Orice clădire are un destin, asemenea oamenilor. Unele sunt mai vitregite decât altele. Unele au avut momente de glorie deplină, dar au suferit totodată reversul medaliei: ani și ani de părăsire. Inima lor a înghețat de când nimeni nu mai are nevoie să le încălzească. Este și povestea Casei Armatei din Târgoviște, având în vedere că în fosta Cetate de Scaun a Țării Românești, se dorea încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, o sală pentru reprezentațiuni artistice și teatrale, așa cum reiese din ziarul târgovistean „Viitorul” din 1 Mai 1888, în articolul „Trebuinţele Târqoviștei”, în care se preciza că „feluritele lipsuri de care geme glorioasa reşedinţă a lui Mircea”, susţinea „încurajarea oricărei instituţiuni menită a instrui, educa şi ajuta poporul”.
A fost odată o sală de spectacole cu o înfățișare cuceritoare și o acustică aparte, construită din generozitatea lui George Caïr (prefect al județului Dâmbovița între 1905-1907) cel care a donat toate veniturile sale obținute din vânzarea propriilor cărți. Astfel, încă din luna iunie 1906, au demarat lucrările de construire a unei clădiri pentru această Societate de arme, gimnastică și dare la semn din Dâmbovița, preconizată a fi terminată în primăvara anului 1907. Acest lucru era amintit și în gazeta „Gura Târgoviştei”, care sub semnătura lui Tache Atanasiu, era confirmată informația prin care se preciza că la „Sala de arme”, a fost realizată o impozantă scenă, care fusese prevăzută în planul construcției încă de la început. În acest sens, în vederea soluționării acestui deziderat pentru activitatea teatrală târgovișteană, și nu numai, Consiliul general judeţean a votat pentru construcţia sălii un credit de 20.000 lei, urmând ca diferenţa faţă de costul devizului care se ridica la 47.000 lei, să fie acoperită prin subscripţie publică. Trebuie amintit aici, că pentru construirea și edificarea cât mai rapidă a „Sălii de arme”, același gazetar Tache Atanasiu, publica în paginile ziarului „Gura Târgoviştei”, anumite denunţuri anonime … cutare sau cutare nu a făcut armată sau a fost împământenit pe nedrept, iar ancheta era efectuată în raport cu suma pe care o acordau pentru „Sala de arme”, în schimbul unei chitanțe oficiale. În plus, pentru construirea „Sălii de arme” din Târgovişte, au fost organizate în orașul Pucioasa, județul Dâmbovița, unele subscripţii publice, colectându-se în acest sens, bani de la locuitorii acestui oraş, dar şi de la cei care veneau la tratament în băile Pucioasei, motiv pentru care, Mitică Negulescu, membru al comitetului de iniţiativă, așa cum afirma Tache Atanasiu, „opera pe toţi cei ce căutau învârteli administrative şi financiare: Cât dai pentru „Sala de arme”?.
Construită într-un an (1906-1907) – ar trebui redescoperite metodele de acum 116 ani – după planurile arhitectului Eraclie Lăzărescu, sala s-a numit la inaugurare „Societatea de arme, gimnastică și dare de semn”, practicându-se la începuturile sale, sporturi de sală, cum ar fi: tirul, scrima și, mai ales, gimnastica suedeză (mișcări simple concepute pe baza unor exerciții elaborate de kinetoterapeuți). Încă de la începuturile sale, pe scena Sălii de Arme din Târgovişte, a debutat unul dintre actorii pe care istoria teatrului românesc îl aşează la loc de cinste: Mişu Fotino, în trupa Elisa Popescu Tomulcscu şi Cuzinsky în rolul unui bătrân din piesa „Telefonul”, de Feydeau. Aici se organizau conferințe pe teme de literatură, artă, cultură, istorie, dar și serbări școlare sau congrese cu impact național. Astfel, „Sala de arme” din Târgoviște a fost utilizată şi pentru conferinţe şi adunări, drept pentru care, în anul 1909, a fost organizată aici Conferinţa institutorilor şi învăţătorilor din judeţul Dâmbovița, precum și o serie de congrese organizate pe plan naţional: Congresul învăţătorilor şi institutorilor din România (1911), Congresul Societăţii pentru cunoaşterea ştiinţelor şi artelor (24-27 septembrie 1911).
Printre primele reprezentații de la Sala de Arme, cunoscuta trupă a lui I. Băjenaru şi Al. Dan au susținut trei reprezentații începând cu 8 ianuarie 1909, iar la 19 ianuarie 1909, a fost pus în scenă primul spectacol cu selecţiuni din opere susținut la Sala de Arme, de către baritonul Nicu Corfescu. Un an mai târziu, a revenit la Târgoviște la 15 martie 1910, cu trupa Teatrului Naţional din Iaşi, marea actriţă Agatha Bîrsescu, care și-a amintintit cu nostalgie totuşi de vechile condiţii de spectacol de altădată din Sala Pitiş din Târgoviște, când, datorită momentelor existente, actrița a izbucnit în plâns. La 30 martie 1910, pe scena Sălii de Arme, a debutat și jucat în piesa „Diavolul”, de Frantz Molnar, marele actor Petre Liciu, alături de Maria Filotti, Constantin Mărculescu și Tina Barbu.
