În a doua jumătate a secolului al XVII-lea, în Țările Române dominația otomană s-a accentuat, știrbindu-le autonomia internă, mai ales prin amestecul sultanului în numirea domnilor. Turcii recurgeau frecvent la schimbarea acestora, pentru a împiedica consolidarea domniei, iar în același timp, anumite grupări boierești încearcau să-l aducă pe domn sub controlul lor, perioadă în care Țara Românească era cuprinsă între luptele dintre două facțiuni boierești – Cantacuzinii și Bălenii – , soldate cu dese schimbări ale domnilor pe tronul țării. Totuși, odată cu domnia lui Șerban Cantacuzino (1678-1688), a început o perioadă de stabilitate, în timpul căruia, dar mai ales sub Constantin Brâncoveanu (1688-1714) și Ștefan Cantacuzino (1714-1716), stolnicul Constantin Cantacuzino a jucat un rol politic important, orientând politica externă a statului muntean în direcția unei treptate și prudente apropieri de Austria și Rusia și o îndepărtare de Imperiul Otoman. De altfel, el s-a ocupat de creșterea și educația aleasă a viitorului domn Constantin Brâncoveanu, precum și de inițierea acestuia în tainele diplomației europene.

Stolnicul Constantin Cantacuzino s-a născut în anul 1639, în orașul Târgoviște, fiind al treilea fiu și al cincilea copil al marelui postelnic Constantin Cantacuzino (1598-1663) și al Elinei, fiica domnului Radu Șerban (1601, 1602-1610; 1611), care la rândul ei era fiica banului Udriște Mărgineanu. În timpul domniei lui Alexandru Coconul (1623-1627), Constantin Cantacuzino a ajuns mare postelnic (1625), funcție pe care o va deține și în timpul lui Matei Basarab (1632-1654). În plus, această căsătorie realizată în 1628 cu Elina, l-a făcut pe Constantin Cantacuzino să devină stăpân pe moștenirea boierilor din Mărgineni, ale căror moșii se întindeau de la Mărgineni, Filipești, până la hotarul cu Transilvania pe de o parte și pe alta a Prahovei, plasându-l printre cei mai bogați boieri din Țara Românească. Plăcut impresionat de frumusețea pe care o oferea localitatea Filipești, postelnicul Constantin Cantacuzino a decis să își construiască în această zonă un palat impresionant între anii 1635-1641, ale cărui ruine se mai pot observa și astăzi la o scară mult redusă.

Încă din copilăria sa, tânărul Constantin Cantacuzino, a fost educat în spiritul respectului față de carte și a învățat primele slove la Școala Mitropoliei din Târgoviște, pentru a continua apoi în același oraș la „Schola graeca et latina” (care a funcționat între anii 1646-1651), sub îndrumarea erudiților profesori greci Ignație Petritzis și Panteleone Ligaridis (acesta din urmă a motivat într-o scrisoare către Oficiul De Propaganda Fidae că a venit în orașul Târgoviște datorită persecuțiilor patriarhului Partenie al II-lea și a ales Țara Românească „dove con la Dio gratia fo schola greca e latina insegnando a I primi del paese (unde din grația lui Dumnezeu, fu grația pentru școala în învățătura greacă și latină, prima din țară)”. Ulterior, și-a continuat studiile la Brașov (1655-1658), sub îndrumarea profesorului sas Martin Albrich, rectorul Colegiului Evanghelic. În anul 1658 se afla la Iași, unde l-a cunoscut pe Nicolae Milescu, și îl regăsim din nou abia după 1663 (anul uciderii tatălui său la 20 decembrie la Snagov din porunca lui Grigore Ghica), reușind să își definitiveze studiile între anii 1665-1667 la Edirne-Adrianopol (unde a întocmit un „Caiet de însemnări”, primul jurnal de călătorie scris de un cărturar în limba română), apoi la Constantinopol (aici, a studiat timp de un an sub îndrumarea lui Chir Dionisie, iar apoi sub cea a lui Gherasim Vlahos din Creta, autointitulat „Chirix al sfintei evanghelii și professor al tuturor științelor în ambele limbi greaca și latina” de la cunoscuta „Şcoală a Fanarului”), iar ulterior la Universitatea din Padova (dintr-o matricolă padovană, aflăm că s-a înscris la 17 noiembrie 1667 la Colegiul Aristarum numit și Lyceum Patavinum, din cadrul Universitas Aristarum, unde a studiat între anii 1667-1669, cursuri de teologie, literatură, etică, filozofie, logică, medicină, matematică, astronomie, având ca profesori pe Antonio Dell`Acqua, Albanio Albanese, Valerianus Bonvicinus). După desăvârșirea studiilor la Universitatea din Padova, Constantin Cantacuzino a devenit un excelent cunoscător al culturii italiene, având cunoștințe temeinice de limbă italiană și latină, precum și al sferei culturii grecești, tânărul Constantin venind cu o nouă atitudine față de cultură, având modestia și simplitatea aceluia care-și cunoaște posibilitățile, dând dovadă și de spirit critic, acesta fiind un exigent cu sine însuși. Constantin Cantacuzino studiase anatomia cu profesorii Antonius Molinettus din Veneția și padovanii Pietrus di Marchettis și Jacobus Pighius, iar la cursurile de istorie a medicinei a descoperit ideile și principiile lui Hippocrate și Galenus. De asemenea, acesta a audiat prelegerile de farmacologie, cardiologie și boli ale capului, predate de ilustrul conte Hieronimo Frigimelica, de Giorgio à Turre, de Angelo Montagnano, Hilario Spinello și Giovanni Forte.

