Ioan Nicolin s-a născut pe 12 noiembrie 1882, în localitatea Dioşti, plasa Ocolu, din fostul judeţ Romanaţi, ca fiu al lui Costache Iliescu şi al Anicăi. A urmat în satul natal cursurile şcolii primare de 5 clase, după care, cele secundare-liceale şi le-a împărţit între Şcoala fiilor de militari de la Iaşi şi şi cea de la Craiova, între anii 1898-1903. În perioada 1903-1905, Ioan Nicolin a urmat cursurile Scolii militare de Infanterie şi Cavalerie din Bucureşti, fiind repartizat începând cu 1 iulie 1905, având gradul de sublocotenent, la Regimentul III Dâmboviţa Nr. 22 Infanterie din Târgovişte, pe care l-a slujit timp de 21 de ani (1905-1914, 1921-1923 în Basarabia şi 1925-1935), îndeplinind toate funcţiile: comandant de pluton, comandant de companie, topograf, comandant de batalion, ajutor tactic sau administrativ al comandantului şi, în ultimii şase ani, comandant al regimentului. La 10 martie 1908, Ioan Nicolin a fost detaşat la Institutul Geografic al Armatei, unde s-a remarcat prin participarea la realizarea hărţii topografice a României, primind aprecieri din partea directorului Institutului Geografic, căpitanul comandor Alexandru Cătuneanu, şi propus pentru înaintarea în grad. Datorită calităţilor sale apreciate de superiorii săi, Ioan Nicolin este numit inspector topograf  începând cu 1 august 1909, drept care, între 15 aprilie 1910 – 26 septembrie 1910, este din nou detaşat la ordin în cadrul Serviciului Geografic al Armatei. Aşa cum reiese din caracterizarea făcută de către lt. col Arghirescu, comandantul Regimentului III Dâmboviţa nr.22, în anii premergători conflictelor balcanice, locotenentul Ioan Nicolin „…pe lângă plutonul său, a mai fost întrebuinţat şi ca profesor la şcoala regimentară, achitându-se de toate însărcinările cu multă pricepere şi destoinicie”.

La 2 iunie 1913, Ioan Nicolin este trecut pe picior de război prin Î.D. nr 4609/1913, fiind mobilizat pentru campania de peste Dunăre în Bulgaria şi având comanda companiei de mitraliere a Regimentului III Dâmboviţa nr.22. Din motive interpretabile, la 22 iulie 1913, este detaşat de către Marele Cartier General, aflat la Plevna, pentru executarea unor operaţii topografice în Bulgaria, sarcină de care s-a achitat meritoriu: „Eram însărcinat să fac revizuirea unei porţiuni de hartă în Munţii Balcani… aşa am călcat o suprafaţă de 600 de kilometri pătraţi în regiunea Bercoviţa-Vraţa – frontiera sârbească.

După stingerea conflictului din Balcani, căpitanul Ioan Nicolin şi-a desfăşurat activitatea de comandant de companie în Regimentul III Dâmboviţa nr. 22, în perioada 1 noiembrie 1913 – 1 aprilie 1914, iar de la această dată a fost mutat la Regimentul 62 Infanterie, unde a fost numit Comandant al Companiei Cadre, conducând 6 companii de instrucţie (rezervişti), pe care le-a instruit şi pregătit pentru război, în 6 serii, între 18 aprilie -1 octombrie 1914. Aşa cum reiese din foia calificativă a căpitanului Ioan Nicolin pentru perioada 1 noiembrie 1914 – 31 octombrie 1915, acesta şi-a continuat activitatea de comandant al Companiei Cadre a Regimentului 62 Infanterie, unde printre altele, aflăm că se ocupă cu studiile militare şi literare, dar şi că a susţinut două conferinţe militare, despre operaţiile militare purtate noaptea şi efectele proiectoarelor.

