You are currently viewing DESPRE PĂRERI, VINURI SIMPLE ŞI PRĂJITURI SOFISTICATE

DESPRE PĂRERI, VINURI SIMPLE ŞI PRĂJITURI SOFISTICATE

Incep cu o replică auzită intîmplător, acum vreo doi ani, intr-un loc in care mă aşteptam cel mai puţin! La o expoziţie de vinuri româneşti .
Printre vizitatori, aşa cum se intîmplă la mai toate expozitiile, indiferent de gen, şi cateva persoane venite probabil numai din snobism, numai să nu stea acasă, sau, probabil, dă bine la imagine să poţi spune:” am fost la o expoziţie de vinuri” ! Cert este că, trecînd pe lîngă mine, respectivul, afirmă important şi suficient: „Toate vinurile româneşti sunt proaste! Indiferent de care-ai bea, a doua zi te doare capul!”
Pe limbă mi-a stat să-i spun: „Bre !- că domnule nu pot să-ţi zic ! De la vinurile româneşti nu te doare capul mai mult decît de la celelalte. Cu condiţia să bei un vin bun ! Că, dacă bei zeamă de moţ de bască sau surcică imbuteliate in nu-ş ce subsol de bloc, să mă scuzi, dar nu ai băut vin şi, zii bogda-proste că te doare numai capul” !
Mai este ceva ! Chiar si vinul de top, cît ar fi de bun şi special, dacă-l bei ca pe apă, sau mai bine zis, în loc de apă, apăi, nu te supăra frate ! Se recomndă 2 l de lichid pe zi, nu 2 l de vin!
Am mai spus că durerea de cap de a doua zi se datorează, in mare măsură, cantităţii de alcool ingerate, alcool care provoacă deshidratarea ficatului. De asta e bine ca vinul să fie băut cu un pahar cu apă alături. Dar cîţi respectă regula asta? Beau pînă cînd admiră peisajul de sub masă (dacă de acolo, in general, se mai poate admira ceva), şi a doua zi, dau vina pe vin .
Corect! Nu toate vinurile sunt din categoria sofisticate, de top, de high-end classe, dar sunt vinuri bune, corecte, vinul cel de toata ziua!
Ei, acum că mi-am vărsat amarul, să vă povestesc experienţa mea cu unul din aceste vinuri . Un vin fără pretenţii !

Am tot incercat eu o de prăjitură cu mere şi cremă de vin,dar de fiecare dată, comentariile erau aceleaşi: „Iar ai facut pandişpan cu mere”! A doua zi, prăjitura nu mai păstra aroma vinului !
Ei, acum pentru că mai aveam in casă o sticlă de FETEASCĂ REGALĂ, am zis să incerc iar!
Ce se putea întâmpla? Eventual, alt pandişpan cu mere!
Aşa că am amestecat circa 200 gr. făină cu 1 ou, 100 gr. margarina, 100 gr. zahăr, 1/2 linguriţă praf de copt şi un praf de scoţişoară. Am făcut aluatul, l-am întins in tavă. Peste aluatul din tavă, am tăiat felii, cam 6-7 mere, aşa mai subţirele. Şi, peste ele am pus o cremă făcută din: 1 plic praf de budincă de vanilie amestecata cu 400 ml. vin FETEASCA REGALA si 200 gr. zahăr. Vinul, praful de budincă şi zahărul le-am pus pe foc şi le-am amestecat pînă totul a căpătat un aspect translucid. NU le-am fiert. Deci amestecul trebuie să fie translucid şi de consistenţa unei smîntîni subţiri. Ei bine, amestecul ăsta l-am pus peste mere si, toata tava la cuptor unde, am lasat-o cam 40 min. la foc potrivit.
De tăiat, am tăiat-o a doua zi !
Nu vă puteti imagina ce efect extraodinar are vinul ăsta la prăjitura! Îi dă o aromă de şampanie, uşor acidulată, de prună coaptă bine şi iz de sîmbure de migdale! Şi merele capătă altă aromă, mai puternică, mai proaspătă !
Este totuşi bine să stiţi că, prăjitura asta nu e recomndată copiilor mici! Vinul nu este fiert, este numai foarte bine încălzit, deci păstrează alcoolul si, s-ar putea ca, după o bucată-două, pe cei mici să-i apuce cam brusc, somnul! E bine să evitati!
La fel, nu este recomandată persoanelor care, din varii motive, au interdicţie la consumul de alcool
Pentru ceilalţi este o adevărată incîntare a unei după-amieze, indifferent de anotimp!
Şi, uite-aşa, din cîteva lucruri simple şi un vin simplu, reuşim o chestie sofisticată!
Încercaţi şi-mi veţi da dreptate!

ADRIANA ALDEA