S-a născut în anul 1917, în comuna Tărtășești, județul Dâmbovița, ca fiu al Profirei și Grigore Năstase. A urmat cursurile Școlii elementare în localitatea natală între anii 1924-1928, iar în clasa a IV-a, a vizitat pentru prima dată Mănăstirea Dealu și relicva sfântă a lui Mihai Viteazul, readusă aici la 26 august 1920, după un refugiu forțat între anii 1916-1920 la Kerson (astăzi în Ucraina) și Iași.
În perioada 1929-1937 a urmat liceul militar „Nicolae Filipescu” de la Mănăstirea Dealu, unde a fost admis primul cu bursa General Marcu. Numele liceului militar întemeiat în 1912, a fost schimbat din „Mănăstirea Dealu” în „Nicolae Filipescu”, pe baza raportului din 29 noiembrie 1928 şi a Înaltului Decret Regal nr. 8302, semnat de ministrul de război, general de divizie Henri Cihoski. Astfel, la 22 ianuarie 1929, în baza Înaltului Decret Regal nr. 163, prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională, regele Mihai I al României, a decretat schimbarea denumirii instituţiei în Liceul Militar Nicolae Filipescu. Solemnitatea schimbării denumirii liceului s-a desfăşurat în ziua de 27 ianuarie 1929, cu participarea următoarelor personalităţi: general de divizie, Henri Cihoski, ministru de Război; doamna Maria Filipescu, văduva fondatorului liceului; doamna şi domnul Grigore Filipescu, fiul fondatorului; doamnele O Kelley şi Emanuel Moscu; general de divizie Marcel Olteanu, primul comandant al liceului; general Mihail Ionescu, inspectorul învăţământului militar; general Stambulescu, comandantul Diviziei 13 Infanterie; general Caracaş, comandantul Brigăzii 13 Infanterie; general Petre Bucică, fost comandant al liceului; colonel Dobriceanu, comandantul liceului militar Tg.Mureş; colonel Stancor, comandantul liceului militar de la Chişinău; colonel Gerota, comandantul liceului militar de la Craiova; colonel Pastia, comandantul liceului militar de la Cernăuţi; colonel Ioan Demetrescu, din Direcţia învăţământului militar; colonel Davidescu, comandantul liceului militar de la Iaşi; colonel Trandafirescu, comandantul Şcolii Militare de Cavalerie de la Târgovişte; colonel Filitti, comandantul regimentului de escortă Regală.
Despre admiterea la generatorul de elite din învățământul militar din perioada interbelică de la Mănăstirea Dealu, tânărul Marin Năstase descrie evenimentul în memoriile sale, astfel: „După ce hotărârea de a da examen la liceu a fost luată, în vacanța de vară am început să mă pregătesc. Din când în când mergeam la „domnul învățător” Constantin Popescu să mă verifice și să mă îndrume. Săracul tata renunțase să mă mai ia la munca câmpului, mă lăsa să învăț. Ba, seara când se întorcea, lua cartea de istorie sau geografie, alegea diferite lecții și eu trebuia să i le spun „pe din afară”. La română (compunere) și la matematică nu se pricepea, acestea rămăseseră în seama învățătorului. A sosit și data examenului. Se ținea la București, sus în Dealul Spirii. Am venit însoțit de tata și am fost găzduiți la un frate al său, muncitor la atelierele C.F.R. La sfârșitul examenului, a fost una din zilele mari ale vieții mele, tata lăcrima de bucurie și de fericire. Din aproape o mie de candidați, pentru 40 de locuri, reușisem primul, eram deci bursier. La întoarcerea în sat, fericirea a fost împărtășită și de mama, iar eu am alergat la domnul învățător ca să-i dau vestea cea mare și să-i mulțumesc”.
La sfârșitul clasei a IV-a, Marin Gr. Năstase a fost premiat la 15 iunie 1933 de Regele Carol al II-lea şi Mihai I, Marele Voievod de Alba Iulia. Au mai asistat la fericitul eveniment următoarele personalităţi: Maria Filipescu, Grigore Filipescu, primul ministru Alexandru Vaida Voevod, ministrul Apărării Naţionale, generalul Samsonovici, mareşalul Palatului Regal, generalul Ilasievici, adjutantul Marelui voievod, colonelul Pălăngeanu, comandantul Corpului 5 Armată, generalul Florescu, Prefectul judeţului, Constantin Săndulescu, vice preşedintele Camerei, Cezar Spineanu, comandantul garnizoanei, generalul Cibuchi, primarul oraşului Târgovişte, Victor Kercea, generalul inspector Gorski.
