You are currently viewing EDITORIAL: Omagiu de ziua femeii: Elena Chiriță (1917-1945) – sergentul considerat Ecaterina Teodoroiu a celui de-al doilea război mondial – 79 de ani de la sacrificiul suprem

EDITORIAL: Omagiu de ziua femeii: Elena Chiriță (1917-1945) – sergentul considerat Ecaterina Teodoroiu a celui de-al doilea război mondial – 79 de ani de la sacrificiul suprem

  • Post category:Editorial

La 30 noiembrie 1917 într-o casă țărănească cu cerdac în satul Suseni, din comuna Bogați, județul Dâmbovița, se năștea Elena Chiriță, fata care avea să scrie o pagină de glorie în istoria desfășurării celui de-al doilea război mondial.
Trebuie precizat faptul că la sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna Bogați făcea parte din plasa Dâmbovița, a județului Dâmbovița, iar până în 1968 când a trecut la județul Argeș, a aparținut de plasa Bogați, a județului Dâmbovița, precum și de raionul Găești, din regiunea Argeș (1950).

Deși s-a născut într-o familie săracă de țărani, formată din 6 copii, în care greul era dus de către tatăl Ștefan Chiriță, totuși, a reușit să termine 4 clase primare după care a fost nevoită, datorită condițiilor grele de viață, la nici 12 ani să plece de acasă și să muncească la Târgoviște. Aici, a lucrat inițial ca ucenică la un atelier de croitorie, însă, proprietara atelierului, profitând de vârsta fragedă a Elenei Chiriță, a folosit-o mai mult pe post de slugă.

Elena Chiriță (1917-1945)

În anul 1941, este angajată la Spitalul Militar din Târgoviște în cadrul personalului de serviciu, unde a rămas până în primăvara anului 1943, când s-a transferat la Spitalul de Zonă  Interioară Nr. 303 din București. În urma absolvirii unui curs de Crucea Roșie, fata mică de statură, sprintenă și ageră la mișcare devine sanitară infirmieră.
În primăvara anului 1944, Spitalul de Zonă Interioară Nr. 303 a fost dislocat la Lipova, județul Arad, împreună cu întreg personalul, astfel încât, luptele din Banat o găsesc pe Elena Chiriță lucrând ca infirmieră în farmacia Spitalului de linie unde ea dovedește abnegație în îngrijirea răniților. Aici, era foarte apreciată și respectată chiar de către colegele ei, mărturie în acest sens fiind caracterizarea făcută de Manda Lazlău: „Era de statură nici prea mică, dar nici prea înaltă. Avea un păr negru, bogat, împletit în cozi pe care le purta adesea strânse în coroniță pe creștet, sau sub formă de melci pe tâmple. Sprâncenele ei erau bine scrise, ușor arcuite. În vremea aceea purta ochelari. În ochii ei se putea citi numai bunătate. Și era tare vrednică. Când îi spuneai să facă ceva, vreo treabă, erai sigur că o va face cu temei. Era o fire blândă, avea o minte ageră… Se pricepea de minune să dea asistență unui rănit sau bolnav”. De aici, după șase luni a părăsit spitalul în 17 septembrie 1944 și a plecat voluntar ca sanitară în sectorul Batalionului 1 al Regimentului 96 Infanterie (sprijiniți de Divizionul 61 Artilerie Grea ), în zona Păuliş, unde se desfăşurau lupte grele, la cota 471, lăsând o scrisoare medicului șef, în care scria: „Am plecat pe front. Este nevoie aici de mine, dar e nevoie de cineva și acolo. Să trăiți…Soldat Elena Chiriță”. Cu un curaj nebun și demn de admirat, Elena Chiriță se deplasa pe linia frontului unde pansa răniții și cu ajutorul brancardierilor îi transporta la posturile sanitare din spatele frontului, iar în urma insistențelor sale, a fost înrolată în aceeaşi subunitate, în timpul luptelor de la Mindszent, urmând apoi ambulanța Diviziei 19 infanterie pe căile de acces spre Budapesta. Despre eroismul infirmierei Elena Chiriță, amintea într-o adeverință din 25 septembrie 1944, comandantul Batalionului 1 al Regimentului 96 Infanterie, maiorul Cristache Stănescu: „Se adeverește prin prezenta că domnișoara Elena Chiriță funcționează ca infirmieră sanitară benevolă în linia întâi de luptă a Batalionului 1, cu tot curajul și devotamentul, salvând vieți și pansând răniții, pentru care vă rugăm să o propuneți la Meritul Militar clasa a 2-a cu panglică de virtute militară, meritând cu prisosință această recompensă. A fost idolul soldaților și va rămâne nepieritoare în memoria lor. Batalionul îi aduce laudele cuvenite”.

