Întrevederi româno-americane la Madrid (I)

Interes american real sau doar sondare şi manipulare?
Scarlat Grigoriu: ,,Problema României mai intereseză guvernul american?”.
Calton Hayes: ,,Formula «predare fără condiţii» este greu de acceptat. Din nefericire, aliaţii s-au angajat în faţa opiniei publice să o aplice tuturor puterilor Axei şi nu pot face o excepţie în favoarea României… În cazul României, conţinutul ei reprezintă evitarea ocupaţiei totale de către ruşi. Nu s-ar putea înlătura ocupaţia sovietică în Basarabia şi Bucovina, dar chiar acolo autorităţile ocupante ar lucra sub controlul unei Comisiuni între aliaţi”.
La 29 octombrie 1943, chiar în perioada în care la Moscova Cordel Hull, V.M. Molotov şi Antony Eden (miniştrii de Externe) discutau probleme referitoare la desfăşurarea războiului, organizarea postbelică a lumii şi se făceau propuneri cu privire la problemele europene după terminarea războiului, inclusiv la condiţiile de armistiţiu cu statele aflate în război cu Naţiunile Unite, de la Madrid, Scarlat Grigoriu, primul secretar al Legaţiei române, informa Ministerul de Externe de la Bucureşti că a luat legătura cu ambasadorul american din Spania, Carlton Hayes (,,printr-o persoană de cea mai mare seriozitate şi discreţie”), punându-i două întrebări ,,pur personale”:
,,a) Guvernul american a luat – până în rezent – vreun angajament faţă de Rusia, în ce priveşte România?
b) Problema României mai intereseză guvernul american?”.
Peste câteva zile, ambasadorul american i-a comunicat că a telegrafiat preşedintelui F.D. Roosevelt (prin intermediul amiralului William D. Leahy) şi că a primit următoarele răspunsuri:
,,a) Guvernul său nu a luat niciun angajament faţă de Rusia, în ce priveşte România. De altfel, orice încercare de acest fel ar eşua în faţa opoziţiei Senatului, care este hotărât să nu ratifice niciun acord având drept scop să întindă dominaţia rusească asupra Europei. S-ar putea însă ca englezii să fi făcut oarecare promisiuni.
b) Problema românească îi interesează în cel mai înalt grad”.
Peste alte câteva zile, ambasadorul american la transmis lui Scarlat Grigoriu că:
a) Preşedintele Roosevelt doreşte «salvgardarea independenţei româneşti».
b) El este dispus să facă eforturi pentru a asigura şi ar dispune la nevoie şi între altele de un argument serios împotriva pretenţiilor ruseşti: ameninţarea că va refuza ajutorul său bănesc şi industrial pentru refacerea Rusiei după război.
c) Preşedintele consideră însă că o astfel de politică «trebuie să găsească în prelabil un punct de sprijin în România”. Acest punct de sprijin nu poate fi acum opoziţia, ci exclusiv Dvs.
d) Ambasadorul are deci încuviinţarea preşedintelui să discute aici, în cel mai strict secret (secret chiar – şi poate special – faţă de guvernul britanic), cu o persoană care ar avea împuternicirea Dvs.
e) D-sa recunoaşte dificultatea unei astfel de întreprinderi, dar consideră că – în caz de reuşită – ea ne-ar putea procura «o garanţie americană secretă». Pentru Statele Unite, înţelegerea ar avea avantajul de a lămuri şi a pregăti din vreme anumite posibilităţi de acţiune, evitând astfel improvizările de ultimă oră, care cuprind întotdeauna riscuri grave pentru ambele părţi.
f) Chestiunea este de cea mai mare urgenţă şi trebuie păstrată în cel mai strict secret”.
Secretarul Legaţiei române mai informa că a ,,cântărit cu grijă valoare fiecărui cuvânt” şi că nu a depăşit ,,întru nimic sensul comunicărilor” ce i s-au făcut, că ambasadorul american s-a oferit să-l primească pentru a ,,discuta problema mai în maănunt”, dar că nu s-a crezut a fi autorizat să accepte şi că a declinat invitaţia, arătând că nu avea ,,nici calitatea şi nici posibilitatea de a discuta sugestiunile d-sale”, dar că le va transmite la Bucureşti. Mai făcea cunoscut că ambasadorul american a insistat ,,asupra urgenţei extreme a acestei chestiuni” şi că dorea ,,să cunoască răspunsul Dvs. cât mai curând”.
La 14 noiembrie, Scarlat Grigoriu s-a întâlnit cu ambasadorul american Carlton Hayes, care i-a declarat că ceea ce îi va spune ,,reprezintă punctul de vedere al preşedintelui”.
