Trecură trei ani, cum spuneam, iar Radu și Cosmin, terminară Facultatea, devenind astfel IT-iști…cu diplomă.  Pentru ei, nu era nimic nou sub soare. Să nu uităm că în România terminaseră Electrotehnica, iar Tehnologia Informației nu este altceva decât elementul de legătură între aceasta și noua informatică. Au fost trei ani în care cei doi prieteni au trecut prin multe. Au muncit din greu, au învățat pe brânci, și-au exprimat sentimente, și-au consolidate relațiile, au tremurat înainte de examene, s-au bucurat de reușite, și-au făcut planuri și și-au pus toată speranța în reușitele lor! Trei ani …

Între timp, se schimbaseră multe. În primul rând, se mutaseră pe un nou șantier, la o lucrare complexă, unde tehnologia era pusă pe primul plan, iar ei erau printre „oamenii de bază” ai domnului Ștefan Rotaru. Vara trecută, în sfârșit reușiseră să petreacă concediul în țară, însoțiți fiind și de familia Rotaru, care au mers și ei acasă, în Moldova. Datorită faptului că între Radu și Mirabela se crease o strânsă legătură, materializată într-o frumoasă poveste de dragoste, aceștia au fost invitați de familia Anton să petreacă împreună câteva zile pentru a se cunoaște, că doar așa se cădea, nu? Erau mai mult sau mai puțin… cuscrii și mai bun prilej de a se reuni „familia” unde putea să fie dacă nu în mijlocul naturii, la țară, unde slavă Domnului se găseau de toate, din berechet, la prospera fermă a surorilor lui Radu. Chiar și Cosmin a fost alături de ei. Fizic, căci mintea, inima și sufletul rămăseseră în Londra, în custodia frumoasei Daiana, care nu putuse să-i însoțească, spre marea dezamăgire a acestuia. Dar era vorba numai de o lună. Și ce înseamnă o lună între multele luni din viața unui om. Era una dintre cele mai prospere și totodată cea mai frumoasă fermă din regiune. Cu toate că zona nu prezenta interes turistic, faptul că era amplasată la intrarea în comună, lângă șosea, în apropierea unui lac, le permisese proprietarilor să construiască în imediata vecinătate un mic restaurant, cu locuri de cazare, de altfel foarte solicitat la sfârsit de săptămână. În restul zilelor, era o oază de liniște și relaxare. De liniște și relaxare, după atâțea ani de suprasolicitări, au avut parte și… londonezii noștri. Căldura apăsătoare dintr-un august destul de fierbinte, era totuși domolită de vegetația abundentă din prejurul fermei și din curtea restaurantului, precum și de prezența lacului imens. Ronduri de flori frumos amenajate, printre care șerpuiau aleile pietruite, din loc în loc câte un foișor, un leagăn sau un balansoar, construite în stil rustic,  frumos ornamentate, terasa localului lucrată în același stil, și câte un conifer…aruncat din loc în loc, dădeau așezării un aer de pensiune. Iar toate acestea, completate de cele câteva rațe și gâște sălbatice care își făceau veacul pe luciul apei, de ciripitul păsărelelor, de coloritul peștilor din micul iaz de lângă terasă, întruchipau un colț de Rai!

-Cosmin, zise Mirabela, într-o după amiază când se aflau numai ei doi afară, privind la frumusețile din jur, îți mai aduci aminte când am zis că mie îmi este permanent dor de țară? Uită-te în jur, numai la acest loc. Câtă frumusețe cuprinde în puținul din el. Dar raportat la întreaga suprafață! Eu cred că aici, pe pământ e Raiul, nu în cer!

-Iar eu cred că ești îndrăgostită iremediabil… irecuperabil… ire…

– Iresponsabilule! Nu ești în stare să apreciezi ceea ce a creat Dumnezeu, pentru ca noi să ne putem bucura de ele! Ce altceva decât un serviciu bine plătit  te poate bucura în Anglia? Smogul din Londra? Aaaa, scuze, mai este și Daiana, am uitat…

-Te rog să nu fii ironică, da? Ca să fim obiectivi, cu ce m-au ajutat pe mine „Frumusețile Patriei” și „România Pitorească” după ce am terminat facultatea? se aprinse Cosmin.

