Din totdeauna, românul a știut și în situații de restriște, să-și mângâie sufletul cu un cântec, cu o poezie care să le aline dorul de cei de acasă. Acest fapt este demonstrat de acești oameni simpli, absolut necunoscuți, dar care au fost părtași la nașterea României Mari și care ne-au lăsat însemnat pe o foaie de hârtie, mărturia sensibilității și a dragostei nețărmurite pentru neam și țară. Direct din tranșeele războiului pentru Întregirea Națională (1916-1918), soldatul și ofițerul român a reușit prin bunul său simț românesc să-și exprime prin versuri cuvântul doinit, adevărul despre bucuria, simțămintele, revolta, ura sau dragostea, sentimente izvorâte din nevoia de a se face auzit. În vreme de război, soldații care știau să scrie își exprimau de cele mai multe ori trăirile și sentimentele în agende sau prin scrisori pe care le trimiteau acasă celor dragi.

Încă din timpul războiului, ziarul „România. Organ al apărării naționale”, care a funcționat între lunile februarie 1917-martie 1918, sub direcția rezervistului Mihail Sadoveanu, a publicat în paginile sale poezii ostășești scrise direct din tranșeele războiului. De asemenea, astfel de poezii au fost tipărite atât în ziarul Neamul Românesc, condus de Nicolae Iorga, cât și în volume de poezii, cum sunt:  „Doruri și amoruri. Poezii scrise pe front și în Moldova, publicate în timpul războiului (1916-1918)”, apărut în 1919 la Alexandria,  dar și „Poezii și cântece de pe front”, volum întocmit de Nicolae Tomiciu și Nicolae A. Roșu.

Cert este că astfel de poezii se regăsesc pierdute prin diferite dosare ale Arhivelor Militare Române printre importante rapoarte, ordine de zi sau jurnale de operații ale diferitelor unități militare, dar care au fost meticulos arhivate de către Serviciul de Informații al Armatei Române. În acest sens, este elocvent Ordinul Circular nr. 2228/28 martie 1920, prin care Secția a IV-a a Marelui Stat Major făcea precizări importante fostelor unități militare participante la Războiul pentru Întregirea Națională: „Pentru pregătirea sufletească și educația morală a generațiilor tinere care se ridică de acum înainte, cea mai vie și sfântă pildă sunt fără îndoială faptele săvârșite de bravii noștri ostași în cursul Marelui Război pentru Dezrobirea Neamului. În acest scop, toate faptele în acest fel, trebuiesc aduse la cunoștința tuturor și cât mai mult răsplătite, atât prin convorbirile zilnice cu soldații în cazărmi, cât și prin publicitate”. În același timp, Regina Maria afirma referitor la sacrificiul suprem pentru țară și neam al soldatului român în Primul Război Mondial: „Nu vărsați lacrimi pe mormintele eroilor, ci mai curând slăviți-i în cântece așa ca faima numelui lor să rămână un ecou prin legenda veacurilor” (Calendarul Regina Maria 1918, Tipografia Serviciului Geografic 1918, Iași).

Concluzionând, poeziile scrise de soldați și diferiți ofițeri direct din tranșeele Regimentelor românești redau în primul rând trăirile semnatarilor în momentul scrierii, cunoscuți sau nu, și reprezintă mărturia faptului că moartea iminentă, în aceste împrejurări, l-a determinat pe soldatul român să se exteriorizeze și prin versuri, chiar dacă nu era poet, el făcând acest lucru simplu în termeni curați și conciși, constituind un adevărat patrimoniu personal pentru aceștia și contribuind nemijlocit la îmbogățirea istoriografiei care tratează Primul Război Mondial.

Poezie închinată regelui

Smerit în fața voastră

Un neam, pe care nu l-au aplecat,

Nici viforile sorței, nici amarul

Nevoilor pe care le-a îndurat

Și în frământarea clipelor de acuma

Prin liniștea din suflet și privire

Vă spun de iubirea fără margini

Și dragostea ce v-o păstrează, Sire

Și dacă aveți un scut din piepturi, astăzi

Și din credința noastră aveți un scut

Că sufletele noastre știu prea bine

De când, și cât de adânc ne-ai cunoscut

Ai pribegit cu noi în gerul iernii

Și-ai îndurat alăturea cu noi

Ai fost părtaș cu noi în nenorociri

Și ne-ai văzut adâncile nevoi.

Și inima TA bună și cinstită

În care bate aceiași năzuință

S-a contopit cu sufletele noastre

În binecuvântata suferință

Și nu-i pe lume, Sire nicio lege

Să rupă firul tainic ce-a legat

Palatul tău de umeda tranșee

Și umeda tranșee de Palat…

Scrise de mine departe de casă, poetul Ștefan Bălcești, Regimentul 1 Infanterie – Dolj

Cu ocazia luptelor de la Mărășești

Și iar verde busuioc

Mărășeștii arde-n foc

Moldova e cu noroc

Averescu îi la mijloc

Averescu îi comanda

Timp în care trage artileria grea

Trage Regimentul 23

C-ai băgat pe dracu în ei

La pădure, la Răzoare

Stau nemții trântiți la soare

C-au văzut o țară mare

De la Mărășești la vale

Mi se-aude un zgomot mare

Dar acolo era

A noastră infanteria

Care trăgea cu mitraliera.

Scrisă de mine departe de casă, brigadier Constantin Nafîru, din Bateria 4, Regimentul 23 Artilerie

Pacea de la București – 1918

Sosita ziua mult dorită

De Țara Românească

Sosită pacea sfântă

De lume așteptată?

Dar nu-i aceea care

Prin fala vitejească

Cu lauri de glorie

Să fie încununată.

Mult sânge s-a vărsat

În marele război

Și mulți viteji murit-au

Cu moarte de eroi

Dar visul țării noastre

Pe care-l visam ieri

S-a prăbușit în haos

De zvonuri și dureri.

În lumea agitată

Ca marea furtunoasă

Există o credință

În inimi de români

Cea din tată-n fiu se poartă

Moștenire din străbuni

Căci apa trece toată

Iar pietrele rămân.

Scrise de mine departe de casă, caporal Nicolae Tobă, Regimentul 57 Infanterie

Sursa:

-Arhivele Militare Române, fond Secția a II-a Informații a Marelui Stat Major.

Prof.dr. Cornel Mărculescu