Mobilizarea generală a armatei române din 14 august 1916, a găsit Regimentul III Dâmboviţa Nr. 22 Infanterie inclus în compunerea Grupului de Acoperire Bran, participând ulterior în toamna anului 1916 la ofensiva pentru eliberarea Transilvaniei şi la luptele în apărare de pe Valea Prahovei. În acelaşi timp, căpitanul Ioan Nicolin era şeful secţiei mobilizări la Regimentul 62 Infanterie, fiind mobilizat în calitate de Comandant al companiei a 9-a, şi ulterior comandant al Batalionului I al Regimentului 62 Infanterie conform ordinului 360/29 octombrie 1916, participând la luptele de la cota 1447 de pe Vf. Feţei, la Stoeneşti, Muntele Gruiu, Câmpulung, Colţii Doamnei şi Coteneşti, precum şi  la cele din Dobrogea şi de pe muntele Prisaca în mod elogios, fapt remarcat şi de comandantul regimentului, colonelul Burleanu. Prin unirea regimentelor 62 şi 70 Infanterie la 1 martie 1917, căpitanul Ioan Nicolin a fost numit comandant al Batalionului I, pe care l-a instruit şi organizat cu multă iscusinţă, participând cu acesta la luptele defensive de la Mamaia, Sboina şi Răchiţaşul Mic din Munţii Vrancei. A contribuit din plin la menţinerea Răchiţaşului Mic (cota 891), unde inamicul a atacat furios de la 1 august 1917 până la 22 noiembrie 1917, cu forţe mult superioare celor româneşti. Pentru apărarea acestui punct strategic al frontului din Moldova, a fost decorat Drapelul Regimentului 62/70 Infanterie, iar pentru faptele sale, căpitanul Ion Nicolin a fost înaintat la gradul de maior. Ulterior, a fost decorat  prin Diploma Regală din 30 noiembrie 1919, acordată de regele Ferdinand pentru faptele de vitejie din aprilie 1917, iar la propunerea maiorului rus Petre Ciolac, a fost decorat şi cu Ordinul Sfântul Stanislas clasa a II-a cu spade, nr. 127444 din 23 februarie 1918, dat de comandantul armatei ruse din Moldova. Însă, pentru a putea purta această decoraţie, Ioan Nicolin a primit autorizaţia dată de Regele Ferdinand, prin Brevetul din 12 mai 1918, emis de Ministerul Afacerilor-Cancelaria Ordinelor, Iaşi.

Cu ocazia demobilizării regimentelor, la 1 aprilie 1918, maiorul Ioan Nicolin a fost repartizat provizoriu ca ajutor al comandantului Regimentului 62 Infanterie şi şef al Biroului de Mobilizare,  funcţii în care a contribuit la organizarea, instruirea şi administraţia unui corp, care fusese reînfiinţat, în împrejurările la care se găsea România la acea dată. Începând cu 28 Octombrie 1918, odată cu mobilizarea Diviziei a 6-a, comandată de generalul Holban, maiorul Ioan Nicolin a îndeplinit funcţia de şef al secţiei topografice, dând dovadă de pricepere şi tact topografic, fiind apreciat în acest sens de superiorii săi. Pe timpul campaniei militare, a fost comandant de batalion, fiind elogiat de către colonelul Budeanu, comandantul Regimentului 62 Infanterie, pentru prima parte a campaniei, dar şi de către colonelul Grecescu, pentru partea a doua a campaniei militare, fiind propus de către şefii săi ierarhici, pentru gradul de locotenent colonel.

Conform ordinului Marelui Cartier General nr. 8276 din 3 iulie 1919, maiorul Ioan Nicolin a fost mutat la Serviciul geografic al armatei, unde a îndeplinit funcţia de inspector topografic la Şcoala şefilor de secţii topografice şi de observaţii, recent înfiinţată, unde, cu pricepere şi mult tact a instruit pe tinerii ofiţeri şi participând la aplicaţii cu aceştia în judeţul Dolj, la Pleniţa, fapt recunoscut şi de către şeful serviciului geografic al Marelui Cartier General, generalul Pavelescu. Maiorul Ioan Nicolin şi-a îndeplinit funcţia de inspector topografic cu care fusese însărcinat, până la 31 martie 1920, atrăgându-şi mulţumirea şefilor ierarhici şi fiind apreciat laudativ de către lt. col. Gheorghiu, ajutorul şefului Serviciului Geografic: „ …pe lângă specialitatea sa de bun topograf, maiorul Nicolin Ioan poate îndeplini orice alt serviciu graţie inteligenţei, muncii şi devotamentului ce pune pentru a se achita în chipul cel mai bun de serviciul ce i s-a încredinţat”.

