Luceafărul poeziei românești, s-a născut în familia lui Gheorghe Eminovici (1812-1877) și a Ralucăi (Rareşa, Ralu) Iuraşcu din Joldeşti, fiica stolnicului Vasile Iuraşcu, fiind al șaptelea copil al familiei, din cei 11 frați: Șerban (1841-1874), Nicolae (1843-1888), Iorgu (1844-1873), Ruxandra (1845, decedată la scurt timp după naștere), Ilie (1846-1863), Maria (Marghiolița, 1848-1856), Aglaia (1852-1900), Henrieta (1854-1890), Matei (1856-1929. În 1876 a absolvit Școala de ofițeri din Iași, cu tresa de locotenent. A participat la Războiul de Independenţă în sudul Dunării, fiind decorat de trei ori), Vasile (născut în 1858, a decedat de tânăr).

Referitor la anul controversat al nașterii lui Mihai Eminescu, într-o psaltire veche, în care sunt scrise consecutiv de însuși Gheorghe Eminovici, tatăl poetului, nașterile tuturor copiilor săi, stă scris: „Astăzi 20 Decemvrie anul 1849 la patru ceasuri și cincisprezece minute europenești, s-a născut fiul nostru Mihai”. Completând, însuși Mihai Eminescu a scris într-un registru păstrat de Iacob Negruzzi – în care membrii societății „Junimea” își notau data și locul nașterii – că s-a născut „în ziua de Ignat (20 Decemvrie) în satul Ipotești de lângă Botoșani”. Drept urmare, suntem îndreptățiți să credem că tatăl poetului nu s-a putut înșela în scrierea acestei date, mai ales că el, indicând, după cum se vede, pare a fi înscris și ora și minutul imediat după naștere și apoi chiar consemnând-o mai târziu – după cum ne povestește însuși fratele poetului Matei -: „era om dotat de la natură cu o așa memorie, încât cunoștea pe toți contemporanii săi, boieri și boiernași din toată Moldova”. Așadar, nu este de mirat faptul ca actul de botez să fie eronat, ci e mai de mirat ca cineva să nu creadă ceea ce ne-a spus mama prin gura poetului și ceea ce ne-a lăsat scris tatăl. Cu atât mai mult, ziua de 15 Ianuarie 1850 se poate considera a fi fost ziua botezului viitorului poet național, cu cât, aceasta fiind calculată matematicește, cade într-o Duminică, și este de binecunoscut că botezurile se fac în zi de sărbătoare.

În ceea ce privește locul nașterii marelui poet național, acesta este mai greu de afirmat. Totuși, din cuvintele poetului că s-a născut la Ipotești – unde era moșia tatălui său – în timp ce actul de botez s-a găsit în matricola de născuți a bisericii Uspenia din Botoșani, ar rezulta probabilitatea nașterii la Ipotești, aproape de Botoșani; iar pentru botezul copilului au venit la oraș. Pentru locul unde s-a săvârșit taina sfântă a botezului, chiar și maica Fevronia, mătușa poetului, a afirmat că s-a desfășurat la biserica Uspenia, eveniment la care a luat ea însăși parte.

Ceea ce ridică însă și mai multe semne de întrebare, este totuși, ce vârstă avea Mihai Eminescu în momentul decesului la 15 sau 16 iunie 1889 (și această dată a decesului suscită și astăzi controverse), deoarece așa cum reiese din certificatul de deces înregisttrat la Sanatoriul doctorului Suțu din București, luceafărul poeziei românești avea 43 de ani !!!! Despre Sanatoriul în care a decedat marele poet, cunoscut sub numele de Caritatea, clădire care astăzi nu mai există, aceasta fiind dărâmată și pe locul acesteia fiind ridicată în perioada interbelică un imobil cu etaj, putem spune că în locul respectiv, situat astăzi pe strada Plantelor din București, la nr. 9 există o placă de marmură pe care stă scris pentru eternitate: „ În acest loc s-a aflat Sanatoriul Caritatea , unde a încetat din viață, la 16 iunie 1889, marele poet român Mihai Eminescu ”.

