You are currently viewing EDITORIAL: Elena Alistar Romanescu (1873-1955) – singura femeie deputat, de origine română, în Sfatul Țării de la Chișinău (1918), ajunsă profesoară la Pucioasa, județul Dâmbovița

EDITORIAL: Elena Alistar Romanescu (1873-1955) – singura femeie deputat, de origine română, în Sfatul Țării de la Chișinău (1918), ajunsă profesoară la Pucioasa, județul Dâmbovița

  • Post category:Editorial

S-a născut în 1873 într-o familie veche românească din Basarabia, în satul Vaisal, județul Ismail (astăzi, satul Vasulievca, raionul Bolgrad, Ucraina), fiind fiica preotului Vasile Bălan și a soției acestuia, Elisabeta. A urmat școala primară la Congaz, în județul Cahul și apoi Școala Eparhială de la Chișinău. Aici, îl cunoaște pe tânărul teolog Dumitru Alistar cu care se căsătorește. Își urmează soțul devenit preot și activează ca învățătoare începând cu anul 1890 în localitațile Văleni, județul Cahul (1890-1891), în satul Roșu, județul Cahul (1891-1893), în satul Zărnești, județul Cahul (1893-1897) și în satul Rezeni, județul Chișinău (1904-1916). În toată activitatea aceasta de pedagog, Elena Alistar a avut meritul de a fi organizat mai multe cursuri de limbă română pentru adulţi, în contextul în care regimul ţarist de ocupaţie nu permitea să funcţioneze şcoli româneşti.

Cu sprijinul lui Constantin Stere, președintele Ligii Naționale a Românilor, om politic, jurist, savant și scriitor, viitor rector al Universităţii din Iaşi, între anii 1909-1916, Elena Alistar a urmat Facultatea de Medicină de la Iași, fiind susţinută şi de patriotul român Vasile Stroiescu, care i-a facilitat obţinerea unei burse de 800 de lei pentru doi ani de studii.  După absolvirea facultății de medicină, Elena Alistar a participat activ şi la combaterea maladiilor contagioase, activând la spitalul de zemstvă de la Costiujeni. În acest context, merită amintită o întâmplare petrecută la spitalul din Costiujeni, când Elena Alistar a întâlnit o femeie bolnavă care nu ştia limba rusă, iar medicii rusofili au lăsat-o să sufere pe un scaun din faţa spitalului. Vlăguită de suferință, femeia reușea să mai rostească totuși în limba română, câteva cuvinte: „Ajutaţi-mă. Sunt bolnavă. Mă doare capul”. Elena Alistar s-a apropiat de această bolnavă şi a vorbit în limba română, cu înţelegere şi compasiune pentru suferinţa ei, iar atunci femeia bolnavă s-a bucurat că s-a găsit un medic care să înţeleagă şi că are cu cine vorbi despre suferinţele ei.

Datorită ideilor sale unioniste în teritoriile românești de dincolo de Prut, militând cu credință pentru unirea Basarabiei cu România, la 19 august 1914 Elena Alistar a fost arestată de poliția secretă rusă denumită „otmanca”, pentru „activitate naționalistă” împreună cu membrii grupării lui Daniel Ciugureanu, deoarece susținea necesitatea eliberării prin forță a Basarabiei de sub stăpânirea rusă, fiind întemnițată timp de 45 de zile la Chișinău. Fiind ulterior eliberată din lipse de probe, Elena Alistar a fost mobilizată în armată începând cu 16 august 1916 ca medic militar. A continuat să profeseze la Spitalul Costiujeni de lângă Chișinău. În aprilie 1917, a participat la constituirea Partidului Național Moldovenesc, reprezentând fracțiunea Blocul Moldovenesc. În același an 1917, a fondat Societatea Culturală „Făclia Femeilor Studente la Medicină” şi Liga Culturală a Femeilor din Basarabia, unde a cerut pe toate căile unirea cu România.