La 1 aprilie 1920, prin Î.D. nr. 3555 şi publicat în Monitorul Oficial nr.114 din 26 august 1920, Ioan Nicolin este înaintat la gradul de locotenent colonel, iar până la 11 mai 1920, a îndeplinit funcţia de Comandant de batalion şi locţiitor al comandantului regimentului 62 Infanterie. De la această dată, Ioan Nicolin este din nou detaşat la Serviciul geografic al armatei, unde, a condus şi îndrumat 9 ofiţeri operatori în lucrările de expropriere, pentru împroprietărirea ţăranilor. În plus, Ioan Nicolin a primit aprecierile şefilor săi ierarhici, atât ale şefului Serviciului geografic, generalul Pavelescu, cât şi ale şefului Secţiei Topografice, colonelul Gheorghiu şi colonelului Stamatiade, care conchid: „Din conversaţiile avute asupra diferitelor subiecte cu caracter militar  şi general rezultă că este un ofiţer superior distins, care a dat dovezi că poate conduce unităţi compuse din cele 3 arme şi că poate conduce şi instrui un regiment”. Tot în această perioadă, Ioan Nicolin, a fost mutat în baza ordinului de bătaie al armatei din 1 noiembrie 1920, la Regimentul 37 Infanterie, până la 15 iunie 1921, când revine în cadrul Regimentului 22 Infanterie, unde este elogiat de către comandantul regimentului, colonelul Benţea, ca având o educaţie militară foarte îngrijită, pus la curent cu literatura militară recentă şi preocupându-se foarte mult de studiile sale profesionale şi ştiinţele generale. Odată cu venirea în Regimentul 19 Vânători la 1 aprilie 1922, prin Î.D. 1592/1922, lt.col. Ioan Nicolin şi-a îndeplinit serviciul de ajutor de comandant, a condus administraţia şi gospodăria regimentului, a rezolvat în mod excepţional situaţiile tactice pe hartă cu un detaşament care de luptă, un regiment de infanterie, un divizion de artilerie şi un escadron de cavalerie, a comandat regimentul în manevre de divizie, primind aprecierile comandantului Regimentului 19 Vânători, colonelul Gheorghiu, comandantului Brigăzii a II-a Vânători, colonelul Gheorghe Grecescu, comandantului Diviziei a IV-a, generalul Leca şi a comandantului militar al Basarabiei, generalul Popovici. În plus, colonelul Gheorghiu, apreciindu-i calităţile lt. col. Ioan Nicolin, propune superiorilor săi ierarhici, să fie decorat cu ordinul Steaua României clasa a V-a, pe care o merită din toate punctele de vedere, concluzionând: „Să i se încredinţeze comandă de regiment şi să fie înaintat la gradul de colonel în mod excepţional”.

Fiind un excelent profesor şi educator, înzestrat cu o bogată cultură generală şi militară, Ioan Nicolin a susţinut în cadrul Regimentului 19 Vânători, o interesantă conferinţă, cu titlul: „Atacul în războiul de stabilizare”. Pentru scurt timp, Ioan Nicolin a fost mutat în Batalionul 9 Vânători de munte, între 1 august 1923 – 1 decembrie 1923, când, este din nou mutat, de această dată la Cercul de Recrutare Dâmboviţa, ca şef al biroului de mobilizare şi recrutare, şi unde, conform notelor comandantului cercului de recrutare, colonelul Şendrea, a susţinut două conferinţe, atât la cercul militar, cât şi la garnizoană. La 1 octombrie 1924, Ioan Nicolin s-a prezentat la Regimentul III Dâmboviţa nr. 22 Infanterie, pe zona de concentrare a Diviziei a XIII-a, mutat în acest corp la 16 octombrie 1924, în baza Î.D. nr. 3292/1924, fiind apreciat de comandantul regimentului, colonelul Georgescu, pentru comanda regimentului în ziua de 22 octombrie 1924 ( fazele luptei ofensive) şi a detaşamentului mixt ( ariergardă), la 25 Octombrie 1924.

În perioada 1 noiembrie 1924 – 31 octombrie 1925, lt. col. Ioan Nicolin, a susţinut în cadrul Regimentului III Dâmboviţa nr. 22 Infanterie şi al garnizoanei, următoarele conferinţe:

1. a) Comparaţia în regulamentul de manevre şi luptă al infanteriei, ţinută în prezenţa comandantului Brigăzii a 13-a Infanterie, generalul L. Caracaş;
2. b) Lupta batalionului în munţi, cu aplicaţii pe hartă;
3. c) Studiul şi interpretarea formelor de teren pe harta 1:000;
4. d) Aplicaţii de război la lupta ofensivă a regimentului;
5. e) Trei conferinţe tactice ţinute ofiţerilor de rezervă concentraţi;
6. f) Marşul de apropiere al unei Divizii aplicându-se Detaşamentului mixt de regiment, ţinută în prezenţa comandantului Corpului V Armată, generalul Olteanu;
7. g) Lupta în ofensivă. Infanteria în atac.