În același timp, Constantin Cantacuzino este considerat un reprezentat de seamă al umanismului în spațiul cultural român, care a dobândit renumele unui om erudit în Italia, și care a fost menționat de către scriitorul Antonio Lupis ca fiind un învățat din Louvain. Deloc întâmplător, Curtea Domnească din București a concentrat în vremea domniei lui Constantin Brâncoveanu cea mai intensă activitate diplomatică din Europa de Sud-Est, domnitorul longeviv al Țării Românești reușind să întrețină o bogată corespondență cu împăratul Leopold I al Austriei, cu țarul Petru I al Rusiei, cu regele August al II-lea al Poloniei, cu Papa Clement al XI-lea, cu ambasadori, comandanți militari, cărturari, oameni de afaceri. Potrivit secretarului florentin Anton Maria Del Chiaro, de la care ne-au rămas valoroase știri cu caracter istoric și geografic, stolnicul Constantin Cantacuzino, sfetnic apropiat, dirija corespondența domnului cu suveranii creștini. Fiind un fin cunoscător al limbilor italiană, latină și greacă, stolnicul Constantin Cantacuzino era posesorul uneia dintre cele mai mari biblioteci din acea vreme, care era moștenită în mare parte de la tatăl său și se remarca prin felul în care era organizată. De asemenea, stolnicul a întreținut o corespondență diplomatică și pe teme culturale cu importante personalități ale timpului (patriarhul Ierusalimului Hrisant Notara, învățatul grec Ioan Cariofil, regele polonez Ian Sobieski, împăratul Iosif I al Austriei, țarul Petru cel Mare al Rusiei, generalul austriac Marsigli, cărturarul Nicolae Milescu, Gherasim Cretanul, Antonio dall’Acqua, Albano Albanese sau Bonvicinius) și a colaborat cu traduceri efective sau în calitate de consultant la elaborarea unor tălmăciri de lucrări religioase ale fraților Șerban și Radu Greceanu (între care și Biblia tipărită la București în 1688), contribuind în acest fel la procesul de îmbogățire a limbii române scrise. Despre activitatea stolnicului Constantin Cantacuzino, aflăm din jurnalul său- cel dintâi jurnal scris de un român în limba română, descoperit de Nicolae Iorga (1871-1940), cunoscut sub numele de Carnet de însemnări, în care sunt notate evenimente din viața stolnicului între anii 1665- 1669.

În perioada studiilor din Italia, Stolnicul Constantin Cantacuzino a întocmit un catalog al cărților pe care le-a achiziționat începând cu data de 1 iulie 1667, iar la revenirea în țară de la Padova, a adus cu el circa 117 titluri în 127 de volume, care, potrivit opiniei lui Mario Ruffini, acestea au reprezentat începutul bibliotecii unui student emerit. Printre aceste volume se numără și Tratatul de Astrologie medicală al lui Andrea Argoli, intitulat „De diebus critici set aegrorum decubitu libri duo” (Două cărţi despre zilele critice şi îmbolnăviri – Padova, 1652), precum şi Manualul de filozofie şi matematică, al lui Bonvicinus, denumit „Lancis peripateticae” (Cântarul peripateticii, Padova, 1667). În plus, Nicolae Iorga a descoperit și publicat în anul 1910 catalogul publicațiilor achiziționate de Stolnicul Constantin Cantacuzino în anii studenției sale la Padova, iar în 1907 a prezentat pentru prima dată, pe baza materialului existent, istoricul și conținutul bibliotecii acestui mare om de cultură, însă, primul care a publicat catalogul bibliotecii stolnicului a fost cercetătorul Corneliu Dima Drăgan. De asemenea, la Biblioteca Academiei Române, dar și în alte depozite de cărți din țară sau străinătate, au fost identificate numeroase lucrări purtând ex-librisul Stolnicului Constantin Cantacuzino. Ca urmare a cercetărilor realizate la Arhivele Naționale Istorice Centrale din Bucuresti, acestea au condus la descoperirea unui catalog al Bibliotecii Mănăstirii Mărgineni datând din 1839, întocmit de către Gheorghe Ioanid, bibliotecarul  Colegiului Sf. Sava din Bucureşti, care conținea 310 de titluri de cărți în latină, italiană, franceză şi germană, ce au aparținut familiei Cantacuzinilor, dar și ctitorilor mănăstirii, și care „s-au luat de către Biblioteca Colegiului Sf. Sava, potrivit cu porunca cinstitei mari logofeţii a trebilor Bisericeşti, dată către acea sfântă Mitropolie pe temeiul 246 din Regulamentul Şcoalelor; iar de a lor primire s-a adeverit acest catalog, ce s-a dat Sf. Manăstiri, cu iscălitură supt însemnatului, întărindu-se şi cu pecetea Bibliotecei”.

