În demersul nostru ne propunem să aducem la lumină unele aspecte din viața Regimentelor românești care au participat la primul război mondial, dar mai ales, a însemnărilor unor soldați și ofițeri, care au luptat, au luat decizii și și-au dat viața pe front. Cu atât mai mult sunt deosebit de importante aceste însemnări, cu cât, ele readuc în atenția publicului larg, momente și fapte ale strămoșilor noștri din primul război mondial, mai puțin cunoscute, unele chiar inedite, păstrate în custodia Arhivelor Militare Române, documente cercetate de-a lungul timpului de noi cu meticulozitate. Pentru ineditul informațiilor, am ales să păstrăm în mare parte grafia timpului, chiar dacă în anumite momente scrisul era greu lizibil și am întâmpinat dificultăți în descifrarea acestuia, sau informațiile erau scrise în dialectele epocii.

Regimentul 84 Infanterie, cu un efectiv de 39 ofițeri, 2084 trupă, 252 cai și 88 trăsuri s-a îmbarcat în gara din Bistrița la 13 aprilie 1919, în trei trenuri și s-a deplasat pe zona de concentrare Careii Mari, ca rezervă a Grupului de Nord „General Traian Moșoiu”, în Campania Armatei române din Ungaria.

Una din faptele eroice ale caporalului Iacob Lupșan

Eram la Tisa, într-o perioadă în care bolșevicii erau acum de cinci ori mai mulți ca noi și se pregăteau să ne dea un atac groaznic, ca să ajungă până la Debrețin și mai departe, cu scopul de a ne lua Ardealul pentru care vărsasem atâta sânge…Astfel, la 19 iulie 1919 au început atacurile din partea lor, iar o zi le-a mers bine lor. Văzând camarazii noștri că nu-i de glumă, a doua zi, după ce ne-am înțeles între noi, am început și noi atacurile…Sosește ziua de 24 iulie 1919 când Batalionul nostru a primit ordinul să atace pe unguri, iar câțiva au intrat în Tisafured, ca să-i dea peste cap în Tisa, să aibă peștii cu ce să se hrănească. Eu, caporalul Iacob Lupșan, din Compania 9-a am primit ordin ca împreună cu trei camarazi să fac patrularea de cercetări în partea dreaptă înainte de Tisa. Plecarăm noi patru cu pași repezi ca să ajungem mai iute la locul destinat, ca să nu ne ia cineva pita caldă după care râvneam și ajungem la digul apei. Ajungând la dig, luăm direcțiunea către pod în stânga. Compania înainta pe un teren întins cu holde și au ajuns la un drum de fier unde au fost atacați năpraznic de către bolșevici. Trăgeau bolșevicii cu 20-25 mitraliere în români. Ai noștri ca întotdeauna nepăsători mergeau înainte, au trecut linia ferată și s-au apropiat de ei la vreo 400-500 de pași. Acum au început a lupta și românii ajutându-i o baterie, iar un tun a venit chiar în spatele lor și trăgea în unguri de le sărea panglica roșie în sus.

Eu cu patrula înaintam, când deodată mă trezesc în față cu vreo 40 soldați. Eram în timpul acela tot așa îmbrăcați ca și bolșevicii, numai că ei aveau roșu la capelă, iar noi aveam în schimb culorile noastre naționale. Merg ușor și mă apropii de bolșevici la 35 de pași distanță și îi întreb: Care companie? Nu mi-au răspuns nimic. Întreb din nou: Români? Tot nimic. Mai întreb odată: Sunteți români? Atunci au răspuns că DA, și îi întreb din nou care companie. Nu au mai răspuns nimic, iar eu le-am spus că vreau să se predea, să depună armele și să vină cu mine. Ei au răspuns că DA și au plecat vreo cinci pași cu mâinile la spate. Apoi s-au oprit și m-au întrebat dacă vreau să mă predau. Atunci am luat la ochi pe unul mai guriș și i-am trăznit un glonț în piept răsturnându-se. În momentul acesta au început a bate în noi cu a doua mitralieră și ne-au forțat ca să ne retragem. Eu am alergat cam 500 de pași în stânga la domnul sublocotenent Gheorghiu și i-am cerut să ne dea vreo 15 soldați deoarece bolșevicii ne atacă flancul. Pe loc am primit un ajutor de 15 soldați cu care le-am dat un atac reușind să-i punem pe fugă pe bolșevici. Ne-a rămas pe mâna noastră una mitralieră, vreo cinci bolșevici și munițiuni. Eu nu m-am oprit, am trecut prin niște vii printre pomarie, printr-un șanț cu apă până la brâu și i-am ajuns la podul de fier care trecea peste Tisa, dar la jumătate era rupt tot de-ai noștri. Aici am deschis iar focul cu patrula mea care era acum cu un efectiv de 20 soldați. Abia am apucat să tragem câte 5-10 cartușe și bolșevicii s-au retras în pădure. Eu, cunoscând terenul m-am dus singur înainte să văd dacă s-au pus pe „bărci să treacă”. Aveam de trecut un pârâu și acolo în malul drept erau ascunși cam 2-3 plotonieri bolșevici de care nu știam nimic noi. Eu nu i-am observat și am trecut dincolo pe o punte și cam la 40 de pași înaintea mea prin tufișuri, un bolșevic trăgea o mitralieră ca să o arunce în apă. Atunci, eu mi-am așezat arma în craca unui lemn și i-am tras un glonț încât s-a răsturnat într-o clipă lângă mitralieră. Îmi întorc capul la dreapta și observ în pârâu un soldat care lua apă cu bidonul. Nu l-am cunoscut. A pus bidonul la gură și a băut și plecându-și capul pe spate i-am zărit panglica roșie. Atunci, pe loc mi-am ridicat arma și trag, iar deodată mă trezesc cu o salvă de focuri, drept pentru care mă retrag și alerg iar la pod unde era domnul sublocotenent Bratu Ioan și îi spun că bolșevicii sunt încă în pădure și s-au organizat iarăși. Spunându-i aceste cuvinte auzim la spate Handgranaten vorbereiten. Baionett auf, sturm vorwarts (Pregătiți grenade de mână. Baioneta sus, furtuna înainte). Eram acum cam 50, ne răsfirăm în linia de trăgători și deschidem un foc violent, tragem în unguri fără nicio milă. Între timp, lor le-a mai sosit ajutor și au început cu câte 10-15 pași să înainteze. A sosit și la noi un ploton în ajutor și apoi cu toții luând din nou atacul i-am aruncat în Tisa. Nici acolo nu i-am cruțat, am anunțat bateria să tragă și i-a scufundat ca să nu mai strice aerul. Pe mine m-au pușcat prin coaste și mi-a ieșit glonțul pe sub piept, căci m-am trezit în sat ducându-mă patru camarazi într-o manta.

Sursa: Arhivele Ministerului Apărării Naționale, Centrul de Studii și păstrare a Arhivelor Militare

Prof.dr. Cornel Mărculescu