Pentru o mai bună înțelegere a problematicii consider utile cunoașterea următoarelor informații: Ca formă de guvernământ Germania este o republică federativă parlamentara, în care șeful guvernului este numit CANCELAR (similar cu Prim Ministri din alte tari), este ales de Parlament cu o majoritate absolută pe o perioadă de 4 ani, deține cele mai puternice competențe, exercitând puterea executivă,numind miniștrii si având dreptul de a numi competenta linior directoare.
Actualul Guvern este format in urma alegerilor din 2013, fiind compus din politicieni ai Marii Coalitii(CDU/CSU si SPD) și a fost condus timp de 16 ani de Angela Merkel. De precizat că sistemul de partide, deși numeros, este dominat de Uniunea Creștin Democrată(CDU) și Partidul Social Democrat( SPD).
După rezultatul scrutinului de ieri se pare că Germania se îndreaptă către o perioadă de imprevizibilitate, după ce ambele partide principale și-au revendicat dreptul de a conduce cea mai mare economie a Europei, lăsând deschisă întrebarea cine o va succeda pe Angela Merkel.
Rezultatele preliminare au arătat că social-democrații de centru-stânga (SPD) au obținut cea mai mare pondere a voturilor, de 25,7%, potrivit cifrelor de pe site-ul Comisiei Electorale.
Blocul de centru-dreapta CDU-CSU al cancelarului Merkel a acumulat 24,1%, cel mai slab din istoria sa de șapte decenii.
Partidul Ecologist sau Verzii s-a clasat pe locul trei, cu 14,8%. Candidatul SPD la funcția de cancelar, actualul ministru de finanțe și vice-cancelarul Olaf Scholz din partea conservatorilor lui Merkel, au revendicat fiecare posibilitatea realizării unei majorități parlamentare, declanșând cursa pentru câștigarea partenerilor de coaliție.
Nici SPD, nici CDU-CSU nu vor o repetare a „marii coaliții” de stânga-dreapta care s-a realizat în trei dintre cele patru guverne ale lui Merkel.
In acest context, viitorul Cancelar al Germaniei va fi stabilit în zilele următoare, în funcție de rezultatele alegerilor si a negocierilor ulterioare între formațiunile politice care au intrat in parlament, trecând pragul electoral de 5%.
Este o certitudine că indiferent care va fi configurația majorității in parlamentul german și cine va fi persoana care va adjudeca postul de Cancelar, liniile directoare si obiectivele majore ale Germaniei vor rămâne in esență aceleasi( interesul național al statului german si al locuitorilor lui, dar si rolul complex pe care il are Germania ca stat înUE) influențând major alături de Franta politica europeana în toate dimensiunile si domeniile ei.
În acest amplu context nu ne poate fi indiferent, ci dimpotrivă, cine si cum va conduce cel mai puternic si determinant stat european.
Răzvan Ionescu