– Scuze, scuze, nu vreau să te supăr. Dar dacă nu te-a ajutat ,,România Pitoreacă” cum a spus Vlahuță, dacă nu mă înșel, poate a venit timpul să o ajutăm noi pe ea! Ei, ce zici? Te încântă ideea să facem o echipă? Poate îl convingem pe tata să deschidă o afacere aici după ce terminați voi facultatea. Uite, vezi ce idee mi-a venit, și nici prin cap nu-mi trecuse vreodată!

– Eu zic să nu te aprinzi prea tare. Nu cred că e o idee chiar foarte bună Aici, în România, e foarte multă instabilitate, încă. Nu cred că unchiul ar fi dispus să riște. Iar eu…

– Iar tu nici atât, cât timp este la mijloc Daiana, nu-i așa?  Dar poate e ceva ce tu nu știi. La asta te-ai gândit? Nu, nu  te-ai gândit! La terminarea studiilor, Daiana o să plece din Anglia. Cu familia. Pleacă în Canada. Știu mai de mult, dar nu am vrut să afli de la mine, și uite, tot eu ți-am dat vestea.
I am sorry! N-am vrut să-ți stric vacanța, dar poate e mai bine așa. Tatăl ei și-a dezvoltat unele afaceri acolo. Tot ce îl împiedică să plece sunt studiile Daianei. Ei, acum ce mai zici? Ce te mai leagă de Londra? Doar dacă nu vrei să o urmezi în Canada, ceea ce nu cred. La câte a făcut tata pentru tine…

La auzul acestei vești, Cosmin, se făcu alb ca varul. Cum era posibil așa ceva? De ce Daiana nu îi spusese nimic? Poate chiar acesta era motivul din cauza căruia nu venise în România. Îi fusese teamă ca nu cumva această vacanță să fie liantul care ar fi făcut ca rupture dintre ei să devină imposibilă?! Modul în care Mirabela îi adusese la cunoștință și faptul că avusese grijă să sublinieze datoria  față de tatăl ei, de a rămâne în continuare să lucreze pentru el, îl făcură să simtă un gust amar în cerul gurii.

-Te rog să nu devii… scuză-mă, nu era un cuvânt tocmai potrivit. Nu răsuci cuțitul în rană! Nu te credeam în stare de atâta răutate! Puteai să te abții. Ești mulțumită acum? Te las, mă duc să mă plimb, vreau să fiu singur! Apropo! De Radu ești sigură că vrea să se întoarcă în țară? Nu crezi că și Radu…

– Ce e cu mine?… E ceva ce trebuie să știu sau să nu știu? întrebă acesta apropiindu-se de cei doi.

– Fiindcă tot suntem la momentul adevărului, cred că e mai bine să știi, se repezi cu răspunsul Cosmin. Domnișoara, aici de față, a avut o… idee mai mult decât sclipitoare! Se crede în Rai și nu ar vrea să-l mai părăsească. Nu vrea să repete greșeala pe care a făcut-o, înaintașa ei, Eva. Apoi, întorcându-se către ea, zise destul de acid: ești sigură că nu te cheamă și pe tine tot așa? Însă străpuns de privirea ei tăioasă, adăugă mecanic: mulțumesc, nu vreau nici un răspuns! Deci, cum spuneam, a avut o idee, care numai ei putea să îi trecă prin cap: să-i propună bunului nostru comun, în persoana unchiului meu și respectiv, tatăl ei, să deschidă o afacere în România, după terminarea studiilor noastre, de care să ne ocupăm noi trei: Trio Ra-Ta-Ta…

-Și crezi că n-am fi în stare? întrebă Radu?

