Ocupaţii intelectuale
Ceea ce face cinste satului sunt celelalte ocupaţii intelectuale:
La moartea ta, iubite dascăl,
Am venit ca să cinstim
Un suflet de „apostol mare”,
Un suflet de pios creştin.
Căci de la secretarul de primărie şi până la generalul de corp de armată, mintea lor de-a lui mână-a fost lucrată.
El a fost învăţătorul,
El a fost şi muncitorul
Ce-a desţelenit ogorul
Să culeagă satul sporul
Şi încă ce spor. În câmpul cărţii a dat: preoţi, învăţători, ofiţeri, judecători, avocaţi, ingineri, picheri şi perceptori. Nu mai vorbim de cei 12 copii ai săi şi e de ajuns să vedem tradiţia culturală a satului Racoviţa.
Şase băieţi au îmbrăţişat cariera armelor. A dat ţării şase brazi trufaşi, întocmai cum Vrâncioaia a dat lui Ştefan pe arcaşi.
Să intre-n oastea ţării,
Să dezrobească neamul,
Să-nalţe a lui coroană,
Să apere hotarul.
De! De la căpitan până la general îi sunt feciorii.
Nimic mai demn pe lume,
Nimic însă mai greu,
Să-ţi creşti copiii-n cinste,
În dragoste de ţară
Şi-n frica lui Dumnezeu.
Şi-apoi fetele, nu toate şase au muncit în câmpul spinos al cărţii?
Dar nu numai copiii săi, către care şi-a făcut datoria ca ei să-i facă mândria, dar şi ceilalţi fii ai satului sunt roadele trudnicului ce a sfinţit cetăţuia arzândă a jertfirii, din care a aruncat săgeţi de lumină asupra întunericului.
Înlăcrimaţi erau la moarte pr. Toma Drăgulescu, învăţătorul I. Toma, judecător Marin Mocanu, Ionel Georgescu, Gogu Georgescu, Mitică Constantinescu, C. Mocanu, D. Mocanu, toţi intelectuali ce fac cinste satului şi dau un sprijin real în viaţa culturală a lui.
Nu le vine azi să creadă că cel dintâi făuritor de lumini şi de entuziasm răscolitor este uitat, că a murit.
Avem, deci, destui intelectuali, fii ai satului, care să facă cinstea şi mândria satului. Ce încântat se simte satul când în sărbători se strâng în jurul lor cei amintiţi! Pe lângă ei şi pe lângă influenţa lor, satul a căpătat un loc de frunte în aceste împrejurimi. Odată cu ridicarea nivelului intelectual, s-au ridicat şi din sat fii de ţărani în funcţii, servicii şi alte ocupaţii mai demne şi mai asigurate. Pădurarii, picherul, perceptorul, tinerii intraţi în rândurile armatei şi la meserii sunt rezultatul influenţei intelectualilor din sat, rude de aproape sau numai consăteni. Vestea acestor binefaceri n-a rămas numai în sat, ci a mers şi mai departe. Dornici de a-şi vedea tinerii aranjaţi bine, tot la concursul intelectualilor din Racoviţa au alergat în multe cazuri locuitorii din Bucşani, Comişani, Hăbeni şi Băleni. Racoviţa a fost farul în jurul căruia au gravitat împrejurimile.
Intelectualii acestui sat au fost la înălţimea chemării lor, urcând trepte înalte în ierarhia serviciilor pe care le-au prestat.[ Ibidem, f. 429.]
Un general de corp de armată, „Dumitrescu Toma” – Tomiţă, cum îi spunea maica lui, „mama preoteasă” – formează gloria satului şi a neamului. Un inspector general al poştelor, telegrafelor şi telefoanelor, fratele generalului, „Conu Mitică Dumitrescu”, hazul şi umorul Târgoviştei. Cine nu l-a cunoscut pe „inspectorul” om dintr-o bucată, cu zâmbetul pe buze, dar gata să arunce o săgeată de ironie sau un cuvânt satanic usturător?
Directorul de bancă Grigore sau „Grigoriţă”, fratele celor de mai sus, mort în nenorocirea de la „Carlton”, în urma cutremurului din 10 noiembrie 1940, era sufletul „Băncii Româneşti”.
