Iorgu Lăzărescu s-a născut la 1 ianuarie 1865, în localitatea Bărbulețu, județul Dâmbovița, într-o familie de țărani simpli, ca fiu al lui Theodor și Paraschiva Lăzărescu. Rămas orfan încă de mic, ca urmare a decesului tatălui său, Theodor Lăzărescu, pe câmpurile de luptă în războiul pentru cucerirea independenței de stat a României între anii 1877-1878, ca făcând parte din contingentele Regimentului 7 Dorobanți, tânărul Iorgu Lăzărescu s-a stabilit la Târgoviște, împreună cu mama Paraschiva și sora Anica. La vârsta majoratului, Iorgu Lăzărescu, decide în anul 1883 să plece la București pentru a învăța o meserie, astfel încât, în 1884 a început ucenicia la cofetăria și racheria lui Bragadiru, situată pe strada Carol I, nr. 11, Iorgu fiind atras, se pare, de numele cu mare rezonanță al lui Dumitru Marinescu-Bragadiru, un cunoscut fabricant de spirt în epocă, iar ulterior de bere, ca urmare a construcției la 9 aprilie 1895 a Fabricii de bere Bragadiru.
Pornind de la munca de jos, Dumitru Marinescu și-a început ucenicia de tânăr la cofetăria și racheria negustorului Iancu Ștefănescu, de la care a și preluat afacerea în 1866, iar ulterior a luat în arendă mai multe fabrici de spirt, astfel încât, în timpul războiului din 1877-1878, Dumitru Marinescu Bragadiru a vândut rachiu soldaților, iar spitalelor spirt pentru răniți.
Este bine cunoscut faptul că, în București, celebra berărie Caru` cu bere, se aproviziona cu bere de la fabrica Bragadiru, clădirea fiind construită în stil neogotic în 1879, după planurile arhitecților Zigfrid Z. Kofczinski și Al. Pesch, la cererea proprietarului clădirii și fondatorul berăriei, Nicolae Mircea, care a primit din partea lui Carol I cele mai înalte distincții: Steaua României și Coroana României.
După patru ani de ucenicie, în anul 1889, Iorgu Lăzărescu a decis ca a sosit momentul să treacă de la statutul de ucenic, la cel de afacerist, astfel încât, în momentul când a părăsit ucenicia, a primit din partea domnului Dumitru Marinescu-Bragadiru, un certificat de calificare, care să ateste munca depusă: „ Subsemnatul certific că tânărul Iorgu Lăzărescu a servit în magasinul meu de cofetărie și racherie din strada Carol I, nr. 11, în calitate de om de afaceri și în timpul din urmă tejghetar (primitor de bani), dela anul 1884, Februarie 15 și până la 17 iulie anul curent 1889, în care timp a desvoltat activitate neobosită și onestitate, acum dorind a se retrage pentru ași începe singur v`ro afacere sau ași iniția cunoștințele și în altă parte , iam liberat acest certificat, basat pă adevăr. Bucuresci, 18 iulie 1889” (pentru autenticitatea documentului, am păstrat grafia timpului).
Plecat cu certificatul în buzunar, Iorgu Lăzărescu s-a asociat în toamna anului 1889 cu Petrache Postelnicu, devenit ulterior stareț al Mănăstirii Ghighiu, județul Prahova, deschizând împreună cu acesta în București, pe bulevardul Elisabeta, un magazin de coloniale.
Se pare că prima sa afacere nu a funcționat, astfel încât, spre sfârșitul anului 1889, Iorgu Lăzărescu, și-a deschis propria casă de comerț, un magazin de desfacere a băuturilor spirtoase, pe strada Nicu Filipescu, iar ulterior, s-a mutat la Hanul Galben, unde a activat fără întrerupere timp de 12 ani.
Tot în aceiași perioadă, Iorgu Lăzărescu, a început să devină un negustor respectabil, reușind să-și extindă afacerile și să achiziționeze o moară situată la marginea orașului Târgoviște, în apropiere de Iazul Morilor (moara se afla pe strada Tabaci, în apropierea cunoscutei mori a lui Daffu), dar și o casă pe strada Tabaci, unde se va muta cu mama sa Paraschiva și sora Anica (ulterior, a fost nevoit să vândă această casă).
Fiind deja un negustor cunoscut al sfârșitului de secol XIX, Iorgu Lăzărescu s-a căsătorit în anul 1891 cu Zoe Zărnescu, fiica unui mare negustor bogat, aceasta fiind cunoscută de apropiați sub numele de Zinca.
Aticolul a fost realizat pe baza mărturiilor doamnei Catrinel Lăzărescu, nepoata lui Iorgu Lăzărescu și a documentelor existente și aflate în custodia Arhivelor Județene Dâmbovița.
Prof. Dr. Marculescu Cornel
