Nicolae Grigorescu s-a născut la 3 februarie 1863 în cătunul Udreşti, comuna Colanu, județul Dâmbovița, ca fiu al lui Grigore și Maria, născută Ciupagea, fiind o personalitate proeminentă în peisajul cultural târgoviştean, dar care a fost cunoscut de contemporani ca preotul Nicolae Gr. Aramă.
Studiile primare le-a făcut la Şcoala primară nr. 1 de băieţi din Târgovişte (1870-1876), avându-l ca învăţător pe B. B. Secăreanu, căruia avea să-i păstreze mai târziu o frumoasă amintire. În perioada anilor 1876-1880 şi-a continuat studiile la Seminarul Central din Bucureşti, unde este clasificat al 5-lea din 70 de absolvenți, întorcându-se ulterior la Târgovişte, unde a lucrat ca suplinitor şi preot supranumerar la biserica Sfânta Vineri.
La revenirea în Cetatea de Scaun a Țării Românești, pe când avea doar 17 ani, se căsătorește cu Elisabeta (Sevastița) Piloiu de 16 ani, fiind cununați la 19 august 1880 de către tatăl scriitorului Ion Alexandru Brătescu Voinești. Au avut împreună 14 copii, dintre acestia  rămânând în viaţă numai 5, adică 4 fete şi un băiat: Irina, Alexandrina, Victoria, Vasile si Elena, căsătorită cu preotul profesor Ioan Ştefan Popescu – Simuleasa, parohul bisericii Sfântul Niculae Simuleasa. La data de 27 august 1881 a fost hirotonisit ca preot de către P.S.S. Arhiereu Inocenţiu Moise Ploieşteanu, slujind ca preot supranumerar la biserica Geartoglu, iar începând din august 1882, devine ,,preot paroh al Bisericii Sfânta Vineri”  din Târgoviște, unde a păstorit 59 de ani până la sfârşitul vieţii sale (6 august 1941), la altarul căreia se mai află una dintre cele trei arcade ale porții cetății unde bătrânul Matei Basarab, pe când se întorcea rănit din lupta de la Finta, a fost întâmpinat de seimeni cu cuvintele: „Nu ne trebuie nouă Domn bătrân!”. Aici, de-a lungul timpului a reparat din mijloace proprii biserica, făcându-i un clopot, deoarece în timpul ocupației germane dintre anii 1916-1918, nemții furaseră clopotul și tabla de aramă care învelea biserica, și, de asemenea preotul a scris pisania lăcașului de cult.

În anul 1884, vechea Mitropolie „ce nu-și avea pereche în aceste regiuni, fiind zidită după modelul Bisericii Sf. Sofia, înaltă, sprijinită pe mai multe coloane și având 12 turle mari și mici toate cu cruci poleite”, a fost dărâmată în mare parte, construindu-se alta în loc, însă, noua clădire nu mai are nimic corespunzător numelui ce-l poartă, părea mai mult o capelă și dacă singura turlă pe care o mai avea, n-ar purta în vârf o cruce, ar fi lăsat impresia că este o vilă. Același lucru l-a constatat și preotul Nicolae Grigore Aramă, care a slujit în acest lăcaș sfânt ctitorit în timpul lui Neagoe Basarab, cu ocazia organizării celui de-al VIII –lea Congres al Învățătorilor din Româania, desfășurat între 20-24 august 1911 la București: „ Ea nu mai seamănă nici a mia parte din frumoasa Mitropolie de odinioară, începută de Neagoe Vodă, care mută Mitropolia de la Curtea de Argeș la Târgoviște și terminată de Petru Vodă la 1535. Aceea, în care însumi am servit ca preot, avea opt turle acoperite cu plumb, însă, mâini sacrilege au dărâmat-o în anul 1884 și în locul ei a ridicat acest shelet de biserică…”. Din toată splendoarea veche a mitropoliei din Târgoviște, până în anul 1890 nu mai rămăsese decât stilul și plumbul de pe turnuri, în timp ce plumbul acoperişului fusese luat în 1821 de eteriştii lui Alexandru Ispilanti, care l-au făcut gloanţe, şi astfel s-au distrus bolţile şi picturile.