Despre momentul solemn din 17 iunie 1889, când poetul neamului românesc a fost condus pe ultimul drum, într-o zi ploioasă, cu inserții bacoviene, se cunoaște faptul că, trupul poetului a fost purtat de către un dric simplu, tras de cai, către parcela nr. 9 aflată în Cimitirul Bellu din București, sicriul mortuar având la căpătâi volumul de „Poesii” (singurul volum de poezii publicat în timpul vieții luceafărului, un volum îngrijit de Titu Maiorescu). La ceremonia funerară, au participat printre alții, așa cum reiese exclusiv din desenul graficianului Constantin Jiquidi (de altfel, singura imagine sau reprezentare grafică de la momentul înmormântării poetului național), Mihail Kogălniceanu, Titu Maiorescu, Lascăr Catargiu, Toader Rosetti (fratele Elenei Cuza, soția principelui unificator Alexandru Ioan Cuza), dar și Veronica Micle, cea care, se pare, că a așezat pe sicriu un buchet de flori „Nu mă uita”. Totuși, evenimentul a fost descris succint în presa vremii, de către Grigore Ventura, în paginile ziarului „Adevărul”: „Acela ce zace aici înaintea noastră n-a fost al nimănui, ci al tuturor românilor. Nu e dar de mirare că toți îl plângem, dar lacrimile noastre, ale tuturor, se vor schimba în rouă roditoare și binefăcătoare sub razele luminoase ce va răspândi soarele amintirii poetului iubit”.

O descriere mai amănunțită despre înmormântarea lui Mihai Eminescu a fost realizată în paginile gazetei „Lupta” din 19-20 iunie 1889: „Sâmbătă, la 5 și jumătate, s-a făcut înmormântarea regretatului poet Eminescu. La serviciul divin, care s-a făcut la Biserica Sf Gheorghe, a asistat lume foarte multă. Cităm între alții pe domnii M. Kogălniceanu, L. Catargiu, T. Rosetti, T. Maiorescu, G. Lahovary, membru la Curtea de Conturi, N. Mandrea de la Casație, St. Mihăilescu, secretarul general al ministerului de instrucțiune, colonelul Algiu și alte persoane de disctincțiune. Corpul didactic secundar și primar era prezent în mare număr. Ziariștii și studenții universitari aproape toți câți se aflau în București erau în biserică. Catafalcul era acoperit de coroane de o rară frumusețe depuse de presa română, de Academie, de redacțiunea Constituționalului, de amici, de redacțiunea Naționalului, de studenții universitari, etc. După terminarea serviciului divin, sicriul a fost pus pe un car funerar din cele mai simple și cortegiul a plecat spre Universitate. Carul funebru era urmat de domnii L. Catargiu, Maiorescu, Rosetti, Lahovari, precum și de o mulțime imensă. În fața Universității, dl. Laurian, cu o voce foarte mișcată, pronunță un discurs, în numele presei. Domnia sa arată pierderea ireparabilă și prematură ce suferă țara prin moartea lui Eminescu. Dl. Calmuski, student în litere, rostește în numele camarazilor săi câteva cuvinre de adio lui Eminescu. În urmă cortegiul s-a îndreptat spre cimitirul Bellu. Acolo, când sicriul a fost depus în mormânt, dl. dr. Neagoe, cu lacrămile în ochi, a zis ultimele cuvinte de adio. Trebuie să spunem că niciodată nu s-a văzut la o înmormântare o asistență așa de numeroasă și de cultă ca aceea de sâmbătă seara„.