În ceea ce priveşte instrucţia unităţilor în corp, Ioan Nicolin a redactat la şcoala de batalion programele ordonate de regiment, ca director al exerciţiilor de luptă a condus personal jumătate dintre acestea şi a comandat regimentul de trei ori, fiind examinat de generalul Marcel Olteanu. De asemenea, a participat la convocarea coloneilor şi lt. coloneilor pe Divizie în luna aprilie 1925, a fost profesor de topografie la Şcoala de Cavalerie din Târgovişte şi a fost numit ca secretar la exerciţiile pe hartă din garnizoană. Pe foaia calificativă pentru anul 1924-1925, comandantul regimentului, colonelul Georgescu, îi făcea următoarea caracterizare: „Este ofiţerul datoriei şi nu cunoaşte altă ocupaţie decât meseria armei. Este ofiţer studios, nu-i lipseşte broşură, gazete şi cărţi de specialitate să nu citească, lucru dovedit că este la curent cu tot ce este nou. Este tipul ofiţerului devotat carierei sale, cinstit şi drept, cu o educaţie din cea mai aleasă, o disciplină demnă de un ofiţer superior”.

De la 1 noiembrie 1925 şi până la 1 ianuarie 1926, Ioan Nicolin a îndeplinit funcţia de ajutor tactic în cadrul Regimentului III Dâmboviţa nr. 22 Infanterie, timp în care a întocmit programele şcolii instructorilor, precum şi programul de instrucţia trupei pe anul 1926. De asemenea, directivele regimentului relativ la şcoala ofiţerilor le-a tradus în programe văzute şi apreciate de comandamentele superioare. Începând cu 1 ianuarie şi până la 31 octombrie 1926, a condus şcoala şi instrucţia ofiţerilor, iar în perioada şcolii de batalion, a fost în două rânduri director de exerciţiu. Ulterior, în perioada şcolii de regiment a comandat o dată regimentul, drept care, a fost caracterizat elogios de către comandantul Diviziei a XIII-a, generalul Săndulescu: „În garnizoana Târgovişte şi pe zona de concentrare, l-am văzut ca director de exerciţiu şi comandant de regiment şi nu am decât cuvinte de laudă de felul cum a expus situaţia, cum a studiat diferite ipoteze de atac şi apărare şi cum a justificat perfect măsurile luate pentru îndeplinirea misiunii. Este de un ajutor de nepreţuit comandantului de regiment în ceea ce priveşte instrucţia ofiţerilor şi trupei”.

Ca şi în anii precedenţi, lt. col Ioan Nicolin, a susţinut o serie de conferinţe în cadrul garnizoanei Târgovişte, care s-au bucurat de aprecierile ofiţerilor, dar şi ale comandantului Regimentului, colonelul Georgescu, dintre care amintim:

– Procedee topografice cu determinarea şi recunoaşterile obiectivelor inamice, în defensivă şi ofensivă;

–  Batalionul ocupă, organizează şi apără o poziţie defensivă;

– Comandantul de companie. Lucrare cu subiect dată de Brigada a XIII-a care formează şi o lucrare personală cu idei şi analize asupra disciplinei şi metodelor de infiltrare a disciplinei la trupă şi ofiţeri, lucrarea fiind predată ulterior şi Corpului V Armată;

–  Despre lupta ofensivă a infanteriei precizând câteva chestiuni fixate prin programul Diviziei;

– Conferinţă publică, cu tema: Bătălia de la Mărăşeşti.

