“Seceta a ucis orice boare de vânt. Soarele s-a topit și a curs pe pământ”.
Când o spune poetul este ceva frumos, dar când o simțim in realitatea agricolă de la noi din țară, este destul de trist.
Observăm cu toții că după 30 de ani de la căderea comunismului, deși populația României scade, producția agroalimentară nu face față consumului intern, în ciuda dezvoltării tehnologice și avantajelor naturale oferite de Dumnezeu.
Nu sunt specialist in agricultură, dar ca orice om născut și crescut la țară pot observa niște fenomene simple și destul de logice în legatură cu evoluția/involuția agriculturii in ultimii 30 de ani.
Văd foarte mulți “experți” la televizor care dau sfaturi, caută vinovați, sau chiar dau vina pe “agenturili străine” care ne-au distrus agricultura.
Unii dintre acești “analiști agricoli” uită că în acești 30 de ani au fost în funcții de decizie politică precum: președinți, premieri, miniștri ai agriculturii sau alte funcții în stat.
Toți politicienii știu ce este de făcut doar atunci cănd nu mai sunt în funcție, până atunci fiind ocupați cu alte “probleme majore”.
Dar să nu căutam vina numai la politicieni!
Vinovați de prăbușirea agriculturii suntem toți, dar nu ne place să recunoaștem.
In anii ‘90 ne-am bucurat de trecerea în proprietate privată a IAS-urilor, CAP-urilor și altor mijloace de producție agricole.
Dar in stilul nostru individualist, fără dorință de cooperare, sau pe principiul “nu mă interesează cât se distruge, dacă apuc și eu ceva e bine”, am distrus infrastructura agricolă, creată tot prin efortul nostru colectiv, pentru a lua fiecare câte o bucățică fără valoare.
S-au distrus sisteme de irigații, clădiri, ferme de animale, grajduri, pentru a fi “împărțite”.
Din țevile pentru irigații se făceau cazane de țuică, iar dalele de beton de la canalele de alimentare cu apă erau luate pentru pavarea curților.
Politicienii care ne dau sfaturi acum erau preocupați doar de obținerea unei bucăți cât mai consistente din “marea împărțeală”.
Din păcate românii merg să muncească pe plantațiile de căpșuni și sparanghel ale străinilor, când cu ajutorul unei politici constructive și cu ceva inițiativă și efort din partea oamenilor, ar putea fi fermieri de succes in România și nu sclavi pe plantații.
Pe când în țările civilizate, este valorificată la maxim fiecare palmă de teren fertil sau chiar nefertil, în România sute de mii de hectare de teren agricol zac în paragină, nevalorificate.
În concluzie; soluția stă în noi toți, nimeni nu ne va rezolva problemele, nici măcar Dumnezeu. Credința în Dumnezeu este bună, dar nu suficientă.
Românii par sa fi uitat proverbul „Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă și-n traistă”
Mi-aș dori să nu mai aud sintagma “săracă țară bogată”, cu referire la România! ❤️ 🇹🇩

Col.(r) Paul Gheorghe Necula