Numeroasele prelegeri ale marelui istoric Nicolae Iorga (1871-1940), scriitor şi om politic român, academician şi profesor universitar, prim-ministru al României (19 aprilie 1931-6 iunie 1932), despre istoria Albaniei, care au oferit delegaţiei albaneze la Conferinţa de la Londra (1913) importante argumente pentru afirmarea drepturilor istorice ale poporului albanez, ca urmare a proclămării Independenței de stat a Albaniei la 28 noiembrie 1912, au fost publicate, în anul 1919, în cartea „Brève histoire de l’Albanie et du peuple albanais”.
Nicolae Iorga a fost cel care a descoperit, în anul 1915, la Biblioteca Medicea Laurenziana din Florenţa, cel mai vechi document cunoscut în limba albaneză, datat din anul 1462 – Formula e pagëzimit, o formulă de botez, un text liturgic scris de Pal Engjëlli, episcop romano-catolic de Durrës. Biblioteca celebră din Florența a fost ridicată în claustrul Basilicii San Lorenzo, care fusese patronată de Papa Clement al VII-lea, membru al faimoasei familii de Medici, aceasta adăpostind peste 11.000 de manuscrise, 2.000 de papirusuri, 1.681 de volume tipărite în secolul al XVI-lea, iar mare parte dintre lucrările de aici – sculpturi, dar și lemnărie – sunt opera faimosului artist al Renașterii italiene, Michelangelo di Ludovico Buonarroti (1475-1564). Prin studiile sale, „marele erudit a privit Balcanii ca locul unde s-a născut, s-a legănat şi s-a copt «copilul» care, cu timpul, a devenit Bătrânul Continent, iar pe balcanici ca pe băştinaşi autentici ai săi”, avea să spună academicianul albanez Kopi Kyçyku. Este de notorietate, faptul că opera marelui Nicolae Iorga conţine numeroase studii, lucrări de sinteză asupra istoriei naţionale, cercetări privind viaţa aromânilor (românilor din Balcani), evoluţia şi autohtonia lor în părţile central-sudice ale Balcanilor, inclusiv în Albania, în cadrul cărora arată că limba folosită de aromâni este un dialect al limbii române, formată, de o parte şi de alta a Dunării, derivată din latina populară, evoluată în mod specific, în secolele de sfârşit ale Antichităţii şi de început ale Evului Mediu.
În plus, Nicolae Iorga, a avut un aport semnificativ prin scrierile sale, peste 250 de articole despre eroul național Skanderberg în obținerea independenței Albaniei, la data de 28 noiembrie 1912 și recunoașterea internațională a statului albanez. Drept urmare, ca o recompensă pentru serviciile aduse poporului albanez, Regele Ahmed Muhtar bey Zogolli (Zogu I 1895-1961) a ales terenul pe care i l-a oferit lui Nicolae Iorga în anul 1931 împreună cu Vasile (Basil) Stoica (1889-1959), reputat publicist, diplomat și analist istoric, care pe atunci ocupa funcția de ministru plenipotențiar al României la Tirana, un teren situat pe malul mării Ionice, în orașul Sarandë, lângă portul omonim. Sarandë (în limba română, Saranda) este o așezare frumoasă, ascunsă într-un golf al Mării Ionice, parte a Mării Mediteranei, iar denumirea orașului-port se poate traduce prin „Cei 40 de Sfinți” și face rererire la „Cei 40 de mucenici din Sevastia”, un grup de soldați romani din Legiunea a XII-a Fulminata, martirizat în anul 320, din cauza credinței creștine, la ordinele împăratului Licinius.
Profesorul Nicolae Iorga a primit cu mare bucurie darul de la regele Albaniei și conform profesorului universitar doctor Adina Berciu Drăghicescu, fiica istoricului Dumitru Berciu (1907-1998), șef al misiunii arheologice române, secretar și apoi director al Institutului Român din Albania (1938-1344), a declarat: „Răsăritul cu soarele lui cald, cu albastra lui Mare, cu dumbrăvile lui de portocali, cu zâmbetul Adriaticii şi cu munţii unde s-a născut mitologia elenică, prin această ereditate sunt deci aşa de adânci ai mei, şi cum soarta a făcut ca din darul graţios al regelui Albaniei să-mi am moşioara mea la Santi Quaranta, în faţă cu vechea Corcira, picioarele-mi vor atinge, poate, un pământ cunoscut strămoşilor.”
Ulterior, la 13 august 1934, Nicolae Iorga a donat statului român terenul, iar aici, în orașul Sarandë a fost construit pe un teren de 1000 de metri pătrați, între anii 1937 și 1938, clădirea Institutului Român din Albania sau „Casa Iorga”, după planurile arhitectului Petre Antonescu, care să aibă ca principală preocupare stabilirea unei strânse legături între oamenii de știință români și cei din alte țări balcanice pentru a reuși să ajungem la o cunoaștere cât mai cuprinzătoare a trecutului istoric și la o înțelegere cât mai vastă a spațiului din sud-estul Europei.
Începând cu anul 1935, Nicolae Iorga l-a delegat să se ocupe de viitorul Institut Român din Albania pe profesorul Dumitru Berciu, ilustru istoric și arheolog, al cărui rol a fost decisiv în ceea ce privește opoziția Italiei la construirea acestui institut, deoarece aceasta susținea faptul că exista o convenție științifică italo-albaneză în sudul țării. În aceste condiții, Dumitru Berciu a încheiat o înțelegere cu guvernul albanez și diplomația franceză, care la rândul ei avea o convenție științifică franco-albaneză în nordul țării, iar drept urmare, albanezii le-au cedat italienilor un teritoriu pentru cercetare în nordul țării, în jurul orașului Skutari.
Arc peste timp, Institutul Cultural Român, prin Direcția Românii din Afara Granițelor, a organizat la Sarandë, în Albania, în data de 19 noiembrie 2016, ora 12:00, evenimentul prilejuit de dezvelirea bustului marelui istoric și politician român Nicolae Iorga, o lucrare realizată cu sprijinul I.C.R. de către sculptorii de origine aromână Zisa Musha și Mario Musha, din Fier, Albania.
Demn de precizat ar mai fi că pe soclul acesteia, stă scris pentru eternitate în limbile română, albaneză și engleză, următorul text: „Nicolae Iorga (5 iunie 1871 – 27 noiembrie 1940), istoric și politician român, prin scrierile sale a ajutat la întemeierea statului modern albanez. Fondator și conducător al institului român din Albania de studii și cercetări arheologice din Saranda (1938-1940)”.
Material realizat pe baza exclusiv a surselor Arhivelor Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe, Institutului Cultural Român și Ambasada României în Albania.
Prof.dr. Cornel Mărculescu