-Mă scuzați că vă întreb, voi folosiți același pahar? Nu… nu îmi răspundeți, e clar, nici nu știu de ce mă mir. Nu cumva și tu te crezi în Rai? Lasă-mă să ghicesc: Adam?

Și continuă fără să aștepte răspuns:

– Doamne, atunci, fără îndoială eu sunt șarpele! Cred că dacă aș avea și un măr, aș reuși în mod sigur să vă scot din transă și să vă aduc cu picioarele pe pământ!

– În spatele tău, zise Mirabela!

Cosmin se întoarse imediat, parcă gata de apărare, întrebând în acelasi timp:

-Cine?… Ce?…

– Mărul, mai zise Mirabela. Dar nu cred că vei reuși. A fost prea mediatizată întâmplarea ca să mai pic în cursă…

-Mda, că în păcat ai picat, îngână el…

-Cosmin, Mirabela, încetați, ce naiba se petrece aici? interveni Radu. În primul rând, ideea nu e rea, trebuie să recunosc. Dar noi n-am terminat, mai e  până atunci. Acum altele sunt prioritățile. În al doilea rând, nu e nimic greșit în a te întoarce acolo unde îți sunt rădăcinile. De ce să-ți fie toată viața frică de o adiere de vânt, și să nu fii în stare să înfrunți furtuna? Te rog să iei în calcul asta, dacă nu cumva ai alte planuri deja. Dar din cât te cunosc, nu cred că ești în stare de un astfel de sacrificiu.

– Și tu știai de…

– Da, știam. Acum, știi și tu din câte înțeleg. Poate e mai bine așa… Hai, gata, să încheiem subiectul, să-l punem la naftalină, și să-l readucem în discuție, după terminarea studiilor. Ne-am înțeles? Nu mai reluăm discuția până atunci! Să ne bucurăm în liniște de zilele care ne-au mai rămas din vacanță! Săptămâna viitoare o luăm de la început. E greu, dar frumos! Eu de-abia aștept să mă întorc…

– Și eu, zise Mirabela, dar anul viitor…, și îi aruncă o privire triumfătoare lui Cosmin, ca acesta să înțeleagă singur ce ar fi dorit să spună.

– Mai rămâi un an în Rai sau n-am înțeles eu bine? Nu vii cu noi săptămâna viitoare? Întrebă, destul de ironic, acesta încât Radu se simți obligat să intervină din nou:

– Văd că nu se poate discuta cu voi, sunteți din același aluat! Și nu știu de ce mă mir…

După căldura infernală din ultimele zile, sfârșitul lui august anticipa  anotimpul următor. Era la fel ca acum patru ani, o vreme mohorâtă, apăsătoare. Familia Rotaru, Radu și Cosmin se întorceau… acasă! Paradoxal nu? Să pleci „acasă”, de „acasă”…

La aeroport, îi însoțiseră de data aceasta și soții Anton. Mai era ceva timp până la îmbarcare, așa că la o cafea, se depănau impresii de vacanță.

– Mulțumim încă o dată pentru timpul petrecut la fermă! Ne-am simțit minunat. Eu și soția mea ne-am încărcat bateriile pentru mult timp.Aveam nevoie. Chiar îmi pare rău că timpul a zburat așa de repede. Dar asta e, trece el, trecem și noi, vin alții din urmă, e legea firii, concluzionă cu regret domnul Rotaru.

-Ușa casei noastre vă este deschisă oricând, spuse domnul Anton. Și noi ne-am simțit bine. Sunteți niște oameni minunați! Vă mulțumim pentru ajutorul acordat lui Radu!

– Ne vom revedea cu siguranță ….

De revăzut, s-au revăzut, dar nu așa de repede cum au sperat și nici în aceeași formulă. Căci „socoteala din târg nu se potrivește cu cea de-acasă”, zice o vorbă românească! Ce s-a dovedit a fi valabilă și în Anglia, bunăoară.

Flori Bungete