Marele poet național și universal Mihai Eminescu a vizitat pentru prima dată județul Dâmbovița la vârsta de 16 ani, în vara anului 1866, trecând prin orașele Găești și Titu, în periplul acestuia de la Blaj spre București, după cum precizează eminescologul Augustin Z. N. Pop. Însuși Eminescu spunea ulterior despre traversarea munților Carpați, plecând din nordul țării spre Blaj: „Mergeam neoprit prin cărările albe ce duceau crucișe prin lanurile unele-ncă verzi, mergeam, până ajunsei în poala răcoroasă a munților”. Eminul a plecat direct spre Blaj prin Vatra Dornei, Bistriţa, Reghin, Târgu-Mureş, Târnăveni, Mediaş, Blaj, fără a mai trece pe la Ipoteşti, unde, în acea perioadă era o mare epidemie de holeră: „Zi de vară pân-în seară am tot mers fără să stau de fel. Soarele era la apus, aerul începea a se răcori, holdele păreau că dorm din freamătul lor lung, de-a lungul drumului de ţară oamenii se-ntorceau de la lucrul câmpului, cu coasele de-a spinare, fetele cu oale şi doniţe în amândouă mâinile, boii trăgeau încet în jug şi carul scârţâia…Ascuns în maluri, dormea Murăşul, pe el trosnea de căruţe podul de luntri, pe care-l trecui şi eu”. În apropiere de Blaj, viitorul poet și-a demonstrat „voluptățile tritonice” de bun înotător în apele Târnavei Mari care se prăvălește spre Târnava Mică, înainte de confluența cu Mureșul: „Făcea tot felul de isteții nautice, intrând în apă într-un loc și ieșind mai târziu unde nici nu te așteptai, spre admirația chiar și a celor mai buni înotători din Blaj. Erau mulți înotători buni în Blaj, dar cu Eminescu niciunul nu se putea ținea”. În romanul autobiografic ,,Geniu pustiu”, Mihai Eminescu povesteşte despre călătoria sa spre Blaj din vara anului 1866: ,,Într-o zi frumoasă de vară, îmi făcui legăturica, o pusei în vârful băţului şi-o luai la picior pe drumul cel mare împărătesc. Holdele miroseau şi se coceau de arşiţa soarelui…eu îmi pusesem pălăria în vârful capului astfel încât fruntea rămânea liberă şi goală şi fluieram alene un cântec monoton, şi numai lucii şi mari picături de sudoare îmi curgeau pe frunte deasupra obrazului”.

După experiența ardeleană de la Blaj, așa cum reiese din însemnările acestuia, citat ulterior de Gabriel Mihăescu și Eugen Fruchter, luceafărul poeziei românești Mihai Eminescu, a poposit apoi la Târgoviște într-un turneu cu trupa de teatru a lui Iorgu Caragiale și Daniil Drăghici în perioada din vara anului 1867 – aproximativ 9 martie 1868. În cadrul acestui turneu, rolul lui Mihai Eminescu era acela de poet dramatic, regizor, actor, copiator de texte și sufleur. Aceiași cercetători care și-au aplecat studiile asupra trecutului istoric al fostei cetăți de scaun a Țării Românești, susțin că potrivit unei telegrame aflată la Biblioteca Academiei Române, expediată de Iorgu Caragiale din București și adresată lui A. Vasilescu, antreprenorul grădinii Parțacof din Târgoviște (grădina Parțacof se afla pe terenul pavilionului administrativ al fostei Uzine de utilaj petrolier din Târgoviște, nu departe de Valul Cetății, iar hanul Parțacof se pare că a aparținut până în anul 1906 unui anume Vasile Cristu), acesta își anunță turneul în Târgoviște, din telegramă reieșind faptul că „trupa a fost în localitate și în anii următori”. În plus,  „tradiţia intelectuală locală păstrează, amintirea unor vizite ale poetului la via de la Viforâta, a ceasornicarului Carol Toth (în hotarul oraşului)”. Nu întâmplător, cunoscuta poezie „Epigonii”, semnată de Mihai Eminescu, şi-a avut punctul de plecare la Curtea Domnească din Târgoviște, pe care marele poet român a vizitat-o în anul 1867.

De remarcat, este faptul că publicistul Mihai Eminescu a evocat în presa vremii orașul Târgoviște printr- o serie de articole în paginile gazetei „Curierul de Iași”. Astfel, în nr. 125-130 din noiembrie 1876, Mihai Eminescu face referire la Târgoviște, ca reședință a Mitropoliei Ungrovlahiei, unde se tipărește, printre altele, „Îndreptarea legii”, în anul 1652. De asemenea, în articolul „Boierii de odinioară”, Mihai Eminescu face o analiză pertinentă a istoricului orașului de sub Turn, drept pentru care „Prețuirea acordată de poet noii reședințe de scaun întemeiate de Mircea cel Bătrân este una semnificativă, considerând-o un simbol al luptei unitate a românilor și a celorlalte popoare asuprite din această parte a Europei”.

De asemenea, Mihai Eminescu a mai scris articolul „Mihai Viteazul și Matei Basarab în ochii liberalilor”, iar într-un alt editorial „Cine determină soarta României?”, a făcut aprecieri pertinente asupra etimologiei toponimelor „Târgoviște” și „Dâmbovița”. În plus, informații prețioase descoperim și din articolul publicat în gazeta Curierul de Iași nr. 74 din 4 iulie 1876, intitulat sugestiv „Bătrânii noștri erau practici”, unde este menționat județul Dâmbovița că (…) între anii 1837-1839, s-a deschis „drumul în Plaiul Ialomiții, spre Brașov… iar populația județului număra 94.256 locuitori în anul 1840 ”.

