Radu Anton s-a supărat atât de rău pe partid în acea zi, încât a hotărât în mintea lui, să rupă orice legătură, să înăbușe răul din fașă cum s-ar spune. Avea nevoie de un plan, minuțios alcătuit, pe care să îl pună în aplicare, ușor, ușor, în timp.
Zis și făcut! De zis, era lesne, de făcut mai greu. Dar cum avea o minte sclipitoare, nu își făcea probleme. Important era să nu forțeze lucrurile, să facă totul cu calm, cu răbdare, fără riscuri. Parcă dintr-o dată se maturizase, chiar și pe el îl speria faptul că privea lucrurile de așa natură, ca și cum într-o clipă, trecuseră peste el ani buni. Numai trupul de copil și chipul îi trădau vârsta. Dacă cineva ar fi ghicit atunci gândurile lui…
Seara, când merse la culcare, se gândi bine care să fie prima ,,mutare”. Se afla pe o tablă de șah, imaginară, și era hotărât din start să-i dea șah-mat adversarului său, partidul. Trebuia, mai întâi, să scape de funcția de Comandant de Unitate. Dar cum? Cum să facă? Avea nevoie de un motiv ca să-l destituie. Un motiv solid. Să facă o prostie sau să-i… Asta era, să-i scadă randamentul la învățătură. Dacă avea note mici, cu siguranță nu va mai fi propus la următoarele alegeri.
– Ce idee genială, zise Radu, și adormi zâmbind, mândru de el.
A doua zi, sâmbătă, nu merse la școală. A stat acasă împreună cu Irina și Corina. Tatăl, tovarășuʼ primar, a plecat cum era și firesc, însă mai de dimineață decât de obicei, iar mama, la seviciu, în schimbul de zi. După micul dejun, pregătit de fete, cei drept la o oră destul de târzie, se retrase în camera lui. Începu din nou să-și facă… planul de bătaie. Dintr-o dată, așa din senin, nu se putea să facă pe neștiutorul, mai ales că avea numai note foarte, foarte bune, și nu pentru că era băiatul primarului, ci pentru că se străduia să obțină notele pe merit, să nu dea motive de invidie printre colegi. Așadar, situația lui la învățătură, se va înrăutăți în timp.
Era luna martie, abia la început. Până la vacanța de primăvară mai era ceva timp. O să ia câteva note proaste, pe la materiile de bază, apoi, încet, încet, până la sfîrșitul anului, cam la toate… să-și strice media, și sigur nu va mai fi ales. Însă, făcu un legământ cu sine, care suna cam așa: ,,Voi învăța la fel de mult, dar niciodată nu voi mai răspunde corect la ore. Vor fi zile în care mă voi prezenta cu tema nefăcută, la școală, cu toate că o să scriu separat toate temele. Poate și un pic obraznic voi fi din când în când, asta până când am să scap de funcția de comandant. Pe urmă… mai vedem!”
-Radu, trebuie să vorbim. Vino te rog în casă!
-Da, tată, imediat, zise Radu și se sculă agale de pe banca de sub cireș.
Știa, nu bănuia, ce o să urmeze. Aștepta de mult timp această discuție, era inevitabilă, chiar se mira în sinea lui că trecuse atâta timp. Era pe la jumătatea trimestrului al treilea, după cum era împărțit pe atunci anul școlar. Obținuse, așa cum își propusese câteva medii mai mici pe trimestrul trecut și…se simțea mândru. Obiectiv atins! Acum, luase note bune și mai puțin bune.
La început, tovarășa dirigintă, a trecut cu vederea, crezând că lucrurile se vor îndrepta, dar se considera datoare să-i aducă la cunoștință tovarășului primar . Așadar, îl chemă la școală, oarecum jenată de situație, și discutară, analizând problema pe toate părțile pentru a găsi o explicație.
Dar nu găsiră, așa că cel mai în măsură să o dea, era Radu, firește.
