Bakhmut este un mic oraș ucrainean, construit în jurul unei industrii de extracție a sării, a unei fabrici de metale neferoase, oraș ce avea o populație circa 70.000 de locuitori înainte de război.
Își ia numele de la râul Bakhmutovka, ce curge în apropiere, fiind apoi rebotezat, în timpul erei sovietice, Artyomovs , nume care i-a rămas până în 2016, când s-a revenit la vechea denumire ca parte a efortului de „desovietizare” al Ucrainei.
Bakhmut se află lângă o autostradă și are legături feroviare importante din punct de vedere strategic și logistic pentru trupele rusești, iar ocuparea orașului ar putea ajuta forțele ruse la crearea unui punct viabil pentru asalturi asupra orașelor mai mari din apropiere, regiunea Donețk Oblast, cum ar fi Slovyansk și Kramatorsk, orașe ce au fost supuse recent unor lovituri intense cu rachete rusești.
De cealaltă parte, comandantul forțelor terestre ale Ucrainei, general col. Oleksandr Syrsky, a spus într-un interviu televizat din decembrie: „Din punct de vedere militar, Bakhmut nu are o semnificație strategică pentru noi.”
Dar, din punct de vedere politic, mai ales după episodul Mariupol, orașul a căpătat o semnificație politică enormă.
„Ține-l pe Bakhmut!” a devenit un strigăt național și președintele Volodimir Zelensky nu degeaba și-a propus să viziteze primele linii ale frontului din oraș înainte de călătoria sa la Washington, în decembrie.
Prima ofensivă a armatei Rusiei în Donbas, de la Anul Nou, a arătat clar că forțele armate ruse nu și-au rezolvat gravele probleme tactice, rămânând disparate și inegale în ceea ce privește puterea de luptă a diferitelor unități și mai ales având o comandă și o coordonare extrem de slabă în luptă.
În același timp, armata ucraineană are mari dificultăți în a respinge formațiunile Grupului Wagner(un corp de mercenari cu o forță de 50.000 de oameni, ce au propriile vehicule blindate de luptă, artilerie și aviație) din jurul Bakhmut și în a rezista unităților speciale VDV ale Armatei Roșii.
Cu toate acestea, trupele ucrainene au reușit destul de mult să devieze atacurile forțelor comune rusești în afara Vuhledar și Marinka.
Ofensiva Grupului Wagner în Bakhmut a culminat cu capturarea orașului Soledar, capturare plătită cu pierderi grele.
Cel puțin 4.000 de mercenari fiind uciși și alți 10.000 au fost răniți în luptele date pentru orașele Soledar și Bakhmut.
Din analizele facute de ISW (Institute for the Study of War) reiese că în luna decembrie, a anului trecut, mureau, în fiecare zi în luptele pentru Bakhmut între 50 și 100 de soldați ruși.
Rolul lui Wagner ca forță de luptă proxy a fost pe deplin arătat în bătălia pentru Bakhmut, unde mercenarii săi au fost însărcinați să uzeze apărarea ucraineană în perioada premergătoare ofensivei trupelor rusești convenționale, inclusiv a forței aeriene de elită VDV din Moscova.

Forțele Grupului Wagner s-au concentrat pe încercuirea orașului dinspre nord și sud. Capturarea Krasnei Hora, în nord, amenințând pozițiile ucrainene din Paraskoviivka și de-a lungul autostrăzii Bakhmut–Slovyansk.
În sud, grupul de mercenari înaintează spre autostrada Bakhmut-Kostyantynivka și satul Ivanivske. Podul de peste canalul care leagă râul Siverskyi Doneț de Donbas de-a lungul acelei autostrăzi a fost aruncat în aer, ceea ce face drumul inutilizabil pentru aprovizionarea Bakhmutului.
Singurul drum asfaltat care leagă Bakhmut de Ucraina este cel prin Khromove spre Chasiv Yar. Există și mai multe drumuri secundare, de pământ, în această zonă, dar nu este clar dacă în prezent sunt circulabile pentru echipamente militare pe roți.