În 1876, poetul național și universal face ample referiri despre localitățile Pucioasa, Bezdead, Mărgineni, toate regăsindu-se în județul Dâmbovița, dar și despre hidronimul Ialomița, inclusiv asupra Băilor Pucioasa, aceasta din urmă fiind ilustrată în articolul din „Curierul de Iaşi”, din 1876, articol intitulat „Economia naţională şi d. A. Vlădescu, doctor în drept, doctor în medicină”. Articolul se încheie printr-o „scrisoare – pamflet expediată din Târgovişte”, care se regăseşte într-un manuscris eminescian, ce păstrează mai multe variante ale unei balade sugestiv intitulate „Maria cea bălaie, frumoasa din Besdad” (Bezdead), având ca subiect o întâmplare reală cântată anterior de Anton Pann, Cezar Boliac și înregistrată și de J. A. Vaillant. Alte mențiuni ale poetului despre județul Dâmbovița se referă la sporul natural al populaţiei la nivelul rural al judeţului între anii 1870-1874, toate acestea regăsindu-se în publicația Curierul de Iași nr. 90-93 din 15-22 august 1876, sub forma unui serial intitulat „Revista statistică”, dar şi în ziarul „Timpul” din 1 noiembrie 1881.

Materialul a fost susținut în cadrul Conferinței cu tema „Târgoviște: istoric, personalități și evenimente„, eveniment dedicat Zilei Culturii Naționale și  organizat de Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița, în parteneriat cu Arhiepiscopia Târgoviștei, la 15 ianuarie 2020.

Surse:

-Arhivele Naționale Istorice Centrale București, fond personal Mihai Eminescu, pachet I-22; fond Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice, dosar 140/1874;

-N. D. Giurescu, Când s-a născut Eminescu?, Convorbiri literare, 1892;

-Mihail Eminescu, Poezii cu o notiţă biografică de Căpitanul Eminescu, fratele poetului M. E., Bucureşti, „Librăria Alcalay”, Biblioteca Academiei Române, I. 101830;

-Corneliu Botez, Unde s-a născut poetul Mihai Eminescu?, în: Mihai Eminescu  – Literatură, Iași, 1904;

-Mihail N. Popescu Colibaș, Data nașterii lui Eminescu, Convorbiri Literare, 1904;

-C. Iordăchescu, Locul şi data naşterii lui Eminescu, Adevărul literar şi artistic, IV, nr. 217, 1 februarie 1925;

-I. E. Torouțiu, Studii și documente literare, vol. IV, Junimea, Institutul de Arte Grafice Bucovina, 1933;

– George Potra, Mihai Eminescu. Cauzele morții sale. Studiu, Editura Librăriei Cultura Poporului, București, 1934;

-Mihai Eminescu, Opere, vol. VI, Ediție critic îngrijită de Perpessicius, Editura Academiei, București, 1963;

-Ioan Massof, Eminescu și teatrul, Editura pentru Literatură, București, 1964;

-Augustin Z. N. Pop, Pe urmele lui Mihai Eminescu, Editura Sport-Turism, București, 1978;

-Mihai Eminescu, Opere, vol. IX, Publicistică 1870-1877. Albina, Familia, Federațiunea, Convorbiri Literare, Curierul de Iași, Studiu introductiv de Al. Oprea, cu 68 de reproduceri după manuscrise și publicații, Editura Academiei, București, 1980;

-Eugen Fruchter, Gabriel Mihăescu, Eminescu și Târgoviștea, în Valachica. Studii și materiale de istorie și istorie a culturii, nr. 12-13 (1980-1981), Muzeul Județean Dâmbovița, Târgoviște, 1981;

-Teodor V. Stefanelli, Amintiri despre Eminescu, Colecția Eminesciana, Editurea Junimea, București, 1982;

-George Călinescu, Viața lui Mihai Eminescu, Editura Minerva, București, 1986;

-Gellu Dorian, Emil Iordache, Pașii poetului, Editura Timpul, Iași, 2000;

-Ștefan Cacoveanu, Amintiri despre Eminescu, Ediție îngrijită de Corneliu Remus Cacoveanu, Ion Buzași, Ion Mărgineanu, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2000.

Prof.dr. Cornel Mărculescu