Este imperios necesar să amintim că la reședința de la Mărgineni (județul Prahova), în posesia tatălui său se afla o impresionantă colecție de cărți întemeiată cu o parte a bibliotecii postelnicului Constantin Cantacuzino de la Mironești, pe care o va lăuda Anton Maria Del Chiaro, afirmând că „el zidi vestita și bogata mănăstire Mărgineni și avea o bibliotecă frumoasă”. Postelnicul Constantin Cantacuzino (fiul lui Andronic Cantacuzino) a fost posesorul uneia din cele mai mari biblioteci, în care se găseau  multe rarități bibliofile, care au fost transmise apoi bibliotecii stolnicului, însă, trebuie amintit faptul că acesta din urmă a moștenit foarte puțin din Biblioteca tatălui său de la Mărgineni, al cărei conținut nu ne este cunoscut. Totuși, printre cărțile moștenite de la părintele său se numără un manuscris miscelaneu grecesc care conținea texte religoase și morale, „Disputatio theologica de invocatione sanctorum”, al pastorului protestant Martin Albrich, precum și trei volume ale pastorului luteran Luca Osiander, denumite sugestiv „Enchiridion controversiarum”.

În contextul dat, pentru a nu se face confuzia unde s-a aflat mare parte din faimoasa Bibliotecă a Stolnicului Constantin Cantacuzino, se cuvine să menționăm despre existența a două mănăstiri la Mărgineni, fără nicio legătură între ele, de altfel. Astfel, prima Mănăstire de la Mărgineni era situată pe Valea Cricovului Dulce, fiind datată din anul 1486 și ctitorită de postelnicul, spătarul și apoi vornicul Drăghici Stoicev, un strămoș al Elinei Cantacuzino, soția întemeietorului ramurii muntenești a Cantacuzinilor, postelnicul Constantin Cantacuzino (1598-1663). Mănăstirea Mărgineni care se afla în satul Mărginenii de Sus, localitate ca fiind astăzi parte a comunei Dărmănești, județul Dâmbovița, a fost vizitată în 1654, de către diaconul sirian Paul de Alep, patriarhul de Antiohia și secretarul lui Macarie, din însemnările căruia amintim: „Biserica mănăstirii are o turlă acoperită cu tablă și trei altare, fiecare având deasupra o cupolă elegantă…Toate frescele de pe ziduri sunt aurite, iar catapeteasma făcută pe lemnărie te uimește prin frumusețea picturilor sale, dar este și mai frumoasă cea de pe ziduri. Întregul interior al bisericii este aurit în întregime, aici fiind vorba și despre ușa bisericii, iar interiorul este zugrăvit proaspăt până în partea de sus a cupolei. Iconostasul acestei biserici, crucea răstignirii și icoanele nu pot fi asemănate cu cele de la mănăstirea lui Vasile Lupu”. În anul 1646, în apropierea acestei mănăstiri, la NE de Cricov, postelnicul Constantin Cantacuzino a ridicat o nouă mânăstire Mărgineni, unde s-a aflat prima mare bibliotecă din Europa Medievală, cea aparținând fiului acestuia, Stolnicul Constantin Cantacuzino, care cuprindea se pare peste 3000 de volume.

Arc peste timp, în urma cutremurului din 1838, mănăstirea Mărgineni a avut foarte mult de suferit, drept pentru care, din ordinul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, pe locul fostului lăcaș de cult a fost construită închisoarea Mărgineni, care funcționează și astăzi în județul Dâmbovița ca un penitenciar de maximă securitate. De amintit despre Mănăstirea Mărgineni, județul Dâmbovița, ar mai fi că în anul 1840, după descoperirea conjurației condusă de Mitică Filipescu împotriva domnitorului Alexandru Dimitrie Ghica (1834-1842), Nicolae Bălcescu (1819-1852), participant la acest complot, a fost condamnat la trei ani de închisoare, dintre care a executat doar doi, la început în arestul de la Gorgani, județul Argeș, iar ulterior la Mănăstirea Mărgineni, ctitoria postelnicului Constantin Cantacuzino din județul Dâmbovița.

