Mă îmbăia, mama, aproape în fiecare seară, mă primenea, mă pieptăna, închina perna pe care urma să pun capul și mă dădea în brațele îngerilor până dimineață. Aceștia, îngerii mei păzitori, căci cu siguranță au fost mai mulți, altfel neputând face față cu brio supravegherii mele, mă cocoloșeau la sânul lor oblojindu-mi rănile genunchilor și coatelor ori tămăduindu-mi vânătăile și cucuiele căpătate drept trofee ale bunei purtări de peste zi, cufundându-mă într-un somn lung și odihnitor.
– Ai fost un copil cuminte!, zicea mama. Dormeai de seara până dimineața de nici nu te simțeai! Puteam să tai și lemne pe tine.
Păi asta mai îmi trebuia! Nu-mi rupeam eu oasele și bruma de carne ce o aveam toată ziua, cât era ea de mare, pe unde nu gândeai că poate călca picior de om? Vorba vine, că nu eram niciodată singură! Pe vremea mea, bibelourile erau puse la loc de cinste, care pe unde avea vreun locșor mai bun în casă, iar copii pe-afară, la călit, fie vară, toamnă, iarnă sau primăvară. Primăvara…Anotimpul renașterii, al dezmorțirii, al Învierii…anotimpul unui nou început.
De cum se pune soarele să dogorească și să încălzească pămantul, rând pe rând, încep să înflorească florile în multitudinea lor coloristică. Pe la începutul lui mai, printre alte minunății florale, și atunci, în primii ani ai copilăriei mele, ca și acum, vine și rândul liliacului. În perioada despre care fac vorbire, în urmă cu peste o jumătate de secol, Șuța, gârla ce rupe satul în două, era mărginită în unele locuri de tufe enorme de liliac. Pentru cei care încă nu au aflat, pe de-a dreptul, cum s-ar spune, gârla este foarte aproape de mine, dar ca să treci dintr-o parte în alta trebuie să mergi, stânga sau dreapta, până apuci pe niște ulicioare…
Așadar, până la întâmplarea de care am să fac vorbire, mai fusesem eu la…privit de adunat liliac, căci mică fiind nu aveam voie să mă apropii prea mult de vadul gârlei, drept pentru care primeam și eu acolo, două trei crăci de liliac de la ceilalți copii mai mari… Se spune pe la noi, pe la țară, când cineva nu se poate controla într-o anume situație: A scăpat ca vaca în trifoi! Eiiii, să nu vă prindă mirarea ce am putut face eu în primăvara în care stăpână, chipurile, pe situație, adică picioare demne să înfrunte apa la jirlău și brațe puternice să care cât cuprindeau, fascinată, ca de fiecare dată de florile în formă de candelabru ce atârnau dinte crengile cu frunze în formă de inimioară, amețită de mirosul dulce și parfumat, am adus atât de mult liliac acasă, încât ultimul braț, nemaiavând oale si ulcele în care să îl pun, l-am pus în găleata cu apă.
Vă închipuiți cât de bucuroasă a fost biata mama, când s-a întors după o zi de muncă de la C.A.P., obosită si ruptă de sete? De-atâta bucurie, a luat florile, le-a aruncat în mijlocul bătăturii, și boscorodind, a luat găleata de toartă, a oftat adânc și a purces la puț la Vulpea, să ia apă proaspătă să-și ostoiască setea și să-și înăbușe năduful, abia așteptând, săraca, să vină vremea să mă îmbăieze, să mă primenească, să mă pieptene, să închine perna și să mă așeze în brațele îngerilor… Și tot zicea când și când: ,,Ai fost un copil cuminte…”
Flori Bungete