La 10 mai 1910, la Sala de arme au fost votate statutele Societăţii „Târgoviştea”, pentru păstrarea şi îngrijirea monumentelor istorice, societate care a constituit un prim embrion muzeistic al orașului de la Chindie. În fruntea acestei societăți se aflau numeroase personalități emblematice pentru vechea cetate de scaun a Țării Românești, dintre care amintim aici: Dr. C. Marinoiu, dr. St. Stoianovici, profesorul Cristache Georgescu, Drăguţ Dumitrescu și P. Munteanu. Pe lângă aceste activități constante desfășurate la Sala de arme, au avut loc și importante momente culturale: piesele de teatru „Curcanii” de G. Ventura și „O noapte furtunoasă” a lui I. L. Caragiale, opereta „Crai Nou” de Ciprian Porumbescu, opereta „Vagabondul” de Ziherer, spectacol organizat de Gheorghe Russu în cadrul „Reuniunii muzicale de cântece”, cel care a înființat corala „Cântarea României” cu sediul la Sala de Arme.
Întrebuinţarea multiplă în scopuri culturale a Sălii de arme este evidentă încă din 1914, din momentul în care sala a beneficiat și de o sală de cinematograf, unde a fost proiectat primul film sonor „Jeanine”, o peliculă franceză având ca subiect luptele aeriene dintre francezi si germani din Primul Război Mondial. Deși, S. Florescu şi Simion Marcu, ambii antreprenori recunoscuți, instalaseră aici un aparat pentru proiecţii cinematografice, construind chiar și rudimentar o cabină, totuși, ulterior, Ch. Rusu a realizat o cabină îmbrăcată în interior cu tablă de fier, iar următorul antreprenor, Alexandru I. Petre, a anunţat în 1929 că cinematograful este deschis „şase luni, deoarece vara nu joacă”. După cum aflăm mai departe din acelaşi document, doar 16 zile din an sala era închiriată pentru baluri și pentru spectacole de teatru date de către formaţii locale şi trupele aflate în turneu. De numele Sălii de arme se leagă strâns şi activitatea unor societăţii culturale printre care am aminti în primul rând filiala Târgoviște a „Ligii culturale”, înființată la 24 ianuarie 1891, aceasta fiind printre primele secţii înfiinţate în provincie (detalii despre începuturile acesteia aflăm dintr-o scrisoare a lui Ion Ghica către această filială, datată 27 martie/8 aprilie 1891, în care autorul arăta că se simţea onorat că face parte dintre membri). La 17 noiembrie 1909, Liga Culturală Centrală din Bucureşti a organizat un pelerinaj la capul lui Mihai Viteazul de la Mănăstirea Dealu, ocazie cu care, Nicolae Iorga, secretarul ligii, a susținut un discurs la Sala de arme: „În sala de arme (…) s-a rostit de secretarul Ligei, înaintea tuturor pelerinilor şi a unui însemnat număr de Târgovişteni culţi şi cu sentimente bune, dela cari suntem în drept a aştepta o înviere a acestui sfânt oraş de mărire românească, o conferinţă pe care o dăm în rezumat, după notele pe care le-a luat cel mai bun cunoscător al Târgoviştei, d-l Virgil Drăghiceanu”.
Din nefericire, în timpul ocupației germane din primul război mondial, a fost arsă arhiva Tribunalului şi incendială însăşi clădirea acestuia, în timp ce Sala de arme ajunsese o ruină, din care se furase tot ce se putea fura: uşi, ferestre, scaune, luster, chiar și fire electrice, astfel încât nimeni nu se mai interesa de soarta acesteia. După terminarea primului război mondial, se observă totuși că Sala de arme a continuat să rămână baza unor multiple acţiuni cultural-artistice ale marilor societăţi culturale, cum ar fi: Asociaţia culturală „Târgoviște” (1915), „Asociaţia profesorilor secundari” (1919), „Oastea lui Ion Eliade Rădulescu” (1933) și „Prietenii Târgoviştei” (1934).
În perioada interbelică, Sala de arme a fost însuflețită de artiști de renume: Maria Filloti, Gheorghe Storin, Agespina Macri, Ion Manolescu, Ion Iancovescu, Grigore Vasiliu Birlic, Mărioara Voiculescu, Sonia Cluceru și Radu Beligan. De asemenea, pe scena de la Sala de arme a avut loc în 1913 un Mare concert bisericesc-național. Pe lângă numeroase spectacole care au fost puse în scenă aici, ca urmare a invitației gazetarului Jean Vasiliu, au fost prezenți la Sala de Arme o serie de scriitori consacrați: Ion Minulescu, Gala Galaction, Cezar Petrescu, Șerban Cioculescu, Radu Gyr, I. C. Vissarion, Victor Eftimiu și Ionel Teodoreanu. Curgeau râuri de poezie, de cuvinte meșteșugite și de idei valoroase. Se rosteau idealuri. Se dezbăteau filosofii… care astăzi pot părea fără sens, dar atunci erau hrană pentru minte și suflet.
