În toamna anului 1918, odată cu noua mobilizare a armatei române din Moldova, a apărut un moment deosebit de complicat pentru desăvârșirea unității naționale a românilor, care a produs la Iași o apăsătoare îngrijorare regelui Ferdinand, lui Ion I. C. Brătianu, generalului Constantin Coandă, președintele consiliului de miniștri, și generalului Constantin Prezan, șeful Marelui Cartier General al Armatei, privind posibilitatea trimiterii trupelor române în Ardeal.
În acest context, dr. Nicolae Bălan, membru al Consiliului Național din Sibiu, și-a asumat dificila misiune de a se deplasa în capitala de la Iași, cu scopul de a solicita intrarea cât mai urgentă a trupelor române în Ardeal. Pentru delicata misiune în care se afla, Nicolae Bălan a cerut Consiliului Național de la Sibiu să parcurgă drumul până la Iași cu un automobil Benz, procurat de la armata germană aflată în retragere, și să fie însoțit de către un ofițer român din armata austro-ungară, lucru ce a fost satisfăcut de către dr. Valeriu Liuba, comandantul legiunii naționale din Sibiu, care i l-a delegat pe căpitanul  din legiune Victor Precup.

În momentul plecării în dificila misiune, căpitanul Victor Precup avea asupra sa o scrisoare semnată de către Valeriu Liuba, care practic reprezenta legitimația sa de liberă trecere: „Legitimație pentru domnul căpitan Victor Precup, care este persoană de încredere și trimisul legiunii române și al comitetului național român. Toate oficiile și organele oficiale sunt rugate a-i da numitului domn mână de ajutor în misiunea sa. Sibiu, 13 noiembrie 1918”.
Cei doi au plecat din Sibiu în dimineața zilei de joi 1/14 noiembrie 1918, urmând un traseu bine definit prin Mediaș, Târgu Mureș, Reghin, Bistrița, Vatra Dornei, Pașcani, Iași. Pentru izbânda misiunii și cu scopul de a nu atrage atenția, dr. Nicolae Bălan s-a îmbrăcat în uniforma militară austriacă, ca ordonanță a căpitanului Victor Precup.
Ajunsă cu bine la Iași în ziua de duminică 5/18 noiembrie 1918, misiunea română din Sibiu a avut o serie de întrevederi cu oficialitățile române: cu generalul Constantin Coandă, președintele consiliului de miniștri, Ion I. C. Brătianu și generalul Constantin Prezan, șeful Marelui Cartier General al Armatei la 6/19 noiembrie 1918, cerându-le acestora insistent trimiterea cât mai rapidă a trupelor românești în Ardeal; cu regele Ferdinand, cu Alexandru Constantinescu și Nicolae Iorga la 7/20 noiembrie 1918; cu regina Maria la 9/22 noiembrie 1918.

Rezultatul misiunii ardelene la Iași s-a concretizat în scurt timp, astfel încât la 10/23 noiembrie 1918 a plecat din Bacău în Ardeal un aeroplan, pilotat de către locotenentul Vasile Niculescu, acesta fiind însoțit de căpitanul Victor Precup, cei doi având misiunea precisă de a răspândi 6000 de manifeste în satele din Transilvania, pe care le primiseră la Iași din partea generalului Constantin Prezan. Ulterior, aeroplanul românesc a aterizat pe Câmpia Libertății de la Blaj, unde locotenentul Vasile Niculescu și căpitanul Victor Precup, au avut de îndeplinit o altă misiune: de a preda dr. Vasile Suciu, vicar al Mitropoliei Blajului (ulterior a devenit chiar Mitropolit), o scrisoare confidențială din partea prof. Nicolae Bălan, ce cuprindea instrucțiuni precise, aceasta urmând să fie transmisă Consiliului Național Român Central de la Arad, dar și o altă scrisoare din partea primului-ministru Ion I. C. Bratianu pentru Consiliul Naţional Român Central.
În scrisoarea semnată de Nicolae Bălan, acesta îl înștiința pe Vasile Goldiș, liderul românismului și al Consiliului Național de la Arad, că la mult așteptata adunare ce se preconiza a se desfășura la Alba Iulia, să nu se pună nicio condiție referitor la unirea tuturor românilor, deoarece acest lucru ar putea fi un impas pentru desfășurarea ulterioară a tratativelor diplomatice.
În plus, tandemul Niculescu-Precup, trebuia  să ducă pe Câmpia Libertății și  mesajul despre Unire al moldovenilor de pe ambele maluri ale Prutului, hotărâtor pentru convocarea Marii Adunări de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918, deoarece guvernul român, aflat la Iaşi, şi Consiliul Naţional Român Central nu puteau comunica decât par avion, din cauza iernii aspre.