Bibliografie:

-Arhivele Naționale Istorice Centrale Bucureşti, dosar 95/1839, f. 5-9;

-Nicolae Iorga, Operele lui Constantin Cantacuzino, Institutul de Arte Grafice și Editură Minerva, București, 1901;

-George Călinescu, Altre notizie sui missionari catolici nei paesi romeni, în „Diplomatarium Italicum”, vol. II, Roma, 1930;

–Nicolae Iorga, Constantin Stolnicul Cantacuzino, în „Revista Fundațiilor Regale”, Anul II, nr. 7, iulie 1935;

–Istoria Țării Românești. 1290-1690, în „Letopisețul Cantacuzinesc”, Editura Academiei, București, 1960;

–Istoria literaturii române, vol. I, Folclorul. Literatura română în perioada feudală (1400-1780), coord.: acad. Al. Rosetti, Mihai Pop, I. Pervain, Al. Piru, Editura Academiei Române, București, 1964;

-Corneliu Dima-Dragan, Un catalog necunoscut al bibliotecii Stolnicului Constantin Cantacuzino, în „Revista Arhivelor”, nr. 2, București, 1964;

-Doina Curticăpeanu, Un mare patriot si umanist român-Constantin Cantacuzino Stolnicul, în: „Steaua”, Anul XVII , nr. 6, București, 1966;

-Ștefan Bârsănescu, Schola greca e latina din Târgoviște, București, 1966;

-Corneliu Dima-Dragan, Biblioteca unui umanist român Constantin Cantacuzino Stolnicul, Editura pentru Comitetul de Stat pentru Cultură și Artă, Consiliul Așezămintelor Culturale, București, 1967;

-Lucia Rosetti, Constantin Cantacuzino studente rumeno a Padova, Padova, 1968;

-Corneliu Dima Drăgan, Livia Bacaru, Constantin Cantacuzino stolnicul, Editura Albatros, București, 1970;

-Virgil Cândea, Stolnicul între contemporani, Editura Științifică, București, 1971;

-Dan Simonescu, Victor Petrescu, Târgoviște – vechi centru tipografic românesc: studiu monografic cu repertoriul cărților vechi tipărite la Târgoviște și catalogul Muzeului „Carte românească veche”, Muzeul Județean Dâmbovița, Târgoviște, 1972;

-Mario Ruffini, Biblioteca Stolnicului Constantin Cantacuzino, traducere din limba italiană de D. D. Panaitescu şi T. Pârvulescu, Editura Minerva, Bucuresti, 1973;

-Florica Dimitrescu, Stolnicul Constantin Cantacuzino: Însemnările de călătorie şi de studii la Constantinopol, Veneţia şi Padova (1665-1669), în „Contribuţii la istoria limbii române vechi”, Bucureşti, 1973;

-Constantin Șerban, Biblioteca Stolnicului Constantin Cantacuzino, în „Revue Roumaine d’ Histoire”, tom XIII, nr. 2, București, 1974;

–George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent (reproducere în facsimile a ediției din 1941), ediția a II-a, Editura Minerva, București 1982;

-Radu-Ștefan Ciobanu (Vergatti), Pe urmele stolnicului Constantin Cantacuzino, Editura Sport-Turism, București, 1982;

-Dan Horia Mazilu, Noi printre ceilalţi sau despre literatura peregrinilor, Bucureşti, Editura Ager, 2003;

-Victor Petrescu, Stolnicul Constantin Cantacuzino și biblioteca sa, în „Armonia. Revistă a Direcției pentru Cultură Culte și Patrimoniu Cultural Național a județului Dâmbovița”, fondată de Alexandru Vlahuţă şi C. Alessandrescu în 1881, Anul II, Nr. 3 (4), septembrie 2006;

-Radu-Ștefan Ciobanu (Vergatti), Stolnicul Constantin Cantacuzino, boier-cărturar, în „Argesis. Studii și comunicări”, Seria Istorie, Tom XX, Muzeul Județean Argeș, 2011;

-Mihai Dimitrie Sturdza, Familiile boierești din Moldova și Țara Românească. Enciclopedia istorică, genealogică și biografică, volumul III: Familia Cantacuzino, Editura Simetria, București, 2014;

-Cornel Mărculescu, Faimoasa Bibliotecă a stolnicului Constantin Cantacuzino (1639-1716), în vol. „Stolnicul Constantin Cantacuzino. Diplomat, politician și erudit sprijinitor al misiunii Bisericii prin intermediul culturii”, Editura Arhiepiscopiei Târgoviștei, 2023.

Prof.dr. Cornel Mărculescu