MONOGRAFIA SATULUI RACOVIŢA JUDEŢUL DÂMBOVIŢA

ORIGINEA SATULUI RACOVIŢA-Partea II a

DESCRIEREA SATULUI

Aşezarea

Situat în centrul judeţului Dâmboviţa, la 14 km spre sud de oraşul Târgovişte, pe partea dreaptă a şoselei judeţene Târgovişte – Bilciureşti, înşirându-şi casele ca nişte mărgele în formă de semicerc pe malurile pârâului Racoviţa, sprijinit cu un capăt de pădurea seculară „Iuda” şi cu celălalt pe pajiştea verde a islazului comunal, înconjurat de jur-împrejur de grădini terminate cu liziere de salcâmi, satul Racoviţa are o poziţie pitorească şi formează în câmpul dintre satele Comişani şi Băleni o adevărată oază. Călătorul care ar veni dinspre Târgovişte şi nu l-ar cunoaşte ar avea impresia unei grădini sau a unui parc, mai ales dacă ar fi în luna mai, când sunt înfloriţi pomii şi salcâmii şi când albinele umblă din floare în floare în zumzet armonios. Satul Racoviţa se întinde pe o suprafaţă de circa 600 ha şi tinde a se mări. Lăstarul de stejar, fostă proprietate a prinţului Gheorghe N. Cantacuzino, astăzi cumpărat de un sârb din Băleni, este hotarul dinspre răsărit şi formează o perdea deasă, un scut de apărare contra crivăţului, care-şi repede zăpada cu putere din vârful dealurilor Bucşani, domolindu-le în zăvoiul râului Ialomiţa, ca apoi să se oprească în desişurile acestui stejăriş. Drumul spre miazănoapte este deschis, hotarul fiind o riglă la punctul numit „Bălana”, unde ne despărţim de Comişani. Nici că se putea o denumire mai potrivită decât „Bălana” pământului ce este alb, spălat de apele care se revarsă primăvara din topirea zăpezii. Dacă hotarul dinspre miazănoapte ar fi fost împins mai către nord cu 2 km, şi această latură ar fi fost închisă de satul Comişani.[ Ibidem, f. 406.] Nu tot aşa se prezintă hotarul dinspre apus. Aici are marele avantaj că-şi sprijină flancul drept pe seculara pădure „Iuda”, izvorul atâtor bogăţii, adăpostul atâtor animale sălbatice, leagănul atâtor amintiri, cuibul atâtor păsări şi grădina de joc şi recreaţie a atâtor generaţii de tineri. Iată cum şi „Sărăcilă” sau „Traistă goală”, Austrul, care aduce vara secetă şi iarna ger cumplit, este oprit de desimea arborilor puternici care nu-şi pleacă vârfurile măcar, oricât de teribil ar fi în mânie Austrul.
Celălalt hotar, de miazăzi, este ca şi cel de miazănoapte, deschis – o riglă -, care-i adăposteşte la punctul numit „Sârbeasca” de Bălenii-Sârbi. Ce fericit hotar! Latura fiind deschisă, dinspre miazăzi suflă în toată voia, nestingherit, Băltăreţul, care aduce binefăcătoarele ploi, atât de necesare pământului argilos din care este format în majoritate solul acestui sat. Acestea-i sunt hotarele.
Să vedem vecinii. Cei mai apropiaţi, vecinii dinspre răsărit cu care formăm o comună, sunt locuitorii satului Hăbeni, de care racoviţenii sunt legaţi prin rudenii, prin datini şi obiceiuri, prin credinţe şi prin interese comune. Au împreună o primărie, un islaz, deserviţi de un singur preot, iar până-n războiul mondial aveau şi şcoala împreună, în satul Racoviţa. Cu aceşti vecini, racoviţenii au trăit şi trăiesc încă în bune legături uniţi, înfăptuind în felul acesta mai cu uşurinţă lucrările de interes obştesc. În felul acesta şi-au construit primăria, banca populară, şcolile şi reparat bisericile din ambele sate. Sper miazănoapte, vecinii sunt comişănenii, de la care au împrumutat deprinderi gospodăreşti, prin influenţa depozitului de remontă din Comişani. Departe de Cazaci şi Brăteşti, 8 km, vecinii dinspre apus îi cunoaştem mai puţin şi numai prin faptul că pe moşia „Căzăceanca” se mai găsesc împroprietăriţi şi oameni din Racoviţa.[ Ibidem, f. 407.] În ultimul timp, tineri şi tinere prin căsătorie, au căutat să apropie hotarul ce ne desparte şi să adâncească relaţiile de bună vecinătate. Drumul spre gara Nucet, care trece prin Cazaci, moara de apă din Cazaci, care macină porumbul şi face mălaiul pe placul racoviţenilor, va întinde şi cimenta legăturile cu aceşti vecini dinspre miazăzi, cu Bălenii-Sârbi. Oameni puţin comunicativi, făcând corp aparte, cu pronunţat spirit de corp, care duce la un adevărat egoism, Bălenii-Sârbi au avut în racoviţeni un adevărat sprijin, folosindu-i la grădinărie, meşteşug învăţat apoi pe de rost şi de racoviţeni. Ce sunt oare grădinile de zarzavat de pe „Luncă” dacă nu influenţa acestor buni grădinari? Grădinile-răsadniţele locuitorilor: D. Constantin, Soare Cosma, Toma Drăgulescu, Ştefan Mihai nu sunt fructul bunelor legături de vecinătate cu sârbii? Dar influenţa nu s-a oprit numai aici. Zuvelcile sârbeşti apar pe ici – pe colo, iar pâinea zisă „sârbească” este cerută şi mâncată cu nesaţ la muncile de vară şi la petreceri. „Să mergem la sapă la lelea Ioana, căci face pâine sârbească” – ori „dacă te duci la sârbi, să-mi opreşti şi mie pâine sârbească”. Aceştia ne sunt vecinii dinspre miazăzi. Putem afirma că nu numai hotarele sunt prielnice dezvoltării acestui sat, dar chiar şi vecinii sunt un factor de progres în viaţa satului Racoviţa, un stimulent, ba chiar un sprijin. Rămâne ca locuitorii satului Racoviţa să folosească la maximum această fericită aşezare, împrumutând de la vecini tot ce este bun şi folositor şi înlăturând tot ce este rău şi dăunător, luându-se la întrecere cu vecinii, mai vechi şi mai norocoşi decât ei.

Prof. dr. Cornel Mărculescu