Un moment deosebit de important despre sacrificiul și riscul asumat în această misiune de către cei doi eroi-mesageri ai Unirii, l-a reprezentat zborul efectiv care a fost efectuat la o altitudine de doar 2.600 de metri, cu un aparat de zbor de tip Farman 40 nr. 3240, iar fiecare membru al echipajului a avut faţa protejată de un strat gros de parafină, singura soluţie pentru a putea supravieţui la -40 de grade Celsius. În plus, piloţii nu au dispus nici de paraşute, nici de armament, iar carlinga a fost lăsată deschisă pe tot parcursul zborului realizat în condiții extrem de dificile.
Într-un interviu acordat lui Constantin Ivăneș la Radio Cluj, cu un an înainte de a muri în anonimat, pilotul Vasile Niculescu (cel care în luna august 1917 a zburat 39 de ore și 45 de minute, primind 26 de misiuni de luptă, fiind decorat ulterior cu Ordinul „Steaua României cu spade în gradul de Cavaler și panglică de Virtute Militară pentru zborurile de recunoaștere în zona Mărășești-Cireșoaia, distingându-se prin bombardamente și reglaje”), descrie magistral Zborul Unirii alături de căpitanul Victor Precup: „A fost într-adevăr o misiune [în] care am plecat fără cea mai mică ezitare. […] Era senin, era frumos şi avionul deschis. M-am îmbrăcat cu nişte mănuşi de mătase, le-am băgat în parafină topită şi m-am înfofolit [în] aşa fel ca să  pot fi liber, ca să pot apuca manetele şi comanda. Şi cu pasagerul meu, Precup, care nu mai putea de frig… Vă închipuiţi, jos ger, sus, cred, la 2500 metri cât am trecut Carpaţii, cred că erau 30 de grade minus. Cu toate astea, n-am simţit deloc frigul. Eram, bineînţeles, cu ochelari… […] Am ajuns deasupra Blajului. Am făcut câteva zboruri deasupra Blajului, i-am spus [lui Precup]: <Aruncă manifestele!> Era o agitaţie – vedeam acolo, în oraş – impresionantă: care umblau după manifeste sau sus, nu ştiau ce să facă. Era o fierbere grozavă, de sus am văzut-o… Şi-am căutat un loc de aterizare şi-am aterizat, da’ cum am aterizat ?! Câmpia Libertăţii nu era câmpia aceea mare [de astăzi], era cam accidentată, erau gropi. Cum să fac ? Să zbor aşa, în unghi, nu era posibil. Zic, am să fac o încercare, că eram meşter în aterizaje : am pus roţile avionului aproape de malul Târnavei, în apa mare, am rulat şi aproape de calea ferată m-am oprit. Parcă a fost măsurat ! Şi am scoborât aşa, eram în avion şi era nu departe un băiat acolo. < Măi, băiete, cine sunt stăpâni? > Zice: <Români, mă rog frumos >… Şi apoi a început să se scurgă lumea [înspre Câmpia Libertăṭii]. Şi-a venit la lume ! Prin zăpadă, prin frig, prin asta, în scurtă vreme câmpia s-a umplut de lume! [Au început] discursuri, cântece… Şi-apoi am luat măsuri ca să tragem avionul într-un loc [ferit], s-au oferit vreo 18 studenţi, profesori, ca să-l păzească peste noapte”.

După aterizarea pe Câmpia Libertății, Vasile Niculescu și Victor Precup s-au deplasat la Palatul Mitropolitan, iar avionul a fost păzit de opt soldaţi din Garda Naţională, care se schimbau din oră în oră şi se încălzeau la un foc aprins cu lemne: „ Într-adevăr că într-o clipă se pregătise totul, după ce au aflat că rămânem peste noapte acolo. Intrarăm în orăşel, într-o trăsură cu doi cai suri, însoţiţi de mulţime de curioşi. Nici un blăjean nu mai era străin de noua ştire. În ciuda gerului, ferestrele se deschideau la trecerea noastră, batistele se agitau, din toate părţile auzeam strigăte de „Trăiască!”.