Devenită membră a Partidului Național Moldovenesc, Elena Alistar a fost aleasă în octombrie 1917 deputat în Sfatul Țării din partea ținutului Cetatea Albă, mandat exercitat în perioada 21 noiembrie 1917 – 27 noiembrie 1918. Despre alegerea sa ca membră în Sfatul Țării și desfășurarea primei ședinței a forului din Basarabia în data de 21 noiembrie 1917, Elena Alistar avea să noteze ulterior în memoriile sale: „Neştearsă va fi în memoria mea această zi sfântă. De dimineaţă, toate străzile erau pline de norod. (…) La ora 12 a avut loc şedinţa solemnă, sub preşedinţia dlui N.N. Alexandri, cel mai în vârstă dintre deputaţi. Când d-sa a pronunţat cuvintele: «Declar prima şedinţă a Sfatului Ţării deschisă», domnia sa a vărsat şiroaie de lacrimi împreună cu aproape tot auditoriul. (…) Cu drept cuvânt se poate zice că fiecare a simţit atunci că în sufletul său a intrat însuşi Dumnezeu. (…) Ne găseam înconjuraţi de o mulţime de armată rusă, bolşevică, care în orice moment ne puteau distruge”. Este şi motivaţia pentru care paşii se vor face încet şi cântărit. Mai întâi, pe 6 decembrie 1917, Basarabia se proclamă «Republică Moldovenească în federaţie cu Marea Republică rusă». Era o formă de adormi ochiul vigilent al Rusiei, în vreme ce soldaţii basarabeni se reorganizează într-un Regiment moldovenesc, care să apere ţara. Independenţa ­ întâmplător sau nu – avea să fie proclamată pe 24 ianuarie 1918. Iar “Unirea Basarabiei cu Patria Mumă”, la 27 martie 1918”.

Premergător unirii Basarabiei cu România, într-un discurs din 11 februarie 1918, Elena Alistar se adresa celor care încă nu erau hotărâți privind viitorul provinciei, că acum este momentul decisiv: „Acum ori niciodată, noi trebuie să ne unim! Orice moldovean, fie el cât de democrat, trebuie să înțeleagă aceasta și să facă tot ce se poate, să aducă orice jertfă, pentru a înfăptui această unire. Orice român cu evlavie îşi aminteşte ziua de 24 ianuarie, şi îndeosebi ziua de 24 ianuarie a anului curent. La banchetul care s-a ţinut cu acel prilej în Chişinău, eu am îndrăznit a spune că mulţi din ţăranii moldoveni şi democraţii din Republica noastră, dacă azi nu sunt încă pentru unirea grabnică cu România, pricina este că România încă nu e democratizată şi, îndeosebi, că treaba pământului nu e dezlegată. Atunci am spus ceea ce cred că simţeau mulţi ţărani şi mulţi democraţi din Republica noastră. De atunci încoace tot timpul am cugetat asupra întrebării. N-am luat parte activă de atunci încoace nici la serbări, nici la şedinţele Sfatului Ţării; parcă nu mai aveam nici serviciu, nici datorie de deputat. Simţeam că în mine se petrece o frământare de gânduri ce sunt în legătură cu întrebarea aceasta. În sfârşit, acum recunosc că m-am schimbat; eu am rezolvat chestiunea ce mă preocupa aşa de mult şi nu voi greşi dacă voi spune, că după cum am spus atunci pe faţă ce simţeau mulţi moldoveni, acum voi spune tot aceea ce simt, tot mai mulţi din aceiaşi moldoveni. Azi eu strig în gura mare: „Acum, ori niciodată, noi trebuie să ne unim!”.

Elena Alistar este singura femeie cunoscută astăzi care a luat parte activ la evenimentele politice ce au condus Basarabia către Unirea cu România, iar la data de 27 martie 1918 a votat Unirea Basarabiei cu România. Însă, Elena Alistar este cunoscută ca mare publicist încă înainte de anul 1918, când a scris și publicat în Cuvânt Moldovenesc, mai multe articole cu caracter național și cultural românesc, în special cu ocazia centenarului din 1912 a anexării Basarabiei de către Rusia țaristă, motiv pentru care a fost pusă în urmărire de către regimul rusesc. Ca urmare a activității sale,  ziarul Bassarabskaia Slovo, însera în paginile sale din 1912 un amplu articol despre apărătoarea românismului din Basarabia: „au fost primite informaţii că Elena Vasilevna Alistar (născută Bălan), care-şi face studiile în România, este o românofilă extremistă. Îşi tipăreşte articolele în presa periodică românească, propagând unirea guberniei Basarabia cu România. Învaţă la Universitatea din Iaşi şi primeşte ajutoare din partea Ligii naţionale a românilor, în fruntea căreia stă cunoscutul rusofob Constantin Stere. Cu mijloacele aceleiaşi ligi, Elena Alistar educă în şcolile ieşene doi copii de ţărani din satul Rezeni, judeţul Chişinău, pe fiii lui Profirie Botnari şi Trofim Tîrgalo, pe care i-a adus la Iaşi având scopul de a pregăti un contingent de ţărani propagandişti care ar răspândi ideile naţionaliştilor. După cum am fost recent informaţi, Elena Alistar a sosit la Rezeni ceva mai devreme de anunţarea de către Rusia a mobilizării generale şi, cum numai Germania a declarat război Rusiei, ea s-a întors în România. Peste un timp ea din nou a revenit în satul Rezeni, unde a început a lansa zvonuri că va fi război cu România, dar locuitorii băştinaşi n-au de ce se teme, deoarece, precum spunea Alistar, românii n-or face nimănui nici un rău şi vor ocupa Basarabia în linişte şi pace.

