MONUMENTUL

Era o zi de vară, când generalul, pe prispa casei,
Chemând pe-ai satului fruntaşi,
Întocmai cum Ştefan, pentru Putna, chemase pe arcaşi
Ca să fixeze locul unde maestrul Danielin
Avea să-nalţe falnic monumentul, cu vultur acvilin.
Nu se putea ca satul în care s-a născut,
Unde-şi are măicuţa-preoteasă, o soră, cumnat locotenent,
Să nu aibă „un dar” de la al său fiu ce-ajunse general, un falnic
monument.
Timp mult nu a trecut. Toamna, monumentul lucrat în atelierele maestrului Danielin din Iaşi a fost adus şi montat de maestru, ajutat de un lucrător cu numele de Juncu.
Aşezat în loc de cinste, în chiar mijlocul satului, în faţa bisericii, altarul credinţei, acest nou altar al jertfei, a cărui înfăţişare am desenat-o alăturat, poartă următoarea inscripţie:
Ostaşilor din comuna Hăbeni, morţi în răsboiul de Întregirea neamului 1916-1919

Sergenţi:
Bucur Gheorghe
Ilie Gheorghe
Băncilă Vasile
Caporali:
Toma Constantin
Marin Florea
Ioniţă Enache
Soldaţi:
Nae Grigore
Arsene Dumitru
Cartan Nicolae
Radu Stoica
Bălan Ioan
Feticioiu Ion
Gheorghe Ion
Radu Dumitru
Maria Stan
Niţu Ion
Cartan Gh.
Ioniţă Nicolae
Olteanu Grigore
Duţă Constantin
Duţă Dumitru
Pănoiu Ion
Radu Nicolae
Crăciun Constantin
Ion Ilie
Popa Nicolae
Braşoveanu Dumitru
Porojan Nicolae
Ene Gh.
Gheorghe Ion
Dumitru Nicolae
Dumitru Marin
Coandă Andrei
Stanciu Vasile
Guţă Dumitru
Băncilă Enache
Ilie Alexandru
Vlăşceanu Dumitru
Stoica Radu
Ion Dumitru
Stoica Radu
Ion Dumitru
Ghiţă Gheorghe
Olebănică Dumitru

Împrejmuit frumos, cu grădiniţă de flori în care nu ştii ce să admiri, covorul peluzelor sau frumuseţea florilor, aştepta să fie inaugurat.
Dar ce păcat:
Când satul aştepta generalul
Să le sfinţească darul,
Să le primească defilarea
Şi să vadă serbarea,
Soseşte telegrama: „A murit generalul”.
A murit în luna octombrie, ziua întâi,
Având pe toţi ai casei atunci la căpătâi.
„A murit generalul”, oftează întregul sat,
Şi n-avu norocul să-şi vadă monumentul. Ce păcat!
Nici că se poate o soartă mai grozavă! Să ridici din temelie un monument în satul în care te-ai născut, unde ai tăi te aşteptau în mare sărbătoare, şi să nu-l vezi, să nu te bucuri de împlinirea datoriei şi a făgăduinţei!
Sfinţirea s-a făcut în ziua de 10 octombrie 1937. Ce zi frumoasă! Ce sărbătoare mare! Au venit de la Statul Major al Corpului IV Armată mulţi ofiţeri.
Colonelul Manafu, lt. colonel Manole,
În cuvinte de slavă şi-n sunet de fanfară
I-au evocat figura, i-au preamărit viaţa,
I-au arătat munca în al patriei ogor,
Ca apoi „Ruga” sunată de muzica militară
Să-i fie, pe vecie, ultimul onor.
Au venit atunci, aduşi de măreţia zilei, mult popor şi multe autorităţi. Nu a lipsit prefectul, pe atunci avocatul Dănescu, nu au lipsit protoiereii, neamurile toate şi lume chiar străină din sate învecinate.
Până şi pensionarii învăţători N. Bărbulescu şi Constantinescu-Viişoara.
Nu se putea ca nea Iancu
Să nu spună un cuvânt,
Să nu depună o floare
Pe-al generalului mormânt.
Şi-au depus flori multe şi jalea a fost mare. Soldatul cel de piatră era numai o floare.[ Ibidem, f. 443.]
Aceasta e povestea monumentului din satul Racoviţa. În piatra lui se vor săpa în aur şi numele eroilor din războiul sfânt. Premilitarii, cum la inaugurare au fost prezenţi la defilare, aşa-n prezent se vor întrece în a-l îngriji şi în a-l înfrumuseţa. La fel căminul cultural, care îi poartă numele, îşi va face un punct de onoare din grija cu care-l va păstra peste veacuri.
VA URMA

Prof. dr. Cornel Mărculescu