La 21 martie 1927, Ioan Nicolin, a fost avansat la gradul de colonel, în baza Î.D. nr. 812/1927, activând în continuare în cadrul Regimentului III Dâmboviţa nr. 22 Infanterie, dar cu noi însărcinări: a condus şcoala ofiţerilor în corp, a condus regimentul pe zona de concentrare pregătindu-l în 24 de ore şi executând un marş de 70 km, în 12 ore de marş, director al exerciţiilor în perioada şcolilor de batalion şi de regiment, a luat parte la călătoria executată de Corpul V Armată cu comandanţii de regimente şi l-a înlocuit pe comandantul regimentului, cât timp acesta a fost bolnav, colonelul Georgescu propunând ca Ioan Nicolin să ia comanda regimentului după ieşirea sa la pensie. Pentru perioada 1 noiembrie 1926 – 31 octombrie 1927, colonelul Ioan Nicolin a redactat un curs de topografie pentru şcolile pregătitoare de ofiţeri şi a susţinut următoarele conferinţe:

– Contribuţia eroilor dâmboviţeni la formarea României Mari;

– Directivele şi programele pentru instrucţia ofiţerilor în corp;

– Trecerea de la Flămânda.

În intervalul 1 noiembrie 1927-1 noiembrie 1928, colonelul Ioan Nicolin, a fost numit ca ajutor tactic în cadrul regimentului, de către Brigada a XIII-a Infanterie, fiind citat pe ordinul de zi al batalionului, cu nr. 565 din 26 iulie 1928, și remarcat de către noul comandant al regimentului, colonelul Ţuţuianu: „…este un ofiţer studios, bine pregătit pentru comanda de regiment, putând face în cele mai bune condiţiuni şcoala ofiţerilor şi a unui corp de trupă”. De remarcat, că în această perioadă, colonelul Ioan Nicolin a refuzat comanda Regimentului 26 Infanterie, acesta dorind a comanda regimentul în care slujea de ani buni.

La 8 aprilie 1929, Ioan Nicolin a preluat comanda Regimentului III Dâmboviţa nr. 22 Infanterie, în baza Î.D. nr. 861/1929, participând în această calitate, la călătoria de instrucţie a Corpului V Armată executată în regiunea Odorhei. În noua calitate de comandant al Regimentului III Dâmboviţa nr. 22 Infanterie, Ioan Nicolin, a continuat munca aplicativă din anii anteriori, fiind director superior la un exerciţiu de batalion (cu tema: ruperea silită a luptei), comandant de detaşament, director de exerciţii la aplicaţiile cu detaşament şi comandant al unei brigăzi de infanterie, la exerciţiile din 25-26 octombrie 1930 pe Divizie, primind aprecieri din partea comandantului Brigăzii XIII Infanterie, generalul Ştefan Ionescu, a comandanţilor Diviziei a XIII-a, generalii Stambulescu şi Miciora, a comandantului Corpului V Armată, generalul Olteanu şi a Inspectorului general de armată, generalul corp de armată adjutant Angelescu.

Pentru scurt timp, colonelul Ioan Nicolin a condus Școala ofiţerilor superiori din garnizoana Târgovişte, între 1 noiembrie 1932 – 1 martie 1933, adică în intervalul cât generalul Cibuchi, a comandat Divizia a XIII-a, fiind propus de acesta pentru a fi admis de Consiliul Superior al Armatei pentru cursul de Comandament.

Anul 1935 s-a dovedit a fi unul de cumpănă pentru colonelul Ioan Nicolin, deoarece în urma inspecţiei comandantului Diviziei a XIII-a, generalul Cornicioiu, acesta a constatat unele nereguli la Serviciul Mobilizării al regimentului, neglijenţă în întreţinerea dosarelor, a arhivei şi unele lucrări necontrolate şi nepuse la curent, fiind întocmit procesul verbal de inspecţie nr. 352/1935. În acest context, la 1 octombrie 1935, Ioan Nicolin a fost mutat de la comanda Regimentului III Dâmboviţa nr. 22 Infanterie, la dispoziţia Corpului V Armată, iar Consiliul Superior al Armatei nu l-a admis la cursul de comandament, fiind apreciat ca ofiţer bun pentru gradul său (art.50, lit.a, L.I.A. 1935), de către superiorii săi, generalul Cornicioiu, generalul de divizie Al. Rizeanu, generalul de divizie Alexandru Gorsky şi generalul D. Cibuchi. Totuşi, în foaia calificativă pe anul 1936, generalul de divizie Al. Rizeanu comandantul Corpului V Armată, îl caracteriza pe colonelul Ioan Nicolin, ca fiind un ofiţer superior încă folositor oştirii româneşti, care, din motive familiale a fost nevoit să se mute în garnizoana Bucureşti începând cu 1 iulie 1936, intrând în subordinea Corpului 2 Armată.

