You are currently viewing SERIAL: DIN ISTORIA COMUNEI BUCŞANI. ÎN MEMORIA DASCĂLILOR NOŞTRI: FILE DE MONOGRAFIE (X)

SERIAL: DIN ISTORIA COMUNEI BUCŞANI. ÎN MEMORIA DASCĂLILOR NOŞTRI: FILE DE MONOGRAFIE (X)

  • Post category:Editorial

ADMINISTRAŢIA

 

Satul Racoviţa face parte din comuna Hăbeni, fiind mai mic decât satul Hăbeni, cu care formează o comună.

Din punct de vedere administrativ, satul are multe scăderi. Deşi are primăria fixată în Racoviţa, iar comuna poartă numele satului celălalt, Hăbeni, lucru de altfel foarte interesant, nu a putut să profite, ci, dimpotrivă, de multe ori, mai ales pe timpul când se făcea politică, a pierdut. Cum? Certându-se pentru „primariat”, când primarul reuşea să fie din Hăbeni, apoi „trăgea spuza pe turta lui” şi viceversa, când primarul era din Racoviţa, la rându-i făcea la fel, plus faptul că „schimbarea domnilor, bucuria nebunilor”. Puntea de legătură a făcut-o notarul, care este din Racoviţa.

Este condus în prezent de Gheorghe C. Toma, din Hăbeni, ajutat de sfatul comunal, în care intră toţi funcţionarii din comună, şi încă 2-3 oameni fruntaşi. Cu un primar „de paie” şi cu un notar care „o face de oaie”, notarul N. P. Nicolaescu, satul şi chiar comuna nu pot să răspundă nevoilor urgente şi imperioase. De aceea a fost nevoit să treacă în anul 1939 în sarcina şi administraţia comunei Bucşani, de care am fost arondaţi până în anul 1941. Motivul arondării a fost lipsa unei bune administrări, care a silit organele superioare să ne arondeze la Bucşani, comună cu un venit mare de pe urma petrolului şi cu un primar de talia pensionarului plutonier major Gheorghe Vijoianu. Mâna energică a primarului Vijoianu, ajutată de bunăvoinţa şi înţelegerea notarului Petre R. Florin din Bucşani, a lăsat urme frumoase şi lucrări de mare însemnătate în Racoviţa. Trei poduri solide, care au costat peste 200.000 lei, bugetul întreg al comunei Hăbeni pe un an, aşternut de piatră în valoare de 60.000 lei, repararea şcolii şi construirea unui closet în valoare de 80.000, ajutorul acordat în bani şi natură familiilor nevoiaşe ale mobilizaţilor sunt tot atâtea lucruri bune rămase de pe urma fericitei ocazii şi bunei legiuiri prin care am fost arondaţi la Bucşani.

Satul Racoviţa şi satul Hăbeni, ambele formând comuna Hăbeni, au un buget de circa 200.000 lei, din care realizează la ordinar circa 50-60.000, atât cât poate acoperi lefurile primarului, notarului, casierului comunal şi gardiştilor. Celelalte nevoi de interes general sunt acoperite cu multă trudă de cei ce suferă şi au răspunderea. Iată cum preotul satului trebuie să-şi îngrijească biserica şi învăţătorul să-şi întreţină şcoala cu mijloace locale scoase de la locuitori după multe şi repetate rugăminţi, serbări, colecte etc.

Nenorocirea nu ne-a ferit nici pe noi. Cutremurul din 10 noiembrie 1940 a lăsat grele urme, atât în gospodăriile sătenilor, cât şi la biserică, şcoală şi primărie. Fiind arondaţi de Bucşani, comună cu un fond destul de mare şi din care se puteau repara instituţiile, pentru care serviciul tehnic făcuse devizele, nădăjduim să vedem din nou cum au fost instituţiile. Însă ce s-a întâmplat? Interesele personale ale notarului N. P. Nicolaescu, care, prin alipirea satului de Bucşani, fusese mutat în comuna Brăteşti, dorinţa unora de a fi primari şi a avea primărie în sat, în fruntea lor fiind locot. pensionar Stoica Marin, a făcut organele superioare ale Ministerului de Interne ca, la cererea lor, să se reînfiinţeze comuna Hăbeni, să se mute primăria în satul Racoviţa, cei de mai sus luându-şi obligaţia ca prin ei înşişi să refacă ceea ce cutremurul a stricat şi vitregia vremurilor de război a lăsat. Zadarnice au fost explicaţiile şi sfaturile pretorului Florian Vlădescu, pretorul plăşii Târgovişte, de a rămâne mai departe de Bucşani până la repararea tuturor stricăciunilor provenite de pe urma cutremurului. De prisos au fost împotrivirile preotului Silvestru Popescu, ale subsemnatului şi ale lui Ionel D. Georgescu, cărora ni se aducea învinuirea că am vândut comuna.

Dar câtă deziluzie! De la data reînfiinţării, 1 aprilie 1941, s-a scurs aproape un an. Ce s-a realizat? Ce s-a înfăptuit? Nimic! Nimic şi iar nimic! Biserica a rămas aşa cum a lăsat-o Dumnezeu după cutremur. Din ce să se facă? Cu 40-50 lei cât au încasat la ordinar? Bisericii îi trebuie cel puţin 300.000 lei. Şcoala? Mai puţin avariată, după deviz lucrările ar fi costat 78.000 lei, am făcut reparaţiile strict necesare bunului mers al şcolii, nestingherind învăţământul, nu cu cei gălăgioşi, ci prin ajutorul muncii de folos obştesc, cu meşterul Mitică Cerchez şi câţiva elevi de curs secundar, materialele necesare fiind cumpărate din banii strânşi din serbări. Dar numai acestea sunt nevoile? Numai asta este deziluzia? Nu!

În imposibilitate de a se întreţine singură comuna Hăbeni, implicit şi satul Racoviţa, cu autorităţile de care am pomenit la început şi cu veniturile realizate, suntem pe punctul de a fi trecuţi din nou la Bucşani, ordinul ministerului fiind categoric: „Comunele care nu pot realiza un buget de 800.000 lei anual se desfiinţează”. Deci nici un an nu a trecut şi iată rezultatul. Iată obligaţia luată cum este îndeplinită. Acei care au cerut înfiinţarea îşi arată neputinţa şi stăruie să li se dea o cotă de cel puţin 20% din bugetul comunei Bucşani. Unde le sunt angajamentele? Doamne, cum ne-am răzbunat! Cum ni s-a împlinit proorocirea că nu vom putea face totul atâta timp cât urmele cutremurului sunt grave! Ce bine se potriveşte proverbul: „Fă bine să-ţi auzi rău!”. Sau „Fă binele şi-l aruncă-n foc!”. Ori „Îndărătnicului să-i faci binele cu de-a sila”. Păcat însă că acestea le foloseşte obştea, obştea cea indusă în eroare, iar vinovaţii nimic, căci: „Te iartă să faci răul, dar binele nicicum”. Iertaţi să fie şi de mine. Nici că se poate o mai grozavă răzbunare, ca „a ierta şi a uita”.

Vor înţelege şi ei chemarea Domnului Mareşal Antonescu, care la 28 septembrie 1940, în „Apel către femeia română”, a spus: „E groaznic să trăieşti ceas de ceas şi să nu foloseşti nimănui”.

Prof. dr. Cornel Mărculescu