Clima: Ploi, vânturi şi influenţa lor asupra culturilor. Din punct de vedere climatic se disting în acest judeţ 3 regiuni: regiunea muntoasă cu o temperatură maximă de 29 grade, minimă de 18 grade şi cu o mijlocie de 7 grade.

Regiunea colinară cu un maxim de 39 grade, minim de 20 grade şi mijlociu de 11 grade.

Regiunea de şes cu un maxim de 37 grade, minim de 23 grade şi mijlociu de 22 grade.

Ploi.
Cu privire la precipitaţiunile atmosferice, datele ne arată că judeţul Dâmboviţa primeşte anual 885,1 mm apă, în regiunea muntoasă; 668,9 mm în regiunea deluroasă şi 537,7 mm la câmpie.

Regiunile ploioase sunt: tot nordul judeţului de la Pucioasa în sus, apoi Gura Ocniţei, Teleşti şi Hulubeşti; mai puţin ploioase: Ghergani, Bilciureşti, Corneşti şi Băltiţa; secetoase: Hăbeni, Comişani, Viişoara, Râncaciov, Colanul, Cazaci, Văcăreşti, Picior de Munte şi Şuţa Seacă.

Regiunile bântuite mai mult de grindină sunt: Glodeni, Lăculeţe, Viforâta, Aninoasa, Valea Voevozilor, Răsvadurile, Gura Ocniţei, Adânca, Bogaţi, Suseni, Teleşti, Hulubeşti, Scheiurile, Butoiul, Dragomireşti, Gemenea şi Cândeşti.

Numărul zilelor în care a căzut zăpada a variat astfel: la munte (Dobreşti) între 22 de zile (1936), 32 zile în 1937; la deal Târgovişte 6 zile în 1936; iar la câmpie între 8-15 zile în anii 1936 şi 1937.

Regiunile în care zăpada cade în cantităţi mai mari, afară de munte sunt: Pucioasa, Moroieni, Vulcana Pandele, Voineşti, Dragomireşti, Boteşti, Valea Lungă, Gorgota, Cricov, Colibaşi, Urseiul şi Vişineşti.

Vânturile şi influenţa lor asupra culturilor.

Acţiunea vânturilor asupra regiunii merită a fi semnalată în special în regiunea muntoasă, unde vegetaţia forestieră are mult de suferit prin numeroasele doborâturi ce au loc; e vorba deci numai de bazinul superior al Ialomiţei.

Direcţia vântului dominant pe valea râului Ialomiţa are o orientare generală nord – sud şi care în regiunea superioară este mult deviată datorită cheilor înguste cu pereţi înalţi, luând adesea, în anumite porţiuni, direcţiuni cu totul nedeterminate şi bizare.

Deşi adăpostită în partea sa de est de lanţul munţilor înalţi, cu altitudini între 1800-2500 metri, valea Ialomiţei încă se găseşte sub acţiunea Crivăţului de nord-est care trecând peste culmile înalte, se scurge către vale, unde întâlnind pereţii cheilor este deviat ca direcţie şi diminuat ca intensitate.

Curenţii secundari, care iau naştere sub influenţa celui principal şi a configuraţiei, produc multe doborâturi în bazinul superior al Ialomiţei, în masivele de molid, aproape în tot timpul anului, excluzând numai vara, care de altfel este foarte scurtă.

Vânturile care bat mai mult în acest judeţ sunt: Crivăţul şi vânturile locale de la munte. În restul judeţului, acţiunea vânturilor nu produce pagube vegetaţiei, aşa că partea de sud a judeţului, datorită acestui climat, este prielnică culturii tuturor felurilor de cereale.

Vegetaţia: Plante dezvoltate natural. Prin dezagregarea rocii mume şi sub acţiunea agenţilor climatologici, au luat naştere zonele naturale de sol, mai mult sau mai puţin caracteristice rocilor pe care s-au dezvoltat.

Arbori. E vorba de zona solurilor de mari înălţimi, de regiunile cu altitudine de 1000-2000 metri cu soluri superficiale, sărace şi cu humus acid (tipul podzolului primar).

Întâlnim molidul la care se asociază şi paltinul (Acer pseudoplatanus) cu frunzele sale late şi zimţuite pe margini.

De asemenea întâlnim scoruşul păsăresc (Sorbus Aucuparia) care prin fructele sale roşii aruncă o notă veselă în pădurea arămie colorată de toamnă.

În aceste păduri se mai găsesc: arinul alb (alnus incana) cu scoarţa lui albicioasă şi netedă parcă ar dori să facă podoaba albiei râurilor; mesteacănul înalt şi străveziu (bettula verrucosa) – „subţire floare artificială, cu fiecare frunză o petală de aur viu” (Otilia Cazimir); plopul tremurător (populus tremula); alnus viridis (aninaşul).

Arborii rămân podoaba verde a nordului judeţului şi după ei putem cunoaşte surâsul primăverii.

Plante. „Glasul lor tăinuit are putere aşa de mare încât îţi influenţează gândurile, ca şi când ai ceti o carte plină de înţelepciune.

Aroma ieşită din potirul lor, a pătruns prin toţi porii trupului, au năpădit spre inimă. A cureţit mintea de tot ce putea fi dăunător, ţi-a înălţat sufletul spre tot ce este sfânt. Prin dragostea florilor cuprinzi lumea toată. Oamenii îţi par făcând parte din ansamblul armonios al naturii” (I. Simionescu, Flora României, pag. 125).

Fâneţele care datorită extinderii agriculturii încep să fie din ce în ce mai puţin întinse, sunt bogate în plante ce se dezvoltă natural, cu miros aromat, fac podoaba locurilor netede sau covorul plaiurilor muntoase.

Din fâneţele dâmboviţene culegem: ovăsciorul (Arrhenatherium elatius), meişorul (Milium effusum) ca un mei în miniatură, golomăţul (Dactylis glomerata) subţire cu paiul înalt de un metru, ramificat la vârf; tremurătoarea (Brizomedia), iarba câmpului (Agristis alba), trifoiul alb (Trifolium repens), cicoara, sânziene (Galium Mollugo), Ghizdeiul (Lotus corniculatus), Sulfina (Melilothus officinalis) înaltă cu florile galbene, dă mirosul caracteristic în odaia mare a caselor gospodăreşti de la ţară; pojerniţa sau sunătoarea (Hipericum perforatum) cu mare întrebuinţare în medicină, Sovârvul (Origanum vulgare), este folosită în vopsitoria casnică.

Fâneţele dâmboviţene sunt bogate în plante cu miros plăcut şi culorile lor se întrec în a desfăta ochii tuturor ce au fericirea să treacă prin pajiştile noastre.

Prof.univ.dr.habil. Iulian Oncescu,
Prof.dr. Cornel Mărculescu