Alături de militarii din Batalionul 1 al Regimentului 96 Infanterie, comandat de colonelul Ion Cojocaru, a participat la luptele din zonele Tiszaalpar, Tapiosag, Dany și Cegled, aflate la sud și est de capitala Ungariei. Pentru modul în care s-a comportat a fost avansată la gradul de caporal și decorată cu medalia Meritul Sanitar clasa a II-a..

Primul contact armat cu inamicul l-a avut în sectorul înălțimilor Bordu, când Elena Chiriță a tras prima oară în atacator, primind astfel botezul focului și devenind soldat luptător de prima linie. În scurt timp, a trecut cu ușurință de la îngrijirea bolnavilor la armă luptând cot la cot cu soldații români. Despre curajul și eroismul fetei din Bogați, amintește Alexandru Petrescu, care evocând luptele purtate de către Detașamentul Păuliș în perioada 14-20 septembrie 1944, spunea: „Dintre sutele de eroi ai acelor lupte, m-a impresionat într-un mod cu totul deosebit prezența unei tinere voluntare, pe nume Elena Chiriță. O fată, cu arma în mână, în primele rânduri ale luptătorilor”. Elena Chiriță a insistat să fie înrolată ca militar combatant, adresând în acest mai multe memorii generalului de corp de armată Nicolae Macici, comandantul Armatei 1 Române, în care cerea  „să fie înrolată într-o unitate de pe front, echipată și înarmată la fel cu camarazii care își fac acolo datoria”. Astfel, cererea fiindu-i într-un final aprobată, la 12 octombrie 1944 s-a prezentat la Batalionul 1 al Regimentului 96 Infanterie. Elena Chiriță nu s-a dezlipit nicicum de armă și grenadă, strigând adesea soldaților: „ Înainte ostași! Încă nu s-a născut glonțul care să mă lovească”.

Pe una din cotele de la Bordu, Elena Chiriță, a dat din nou dovadă de spirit de sacrificiu și a devenit luptător de prima linie în cadrul Batalionului 1, fapt ce a atras atenția colonelului Aurică Sitaru, șeful Biroului Operații al Diviziei 19 Infanterie: „Pe Elena Chiriță, am cunoscut-o într-un moment crâncen de luptă, într-un adăpost improvizat al maiorului Cristache Stănescu. Stătea nu departe de comandantul batalionului, cu arma în mână și cu privirile ațintite spre inamic. Lângă ea zăcea sergentul Romanescu pe care îl lovise o schijă în coapsă și primise îngrijirile sanitarei. După ce inamicul cucerise cota Bordu apărată până la ultimul soldat de către plutonul comandat de sublocotenentul Constantin Boian, la comanda maiorului Cristache Stănescu, o rezervă a contraatacat cota și a recucerit-o. Ajunsă pe înălțimea apărată de sublocotenentul Constantin Boian ca să acorde un prim ajutor răniților, Elena Chiriță constată cu lacrimi în ochi că nu mai avea cui să acorde ajutor. Căzuseră toți la datorie”.

La numai 3 luni de când era pe front, Elena Chiriță primise ca recompensă decorația Virtutea militară, clasa a II-a, alături de Meritul Sanitar, clasa a II-a și clasa I-a, iar la 30 noiembrie 1944, a fost avansată la gradul de sergent.

După eliberarea pământului românesc de sub ocupația fascistă, copila din Bogați, continuă cu același regiment lupta pentru eliberarea Ungariei. Prezentă unde era mai greu, cu vorbele încurajatoare ale camarazilor de arme ea a luptat dincolo de Tisa până la Budapesta, fiind remarcată de colonelul Ioan Gârbu-Babeu, ofițer cu operațiile în cadrul Regimentului 96 Infanterie: „În jurul datei de 15 noiembrie 1944, o găsim pe Elena Chiriță la o companie de pionieri, subunitate care a intervenit pentru recuperarea poziției pierdute de Compania a 7-a. Am văzut-o luptând, trăgând fără încetare și cu efect în inamicul care, în cele din urmă, a fost oprit și nimicit. Ce nu făcea Elena Chiriță? Pansa rănile, căra alimentele, aducea corespondența și coletele-cadou, sosite din țară cu ocazia Anului Nou. În general era o prezență aparte pe linia de foc a Batalionului 1. Așa a ajuns și la periferiile Budapestei”. Întrebată de căpitanul Ion Dăscălescu de unde are atâta curaj, Elena Chiriță i-a răspuns: „Când merg să lupt, domnule căpitan, prind un mare curaj, că sunt în stare de orice”.