La 23 septembrie 1890, Nicolae Grigorescu își schimbă numele în ARAMĂ, nume publicat în Monitorul Oficial, ca urmare a unei porecle purtate de acesta la Seminarul Central, poreclă dată de colegii şi profesorii săi pe motiv că era brunet, creol şi fiind bun la lectii, în special la matematică, i se spunea: „eşti tare ca arama, arămiule!”. Ca institutor, Nicolae Gr. Aramă a funcţionat la şcolile din mahalalele oraşului (Oboru-Vechi, Suseni, Sârbi), unde a predat limba română. Observând necesitățile învățământului târgoviștean și mai ales greutățile întâmpinate în  desfășurarea activităţii didactice, Nicolae Gr. Aramă împreună cu Augustin Graţian și sprijiniţi de revizorul şcolar Constantin Alessandrescu, a publicat în 1897 la Târgovişte un manual ce cuprindea două părți, denumit sugestiv „Povăţuitor la abecedar”. Ulterior avea să fie apreciat atât pentru pentru activitatea sa didactică, cât și pentru contribuția adusă la dezvoltarea învățământului dâmbovițean și nu numai, de către revizorii şcolari Dimitrie P. Condurăţeanu şi Constantin Alessandrescu.

Nicolae Gr. Aramă a fost mentorul mai multor societăți economice și bănci din țară: director al Băncii Federale „Buciumul Moldovei” din Fălticeni, membru în Comitetul diriguitor al Societății Economice Financiare „Matei Basarab” din Târgoviște, membru al Băncii „Păstorul” din Lucieni, secretar contabil și cenzor al Societăţii Filantropice Dâmboviţa (1900), membru al Societăţii Filantropice din Târgovişte (înfiinţată în 1885), fondator şi preşedinte al Băncii Populare „Grădina” (1906), cenzor al Societăţii Caritatea (înfiinţată în 1888), cenzor al Societății Cooperative „Vulturul”.

În 1901, cu ocazia Congresului învăţătorilor care a avut loc la Târgovişte, a publicat un mic ghid al oraşului pe care l-a dăruit tuturor participanţilor. Completat şi îmbunătăţit, ghidul turistic al orașului Târgoviște este publicat în 1911, sub titlul:  Ghid. Târgovişte în trecut şi astăzi. Mici explicaţii documentare şi legendare asupra monumentelor ei, Târgovişte, Tipografia Dâmboviţa, lucrarea conținând 15 pagini în care este prezentat orașul Târgoviște şi monumentele sale: Mitropolia, Bisericile Stelea, Geartoglu, Curtea Domnească, Sfânta Vineri, Manăstirea Dealu. Ghidul era dedicat „bunilor mei colegi, învăţătoare şi învăţători români care au participat la al VIII-lea Congres”, desfăşurat la Bucureşti în zilele de 20-24 august 1911 şi reveneau în străvechea reşedinţă de scaun. Mai trebuie menționat că în anul 1909, odată cu apariția Revistei Învățătorilor, institutorul Nicolae Gr. Aramă își exprima afecțiunea față de publicarea acesteia, afirmând: „Mi-e dragă revista noastră ca ochii din cap. Azi când am primit-o am întors-o pe toate părțile, am privit-o lung, am tot privit-o și mi se tot părea că ochii mă mint”.

Datorită harului de care a dat dovadă pentru îndeplinirea misiunii lui de preot, Sfânta Mitropolie îl numeşte în semn de recunoştinţă pe Nicolae Gr. Aramă, la 15 iunie 1915 prin Înaltul Decret Regal 1614/1915, în funcția de protoiereu al judeţului Dâmboviţa. Din această postură, a urmărit cu atenţie viaţa culturală a oraşului, iar din proprie iniţiativă şi cu sprijinul marelui savant, istoricul Nicolae Iorga al cărui colaborator a fost, demarează o lucrare unică în România: ,,Reconstituirea istoricului tuturor monumentelor istorice ale judeţului Dâmboviţa de pe toate inscripţiile bisericilor, monastirilor, schiturilor, capelelor şi a altor inscripţii cu scrieri vechi”.
Concomitent cu această operă istorică, preotul Nicolae Gr. Aramă a lucrat şi a tipărit o hartă în culori a judeţului Dâmboviţa cu toate parohiile şi indicaţiunile familiilor şi sufletelor acestor parohii. De asemenea, a înființat o bursă ce avea ca scop sprijinirea tinerilor studioși care urmau Seminarul Teologic din București, unul dintre acești beneficiari ai unei burse de 2000 de lei fiind Ghe. Tilea, din comuna Socetu, județul Teleorman, care iși exprima astfel mulțumirea: „M-am simțit surprins și înduioșat până la lacrimi când am văzut în mâna mea suma aceasta mare, mare pentru un om așa sărac. Parcă mă vedeam în dosul acestui dar; m-am trudit și mă trudesc ca să desprind lumii din infinitul perfect și cast al universului ca să vă construiesc chipul și să mă mângâi cu această frumoasă operă-imaginea invizibilă a unui suflet pe care mereu să-l văd și să-l cunosc…Ați contribuit deci cu mult la pregătirea mea și vă sunt destul de recunoscător. Primiți aceste rânduri de cel ce vă va fi mereu recunoscător și văva păstra memoria!’.

