You are currently viewing EDITORIAL: Vila Mierea – paradisul pierdut din pădurea Priseaca

EDITORIAL: Vila Mierea – paradisul pierdut din pădurea Priseaca

  • Post category:Editorial

Vila din pădurea Priseaca a fost construită pe firul râului Mierea, pe versantul estic al Capului Dealului (Dealul Bărbat), la vest de satul Teiș, pe o terasă vestică a Mierei (malul drept), pentru realizarea construcției fiind executate și unele defrișări spre vest, unde ulterior a fost creată și o  frumoasă livadă. Terenul era parte din moșia Mierea-Văcăreasca, care a aparținut inițial soției lui Ioniță Tudorăchescu, un negustor înstărit contemporan cu Ienăchiță Văcărescu (1740-1794), cu a cărui soră se căsătorește probabil în 1776.

Informații prețioase despre Ioniță Tudorăchescu, aflăm din scrierile lui Lăzărică Petrescu, care ne prezintă un tablou elocvent al acestuia: „…era un negustor înstărit căruia i se mai zicea și Abagiu, Mătăsaru sau Chirvișaru, după natura comerțului pe care îl făcea cu aba, mătăsuri, sau cervișuri (măduvă de vite îngrășate cu care mergea, cu caravanele, la Ragusa, astăzi Dubrovnic, întorcându-se cu alte mărfuri pe care le vindea în țară). Era proprietarul casei mari boierești din colțul Căii Câmpulung cu strada Bărăției, astăzi proprietatea doctorului Teodorescu. Este trecut printre ctitorii pisaniei bisericii Lemnului, reclădită din zid și de alți târgovișteni”.

Pisania Bisericii Lemnului, unde Ioniță Tudorăchescu este trecut printre ctitori

Ulterior, o strănepoată a lor, Cecilia Dristorian căsătorită ulterior cu Vasile Dimitropol, care a moștenit și jumătate din moșia și proprietatea Mierea-Văcăreasca (cealaltă jumătate a moștenirii, i-a revenit Mariei Iliescu/Eliescu (1882-1975), sora Ceciliei și șoția lui Constantin (Titu) Iliescu (1875-1949), viitorul socru al lui Lăzărică Petrescu), s-a căsătorit cu Grigore Cair, având împreună un fiu, pe George Cair (1876-1924). Este celebru în epocă, faptul că în anul 1880, după un flagrant adulterin, între Grigore Cair și Vasile (Basil) Dimitropol (avocat, primar al orașului Târgoviște și decanul baroului de avocați din județul Dâmbovița), acesta din urmă a surprins prin decizia luată pentru foarte mulți contemporani, astfel încât, în loc de un duel, cum se practica în epocă, a avut loc un schimb de soții, mama lui George Cair devenind soția lui Basil Dimitropol (1847-1828), iar George Cair a devenit fiul adoptiv al lui Vasile Dimitropol, pe care l-a tratat ulterior ca pe propriul copil. Noua soție a lui Vasile Dimitropol a păstrat în continuare Moșia Mierea Văcăreasca, unde, împreună cu noul soț, au hotărât să construiască aici un castel. Astfel, undeva către sfârșitul secolului al XIX-lea, în ultimul deceniu, care coincide și cu perioada în care Vasile Dimitropol a fost primar al orașului Târgoviște (1889-1891), pentru executarea castelului, a fost acordată antrepriza lucrării firmei Romașcu D.& C. Blaimayer, o firmă apropiată de Casa Regală a României (se pare că Blaimayer Carol fusese adus în România de Carol I), după planurile arhitectului A. Reiss.

Curtea castelului era înconjurată de un zid imens de cărămidă, în afara căruia existau locuințe private, corelate cu amplasarea castelului Blaimayer. În interiorul curții castelului, au existat două fântâni cu ghizduri de beton situate spre firul apei.

Se pare că există câteva amintiri legate de Vila Mierea, care sunt strict legate de „conservatorul” Ion Luca Caragiale, privind vizitele acestuia la Târgu-Vistea (Târgoviște), cum o numea însuși dramaturgul în scrierile sale, toate aceste detalii fiind mai puțin cunoscute. Din cercetările noastre, am descoperit că preotul Ion Popescu Cerna, prezintă aceste evenimente detaliat într-o gazetă de provincie (era directorul acestui periodic), puțin cunoscută în epocă și circulată: Dâmbovița, apărută în localitatea Valea Lungă, la începuturile sale având denumirea de „Voința Dâmboviței”. Începând cu luna august 1911, periodicul ce apărea la început de trei ori pe lună, și-a schimbat denumirea, fără a se preciza motivul, sub numele de <Dâmbovița>, al cărui comitet anunța în numărul din octombrie 1911 despre intenția de a alcătui <Almanahul județului Dâmbovița>, cel care avea să vadă ulterior lumina tiparului în 1912 în condiții grafice de excepție pentru publicistica dâmbovițeană de la începutul secolului al XX-lea.