În prima zi a anului 1945, în zona Forrasmajori, la periferia estică a Budapestei, Elena Chiriță, fata cu ochii mari și cozi groase, cu trusa de sanitar pe umăr  și automatul în mână s-a prăbușit, în timp ce se pregătea cu compania căpitanului Camil Popescu să facă un nou asalt spre un cuib de rezistență între pârâul Rakoș și strada Kerestur.
Avea dreptate, nu se născuse încă glonțul care avea să o lovească, dar un proiectil de brandt a explodat la câțiva pași de ea,iar schijele mari, incandescente, s-au înfipt adânc, zdrobindu-i ambele picioare. Imediat, i-au fost acordate primele îngrijiri, fiind pansată de căpitanul Ion Sîrbu și de sergentul major Emil Popa, dintr-o companie de pionieri, după care ambulanța diviziei a transportat-o la Spitalul de Campanie Militar nr. 3 din Arad. Personalul medical al spitalului a depus eforturi să-i salveze viața, curățându-i rănile și făcându-i transfuzie de sânge.

Deși se afla în vreme de război, la 1 martie 1945, Elena Chiriță a fost dusă în sala de operații a spitalului din Arad, unde i-au fost amputate ambele picioare. Tragedia nu avea să se oprească aici, iar la 8 martie 1945, de ziua internațională a femeii, copilei i se face a doua operație chirurgicală, unde, din nefericire, chiar pe masa de operație, inima „eroinei cu două codițe” a încetat să mai bată pentru totdeauna, după 2 luni de suferință.

Viața sa, pe care a închinat-o cu dragoste patriei, s-a stins în plină tinerețe. Ca un omagiu pentru faptele sale glorioase de arme, Elena Chiriță a fost înmormântată inițial în Cimitirul din Arad, de unde a fost ulterior exhumată și reînhumată în Cimitirul Eroilor din Radna, alături de ceilalți viteji ai detașamentului Păuliș, căzuți în luptele din defileul Mureșului, acolo unde ea primise focul pentru prima dată. Pe piatra de mormânt de la Radna, sunt gravate pentru eternitate: „Sergent Elena Chiriță, căzută pentru patrie în lupta pentru eliberarea Budapestei”.

Post-mortem, pentru faptele de arme săvârșite de Elena Chiriță împotriva Germaniei naziste, statul român i-a conferit Crucea „Serviciul Credincios”, clasa a III-a, precum și Ordinul „Apărarea patriei”, clasa a III-a.

În semn de recunoaștere a faptelor eroinei Elena Chiriță, în anul 2010 prin Hotărârea Consiliului Local Bogați, Școala Gimnazială din Suseni a primit numele de „Elena Chiriță”, iar în anul 2017 s-a înființat Asociația Cultului Eroilor „Elena Chiriță” Bogați.

 

Cu tine Suseniul rămâne o glie

Ți-e lupta o luptă în pagini nescrise,

Tu pentru Argeș vei fi veșnic vie

Vorbești cu eroii ce mai pot avea vise„.

 

Surse:

– George Ioan Lahovary, Marele dicţionar geografic al României, Stabilimentul Grafic J.V. Socecu, Bucureşti, 1900;

– N. Melbert, Anuarul „Socec” al României Mari, vol II, Provincia (1924-1925), Editura „Socec & Co.”, Societate Anonimă, Bucureşti, 1924;

-Alexandru Petrescu, Detașamentul Păuliș, Editura Militară, București, 1965;

-Alexandru Petrescu, Sergent Elena Chiriță, Editura Militară, București, 1967;

– Ion Șt. Dăscălescu, Corpul 7 Armată în operația Budapesta, Editura Militară, București, 1974;

-Constantin Ucrain, În primele rânduri, Editura Albatros, București, 1975;

-Leonida Loghin, Aurel Lupășteanu, Constantin Ucrain, Bărbați ai datoriei: 23 august 1944-12 mai 1945. Mic dicționar, Editura Militară, București, 1985;

-Leontin Vasile Stoica, Radu Aurel, Monografia comunei Bogați, volum editat de Primăria Bogați, Pitești, 2017;

-Alesandru Duţu, Florica Dobre, Leonida Loghin, Armata română în al Doilea Război Mondial, 1941 – 1945. Dicţionar, Editura Encicopedică, Bucureşti, 2017.

 

Prof.dr. Cornel Mărculescu