Prin decretul nr. 937 din 16 aprilie 1879 și prin decretele 963 și 1.057/1879, domnitorul Carol I a conferit Crucea „Elisabeta” mai multor persoane, între care și Alexandrinei Bucșăneanu din județul Dâmbovița. Decretele au fost publicate în „Monitorul Oficial” nr. 111 din 18 / 30 mai 1879, pp. 2674-2675. Prin adresa nr. 6.796 din 18 iulie 1879 către Ministerul Afacerilor Străine, Prefectura Dâmbovița menționează: „Brevetul alăturat de ordinul Domnii Voastre № 10067, cu onoare se înapoiază, deoarece Dna Alexandrina Bucșăneanu persoana căreia pretindeți a se înmâna, au mai primit încă din luna aprilie un asemenea brevet sub № 1391 în baza unui osebit decret cu № 937 din 16 aprilie, și astfel, Prefectura crede că nu-i mai poate înmâna și pe acesta”.

Prezentăm, apelând la faleristică, la heraldică și la sigilografie, descrierea distincției onorifice și rePrezentăm, apelând la faleristică, la heraldică și la sigilografie, descrierea distincției onorifice și reproducerile grafice care provin de la Arhivele Naționale Istorice Centrale, Ministerul Afacerilor Externe. Cancelaria Ordinelor, dosar nr. 2/1877-1880 (documentul) și de la colecționarul Emanuel Erena (decorația).

Crucea „Elisabeta” a fost instituită în 1878 și s-a conferit „tuturor doamnelor care, prin căutarea răniților sau bolnavilor, au dat concursul lor în timpul campaniei din 1877-1878… asemenea doamnelor care, prin instalare de spitale, înzestrarea ambulanțelor sau prin ofrande însemnate, au contribuit la alinarea suferințelor răniților și bolnavilor în timpul acestei campanii”.

Conform Regulamentului Crucii Comemorative „Elisabeta”: „Crucea este de bronz aurit, fundul mat sadea, lungimea ramurilor Crucii este de 43 milimetri, lățimea de 6 milimetri, grosimea de 2 milimetri, forma este cea bizantină a Bisericii Răsăritului. Crucea are pe marginile ramurilor o dungă albă în culoarea naturală a oțelului și în mijloc un medalion, înconjurat de un cerc de oțel. Fundul medalionului este asemenea de bronz aurit mat și poartă pe o parte cifra Măriei Sale Doamnei și pe cealaltă legenda ALINARE ȘI MÂNGÂIERE, și în mijloc milesimul 1877 / 1878. În partea superioară a Crucii se află un inel de bronz aurit, prin care se trece panglica de moar albastru-deschis, lată de 40 milimetri, având la margine câte o vargă de fir de aur în lățime de 10 milimetri. Crucea se poartă pe umărul stâng, având aparentă pe partea din afară cifra Măriei Sale Doamnei” (Decretul nr. 2.270 din 8 octombrie 1878, publicat în „Monitorul Oficial” nr. 224 din 8 / 20 octombrie 1878, pp. 5695-5696).

dr. Laurențiu Ștefan Szemkovics,

Consilier Arhivele Naționale Istorice Centrale București.