Voința Dâmboviței, Anul I, nr. 1, 1 ianuarie 1911

Astfel, din nr. 1/1912, al periodicului „Dâmbovița”, aflăm despre vizita lui Caragiale din anul 1909, undeva între 28 octombrie/31 octombrie, când a fost organizată în apropiere de Târgoviște, în pădurea Priseaca, la Vila Mierea, proprietatea lui Vasile Dimitropol, o întrunire politică la care au participat mai mulți conservatori, precum și reprezentanți de frunte ai notabilitățile locale.

 

George Cair, Amurg. Poezii-Frângurele, 1921

 

Despre strălucirea și grandoarea Vilei Mierea, moștenire a Văcăreștilor, a scris George Cair, fiul adoptiv al lui Vasile Dimitropol, în volumul „Amurg”, unde, se pare că frumusețea naturii și cântecul păsărilor, l-a fermecat pe Caragiale: „În ținutu-i pe de-a rândul / Verzi tălăzuiesc păduri / Iar departe, munții suri / Melancolic îți prind gândul / Păsărelele vrăjite / Scot din zori până-n amurg / Mii de triluri, ce se scurg / Peste văile-adormite…”.

Alegătorii dintr-un sat de munte dâmbovițean, îi promiseseră lui Caragiale să-l aleagă deputat, iar dramaturgul acceptase. Așa cum prezintă evenimentele preotul Ion Popescu Cernea în periodicul Dâmbovița, editată în localitatea Valea Lungă, județul Dâmbovița, aflăm că în pădurea de la Priseaca, la Vila Mierea, Caragiale a admirat „cămășile și pantalonii albi, ca și pe purtătorii lor”, frumusețea costumului popular purtat cu mândrie de către țăranul român. În fața Vilei Mierea, se pare că s-a încins o horă mare, în care s-a prins și Caragiale, care „părea ca un flăcău de 20 de ani”.

Deloc întâmplător, la scurt timp, arhitectul și antrepriza Romașcu D.& C. Blaimayer, au executat clădirea aşezământului de învățământ militar de la Mănăstirea Dealu inaugurată la 4 iunie 1912, un adevărat generator de elite românești, cunoscut în epocă drept Liceul Militar Nicolae Filipescu de la Mănăstirea Dealu. Noua instituție, a fost concepută după planurile arhitectului A. Reiss din Ministerul de Război și ale inginerului Carol Blaimayer care s-a ocupat de executarea instalațiilor de apă care deserveau Liceul Militar de la Mănăstirea Dealu. Din documentele cercetate de noi, cei doi au ales arealul geografic din zona Mănăstirii Dealu, după ce construiseră în pădurea de la Priseaca și Vila Mierea, preferând mijlocul naturii, departe de zgomotul şi atracţia centrelor populate, pe prima creastă din stânga Ialomiţei, în mijloc de pădure, lângă ctitoria lui Radu cel Mare, unde își doarme somnul de veci capul lui Mihai Viteazul.

După anul 1944, terenul și clădirea au fost naționalizate, faimosul castel Blaimayer fiind utilizat drept și Căminul Cultural Priseaca, iar după colectivizare, a intrat în posesia C.A.P. Matei Voievod, acest moment însemnând și începutul degradării castelului, care a culminat după anul 1960, când a fost sistematic demolat cărămidă cu cărămidă, acestea fiind utilizate pentru construcția sediului C.A.P. Târgoviște.

Din nefericire, din strălucirea și farmecul ce a reprezentat odinioară la începutul secolului al XX-lea, Castelul Blaimayer sau Vila Mierea, astăzi, au mai rămas doar câteva frânturi din zidul ce înconjura castelul și bucăți de cărămidă zidită, dispersate pe o suprafață mare, în mijlocul naturii, lăsate uitării și pradă anumitor animale, având în vedere că în apropierea acestui teren există o stână rudimentară.

 

Surse:

– Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Dâmbovița;

 – Dâmbovița, Valea Lungă, Anul I, nr. 1, 1 ianuarie 1911; nr. 25/1911; anul II, nr. 1/1912;

– George Cair, Amurg, poezia „Colț de vrajă – Vila Mierea”, Tipografia Gutenberg Soc. Anonimă, București, 1921;

– Mihai Oproiu, Georgeta Toma, Jozsef Pildner, Pledoarie pentru o statuie, Editura Pildner&Pildner, Târgoviște, 2007;

– Iustin Crăciun, Înapoi în timp. Noi documente și însemnări despre istoricul comunei Valea Lungă 1531-2018, Editura Bibliotheca, Târgoviște, 2019;

– Emil Olteanu, Satul Rîncăciov-Negoiești din Dâmbovița și Neamul Oltenilor de pe aceste meleaguri. Genealogie monografică, Editura Karta-Graphic, Ploiești, 2019.