Întrebat în ce ar consta ,,garanţia secretă” americană pentru România (de care îi vorbise un ,,amic comun”) şi în ce condiţii ar fi acordată României, ambasadorul a răspuns: ,,Informaţiunile Marelui Stat Major american arată că ofensiva rusă ia proporţii gigantice şi că armata germană nu o va putea opri. Începe deci să apară riscul unei ocupaţiuni a teritoriului vostru de către trupele sovietice. Interesul României este să evite cu orice preţ această ocupaţie care ar periclita existenţa ei viitoare”.
La întrebarea în ce condiţii ar fi acordată garanţia americană ambasadorul american a răspuns:
a) Guvernul român ar remite guvernului american în cel mai scurt termen şi în cel mai strict secret, un document semnat de dv. (Mihai Antonescu – n.n.), în care să se arate că este dispus să negocieze cu aliaţii pe baza formulei «predare fără condiţiuni».
b) De îndată ce acest document ar fi remis, un delegat militar român având plenipotenţa cuvenită ar pleca în Turcia, Siria şi Egipt, la Cartierul general al generalului Eisenhower, cu care ar negocia chestiunile de ordin militar.
c) Acordul eventual intervenit ar fi ţinut în cel mai strict secret şi n-ar fi executat decât în momentul socotit oportun de strategia aliată.
d) Pentru o cât mai bună reuşită a acestei executări este bine ca o cât mai importantă formaţiune din armata română să fie păstrată intactă şi să fie în măsură a rezista unei eventuale reacţiuni germane”.
În continuare, ambasadorul a mai făcut următoarele ,,lămuriri complementare”: ,,Înţelege foarte bine că formula «predare fără condiţii» este greu de acceptat”. Din nefericire, aliaţii s-au angajat în faţa opiniei publice să o aplice tuturor puterilor Axei şi nu pot face o excepţie în favoarea României. Este însă vorba de o simplă formulă şi ce interesează mai ales este conţinutul ei. Or, în cazul României, conţinutul ei reprezintă evitarea ocupaţiei totale de către ruşi. Nu s-ar putea înlătura ocupaţia sovietică în Basarabia şi Bucovina, dar chiar acolo autorităţile ocupante ar lucra sub controlul unei Comisiuni între aliaţi”.
La întrebarea cum ar putea interveni truele americane în România, ambasadorul a răspuns: ,,Europa nu a fost împărţită în zone de influenţă şi nimic nu indică existenţa unui veto rusesc pentru debarcare în Balcani. Militariceşte suntem uniţi cu ruşii într-un efort comun pentru a înfrânge puterea armată a Germaniei. Comandamentul nostru va interveni când şi unde va crede oportun – şi de preferinţă acolo unde sarcina îi va fi uşurată de către guvernele şi armatele locale ”.
Întrebat cum pe unde ar ajunge trupele americane în România, a răspuns că prin Iugoslavia, pe Mare, prin Dardanele şi Bosfor, precizând că în situaţia în care ,,un un acord secret ar interveni urgent între România şi noi, planurile noastre strategice ar putea fi modificate într-un sens favorabil României”.
La întrebarea cum ar putea servi formula «predare fără condiţii» şi interesele României, ambasadorul a răspuns: ,,Repet că formula în chestiune nu poate fi eludată. În realitate însă, conţinutul ei va fi negociat la Cartierul general american, iar asigurarea că trupele anglo-saxone vor fi prezente pe teritoriul dv. la momentul oportun va rezulta chiar din natura negocierilor. Cât despre interesele permanente ale României, ele ar fi foarte grav compromise de o ocupaţie sovietică totală care ar pune pe anglo-saxoni în faţa unui fapt împlinit. Aveţi interesul să evitaţi cu orice preţ această eventualitate şi de aici reiese şi caracterul de extremă urgenţă a stabilirii unui acord secret”.
La observaţia lui Scarlat Grigoriu că ,,formula de predare ne va angaja însă faţă de ruşi, lucru greu de acceptat în România”, Carlton J.H. Hayes a răspuns: ,,Formal, angajamentul trebuie făcut faţă de aliaţi şi deci şi faţă de ruşi. Reamintesc însă două lucruri: întâi, că negocierile vor fi duse la Cartierul general american; apoi, că scopul este tocmai de a evita ca România să se afle la un moment dat sub ocupaţie exclusiv sovietică”.
În finalul raportului său către Mihai Antonescu, Scarlat Grigoriu preciza că a redat conţinutul discuţiei ,,cu cea mai mare fidelitate, că ambasadorul american, a vorbit ,,pe un ton foarte cordial”, fiind preocupat ,,de a mă convinge de interesul pe care-l are pentru România şi de faptul că preşedintele gândeşte la fel. A repetat de nenumărate ori că problema este extrem de urgentă”.şi că ,,ar fi totuşi fericit să aibă un răspuns urgent prin mine şi a adăugat că este gata să mă primeascî oricând i-aş cere-o”.
Ca urmare, a solicitat instrucţiuni ,,cât mai curând posibil, eventual printr-un curier special, trimis cu avionul”.

Prof. Univ. Dr. Col.(r) Alesandru Duțu