Cum vedea Fidel Castro misiunea Cubei în lume?

Fidel Castro nu părea să-și fi făcut multe speranțe în privința viitorului regimului său, deși retorica sa era cu totul diferită. El avea să trăiască mai multe dezamăgiri politice: în primul rând în relația cu SUA, pe care credea că o va putea tempera și de la care a cerut chiar și ajutor înainte de a înțelege că singurul scop al Washingtonului în Cuba era să-l răstoarne pe el însuși; în al doilea rând în relația cu URSS de la care aștepta ajutor internaționalist și de care s-a văzut abandonat în cele mai dificile momente. Cu toate acestea, Fidel Castro nu a descurajat.

Din punctul său de vedere, semnificația regimului cubanez era în primul rând una morală. După cum remarca Piero Gleijeses, interesul imediat al lui Fidel Castro era acela de a declanșa revoluția în toată America Latină dacă s-ar fi putut, însă capacitatea sa de a face aceasta era practic inexistentă. Mai mult, Fidel Castro a înțeles faptul că Statele Unite nu vor permite extinderea comunismului în America Latină, pe care o considerau „curtea din spatele casei lor” și de aceea s-a concentrat asupra altor țări și continente, căutând să promoveze lupta revoluționară departe de casă. Cubanezii s-au concentrat mai ales asupra Africii considerând că aveau mai multe drepturi decât sovieticii sau est-europenii să promoveze comunismul acolo pentru simplul fapt că primii erau albi (deci bogați, deci europeni) pe când cubanezii erau exact opusul lor. În cuvintele lui Piero Gleijeses, Cuba era „o țară socialistă cu o sensibilitate de lumea a treia” – ceea ce reprezenta un unicat în lume.

Fidel Castro a vizitat România pentru prima dată în mai 1972 și a discutat pe larg cu Nicolae Ceaușescu despre ceea ce credea el că era misiunea Cubei socialiste în lume, despre posibilitățile sale de dezvoltare și despre relațiile cu celelalte țări socialiste. Documentele ne înfățișează însă un Fidel Castro diferit de imaginea sa publică, un lider mai degrabă sceptic și neîncrezător cu privire la propriile șanse și la viitorul țării sale, un conlocutor pe care deseori Ceaușescu caută să-l încurajeze.

Cubanezii nu prea au timp de tragedie, spunea Fidel Castro

Fidel Castro recunoștea la București dificultățile cu care se confrunta țara sa și nu se arăta prea încrezător în depășirea lor. Populația era foarte dornică să trăiască mai bine, accepta el, însă fiind confruntat cu ostilitatea severă a Statelor Unite și cu distanța geografică imensă față de orice sursă de ajutor, regimul nu era capabil să ofere soluții pe termen scurt: „Noi ne gândim că oamenii noștri vor să trăiască ca și cei din Statele Unite. Trebuie să dăm poporului mai multă educație și mai bună. Ei văd ce situație este dincolo, vor să se îmbrace mai bine, să se încalțe mai bine. Trebuie să spunem că noi supraviețuim. Noi nu garantăm decât o menținere. Combustibilul devine tot mai scump. Noi nu avem o bază pentru producția de oțel și nu este ușor să-l obținem. Industria chimică este extraordinar de costisitoare.”

Din punctul său de vedere, importanța revoluției cubaneze era mai degrabă una simbolică, demonstrând faptul că imperialismul nu era invincibil și să poporul își putea lua soarta în propriile mâini. Simpla existență a unui regim comunist în Cuba reprezenta un exemplu permanent pentru orice țară latino-americană însă de aici și până la recuperarea devansului economic drumul era mult prea lung pentru posibilitățile Cubei, credea Fidel Castro. El îi spunea lui Ceaușescu: „Cuba nu prezintă mare importanță dar are importanță morală. Importantă este revoluția așa cum o facem noi și așa o vede poporul împreună cu noi. Probabil că suntem greșiți noi; probabil că suntem toți greșiți dar eu exprim ceea ce noi gândim și aceasta este convingerea noastră și noi avem convingerea că avem dreptate. Eu cred că aceste idei sunt importante și le spunem ca să se înțeleagă.”

Confruntat cu optimismul unui Nicolae Ceaușescu care încerca să-l convingă de faptul că greutățile pot fi depășite și că orice problemă are o soluție, Castro se arăta sceptic: „Noi nu putem gândi exact ca dumneavoastră. Noi nu putem gândi exact ca alte țări socialiste pentru că noi avem problemele noastre specifice, dumneavoastră pe ale dumneavoastră. Când aud vorbindu-se de problema securității eu o înțeleg abstract. Ideea despre ceea ce este această securitate îmi este abstractă. ceea ce am putut stabili noi pentru această noțiune a fost că noi suntem gata a plăti un preț mare, inclusiv prețul dispariției. Noi spunem acest lucru fără nici un aspect tragic. Nu practicăm tragismul în Cuba. Ne-am obișnuit să trăim așa, ca și când o sabie este atârnată mereu deasupra capului nostru. Acesta pentru noi este un mod natural de a trăi. Acest lucru condiționează modul nostru de a vedea unele lucruri.”

SURSE:
Piero Gleijeses, „The Cuban Revolution: The First Decade”, în Norman Naimark et al., op. cit., p. 369
Stenograma convorbirilor oficiale între tovarășul Nicolae Ceaușescu, secretar general al Partidului Comunist Român, președintele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România, și tovarășul Fidel Castro Ruz, prim-secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist din Cuba, prim-ministru al Guvernului Revoluționar al Republicii Cuba, în Arhivele Naționale ale României, fond CC al PCR, secția Relații Externe, dosar nr. 46/1972, f. 33
Thomas M. Leonard, Fidel Castro: A Biography, Greenwood Publishing, 2004, p. 67
Stenograma convorbirilor oficiale Ceaușescu-Castro, mai 1972, f. 76

Cezar Stanciu