I.2. Nicolae C. Popescu, Memoriu despre locuitorii comunei Gemenea din judeţul Dâmboviţa şi hotarul moşiei Gemenea, Tipografia Dâmboviţa, Târgovişte, 1921

MEMORIU
Despre locuitorii comunei Gemenea şi Hotarul moşiei Gemenea

La poalele Carpaţilor, unde apa Dâmboviţei, scăpată din isbiturile stâncilor, din albia sa strâmtă, cât curge prin jud. Muscel pe dată ce intră în jud. Dâmboviţa, aci îşi lărgeşte albia, îşi domoleşte apele, udând un pământ fertil, care poate chiar ea şi-la depus pe vremuri. Aci în nisipul pâraelor, fiind cantităţi bogate de aur, împăratul Traian a găsit cu cale să stabilească, chiar aci, legiunea XIII-a „Gemina, care mai târziu s’a împroprietărit pe acest teren după legile de colonizare militare romane, rămânând stăpâni pe aceste ţinuturi şi formând mai târziu obştea moşnenilor”, „Gemenele” şi astăzi com. Gemenea din jud. Dâmboviţa. Aceşti legionari, după o îndelungată exploatare, nemai putând găsi cu înlesnire aurul s’au dedat vieţei agricole şi creşterii vitelor. Aşa că pe pământul lor deluros, pe lângă albia proprie pentru agricultură, au găsit pe dealuri podişuri fertile, ce le-au curăţit de pădure şi le-au făcut poeni pentru păşune sau pentru fâneţe, ori pentru arătură sau pentru silişte de pomi. Aceste curături s’au numit delniţe şi se făceau în tot hotarul de o potrivă de către primi moşi ce au locuit în acest hotar.
Căci pe data ce un moş, s’au urmaşii lui făceau o delniţă sau o curătură, şi ceilalţi făceau câte o deluită s’au o curătură tot de aceiaş întindere, de aceia vedem risipite peste tot hotarul, delniţele amestecate ale tuturor moşilor. Drepturile moşnenilor în pădure, în izlaz, în prund, în vadul Dâmboviţei, precum şi venitul din aceste se împărţea proporţional cu suprafaţa delniţelor, socotite în pogoane în timpul din urmă.
Putem susţine că primi moşi sau primi legionari şi-au continuat filiaţiunea până astăzi, căci luând parte activă la toate evenimentele războaele şi pribegiile ţărei, deşi mulţi sau stins în luptele pentru apărarea ţărei, sau alţi de boale epidemice, totuşi după stabilirea păcei, sau a sănătăţei, putinii rămaşi în fiinţă, şi au continuat stăpânirea pe acest hotar după principiile arătate.
Cam pela începutul secolului al 18-lea, oare care femei din Gemenele Safta Logofeteasa şi Despa Drăgoiasca au dăruit cu zapise părţile lor de moşie ce au avut în Gemenea, Mănăstirei Sf. Gheorghe Nou din Bucureşti, iar Mănăstirei Radu Vodă nici până astăzi nu se ştie cine i-au dăruit. Mănăstirile, au intrat dela început în stăpânirea delniţelor, ce le-au avut donatorii. S’au din cauză ca mănăstirele, ajutate de călugării grecii şi domnii greci, intrate în posesiune au răuşit să-şi mărească de fapt posesiunea, mai mult decât le scria zapisele, sau că în actele de danie, li se punea egumenilor acestor mănăstiri, condiţiuni de a face din venitul moşiei, acte de filantropie, pe care lor, executatorilor testamentari, nu le convenea a le face, din aceste cauze au găsit cu cale să ascundă actele, căci chiar dela primele judecăţi, cele ştim nu au voit să iasă cu ele. Şi ne simţim tari a crede ca a tot puternicia este cauza că de la 1755 tendinţa egumenului Mon. Sf. Gheorghe Nou din Bucureşti, a fost a face sfoară pe unde i-a plăcut contra uzului local de delniţe, tinzând a expropria pe toţi câţi cu delniţele cădeau în sfoară pretinsă de această Mănăstire.
Primul proces dintre moşnenii Gemeneni şi Mon. Sf. Gheorghe Nou, după actele găsite durează de peste 165 de ani căci la 1755, anaforaua lui Constantin Vodă Ghica, anariseşte (anulează) prima hotărnicie cerută de egumenul Mănăstirei şi lucrată de 24 boeri, pentru că îşi pretindea un drept mai mare fără să-l dovedească cu actele de danie, apoi mai cotropia şi delinţele moşnenilor.
A trebuit moşnenii să stea sute de ani, în judecată cu această Mănăstire, şi ce greu este a-ne putea da seama, cei de acum câtă trudă şi necaz au îndurat, moşnenii Gemeneni, în acest îndelungat timp.
Gândindu-ne la greutatea drumurilor ce făceau ei acum 160 ani dela Gemenea la Domnie, când desigur îşi luau rămas bun dela toţi cei deacasă neştiind de se vor mai înapoia, lăsând la oparte rugăciunile lor, umilinţele lor, de atunci şi socotind numai cheltuielile ce au făcut şi amarurile ce au trebuit să îndure dela 1862 încoa, decând procesu a stat înaintea curţii de apel secţia I-a din Bucureşti şi Înaltei curţi de Casaţie până la 1910, tot mereu pe drumuri, pe ploi, pe arşiţe, pe ger, purtându-şi desnădejdea în suflet şi cerşind bunavoinţă pe la uşile streine, e deajuns pentru a şti, ce arsură trebue să fie în inimă şi ce blestem pe buzele lor tot mai mult însetate de dreptate.
Generaţiuni întregi s’au răspus cu dorul de moşie şi s’au stins cu durerea în suflet, că nu pot lăsa copiilor lor drept moştenire dupe toată cazna şi munca lor, decât străgăurile unui proces.
La 1878 prin sentinţa civilă Trib. Dâmboviţa, No. 161, s’a înfiinţat seqestru judiciar în special pe porţiunea în discuţiune cu Burlăneştii şi Popeştii şi tocmai pe aceasta nu s’a aplicat ci pe cealaltă pădurea din hotarul Gemenea şi de atunci încoace de le trebue un gătej, pentru încălzitul unei legume la foc, trebue să treacă în hotarul comunelor vecine. S’au dacă frigul cumplitelor ierni i-au silit şi au îndrăznit să tae un lemn din pădurea pe care ei singuri au păstrat-o cu primejdia vieţei şi cu jertfa sângelui lor şi a strămoşilor lor tot moşneni iar nu călugări greci, au avut şi au procese ca delicuenţi de mii de lei.
S’au sărăcit familiile cele mai bune, şi fiindcă moşnenii adevăraţi îşi ţine moşia din tată în fiu, fără alte acte de cât posesiunea proantiquo, era şi sunt expuşi a fi condamnaţi, chiar când au tăiat din delniţele lor, căci nu pot prezenta acte. Aşa că mai toţi au plătit amenzi de s’au sărăcit iar cei nesolvabili, au făcut închisoare, astfel ca Legionarul Roman şi-şa pus pe frunte infamia de puşcăriaş.
Ţie milă când vezi această comună inferioară sub toate raporturile altor comuni, gârbovită, generaţiunile tinere slăbite la minte şi clocotită de cele mai mari intrigi, căci ei trăiesc într’o nădejde desnădejduită.

VA URMA

Iulian Oncescu