Problemele cu care ne confruntăm sunt serioase. Am spus în articolul precedent că soluția este la îndemâna noastră, prin responsabilitate și schimbare. Și tocmai aici avem cel mai mare defect: ne este frică de schimbări, suntem inadaptabili în ceea ce privește reformele.
Suntem sufocați, atât de aerul din ce în ce mai nociv pe care îl respirăm, cât și de crize economice, sociale, politice și din păcate lista nu se oprește aici. În viitorul apropiat, o criză alimentară ne va da mari bătăi de cap. Chiar dacă nu este o premieră (crizele alimentare au survenit în perioade diferite din istorie), în prezent ar fi o mare catastrofă. Trebuie să ne gândim că până în anul 2100 vom atinge pragul de 11 miliarde de persoane, așadar nu putem susține un număr atât de mare, cu producția agricolă din prezent. Și aici luăm în calcul și degradarea sau defertilizarea solului, unde peste 60% este distrus. Astfel, ne întrebăm: viitorul sună bine sau nu?
Dar până a merge mai departe cu statistici și cu date, vreau să trecem în revistă situația din prezent a societății noastre. România, încă, stă bine la capitolul agricultură, deși potențialul este mult, mult mai mare. Țările de Jos, un stat infim ca suprafață în comparație cu România, ocupă primul loc la exportul de legume. De aici putem lua exemplu și chiar reforma acest sector. Dar ne lovim din nou de teama schimbării. La fel ca în alte domenii de activitate: educație, sănătate etc.
Încă o dată o spun: pentru a schimba ceva, trebuie să începem cu noi. Pentru că noi suntem țara. Avem încă anumite regiuni care ocupă locuri codașe în topuri rușinoase din UE (cei mai mulți semianalfabeți raportați la un anumit număr de persoane). Toate aceste statistici se răsfrâng asupra noastră, a cetățenilor. Dar în principiu ar fi bine să identificăm cauza. Sunt de părere că totul pleacă de la educație.
De mult spun că sistemul de învățământ din România trebuie reformat. Și se poate, la fel cum s-a întâmplat cu Finlanda la începutul anilor 90. Trebuie să fim realiști că rezultatele se vor vedea abia peste 10-15 ani, dar totuși ne oferă garanția unui viitor prosper.
Primul pas ce trebuie făcut, acum, este dispariția din educație a persoanelor care au obținut note josnice la examene a căror „promovare” le permite să devină dascălii copiilor noștri (note de 2, 3, 4, care evident că nu sunt note de „trecere” în stadiul de a nota ei alte persoane). Este poate cel mai exponențial criteriu. Inadmisibil ca un copil să pornească în viața îndrumat de un astfel de cadru didactic.
Problemele sunt numeroase, dar cu un plan pe termen lung, avem siguranța unei societăți educate și greu de „manipulat”.
Prof. Răzvan Vișan