Elena Alistar, cea care era mereu îmbrăcată în portul popular românesc, a fondat Liga Culturală a Femeilor din Basarabia, a fost președinte a Partidului Poporului, înființat de Maresalul Averescu, originar, de asemenea, din Ismail, Bugeac – Basarabia istorică, comuna Babele, actualmente în Ucraina, în 1927 fondează în Basarabia Gruparea Femeilor Române, iar în 1930 a tipărit o broșură intitulată „Mișcarea națională în Basarabia”.  S-a evidențiat în activitatea Societății Ortodoxe Naționale a Femeilor Române care își desfășura activitatea sub patronajul doamnei Alexandrina Cantacuzino. După 28 iunie 1940, când Basarabia a fost anexată de către Rusia, s-a refugiat în România. După ce a locuit o vreme la Iași este arestată de regimul comunist și trimisă în orașul Pucioasa, județul Dâmbovița unde a și decedat la 10 ianuarie 1955, fiind înmormântată într-un total anonimat, în prezența câtorva rude din rândul cărora se distingea figura preotului Dimitrie Balaur, slujitor la Biserica Parcul Domeniilor – Cașin, cel pe care părintele Dumitru Alistar îl botezase în urmă cu 52 de ani în cristelnița bisericii din Răzeni și care va cunoaște ororile închisorilor comuniste de la Jilava, Gherla și Periprava. În anul 1963, prin stăruința preotului Dimitrie Balaur, rămășitele pământești ale Elenei Alistar i-au fost aduse la Cimitirul Bellu din București, în cavoul familiei Isanos.

Pentru întraga ei activitate, Elena Alistar a primit distincțiile Ordinul „Ferdinand I”, „Meritul Sanitar”, clasa a II-a pentru combaterea helerei (1913), Ordinul „Bărbăție și credință” (1913), Ordinul „Răsplata Muncii”, clasa I.

 

Surse:

-Arhivele Naționale Istorice Centrale, fond Președinția Consiliului de Miniștri;

-Gheorghe V. Andronachi, Albumul Basarabiei în jurul marelui eveniment al unirii, Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului, Imprimeria Chișinău, 1933;

-Elena Alistar, Amintiri din 1917 – 1918, în revista „Patrimoniu”, Chișinău, nr.3-4/1991;

-Iurie Colesnic, Basarabia Necunoscută, Editura Universitas, Chișinău, 1993;

-Vlad Bejan, Românii din sudul Basarabiei, Editura Fundatiei „Axis”, Iași 1998;

-Ion Țurcanu, Unirea Basarabiei cu România. Preludii, premise, realizări – 1918, Editura Tipografia Centrală, Chișinău, 1998;

-Ion Agrigoroaiei, Unirea Basarabiei cu România în presa vremii, Editura Universității Al. I. Cuza, Iași, 1999;

-Iurie Colesnic, Femei din Moldova: enciclopedie, Editura Museum, Chișinău, 2000;

-Alexandru Chiriac, Membrii Sfatului Țării (1917-1918), Editura Fundației Culturale Române, București, 2001;

-Ion Agrigoroaiei, Basarabia de la unire la integrare, Editura Cartdidact, Chișinău, 2007;

-George Marcu (coord.), Dicționarul personalităților feminine din România, Editura Meronia, București, 2009;

-Ion Constantin, Ion Negrei, Gheorghe Negru, Ioan Pelivan, părinte al mișcării naționale din Basarabia, Editura Biblioteca Bucureștilor, București, 2011.

 

Prof.dr. Cornel Mărculescu