Poezia e în firea poprului românesc și e singura comoară a sufletului său, care în cursul veacurilor grele de suferinți l-a însoțit, ușurându-i greul vieții, și l-a îndulcit, mângâindu-i sufletul, iar din zilele de fericire ne-a păstrat bogăția sufletului său sănătos, vesel, senin și nobil. Multă jale și durere, mult chin și batjocură a îndurat poporul ardelenesc din partea ungurilor în decursul războiului european! Suferințe pe câmpul de luptă, suferințe acasă! Nu s-a putut ca aceste suferințe să nu scoată din adâncul inimii poporului necăjit coardele poeziei ca să cânte durerea. Câte inimi s-ar fi zdrobit de durere și de dor, dacă n-ar fi pășit poezia ca să le mângâie și să le ușureze? În versuri și-a turnat dorul și jalea, patimile și suferințele soldatului la front, în versuri i-au răspuns cei de acasă și versul le-a fost mângâierea și nădejdea. În ele veți găsi resignarea și optimismul sănătos al țăranului, alăturea cu decepțiunea și durerea, care capătă o nuanță plăcută prin ajutorul artei poetice. Ele au un ton religios, țăsut cu fire puternice de sentimente curate, morale. Credința și nădejdea în Dumnezeu, bucuria împreunată cu durerea și împlinirea datoriei, iubirea de patrie și nostalgia, dragostea nemărginită față de soție și familie, și nădejdea într-o soartă mai bună a neamului nostru pe urma suferințelor îndurate pentru alții.

Poezii culese din războiu, aranjate și publicate pentru popor.

Dr. Emil Precup, director la Liceul Petru Maior din Gherla 

Cântarea războiului

de Ionică Acu

20. La urlab (concediu) acasă

Cât ce rana s-a uscat

Și huda s-a astupat,

Am făcut ce am făcut

Și la urlab m-am cerut

Doftorii buni m-au lăsat,

Pe opt zile am scăpat

Și-am venit fără să știe

-Doamne, mare bucurie!

Când în casă am intrat

Soția m-a sărutat,

Copila m-a-mbrățoșat

Iar cel mai micuț, Ionică,

Nu știa „tată” să-mi zică.

Opt zile acas-am stat

Și dorul ne-am stâmpărat.

Dumnezeu s-a îndurat:

Toate-n rând le-am aflat;

Soția mi-a povestit

Câte și câte-a pățit

Și cum s-a luptat să iasă,

Fără de bărbat la casă

Dumnezeu i-a ajutat

De lucru și l-a gătat

Însă mult a lăcrimat!

Dar vremea trecea și tace,

Opt zile puținel face,

Opt zile odat` se împlinesc

Și eu cată să pornesc,

Să merg iar la cătănie,

După-a noastră datorie.

21. Înapoi la „cader”

Deci pentru drum m-am gătat

Și la Bistrița-am plecat,

La cader m-am înștiințat,

Copii, soție au lăcrimat…

-Mulțumesc lui Dumnezeu

C-am mai văzut satul meu!

Dumnezeu s-a îndurat

De astă dat-a scăpat,

Să-mi ajute Dumnezeu,

Să fie pe gândul meu,

Adă, Doamne, pacea-n țară

Să-mi mai văd familia iară!

22. Încheiere

Am scris aceste cuvinte

Ca să le țineți minte,

Câte umblând am pățit

De când de-acasă am pornit,

Patimile mele toate

Și cum am scăpat de moarte.

Iar de-acum ce-o mai fi

Numai Dumnezeu o ști!

Cine-a scris șirele-aceste

Cătan-infanterist este

La regimentul vestit

Șaizeci și trei numit,

A treia marș companie

-Spun și-aceasta, să se știe,

Căsătorit cu copii

De treizeci de ani va fi.

Frunză verde-a mărului,

Din apa Someșului;

Foaie verde roșioară

Din comuna „Rebrișoară”.

Bujor roșu ca și macu,

Mă numesc Ionică Acu.

Și mă rog cu bunătate,

Această micuță carte,

S-o trimiteți mai departe,

S-ajungă și-n alte sate;

Să se scrie-n cărticele

Toate patimile mele

Căci câte le-am pătimit

Pentru țară le-am jertfit.

Multe cătane de-a noastre

Se mai jertfesc pe la oaste!

Și mult sânge românesc,

Din pământul strămoșesc,

Se varsă-n lupte șiroaie

De când se poartă războaie!

Să se știe odată-n lume

Și al nost` românesc nume;

Toți să fiți cu sănătate

Câți veți ceti astă carte.

Sursa:

-Emil Precup, Dor și jale. Patimi și suferințe, Poezii culese din războiu, aranjate și publicate pentru popor, Tiparul Tipografiei Diocezane, Gherla, 1920.

Prof.dr. Cornel Mărculescu