Generalul Nicolae Şova: ,,Ei interpretează acest fapt ca o îndepărtare nemeritată a lor de la onoarea de a lupta până la lichidarea completă a operaţiunilor din Budapesta, considerând că au fost utilizaţi de aliaţi numai în momentele grele ale luptei, când ei au dat ajutorul lor neprecupeţit, marcat prin şirul de morminte ale camarazilor lor căzuţi în aceste lupte, şi sunt îndepărtaţi necamaradereşte atunci când momentul victoriei al recompensei şi al onoarei se apropie”.
Luni, 15 ianuarie 1945. A 1 304-a zi de război
Când ,,momentul victoriei, al recompensei şi al onoarei” se apropia, Corpul 7 armată a fost îndepărtat, în mod nemeritat şi ,,necamaradereşte”, de la ,,onoarea” de a participa (împreună cu trupele Frontului 2 ucrainean) la lichidarea completă a rezistenţelor opuse de trupe germane şi ungare în Budapesta, aşa cum preciza generalul Nicolae Şova, comandamentul sovietic ordonând scoaterea lui din dispozitivul de luptă şi deplasarea pe frontul din Cehoslovacia.
Astfel, după 78 de zile de luptă îndârjite, de la Tisa până aproape de Dunăre, ia sfârșit participarea marii unităţi române la operaţia ,,Budapesta”. Cele trei divizii române (2 și 19 infanterie, 9 cavalerie), împreună cu corpurile 18 și 30 armată sovietice, au străpuns cele trei centuri fortificate de apărare a Capitalei ungare, pătrunzând prin luptă peste 135 km, de la Tisa până la 1,5 km de Dunăre, în centrul orașului. Din cei 36 348 militari (1 529 ofițeri, 1 768 subofițeri și 33 051 trupă) au fost pierduți 10 708 (morți, răniți și dispăruți) : 365 ofițeri, 378 subofițeri și 9 965 trupă).
Relevând contribuția Corpului 7 armată la luptele duse în interiorul Budapestei, generalul Nicolae Macici, comandantul Armatei 1, releva: ,,Timp de 15 zile, Corpul 7 armată a continuat cu înverșunare atacurile sale și a pătruns călare pe artera principală Matyasföld, adânc pe 10 km, în inima Capitalei maghiare, reușind: să cucerească sute de blocuri de clădiri în care inamicul se apăra cu încăpățânare; să străbată numeroase străzi baricadate, minate, flancate de un foc năprasnic; să treacă peste ziduri, ruine, diguri, șanțuri și căi ferate, pândite de focul inamic; să curețe cartiere întregi din oraș de nenumărate corpuri de rezistențe inamice, ascunse pretutindeni, de unde apărătorii încercau să lovească în spate trupelor noastre. Numai prin astfel de lupte dârze unitățile din compunerea Corpului 7 armată au reușit să ducă tricolorul românesc pe cazărmile Franz Joseph, pe clădirea Poștei Centrale, pe Hipodrom și pe Gara de Est din centrul Budapestei. Contribuția aceasta va rămâne însemnată pentru totdeauna în istorie, atât prin succesele strălucite obținute, culminând cu intrarea și luptele din interiorul Budapestei, cât și prin cuceririle și capturile importante de război, prin distrugerea forțelor inamice din față și capturarea unui foarte mare număr de prizonieri unguri și germani, rezultate obținute însă numai prin jertfele grele ale ofițerilor, subofițerilor și ostașilor noștri. Astfel, prin priceperea și vitejia comandanților de toate treptele și a trupelor și prin spiritul lor larg de sacrificiu, prin sângele vărsat din abundență, s-a înscris cea mai frumoasă pagină de glorie română din acest război contra germano-maghiarilor”.
Marţi, 16 ianuarie 1945. A 1 305-a zi de război!
Referindu-se la starea de spirit a militarilor români în acele momente, generalul Nicolae Şova preciza în Raportul contrainformativ înaintat Armatei 1: ,,Ofiţerii, subofiţerii şi trupa din subordinele Corpului 7 armată, care au luptat şi sângerat alături de trupele aliate de la trecerea Tisei şi până în mijlocul Budapestei, sunt deprimaţi de faptul că o dată cu iminenta cădere a Budapestei sunt trimişi în alt sector. Ei interpretează acest fapt ca o îndepărtare nemeritată a lor de la onoarea de a lupta până la lichidarea completă a operaţiunilor din Budapesta, considerând că au fost utilizaţi de aliaţi numai în momentele grele ale luptei, când ei au dat ajutorul lor neprecupeţit, marcat prin şirul de morminte ale camarazilor lor căzuţi în aceste lupte, şi sunt îndepărtaţi necamaradereşte atunci când momentul victoriei al recompensei şi al onoarei se apropie”.
,,Elanul și actele de vădită bravură cu care au luptat unitățile române – aprecia şi generalul Nicolae Macici – le-ar fi dat dreptul la un alt tratament… Când acel corp de armată a presărat mii de morți de la Tisa până lângă Dunăre, când s-au depus eforturi continue, zi și noapte, și când, în fine, nu mai rămăsese decât o clipă până la lichidarea completă a părții de răsărit a Budapestei, apare deci foarte explicabilă afecțiunea din sufletul ostașilor atunci când au băgat de seamă că fără a se lua în seamă eforturile făcute nu s-a dat prilejul, din plin meritat, să împlânte pentru a doua oară, drapelul român pe edificiul Parlamentului sau palatului Administrativ din Capitala maghiară”.
Prof. Univ. Dr. Col.(r) Alesandru Duțu