La ora 18.00, restaurantul Patria a găzduit şedinţa festivă, moment în care Vasile Suciu, preşedintele Consiliului Naţional Român din Blaj, a anunţat hotărârea ca aparatul de zbor pilotat de tandemul Niculescu-Precup să revină la Bacău a doua zi şi să aducă vestea deosebit de importantă, visul de secole al tuturor românilor, că și românii din Transilvania se vor uni cu ţara.
În aceeași noapte, la Palatul Mitropolitan a fost luată hotărârea de a se organiza la 1 decembrie 1918, o Mare Adunare Națională la Alba Iulia, iar Ziarul „Unirea”, din 24 noiembrie 1918, publica articolul „Prima solie”, din care spicuim: „Din Ţara Românească ne-a sosit azi la ora 1 d.d. locotenentul pilot Niculescu din Armata română şi căpitanul Precup, originar din Transilvania: au sosit cu aeroplanul, împrăştiind apelul pentru Blaj. Dânşii au plecat de la Bacău şi au parcurs drumul până la Blaj în două ore. Lumea a alergat în toate părţile, aclamând aeroplanul cu culorile româneşti. După câteva virajuri peste oraş, aeroplanul a aterizat pe Câmpul Libertăţii. Toată lumea a grăbit într-acolo, prin gheaţă, zăpadă şi tină, ca să se strângă mâna fraţilor ce ne-au adus solia mântuirii. Ei ne-au spus că Armata română a trecut Carpaţii prin zăpada de peste 2 m şi că vin să ne îmbrăţişeze cu dragoste de fraţi şi să anunţe locuitorilor străini de pe plaiurile româneşti că vin în numele păcii şi a libertăţii tuturor neamurilor. Solia de azi e realitatea, biruinţa principiului naţional peste toate obstacolele de până acum. Trăiască vestitorii acestei biruinţe! Trăiască România Mare!”.

Deosebit de pătrunzătoare este și descrierea făcută de pilotul Vasile Niculescu la plecarea din Blaj spre Bacău: „Păstrez cu cea mai adâncă evlavie amintirile ce mi s-au dat atunci, la luat de rămas bun: două arme capturate, din partea unor studenţi, o piatră cu pete de aur din Munţii Apuseni, pe care mi-a înmânat-o părintele Vicar Vasile Suciu, însoţită de cuvinte în care se amestecau blândeţe şi energie; un domn cam mic şi puţin gras (de ce nu-i ştiu numele?) mi-a dat o piatră de ametist. Dl Doctor Ionel Pop mi-a întins o bucată de piatră de var din crucea lui Avram Iancu , de care era legată o scrisoare cu următorul text: <Dragă Domnule Niculescu! Trecând Carpaţii în zbor, împreună cu Dl Victor Precup, ca prima solie a mândriei noastre, ai aterizat ieri, 23/XI n. pe Câmpul Libertăţii. Du, te rog, fraţilor noştri dragi, toată căldura sufletului nostru; du-le chemarea noastră. Dumneata ne vei fi pururi neuitat, şi, ca să-ţi aduci din când în când aminte de aceia pe care sosirea Dumitale i-a făcut fericiţi, primeşte de la noi o amintire: o bucată de piatră. E o întruchipare a luptelor noastre seculare şi a suferinţelor noastre. E o bucăţică de piatră din vechea „Piatră a Libertăţii” ridicată în 1948 pe câmpia de lângă Blaj, unde aţi aterizat Dumneavoastră. Ungurii, ca nici barem acest modest semn al dorinţei libertăţii să nu-l avem, au aruncat în aer cu dinamită vechea piatră. Din trupul ei e bucata care îţi va aminti de noi. Blaj la 24/XI n. – cu frăţească dragoste. Dr. Ionel Pop>”.

Arc peste timp, începând din anul 1981, există la Cimitirul din Rădăuți, singurul din ţară traversat de o cale ferată în uz,  mormântul unui vechi ceasornicar, uitat în anonimat, pe nume Vasile Niculescu, cel căruia îi datorăm astăzi, într-o oarecare măsură, înfăptuirea Marii Uniri de la 1 decembrie 1918.

Surse:

– Prima Solie, în Unirea, din 24 noiembrie 1918, anul XXVIII, nr. de propagandă 10, Blaj, p. 2;

-Ion Rusu Abrudeanu, Patriarhul României dr. Miron Cristea. Omul și faptele. Contribuțiuni la studiul Bisericii Române Ortodoxe Contemporane, volumul I, Editura Cartea Românească, București, 1929;

-comandor George Paul Sandachi, Zborul Marii Uniri – de la Bacău la Blaj, editura Publishers, 2008, Bacău;

-Valeriu Avram, Locotenentul Vasile Niculescu, pilotul Marii Uniri, Editura Universitară, București, 2008;

-Valeriu Avram, Vasile Niculescu, pilotul Marii Uniri, Editura Militară, București, 2018.

Prof.dr. Cornel Mărculescu