Odată ce mercenarii Grupului Wagner au pătruns pe drumurile principale din și în jurul lui Bakhmut, lângă gara Stupky și spre nordul orașului, apărarea ucraineană s-a împărțit în segmente localizate, ceea ce complică foarte mult livrarea proviziilor necesare apărătorilor.
Ritmul ofensivei nu permite Grupului Wagner să înconjoare complet formațiunile ucrainene mari, permițându-i în loc de asalturi mecanizate, atacuri cu infanterie în valuri, în mai multe unități mici de asalt fără sprijinul direct al blindatelor .
Eficacitatea Grupului Wagner se bazează pe toleranța ridicată la pierderi.
Zeci de videoclipuri arată unitățile de asalt Wagner care avansează sub focul artileriei ucrainene fiind distruse în întregime, doar pentru a fi înlocuite imediat de noi grupuri de mercenari.
Dar această nepăsare față de viața mercenarilor nu poate fi extinsă la întreaga armată rusă, deoarece formațiunile armatei regulate ruse rămân destul de sensibile la pierderile de personal.
Drept urmare, ofensiva rusă a evoluat într-o serie de bătălii localizate, fără niciun plan aparent de unificare a lor într-o singură strategie.
Atacurile rusești nu pot fi descrise ca fiind de obicei reușite, de exemplu pușcașii marini din Flota Rusă a Pacificului au pierdut zeci de tancuri și vehicule de luptă lângă Vuhledar, o brigadă întreaga fiind distrusă.
Singurul lucru care se poate obține cu această rată de succes a luptelor este a distrage atenția armatei ucrainene de la o acumulare de forțe suficiente pentru o contraofensivă de primăvară, dinspre nord.
Comandamentul ucrainean, între timp, rămâne fidel strategiei sale de a epuiza forțele Rusiei pentru a câștiga timp pentru mai multe livrări de arme din Occident.
Scopul Kievului pare a fi o contraofensivă în primăvară, cu forțe revigorate de personal instruit în Europa Centrală și de vest, la care se adaugă tehnica de luptă modernă ce deja sosește dinspre țările NATO.
Dar, deocamdată, se pare că Ucraina va pierde Bakhmutul în timp ce depune eforturi pentru a epuiza Grupul Wagner.
Chiar dacă orașul în sine nu este atât de important din punct de vedere strategic pentru apărători, merită apărat pur și simplu pentru că resursele pe care rușii le direcționează în luptele de acolo, lucru care necesită cheltuieli enorme de trupe, muniții, mentenanță, acest lucru poate lăsa liniile rusești de aprovizionare epuizate și vulnerabile, stabilind un avantaj strategic în viitoarele contraofensivele ucrainene către Harkov și Herson.
Capturarea orașului Bakhmut ar fi o victorie propagandistică semnificativă și probabil un impuls pentru poziția politică a lui Yevgeny Prigozhin, deținător al Grupului Wagner, ce a criticat adesea public armata regulată a Rusiei pentru lașitatea și lipsă de viziune de care a dat dovada în luptele din ultimul an, lucru ce i-a atras ura nucleului dur de generali al Armatei Roșii.
Dar o victorie în Rusia, ne arată istoria sovietică a ei, nu înseamna întotdeauna ceva bun, ci de multe ori se încheia cu un glonț în cap,  ce acum poate fi înlocuit cu mai noul „căzut de la balcon”, strălucirea învingătorului neavând voie să pună în umbră liderul de la Kremlin.
Astfel că „invingatorul de la Bakhmut”, Yevgeny Prigozhin alias „Bucătarul lui Putin”, poate deveni un pericol politic pentru țarul de la Kremlin, ceea ce poate duce la dispariția lui Prigozhin, lucru la care vor pune umărul și opozanții lui din Armata Roșie.
Cucerirea Bakhmutului, poate deveni o „victorie a la Pirus”, pentru Rusia și Yevgeny Prigozhin, costurile în oameni, materiale și poziție politică transformand-o într-o înfrângere.

Prof. Petre Cristin