din România în armata germană, care prevedea că puteau fi recrutaţi, voluntar, cetăţeni de origine etnică germană care împliniseră vârsta de cel puţin 17 ani, la 1 aprilie 1943, cei admişi păstrându-şi cetăţenia română.
Nu puteau fi înrolaţi ofiţerii şi subofiţerii activi (cei de rezervă, din zona interioară, doar cu aprobarea nominală a Marelui Stat Major), militarii activi şi de rezervă de la comandamentele şi formaţiunile de servicii aflate în zona frontului (precum şi cei de la unităţile de marş ale acestor unităţi), caporalii şi sergenţii activi din contingentele1942 şi 1943 de la trupele din interior (cu excepţia elevilor şcolilor de ofiţeri şi subofiţeri derezervă), specialiştii de orice grad şi vârstă necesari armatei şi industriei.
Voluntarii s-au prezentat, până la 30 mai 1943, la comisiile de recrutare ale Grupului Etnic German, unde au semnat o declaraţie că se înrolează ,,de bună voie”.
Încadraţi în formaţiuni compacte, ei au părăsit ţara până la 31 iulie 1943, permiţându-li-se să aibă asupra lor doar îmbrăcămintea şi două rânduri de rufe, hrană pentru transport (plus două zile după sosirea în Germania), verigheta, ceasul şi valuta stabilită de convenţiile în vigoare.
Controlul la ieşirea din ţară şi la revenire urma să fie făcut de autorităţile române.
În concedii, sau în timpul executării unor servicii izolate pe teritoriul României, aceştia nu aveau voie să poarte uniforma germană decât pe parcursul transportului şi la ieşirea în ţară.
Nu puteau fi întrebuinţaţi în formaţiuni militare sau organizaţii politice, administrative şi economice germane pe teritoriul României sau în teritoriile administrate de statul român. • În timpul prestării serviciului în trupele SS germane, statul român nu acorda despăgubiri sau indemnizaţii familiilor acestora, drepturile celor deveniţi inapţi şi ale urmaşilor fiind suportate de statul german.
Cei care săvârşeau infracţiuni în perioada în care se aflau pe teritoriul românesc erau supuşi jurisdicţiei române.
În caz de condamnare, pedeapsa era suspendată temporar, iar infractorii predaţi autorităţilor militare germane, urmând a fi executată la sfârşitul războiului când cei în cauză urmau să se întoarcă în ţară.
Niciun voluntar aflat în serviciul Reich-ului nu putea să stea în România mai mult de 30 de zile într-un an.
Grupul Etnic German a mai solicitat prelungirea termenului de recrutare până în toamna anului 1943 şi chiar până în primăvara anului 1944 pentru elevii aflaţi în clasa 7-a de liceu şi a altor categorii de tineri pentru ca aceştia să-şi poată obţine diplomele respective.
Cererea a fost întâmpinată cu refuz de Marele Stat Major, care a considerat că aplicarea convenţiei avea un caracter temporar. • În final aveau să se înroleze 57 184, din care între 8 000 şi 9 000 au fost ucişi în timpul războiului.

Șeful Secției 3 a Marelui Stat Major, generalul Alexandru Gavrilescu, consideră că fragmentarea unităților române pe frontul din Kuban era nejustificată, neîntrebuințarea comandamentelor, în condițiile în care unitățile erau apreciate de germani, având ,,un caracter jignitor atât pentru cei de acolo, cât şi pentru cei ce reprezintă conducerea în oştirea noastră”.
,,Lupta continuă a unităților sub comandament străin – mai aprecia generalul român – va contribui la o slăbire a legăturii cu comandamentele fireşti, cu armata şi cu țara noastră. Azi, unitățile noastre primesc totul de la germani: misiuni, hrană, odihnă, recuperare etc., trăiesc şi mor prin hotărârea acestora. Este firesc deci ca oricât de mari ar fi avantajele şi mulțumirea pe care ostaşul român le are sub comandament german, atunci când lupta e grea şi oboseala aduce cu ea deprimarea morală, acesta să-şi pună anumite întrebări al căror răspuns n-ar putea fi în nici un caz favorabil comandanților lor fireşti”.
În consecință, generalul român cerea ,,Să se intervină din nou cu toată energia ca procesul de rupere al legăturilor organice şi sufleteşti să fie oprit, trecându-se cât mai neîntârziat la reînchegarea marilor noastre unități cărora să li se dea întrebuințarea pe care sacrificiul şi onoarea noastră o impun. Aceasta cu atât mai mult cu cât din informațiile ce avem niciuna din armatele aliate n-au acceptat până în prezent astfel de situațiuni dăunătoare prestigiului acelora care formează elementul esențial al oştirii”.

Conform unui Raport înaintat la Roma de Renato Bova Scopa, Mihai Antonescu considera că în acel context al frontului est european se impunea ca ,,Italia şi România să se consulte pentru a stabili o linie comună, care va putea fi de o importanţă hotărâtoare pentru viitorul ţărilor noastre”.

Prof. Univ. Dr. Col.(r) Alesandru Duțu