Elemente de folklor. Datini şi obiceiuri

Frumoasele datini străbune, prin care vorbeşte comoara sufletului strămoşesc, cerea mult timp pentru culegerea şi selecţionarea celor mai frumoase producţii populare.

Nu numai timpul, dar majoritatea conducătorilor fireşti ai satului au fost mobilizaţi şi desele schimbări nu ne-au dat posibilitatea de a avea acest bun spiritual al strămoşilor în toată măreţia şi frumuseţea lui.

La noi în Dâmboviţa, ca oriunde va bate o inimă românească, sărbătoarea este sărbătoare, dintr-un respect al omului pentru om şi dintr-o admiraţie şi dragoste pentru Divinitate.

Naşterea Domnului („Crăciunul”) are cele mai bogate datini şi cele mai frumoase manifestări spirituale ca: pluguşor, stea, colinde etc.

Colindele, cântece în cinstea Mântuitorului, au fondul creştin şi se cântă în noaptea ajunului; în alte părţi în noaptea crăciunului.

Cred că aceste deosebiri se datorează serviciului divin, care în unele părţi se oficiază noaptea de la ora 4.

Copiii umblă cu colinde ce diferă aproape de la regiune, la regiune, ba chiar de la comună la comună. Cel mai obişnuit colind este următorul:

„Bună dimineaţa la Moş Ajun,

Ne daţi ori nu ne daţi,”

În jurul căruia poporul şi-a creat felurite cântece.

Gospodarul dă colindătorilor bani, covrigi etc.

Steaua. O stea lucrată măiestrit din carton (se întrec copiii în construirea ei cu cât mai multe colţuri).

Câţiva copii în jurul ei cântă la geamul gospodarilor:

„Steaua sus răsare

Ca o taină mare

Steaua luminează

Şi adeverează… „etc.

După ce se sfârşeşte cântul, gospodarii răsplătesc atenţia copiilor cu bani.

Irozii. Constituie cea dintâi formă a teatrului nostru.

Face parte din miturile religioase ale poporului român.

Datorită serbărilor şcolare, cu datinile strămoşeşti, organizate în ultimul timp, irozii prind tot mai mult.

Anul nou oferă prilejul unor numeroase manifestări tradiţionale.

Pluguşorul, putem spune ca şi Dimitrie Cantemir (Descrierea Moldovei), „se cântă atât la oamenii săraci cât şi la cei cu situaţii sociale ridicate”. Acest obicei e stăpânit de nota veselă şi urări, căci oricâte dureri a lovit pe bietul om, anul nou îi dă speranţe, încredere şi nădejdea de mai bine.

Pluguşorul, un plug cu câţiva boi, împodobiţi cu clopote, cu buhai, cu bice, nu este altceva decât epopeea unui popor de plugari.

Cum în Dâmboviţa ocupaţiunea locuitorilor este agricultura, acest obicei este deosebit de practicat. Cu plugul echipat cum am descris mai sus pornesc să ureze pe la casele gospodarilor.

Cel mai obişnuit cânt este următorul:

„Mâine anul se înnoieşte

Pluguşorul se porneşte

Şi începe a colinda

Pe la case – a vă ura.

Iarna-i grea, zăpada-i mare

Semne bune anul are

Semne bune de belşug

Pentru brazda de sub plug…” etc.

În ziua de anul nou se umblă cu sorcova, un buchet de flori de hârtie cu care copiii urează:

„Sorcova, vesela,

Să trăiţi, să îmbătrâniţi,

Ca un măr, ca un păr,

Ca un fir de trandafir.

Tare ca fierul

Iute ca oţelul

Tare ca piatra

Iute ca săgeata

La anul şi la mulţi ani!”

Se umblă şi cu semănatul. Pe un taler sau vas se află grâul răsărit, verde şi frumos, colindătorii cu urarea care se aseamănă cu cea de la sorcovă, cântă monoton:

„Să trăiţi,

Să înfloriţi

Ca merii

Ca perii

În mijlocul primăverii,

Ca toamna îmbelşugată.

Tare ca piatra,

Iute ca săgeata

Tare ca fierul

Iute ca oţelul

La anul şi la mulţi ani!”

(Se aruncă boabe de grâu).

Capra. Obicei ce se practică mai mult de ţigani.

Un flăcău îşi înjghebează un fel de mască (a caprei) cu păr, bot, ochi, urechi etc. şi este înconjurat de alţi flăcăi cu costum turcesc, jidovesc şi ţigănesc.

Capra merge la fiecare casă, jucând la cântecul din fluier al ciobanului cu diferite strigături:

„Ţa, ţa, ţa, căpriţa mea

Multă vreme n-o fi aşa

De o fi dac-om trăi

Şi ploua pe mirişte.”

Acest obicei păgânesc a fost interzis a mai fi punct din programul organizat de şcoli. De asemenea şi buhaiul.

Buhaiul este o doniţă descoperită într-o parte iar fundul acoperit cu piele, prin care se trece un smoc de păr de cal, legat înăuntru printr-un căluş. Trăgând cu degetele alunecate, vibrează şi dă impresia că răgeşte (buhaiul) taurul.

Colindele acestea se practică în jurul sărbătorilor Naşterii Domnului şi Anului Nou.

Un obicei căruia nu-i putem găsi originea, întrucât se pierde în negura vremurilor, obicei cunoscut în comuna Ţâţa, judeţul Dâmboviţa, este colindul în ajunul Sf. Dumitru, când copiii fac un foc pe culmea cea mai înaltă a dealului şi strigă cu multă putere: „Focul lui Sâmedru!”.

Copiii se adună în jurul focului şi pornesc în sat. Gospodarii le ies înainte cu covrigi şi alte daruri.

Sfinte datini! Prin urările şi cântecele voastre uniţi sufletele unui neam întreg, aşa cum l-aţi înfrăţit întotdeauna în decursul vremii cât timp o inimă românească a bătut pe această glie strămoşească.