La 29 martie 1919 tineretul târgoviştean a prezentat pe scena „Sălii de arme” piesa de teatru „Piatra din casă” de Vasile Alecsandri şi feeria „Visul unei prinţese”. În iunie 1919, cu ajutorul lui Constantin Nițescu-Zlatian (1895-1976; profesor de religie la Liceul Militar de la Mănăstirea Dealu, care se afla în comitetele de conducere ale Asociației Clerului Dâmboviței și Societății Corale Cântarea României, ambele înființate în 1919 și având sediul în casa parohială a bisericii Curtea Domnească), a fost invitat George Enescu să concerteze la Târgoviște, în Sala de arme. După ultimul concert, preotul Gheorghe Brănișteanu, președintele Asociației Clerului Dâmbovița, i-a comunicat lui George Enescu că în urma susținerii celor două concerte, s-au strâns 18.500 lei, o sumă foarte mare pentru acea perioadă. Spre surprinderea tuturor, muzicianul care avea să devină emblema culturală a României, a oferit personal încă 1500 de lei, spunând: „Depuneți profesorului Nicolae Iorga 20.000 de lei în cap, ca să fie o sumă rotundă și să știți că am mai depus încă 2000 de lei la Prefectură, ca prim fond pentru un stadion” (da, este chiar cel de lângă sala unde a cântat, actualul stadion municipal). De asemenea, profound impresionat de atmosfera de la Târgoviște, maestrul și-a plătit inclusiv camerele de la hotel, afirmând că nu dorește să știrbească nici cea mai mică sumă din banii strânși pentru restaurarea Bisericii Sfinții Împărați. Câți bani sau cât timp a donat fiecare târgoviștean de astăzi pentru un astfel de obiectiv util comunității?
În același timp, sala în care se desfăşurau spectacolele teatrale era folosită şi ca sală de conferinţe cu caracter cultural, aici fiind organizate conferințe sub auspiciile „Asociaţiei profesorilor secundari din Dâmboviţa”. De asemenea, amintim aici conferinţa profesorului V. Stoiescu din Bucureşti despre „Sonicitate” (descoperire a inginerului român Gogu Constantinescu în 1920) şi V. V. Haneş cu o conferință despre „Literatura română contemporană”. Un alt moment important din istoria acestui edificiu cultural târgoviștean îl reprezintă anul 1923, an care marchează transformarea acestei instituţii cu profil pe alocuri bivalent într-o instituţie de cultură, trecând din proprietatea Prefecturii județului Dâmbovița în proprietatea Societăţii pe acţiuni „Institutul de cultură şi educaţie naţională”, cu scopul de a fi creat un mare aşezământ cultural, în care Sala de arme să beneficieze de o „sală de teatru, sală de conferinţe și sală de bibliotecă”.
După anul 1950, la Sala de Arme s-a instalat Casa de Cultură a orașului Târgoviște, iar ulterior, clădirea a fost preluată de către armată primind denumirea de Casa Armatei, iar în prezent se numește Cercul Militar. Armata avea/are? bunul renume că unde pune mâna, ies lucruri de calitate, durabile. Acum suntem atât de pacifiști încât nici obiectivele civile nu mai pot fi întreținute? Unde-s mândria și onoarea militare? Un edificiu cu ștaif … aveam și noi. Să îl readucem la viață cât mai există oamenii care i-au cunoscut strălucirea inițială. Nu se mai întâmplă nimic acum… S-a așternut tăcerea… au rămas semne ale acestor întâlniri de la Târgoviște în cartea „Scriitori care au devenit amintiri” scrisă de Virgil Carianopol.
Surse:
-Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Dâmbovița, fond Primăria orașului Târgoviște; fond Prefectura Dâmbovița;
-Nicolae Iorga, Oameni care au fost, vol. I, Fundaţia pentru Literatură şi Artă „Regele Carol al II-lea”, Bucureşti, 1934;
-Constantin Manolescu, Mihai Oproiu, O scrisoare inedită a lui Ion Ghica privind înfiinţarea Secţiei Ligii Culturale la Târgovişte, în Victor Petrescu, Mihai Oproiu, Constantin Manolescu, Târgoviştea culturală. Studii. Articole. Note, Editura Bibliotheca, Târgovişte, 2000;
-Theodor Nicolin, Târgoviștea mea. Gândind cu inima la trecutul Târgoviștei, Editura Bibliotheca, Târgoviște, 2000;
-Cornel Mărculescu, Când vioara lui George Enescu salvează de la ruină Biserica Sfinții Împărați (1919), în „Revista 100”, Anul II, nr. 3(13), noiembrie 2019;
-Cornel Mărculescu, Biserica Sfinții Împărați din Târgoviște – ctitoria lui Matei Basarab renovată în 1919 datorită contribuției artistice a lui George Enescu, în vol. Matei Basarab – ctitor de Biserici, sprijinitor al tiparului și promotor al celei mai naționale epoci din istorie”, Editura Arhiepiscopiei Târgoviștei, 2022.
Prof.dr. Cornel Mărculescu