La terminarea anului școlar 1934-1935, elevul Marin Gr. Năstase a beneficiat de oportunitatea oferită Liceului Militar Nicolae Filipescu de către Marele Voievod Mihai, care a efectuat o vizită, fiind însoţit de clasa de la palat ( Clasa Palatină a fost înfiinţată în septembrie 1932, din iniţiativa regelui şi a lui Nicolae Iorga), dar şi de profesorii acesteia. Alături de Marele Voievod Mihai, au vizitat prestigioasa instituție de învățământ militar, colegii acestuia: Dan Cernovodeanu, Rodion Chiaburu, Ion Dinulescu, Gheorghe Duşa, Gheorghe Grămadă, Walter Heltman, Mircea Ioaniţiu, Ion Jurchescu, Pal Ivan Kovacs, Dan Mavrus şi Ştefan Popescu.
Cât timp a urmat cursurile Liceului Militar Nicolae Filipescu de la Mănăstirea Dealu, șoimul mănăstirean Marin Gr. Năstase s-a bucurat de prezența unei pleiade de personalități ale timpului, din toate domeniile profesionale, atât naționale, cât și internaționale, predominând cele militare, datorită specificului liceului, dintre care amintim aici pe: primul ministru al ţării, Nicolae Iorga (1930), generalul Constantin Prezan (1930), generalul Marcel Olteanu (1931), profesorul Alexandru Tzigara Samurcaş care a susţinut o conferinţă cu tema Monumentele istorice ale Târgoviştei (17 aprilie 1932), prof. univ. George Oprescu cu studenţii (1933), ministrul Apărării Naționale, generalul Uică (1934), patriarhul Miron Cristea (1934), ministrul instrucţiunii publice Constantin Angelescu şi Elena Văcărescu (1935).
Marin Gr. Năstase, s-a remarcat ca un excelent elev, fiind în permanență premiat, terminând ca șef al promoției a XXII-a. De asemenea a fost premiat și de Gazeta Matematică pentru soluțiile identificate la concursurile organizate de aceasta. Dorind să se organizeze într-o carieră militară, se înscrie și urmează cu rezultate foarte bune cursurile Școlii Pregătitoare de Ofițeri din București (1937-1938). Ulterior, a urmat Școala de Ofițeri de Artilerie Carol I din Timișoara (1938-1940), unde a obținut rezultate deosebite, fiind declarat șef de promoție la absolvire, având gradul militar de sublocotenent. Și-a început cariera de ofițer în funcția militară de comandant de pluton în Regimentul 2 Artilerie Gardă (1940-1941), cu sediul la Dadilov, între București și Giurgiu, în apropiere de Comana. Ulterior, este transferat în perioada 1941-1942, în funcția de comandant de pluton în Regimentul 2 Artilerie Gardă și apoi ofițer mobilizat în cadrul Grupului 7 Artilerie Antiaeriană. Este avansat la gradul de locotenent, iar în următorii ani, desfășoară activitate ca ofițer recepționer în Comisia Militară de recepție de la Uzinele de armament Rogifer (Tohanul Vechi), al cărei președinte era colonelul Grigore Anastasescu, fabrica fiind amplasată între Tohan și Zărnești, în partea dinspre Bran, la poalele muntelui Piatra Craiului.
Un moment de referință din cariera sa îl reprezintă evenimentele din luna august 1944 când, în calitate de ofițer recepționer în comisia militară de recepție a muniției la Uzinele de armament a organizat și condus eroicele acțiuni de apărare a fabricii cu o baterie constituită din lucrători ai uzinei, denumită Bateria Albastră, după culoarea salopetelor acestora. În ziua de 26 august 1944, prin nota telefonică nr. 236632, colonelul Atanase Chiriță, șeful de Stat Major al Corpului de Munte comndat de generalul Ion Dumitrache, înștiința Fabrica de Muniții Tohan: „Veți organiza cu personalul dumneavoastră, dotat cu muniție și armamentul pe care îl aveți pentru experiență și instrucție: 3 tunuri de 75 mm, 1 obuzier de 100 mm, 1 aruncător de 120 mm, 1 aruncător de 81 mm, 4 aruncătoare de 60 mm, 2 tunuri anticar și 60 lovituri pentru tun anticar. Acest armament încadrat va fi tractat de autocamioanele ce le veți primi de la Divizionul 1 obuziere munte. Tot acest armament se va trimite la Brașov, la cazarma vânătorilor de munte”.