Dar ceea ce face mândria satului este haina militară. Colonelul Georgescu, I. Dumitru, peste un an generalul „Georgescu Mitică”; locot.-colonei: Georgescu I. Ilie şi Georgescu I. Mircea; căpitanii: Georgescu I. Niculae şi Georgescu Florea sunt coroana ce împodobeşte satul Racoviţa. Cu haină mândră îmbracă satul când fiii învăţătorului Ilie Georgescu vin la casa părintească. La fel ca ei, locotenenţii Stoica Marin şi Nicolăescu N. Ioan poartă pecetea muncii lor şi a influenţei binefăcătoare a celor de mai sus.
D-apoi biserica nu este reprezentată şi ea în mod demn? Cine este preşedintele consistoriului bisericesc? Cine păstoreşte biserica „Olteni” din Bucureşti. Cine este sprijinitorul bolnavilor şi săracilor? Este preotul Tudorică I. Georgescu, fratele învăţătorului Ilie Georgescu şi unchiul ofiţerilor fraţi Georgescu, mai sus citaţi. Şi apoi, cine poartă „brâul roşu”, cine a urcat în scurt timp trepte înalte bisericeşti? Diaconul Toma Drăgulescu, astăzi preotul Toma Drăgulescu de la o biserică din Bucureşti.
În fiecare ramură de activitate avem câte un demn reprezentant. Avocatura, mai târziu magistratura, este înfăţişată de tânărul Marin C. Mocanu de la judecătoria mixtă Găeşti. Serviciul drumurilor are în Mitică St. Constantinescu un real sprijin, iar satul un folos practic şi continuu.
Nici ceilalţi fraţi, mai nenorocoşi, Ionel D. Georgescu şi Gogu D. Georgescu – cu studii universitare -, nu dau mai puţină cinste, mai puţin aport. Dimpotrivă, Ionel D. Georgescu, rămas în sat, este sprijinul şi sfătuitorul celor necăjiţi. Este un viu factor de progres. Rămân pe veci amintitoare antreprizele lui; şcoală, poduri, şosele etc. Celălalt, Gogu Georgescu, plecat să ducă faima satului mai departe, gospodar şi econom, a jucat în rândul comerţului târgoviştean un rol de frunte. La „Georgescu – Racoviţă” era magazinul şi rendez-vous-ul tuturor intelectualilor din Târgovişte şi judeţ, ştiind că Gogu era el însuşi intelectual. Azi e plecat departe şi şi-a schimbat ocupaţia, îmbrăcând haina de locotenent rez., din Divizionul 2 Tunuri de Munte.
Vin apoi ceilalţi slujbaşi ai satului: perceptorul Constantin C. Mocanu, picherul Dumitru Mocanu şi pădurarul Toma Mocanu, tustrei fraţi, ridicaţi prin muncă şi influenţa unchiului lor, d-l C. Dănescu, avocat din Târgovişte.
Moartea nemiloasă a lăsat un gol în acest sat. De unde aveau şi fiice, învăţătoare, care ar fi putut sta în permanenţă şi în continuă muncă în acest câmp dureros al cărţii, pârdalnica de moarte a smuls tocmai ce satul avea nevoie de învăţătoare, pe tinerele Aurica şi Didina Georgescu, fiicele fostului învăţător pensionar Ilie Georgescu.
Uitasem pe Jenică, geniul – matematicianul -, emanaţia liceului militar N. Filipescu (Mănăstirea Dealului), elevul iubit al profesorului universitar „Ţiţeica”.[ Ibidem, f. 431.] Da! Şi el a fost culcat devreme, ca fructul lămâiului, care ori este cules devreme, ori cad ele coapte. Mort în plină tinereţe, nu a putut să dea satului strălucirea pe care o aştepta şi „Universităţii” faima de care se bucura.
Ce lipseşte atunci satului? Fiii satului nu au reprezentanţi în biserică şi şcoală.
Preotul satului, în prezent, este din Târgovişte. Biserica este cinstită de preotul Silvestru Popescu, iar şcoala de subsemnatul, tot „venetic” coborât din plaiurile de munte, din Pietroşiţa.
În timpul de faţă sunt îndreptaţi spre şcolile secundare mulţi tineri din acest sat, care vor îngroşa în viitor rândurile intelectualilor din acest sat.
Să fie oare împlinirea celor spuse: „Niciun profet în ţara lui”?
Prof. dr. Cornel Mărculescu