La 15 februarie 1939, Ioan Nicolin a adresat o petiţie Ministerului Apărării Naţionale în scopul reabilitării sale, solicitând ca pe lângă nota din 1935, să se menționeze faptul că a fost o eroare şi că cinstea sa este integrală. În acest context, secretariatul general al Ministerului Apărării Naţionale, prin nota nr. 7397 din 23 februarie 1939, a trimis reclamaţia colonelului Ioan Nicolin, pentru cercetarea cazului, Diviziei a XIII-a. Aceasta, l-a însărcinat prin nota din 13 iunie 1939, pentru cercetarea cazului pe generalul Gherghe Radu, comandantul Brigăzii XIII Infanterie, care, în urma cercetării cazului, a tras următoarele concluzii: „Bazat pe realitatea faptelor concrete, din care rezultă că cinstea personală a colonelului Ioan Nicolin, nu poate să fie pusă în discuţie, în modul cum a aplicat angajarea oamenilor la muncile agricole în vara anului 1935, sunt de părere că este cazul de a se îndrepta aprecierile defavorabile, referitoare la cinstea sa în serviciu”.

După reabilitare şi ieşirea la pensie, colonelul în rezervă Ioan Nicolin a fost numit comandant al Gărzilor Naţionale a Frontului Renaşterii Naţionale din judeţul Dâmboviţa,  constituit ca partid unic în timpul dictaturii autoritare a lui Carol al II-lea şi transformat în iunie 1940 în Partidul Naţiunii, funcţie care nu i-a făcut cinste ofiţerului de altădată ce reuşise să apere cota 891 a Răchiţaşului Mic.

Sfârşitul celui care a fost colonelul Ioan Nicolin, a survenit implacabil la14 februarie 1942, când nici nu împlinise 60 de ani, fiind depus la Biserica Domnească din Târgovişte şi organizându-i-se funeralii grandioase, iar serviciul religios fiind oficiat de către un sobor de preoţi în frunte cu protoiereul Constantin Niţescu-Zlatian. De aici, cortegiul a fost însoţit până la depunerea în Cimitirul Central din Târgovişte, de către Lazăr Petrescu, primarul oraşului, comandantul garnizoanei, colonelul Vladimir Constantinescu, ajutorul primarului Lazăr Petrescu, colonelul Dinescu, avocatul N. Georgescu şi un detaşament de elevi ai Şcolii Militare de Ofiţeri de Cavalerie, care au executat focuri de armă în memoria celui care slujise cu devotament 21 de ani Regimentul  III Dâmboviţa Nr. 22 Infanterie.

Surse:

–Arhivele Militare Române, fond Memorii. Bătrâni, Nr. 6, Ioan Nicolin;

-Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naționale Dâmboviţa, fond Primăria oraşului Târgovişte, dosar 19/1930, dosar 1/1931;

-Complexul Naţional Muzeal Curtea Domnească Târgovişte, Colecţia de istorie modernă şi contemporană, Caiet de însemnări Ioan Nicolin, Decoraţiile mele 1906-1937; Legăturile bancherului filantrop Constantin Vasiliu-Bolnavu cu judeţul Dâmboviţa; Dosar privind construirea monumentelor de la Teiş (1930; 1938); articolul Centenarul Regimentului III Dâmboviţa Nr. 22, extras din ziarul Dimineaţa şi semnat de T. Dumitrescu; Ferpar referitor la moartea colonelului Ioan Nicolin (decupat ziar);

-Ion Anastasiu, Avântul Ţării. Campania din 1913 în Bulgaria, Institutul de Arte Grafice, Editură şi Librărie „Cartea Românească”, Cluj, 1925;

-Ioan Nicolin, Istoricul Regimentului III Dâmboviţa nr. 22, Bucureşti, Atelierele Grafice-Socec S.A., 1930;

-Cornel Mărculescu, Centenarul războiului balcanic: Ioan Nicolin şi Regimentul III Dâmboviţa Nr. 22 în Bulgaria (1913), în „Hristica. Revistă de spiritualitate şi educaţie creştin-ortodoxă”, Editată de militarii din Garnizoana Târgovişte, Nr. 15, Târgovişte, 2013;

-Cornel Mărculescu, Personalităţi militare dâmboviţene: Ioan Nicolin (1882-1942)-teoretician, profesor şi comandant militar, în „Curier. Revistă de cultură şi bibliologie”, An XXII, Nr. 1(43), Editura Bibliotheca, Târgovişte, iunie, 2016.

Prof.dr. Cornel Mărculescu