În demersul nostru ne propunem să aducem la lumină unele aspecte din viața Regimentelor românești care au participat la primul război mondial, dar mai ales, a însemnărilor unor soldați și ofițeri, care au luptat, au luat decizii și și-au dat viața pe front. Cu atât mai mult sunt deosebit de importante aceste însemnări, cu cât, ele readuc în atenția publicului larg, momente și fapte ale strămoșilor noștri din primul război mondial, mai puțin cunoscute, unele chiar inedite, păstrate în custodia Arhivelor Militare Române, documente cercetate de-a lungul timpului de noi cu meticulozitate. Pentru ineditul informațiilor, am ales să păstrăm în mare parte grafia timpului, chiar dacă în anumite momente scrisul era greu lizibil și am întâmpinat dificultăți în descifrarea acestuia, sau informațiile erau scrise în dialectele epocii.

Observațiile și propunerile generalului Constantin Teodorescu

Luptele din jurul capului de pod de la Turtucaia, fiind primele lupte serioase la care a luat parte Armata Română, cred că poate fi de oarecare folos pentru a arăta aici neajunsurile ce am observat din toate punctele de vedere și propunerile ce am făcut pentru a înlătura cu puțin în parte relele semnalate.

Efectela materiale și mai ales morale ale artileriei de mare calibru sunt decisive, mai cu seamă atunci când nu dispun ambii adversari de asemenea guri de foc. Am putut constata că îndată ce încep să cadă proiectilele de mare calibru, care produc mare detunătură, aruncând schije și pământ la mare distanță, trupele aflate în rezervă în spatele liniei de luptă, încep imediat a se clătina, și de unde până în acel moment erau pline de încredere, acestea devin foarte nervoase și fricoase. Încă câteva obuze care cad împrejurul lor și panica este gata. Pentru a înlătura această nenorocire, căci panica este începutul sigur al înfrângerii, este neapărat necesar a opri cu orice chip acțiunea artileriei inamice. Pentru aceasta se impune să avem și noi artilerie cel puțin egală cu cea a adversarului spre a putea contrabate artileria inamică.

Trebuie ca trupele să fie dotate cu toate mijloacele tehnice actuale: aeroplane, baloane captive, dirijabile, automobile blindate, telefoane de campanie. Se poate spune că din doi adversari, din care unul posedă toate aceste mijloace, iar celălalt nu, izbânda are 90% șanse să fie de parte celui dintâi. În bătălia de la Turtucaia, inamicul a dispus de toate aceste mijloace, iar noi nu am avut niciunul. Pe tot timpul luptelor, un balon captiv inamic era înălțat și urmărea toate mișcările noastre. Aeroplane, automobile blindate, nimic nu le-a lipsit pentru a observa și a produce dezordine între trupele noastre, neobișnuite cu războiul și lipsite cu totul de asemenea aparate.

Încadrarea unităților noastre, mai ales a celor de rezervă și miliții erau foarte slabe. Pentru a face să reiasă modul de încadrare al unităților noastre de miliții, voi cita numele comandanților de miliții:

-Batalionul de miliții Vasile Lupu a avut ca și comandant pe maiorul în rezervă Oliviu Bălăceanu, care în ultima zi a fost înlocuit de maiorul în rezervă V. Bălșănescu, bătrân și aproape paralitic, incapabil de a se mișca pe sine, nicidecum a comanda un batalion;

-Batalionul de miliții Prahova a avut ca și comandant pe maiorul în rezervă Kibad, un obez care nu se mai putea mișca decât în trăsură și care nu e în stare a face cea mai mică sforțare;

-Batalionul de miliții Mircea avea un comandant bolnav, care deși pare restabilit, nu i se poate încredința comanda unui batalion de infanterie;

-Batalionul de miliții Buzău, comandat de maiorul în rezervă de cavalerie Iliescu, era asemenea obez și incapabil de a se mișca.

Toate companiile de miliții erau comandate de ofițeri de rezervă fără nicio pregătire. Cu o asemenea încadrare, batalioanele de miliții pot fi cel mult bune de a fi întrebuințate la diferite corvezi, dar niciun moment nu se poate concepe ele ca o trupă de luptă. Am constat de asemenea că ofițerii noștri de rezervă, proveniți din învățători, afară de foarte rare ocupații, sunt cei dintâi care părăsesc trupa în momente de pericol, astfel că nu mai sunt capabili de a comanda unitățile lor, dar sunt un element de panică foarte periculos. Armele Mk 79 cu care s-au înzestrat batalioanele de miliții trebuiesc imediat înlocuite. Aceste arme, din cauza muniției vechi și posibil din cauza lipsei pulberii din cartușe, se înfundă mai toate la primele lovituri, așa că, după ce începe lupta, mai mult de 60% din ele sunt scoase din serviciu. Aceste arme și muniția lor, pot fi cel mult întrebuințate pentru gărzile de milițieni prin comune, iar nu ca arme pentru război. Este descurajant a se vedea în toiul luptei, cum oamenii erau nevoiți să întrebuințeze vergile pentru a scoate cartușele rămase pe țeavă. Cu asemenea mijloace de luptă în fața unui inamic care este înzestrat cu material modern de luptă, nu se poate avea succes.

Sursa: Arhivele Ministerului Apărării Naționale, Centrul de Studii și păstrare a Arhivelor Militare, fond Secția a II-a Informații a Marelui Stat Major

Prof.dr. Cornel Mărculescu