Bineinteles că mulți vă intrebați, cine este in acea incăpere , cine își permite să intre noaptea în spațiul, ce se presupune a fi păzit de organe de ordine , unde se află mii de documente rezultate in urma alegerilor de duminica trecută . SRI ? DGSE? SIE ? KGB? Vreo aripă reformatoare a unui serviciu român de informații ? Sau niște neica nimeni care caută singuri adevărata realitate a zilei de 27 Septembrie? Care este miza? Probabil banii , afacerile imobiliare de milioane de euro din sectorul 1 in spatele cărora se află umbre ale trecutului.
Aș putea continua cu intrebările dar aș scăpa din vedere esențialul.
Cert este că acest eveniment imi conferă prilejul să continui prezentările legate de reformele statului român.
Avem prea multe sau prea puține Servicii de Siguranță in România? Mai sunt de actualitate, corespund necesităților din actuala etapă istorică și de dezvoltare a României, dar mai ales a lumii?
Iată intrebări la care viitorul legislativ al țării ar trebui să răspundă . Reformarea serviciilor de informații a fost o necesitate impusă in anii 90, in primul rând de modul abuziv in care o parte a SECURITAȚII de atunci și-a derulat activitatea in perioada regimului comunist și de percepția negativă pe care populația o avea asupra ei.
Astăzi cred că ar trebui să regândim tot sistemul de siguranță națională intr-o nouă paradigmă a amenințărilor și vulnerabilităților existente.
In primul rând cred că trebuie să ne eliberăm de conotațiile negative ale termenului „securitate”.
In acest fel am avea o Strategie de Securitate Națională (SN) și am vedea în dezbaterile electorale o pondere mai mare a subiectelor legate de securitate.
In al doilea rând trebuie sa fim conștienți că Serviciile de Informații nu pot asigura singure SN sau prosperitatea României. Ele nu sunt „la finalizare”, adică acolo unde se iau decizii și măsuri de natură executivă sau juridică. Dacă informațiile serviciilor nu sunt valorificate, banul public este aruncat pe fereastră.
Operațiunile serviciilor nu mai sunt un factor cogenerator de securitate/prosperitate ci doar unul care asigură un anumit grad de „siguranță” cetățeanului, că cineva se ocupă de fenomenul terorist, de contraspionaj sau amenințări cibernetice, de exemplu, în rest nimic palpabil.
Președinția și Guvernul sunt principalele instituții responsabile, apoi Parlamentul care e obligat să asigure cadrul legal necesar și controlul adecvat al respectării legii și îndeplinirii atribuțiilor.
Dacă își vor asuma aceste responsabilități în mod programatic și cu onestitate, serviciile vor veni în siajul lor. Altfel, vor considera că ele trebuie să se ocupe de toate problemele și vor imixtiona cu activități care din punct de vedere legal și democratic se află în curtea altcuiva.
Ceea ce de multe ori au și făcut .
RĂZVAN IONESCU