Până la sosirea în ajutor a unor subunități din Regimentul 19 Artilerie și din Divizia Tudor Vladimirescu în zilele de 5-6 septembrie 1944, Bateria Albastră a tras asupra trupelor inamice 2652 proiectile: 966 de 75 mm și 1686 de 100 mm, adică, în cele nouă zile de lupte crâncene cu trupele naziste au fost trase în medie cca 300 de lovituri pe zi, câte 100 de lovituri pentru fiecare tun, orchestrate cu dibăcie de către cei mai buni ochitori Constantin Poalelungi, Ion Octavian (merită precizat faptul că acest muncitor era surdomut!!!) și Ion Sasu. Bateria albastră și cei 56 de muncitori au fost citați prin Ordinul de Zi nr. 14 din 13 octombrie 1944: „În zilele de la 25 august la 5 septembrie 1944 când se desfășurau grele lupte de curățirea teritoriului de trupele germane, unități germane-maghiare au atacat din Ardeal spre Brașov. Alături de trupele care au luptat pentru respingerea inamicului în zona Prejmer-Doboli, Uzinele Rogifer-Tohanu au intervenit imediat la cererea Corpului de Munte, cu o baterie încadrată cu lucrători și material propriu. Spontaneitatea cu care a intervenit Direcția Uzinelor, elanul cu care a răspuns personalul acestei întreprinderi și dârzenia cu care au luptat pentru respingerea inamicului constituie un exemplu de îndeplinirea datoriei față de țară. Pentru faptele lor deosebite arătate mai sus, ordon citarea pe Armată a Direcției Uzinelor Rogifer-Tohan și a personalului care a încadrat bateria Rogifer, comandată exemplar de către locotenentul Marin Năstase”.
În perioada 1941-1945, tânărul ofițer Marin Năstase s-a numărat între studenții Institutului Politehnic București. La absolvirea cursurilor, în situația nou creată, pe data de 25 septembrie 1946 este trecut în rezervă la cerere, cu gradul de căpitan și pe data de 13 octombrie 1946 i se atribuie titlul de inginer electromecanic cu mențiunea „magna cum laude”. Se înscrie la doctorat și ca inginer și-a desfășurat activitatea la Ministerul Sănătății (1949-1951). Tot acum, Marin Gr. Năstase, se căsătorește la 4 septembrie 1949 cu Elena, fiica Amaliei și a lui Gheorghe Dragomirescu.
În data de 26 septembrie 1969 a obținut titlul de doctor la Facultatea de Mecanică a Institutului Politehnic din Timișoara, cu teza „Contribuții în defectoscopia cu radiații electromagnetice penetrante”. Pe linie militară este avansat la gradul de maior. De asemenea, desfășoară activitate și la Ministerul Educației și Învățământului unde, în perioada 1972-1977 a deținut funcția de director în cadrul Direcției Învățământ superior și cercetare științifică. La 6 decembrie 1972, Marin Gr. Năstase obține certificatul de inventator pentru soluția „Dispozitiv reglabil pentru control vizual”, iar în toată cariera sa, dr.ing. Marin Năstase a colaborat cu nume importante ale științei din România, cum ar fi acad. Elie Carafoli (1901-1983), acad. Prof.dr.docent Ștefan Marius Milcu (1903-1997) și acad. Nicolae Cajal (1919-2004). După ieșirea la pensie este avansat la gradul de locotenent colonel (r) în anul 1990 și colonel (r) în 1994. A decedat la 2 aprilie 1995 la București, fiind înmormântat în Cimitirul Ghencea Militar.
Ca urmare a meritelor sale militare, Marin Năstase a fost decorat cu următoarele ordine și distincții:
-Ordinul Coroana României, cu spade în grad de cavaler, cu panglică de Virtute Militară, pentru curajul și destoinicia de care a dat dovadă pe câmpul de luptă (1942);
-Ordinul Steaua României, cu spadă și panglică de Virtute Militară, clasa a V-a, pentru munca și priceperea de care a dat dovadă în campania pentru dezrobirea Transilvaniei de Nord (27 octombrie 1944);
-Ordinul Steaua Republicii Socialiste Române, clasa a V-a, pentru fapte de arme săvârșite împotriva Germaniei fasciste (5 noiembrie 1962)
Surse:
-Arhivele Militare Române, fond Registrul istoric al Liceului Militar „Nicolae Filipescu” de la Mănăstirea Dealu. De la înfiinţarea sa şi până în 1940;
-Marin Gr. Năstase, Bateria albastră. Memorii de război, Editura Militară, București, 1987;
-Marin Gr. Năstase, Destinul unui militar, Regia autonomă Monitorul Oficial, București, 2004;
-Adrian Stroea, Marin Ghinoiu, Din elita artileriei, Editura Centrului Tehnic Editorial al Armatei, București, 2012;
– Cornel Mărculescu, Liceul Militar Nicolae Filipescu de la Mănăstirea Dealu (1912-1940) – loc de pelerinaj pentru personalitățile vremii, în Analele Universității Hyperion. Studii și comunicări. Istorie, Editura Victor, București, 2016.
Prof.dr. Cornel Mărculescu
