Ca orice poveste, firește, și aceasta ar trebui să înceapă cu ,,a fost o dată”… dar nu, aceasta nu o să înceapă așa, deoarece aici există un sâmbure de adevăr.

Aceasta o să înceapă cu: dintotdeauna pe lume au fost, și încă mai sunt, oameni buni și oameni rai, oameni urâți și oameni frumoși, oameni bogați și oameni săraci, oameni cu copii și oameni fără copii. Dar Dumnezeu, a avut grijă să le potrivească în așa fel încât de multe ori, pentru un muritor de rând, acestea sunt adevărate enigme, greu de înțeles.

Așadar, celui urât, bunul Dumnezeu i-a dat un suflet frumos, plin de bunătate, celui frumos i-a picurat venin în inimă, pe cel sărac l-a pricopsit cu o droaie de copii, celui bogat de cele mai multe ori nu i-a dat nici unul.

Pe cel sărac, Dumnezeu l-a făcut darnic, mereu pus pe fapte bune, onest, bun și primitor. Pe cel bogat, zgârcit, ursuz, veșnic nemulțumit și egoist. Dar poate El știe mai bine cum stau lucrurile pe lumea asta!

Acum, am să încerc să vă spun o întâmplare , și poate încet, încet, vom desluși taina acestor rânduieli.

De foarte mult timp, de sus de pe cerul înalt, Soarele, privea spre Pământ, în curțile a două gospodării alăturate. Una era a unui om foarte bogat, cu o casă mare, frumoasă cum nu se poate, cu multe acareturi și animale cât cuprinde. Cealaltă era a unui om sărac, care nu avea decât o vacă cu lapte, câteva găini și o căsuța mică, cu o singură cameră, mai mult goală.

În curtea cea mare a bogatului era o liniște desăvârșită. Slugile trebăluiau în tăcere, stăpânul ședea mai mult în casă,

ieșind foarte rar, nimeni nu-i călca pragul… În schimb, în curtea săracului, era mereu larmă mare: țipete, râsete, țopăieli, hârjoneli, dojeni, ce mai, tot ce se poate întâmpla într-o curte cu cinci copii și doi părinți iubitori.

De dimineața până seara, Soarele privea și se minuna. Cum se poate ca într-o familie cu atâtea greutăți să fie atâta veselie și într-una fără nevoi atâta liniște și tristețe? Și curios din fire, într-o seară, în loc să se ducă la culcare, se prefăcu într-un călător oarecare și bătu în poarta săracului. Acesta, cum auzi că-i bate cineva în poartă, ieși bucuros și îl pofti pe călător în casa sa.

Mare le fu bucuria și copiilor și soției acestuia, care nu mai știau ce să facă pentru ca oaspetele să se simtă bine. Mare fu și uimirea Soarelui când văzu sărăcia lucie în care trăiau aceștia și se tot întreba, ce îi făcea totuși atât de fericiți.

Păși sfios și călcă lin

Pe rogojina cea de paie,

Și întreba, cu glas duios:

– Atât aveți, doar o odaie?

– Și-un pat, o masa și un horn,

Asta e tot ce- avem.

Dar suntem fericiți, să știi,

Și de la nimeni nu cerem.

Dacă avem ce să mâncăm

Și noaptea unde să dormim,

De avem haine de-mbrăcat,

Mai mult, de ce să ne dorim?

Că mult de ai, nu-ți folosește!

Și de ce ai tot ai mai vrea,
Iar cel bogat nu mai gândește,

Singur își face viața grea.

Și se trezește-apoi bătrân,
Cu aur, case și pământ,

Fără copii și singur cuc

Și se întreabă: – Ce-am făcut?

Dacă priveam din când în când,

La cel sărac, vecinul meu,

Să văd cât e de fericit,

Poate așa eram și eu.

C-așa suntem noi, ce-i săraci,

Ne mulțumim doar cu puțin.

Dar suntem buni, suntem cinstiți,

Și cu plăcere împărțim!

De foame ți-e, noi te poftim

La masă să mănânci,

Iar de ți-e somn, noi te lăsăm ,

În pat ca să te culci!

Oftă omul din rărunchi și aduse vorba de vecinul lui, bogatul, pe care el îl considera un ,,om bătut de soartă” și spuse că pentru nimic în lume nu ar face schimb de vieți. Pentru el, bogăția spirituală era mult mai de preț.

Dis de dimineață, Soarele plecă la locul său pe cer, iar seara, poposi la poarta bogatului. Bătu vreme îndelungată, dar nimeni nu îi răspunse! Săracul, care auzise, ieși la poartă și recunoscu pe cel care îi fusese oaspete seara trecută, dar nu zise nimic. Soarele veni spre el. Îi puse mâna pe umăr și-i zise:

-I-am tot bătut și lui în poartă,

Dar el, nu mi-a deschis.

Câtă dreptate ai avut,

Așa e cum ai zis!…

Își luă ,,la revedere”, și plecă Soarele, mulțumit că, în sfârșit a înțeles ce anume îl făceau pe sărac și pe familia lui să fie atât de fericiți: BUNĂTATEA ȘI OMENIA!…

Din volumul „Povești pentru copii și părinți”, Editura Bibliotheca, Târgoviște , 2019.

Flori Bungete