Probleme româneşti în cadrul Conferinţei de la Moscova

În cadrul conferinţei de la Moscova, Cordel Hull, V.M. Molotov şi Antony Eden (miniştrii de Externe) au discutat (în octombrie 1943) probleme referitoare la desfăşurarea războiului (deschiderea celui de-al doilea front, administraţia Franţei după debarcarea pe continent, angajarea Turciei în război de partea Aliaţilor, crearea de baze aeriene în Suedia etc.), organizarea postbelică a lumii (politica faţă de Germania, Italia, Austria, Iran, faţă de confederaţii, faţă de teritoriile statelor eliberate, reconstrucţia şi ajutorul ce urma a fi acordat altor state, răspunderea faţă de crimele săvârşite în război etc.), securitatea mondială, cooperarea economică internaţională etc., şi s-a decis cosntituirea unei Comisiei Consultative Europene, cu sediul la Londra, cu misiunea de a face propuneri cu privire la problemele europene după terminarea războiului, inclusiv la condiţiile de armistiţiu cu statele aflate în război cu Naţiunile Unite.
Cu acel prilej, delegaţia britanică a înaintat (24 octombrie 1943) un document cu informaţii referitoare la contactele emisarilor români în vederea unui eventual armistiţiu:
,,Recent, ministrul plenipotenţiar român desemnat în Turcia, dl. Cretzianu, s-a adresat reprezentanţilor britanici la Ankara şi le-a comunicat că a primit indicaţii din partea d-lui Maniu, precum şi un mesaj din partea Regelui, pe care ar dori să le transmită personal ambasadorului Majestăţii Sale. I s-au dat instrucţiuni acestuia din urmă să nu se întâlnească cu dl. Cretzianu”.
Referindu-se la comunicarea făcută la Ankara, la 30 septembrie 1943, de ataşatul militar român omologului britanic, documentul menţiona că guvernul britanic ,,nu poate lua în considerare demersul guvernului român” până când acesta nu va fi adresat şi guvernelor american şi sovietic şi nu va fi făcut ,,sub forma unei propuneri de semnare a capitulării necondiţionate în faţa celor trei aliaţi”.
A doua zi (25 octombrie) Anthony Eden s-a referit din nou la demersurile emisarilor români pentru armistiţiu:
,,În ultimul an şi jumătate, noi am transmis guvernului S.U.A. şi guvernului sovietic informaţii despre toate încercările serioase din partea ţărilor neprietene de a intra în contact cu noi. Despre o asemenea ultimă încercare a României, şi despre răspunsul pe care trebuie să-l dăm, aş fi bucuros să aflu părerea colegilor mei. Din punctul meu de vedere, aici sunt două probleme: în primul rând, procedura generală care trebuie folosită faţă de tatonările de pace. A doua problemă constă în faptul că ar fi de dorit să primim considerentele guvernelor S.U.A. şi Uniunii Sovietice cu privire la răspunsul care trebuie să-l dăm României”.
Răspunzându-i, V.M. Molotov a precizat: ,,Referindu-ne la propunerea d-lui Eden cu privire la România, ea trebuie divizată în două : primul, capitularea României; al doilea, Maniu şi gruparea sa. Consider corectă propunerea d-lui Eden că România trebuie să capituleze necondiţionat în faţa celor trei aliaţi. Mi se pare că nu mai sunt necesare niciun fel de explicaţii suplimentare. Totul este clar. Cât priveşte gruparea Maniu – stabilirea oricărui contact cu ea, în prezent, nu mi se pare recomandabilă. Deocamdată nu avem ce aştepta de la Maniu. Nu vom avea niciun folos de la un asemenea contact, această grupare nu poate da nimic deocamdată. Totodată, dl. Eden ştie că noi privim gruparea Maniu din România din punctul de vedere al eventualelor perspective”.
• Pentru ca lucrurile să fie clare, diplomatul sovietic a mai adăugat: ,,Tratativele cu sateliţii Germaniei, România, Ungaria şi Finlanda, care luptă împotriva noastră, nu se pot purta decât în privinţa capitulării necondiţionate. De aceea, şi referitor la Ungaria, ne-am pronunţat împotriva ducerii oricăror tratative cu jumătăţi de măsură. Am considerat şi considerăm că tratativele se pot purta numai departe de capitulare. Orice alt gen de convorbiri nu-şi au rostul şi pot chiar împiedica rezolvarea problemei principale. În războiul de faţă, tratativele nu pot avea ca obiect armistiţiul, ci numai capitularea, predarea. De aceea ne-am menţinut această poziţie atât faţă de Ungaria, cât şi acum faţă de România. Aceeaşi poziţie o avem şi faţă de Finlanda”.
Pentru a nu se crea nicio confuzie sau neînţelegere, Anthony Eden a completat: ,,În orice caz, după părerea mea, guvernul sovietic trebuie să aibă cuvântul hotărâtor în relaţiile cu acele state cu care U.R.S.S. este în stare de război…, cu care URSS luptă”.
La rându-i, Cordell Hull a declarat: ,,Nu am nimic de adăugat la ceea ce a afirmat dl. Eden”.
În final, prin Protocolul Conferinţei (30 octombrie) s-a decis că unul din rolurile Comisiei Consultative Europene era acela de a prezenta, cât mai curând, ,,recomandări detaliate privind condiţiile capitulării ce urmează a fi impuse fiecăruia din statele europene cu care una din cele trei puteri se află în război şi mecanismul necesar pentru a asigura îndeplinirea acestor condiţii”.
Direcţia Moscova fusese arătată/sugerată de către britanici şi românilor, de la Stockholm, Frederic Nanu informând, la 16 octombrie 1943: ,,Domnul Avakumovici mi-a transmis printr-un diplomat englez că a fost informat de către prietenii lui de la Londra că Aliaţii au hotărât să dea mână liberă ruşilor în ceeace priveşte România, cel puţin, şi n-au să se opună la o eventuală ocupaţiune rusă a întregii ţări. Domnul Avakumovici ne-a sfătuit cât poate de stăruitor să luăm numaidecât contact cu ruşii, dacă nu am făcut-o”.

Prof. Univ. Dr. Col.(r) Alesandru Duțu