După anul 1918, deşi revine în funcţia de revizor şcolar, Nicolae Gr. Aramă, în profundele transformări prin care trecea oraşul Târgovişte, institutorul şi preotul de altădată părea a fi intrat în anonimat și chiar uitat. Cu toate acestea, „rămâne până în ultimii ani ai vieţii, plin de vigoare, cu o ţinută impozantă, dominatoare, sigur pe sine, ca unul ce-şi făcuse pe deplin datoria şi care vreme de mai bine de 20 de ani fusese cea mai reprezentativă figură de institutor şi animator spiritual din judeţul Dâmboviţa”.
În ziua înmormântării la 6 august 1941, sicriul cu corpul neînsuflețit este purtat pe braţe de cei mai apropiaţi prieteni, fraţi preoţi şi dus la carul funebru tras de 6 cai îndoliaţi. Iau parte pe lângă rude, un mare sobor de preoţi din judeţ şi de prin Ardeal, personalităţi oficiale ale judeţului, prefectul de atunci, colonelul Florian (nepot), reprezentanţi ai Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice, precum şi reprezentanţi ai Casei Centrale a Băncilor Populare. Cortegiul porneşte în sunetul fanfarei militare a Regimentului 22 Infanterie Dâmboviţa ce execută marşul funebru de Chopin, spre Cimitirul Central din Târgoviște.

Pentru activitatea sa, preotul și institutorul Nicolae Gr. Aramă a primit următoarele ordine si medalii:

– Serviciul Credincios, Clasa I – Înalt Decret Regal 7602/9 mai 1902, semnat Regele Carol I
– Răsplata Muncii Pentru Învăţământ, Clasa a II a – Înalt Decret Regal 453 / 11 mai 1902, semnat Regele Carol I;

– Medalia Jubiliară Carol I – Decret Regal 5384/28 decembrie 1905, semnat Regele Carol I;
-Răsplata Muncii Pentru Biserică, Clasa I – Decret Regal 3283/13 august 1905, semnat Regele Carol I;

– Răsplata Muncii Pentru Învăţământ, Clasa I – Decret Regal 6233/8 martie 1926, semnat Regele Ferdinand I;

– Coroana României în grad de Ofiţer – Decret Regal 5799/30 decembrie 1922, semnat regele Ferdinand I.

Surse:

-N. Gr. Aramă, Târgovişte. Mici explicaţii documentare şi legendare asupra monumentelor istorice din vechea capitală a Ţărei, Bucureşti 1901;

-N. Gr. Aramă, Ghid. Târgoviștea în trecut și astăzi. Mici explicațiuni documentate și legendare asupra monumentelor ei, Tipografia „Dâmbovița” Florea Pârvulescu & C-nie, Târgoviște, 1911;

–Almanachul Dâmboviței, Institutul de Arte Grafice și Editură Minerva, București, 1912;

– C. Postescu, Activitatea socială a preoților și învățătorilor. Memoriu relativ la escursiunea făcută în vara anului 1911, în  „Albina. Revistă Enciclopedică Populară”, Anul XV, nr. 43-44, 22-29 iulie 1912;

-Alexandrina Andronescu, Mihai Oproiu, N. Gr. Aramă (1863-1941). Notiţă biografică, în „Valachica. Studii şi cercetări de istorie şi istorie a culturii”, nr. 14, Târgovişte, 1994;

-Mihai Oproiu, N. Gr. Aramă – personalitate de seamă a spiritualităţii târgoviştene, în vol. Victor Petrescu, Mihai Oproiu, Constantin Manolescu,  Târgoviştea culturală. Studii. Articole. Note,  Editura Bibliotheca, Târgovişte, 2000;

-Cornel Mărculescu, Unele aspecte privind restaurarea Mitropoliei din Târgoviște și amenajarea unui parc al acesteia (1889-1914), în vol. „Târgoviște – Reședință a mitropoliților munteni – 500 de ani de la mutarea oficială a Mitropoliei, de la Curtea de Argeș”, Editura Arhiepiscopiei Târgoviștei, 2020.

Prof.dr. Cornel Mărculescu