Așadar, intră în casă și așteptă. Neștiind unde, cum și în ce mod avea să fie abordat să dea explicații în legătură cu situația lui la învățătură, acesta nu avea pregătit nici un răspuns. Lăsase lucrurile să meargă de la sine, se gândise că va găsi el o explicație, o scuză, un motiv, ceva… la momentul potrivit.
Tatăl său, se așezase pe fotoliul din sufragerie. Radu se opri în fața lui, rămânând în picioare. Îi convenea situația. Se priveau cumva de la același nivel. Dacă lucrurile ar fi stat invers, s-ar fi simțit dominat. Era atent la fiecare gest și mimică a feței tatălui și aștepta întrebările. Știa că vor fi mai multe, nici nu se putea altfel. O tensiune apăsătoare plutea în aer. Veni, firește, prima întrebare:
– Radu, te întreb ca un tată îngrijorat, nu-ți fie frică să-mi răspunzi. Ce se întâmplă cu tine? Vreau un răspuns cât se poate de sincer.
Încercând să câștige timp pentru a pregăti răspunsul, Radu întrebă la rândul lui:
-În legătură cu ce?… Nu înțeleg!
-Cu situația ta școlară, cu ce altceva? Azi am fost chemat de tovarășa Grigore, diriginta ta, și am rămas surprins, crede-mă, când mi-a arătat catalogul. Mediile tale pe trimestrul doi au scăzut simțitor, și nici acum nu stai pe roze.
Cum se poate să se lase pe tânjeală un ditamai comandantul de unitate, Radu? N-ai învățat nimic de la surorile tale?… Nu le-ai urmat exemplul?… Au fost totdeauna premiante! Se poate una ca asta? Ce explicații ai? Aștept…
Mi-a crăpat obrazul de rușine! Nu mă gândeam nici în ruptul capului că voi fi pus într-o astfel de postură!… Noroc că tovarășa Grigore a făcut în așa fel să nu mai fie nimeni de față când am purtat discuția. Dacă ar mai fi fost și altcineva, situația ar fi fost și mai jenantă. Aștept un răspuns!, zise tatăl încă o dată.
-Tată… știi, materiile sunt din ce în ce mai grele, încercă Radu să dea un răspuns tras de păr la multitudinea de întrebări dar a fost oprit, brusc, de cum a deschis gura.
-Mai grele? Nu sunt aceleași materii pe care le-au învățat și surorile tale? Ele cum au reușit? Au fost oare mai responsabile, sau mi se pare mie? Nu e un motiv, Radu, motivul e altul. Poate fotbalul, poate timpul pierdut pe ulițele satului în tovărășia cui nu trebuie, poate lipsa de respect față de mine, poate faptul că prea le-ai avut pe toate, nu ți-a lipsit nimic…
-Tată, crede-mă te rog, nimic din toate astea nu au nicio vină!, zise Radu prinzând curaj. Eu chiar vreau să învăț, îmi dau toată silința, stau multe ore în casă să-mi fac temele. La joacă mă duc pe apucate, știi, dar nu reușesc să țin minte tot! Zău tată, învăț, dar!…
-Dar cu temele nefăcute te-ai dus la școală, așa e?… Cum poți să explici?
-Am uitat, asta e… te rog, iartă-mă, sper să nu se mai întâmple!, mai zise el, încercând să pară cât mai convingător.
-Bine, uite ce e. Eu am toată încrederea în tine. Știi prea bine că în voi, copiii mei mi-am pus toată baza și încrederea. Vreau să fac OAMENI din voi, să fiți mândria societății și a… partidului!
Exact de acest cuvânt se temea Radu că va fi adus în discuție. Se temea că în momentul în care va fi rostit, va racționa într-un anume fel și se va trăda. Dar atâta putere de concentrare avu în acel moment, încât nu se trădă cu nimic. Și era doar un copil… Un copil plin de ură împotriva unui dușman nevăzut.
-Tovarășe Instructor de pionieri, Consilul Pionierilor, a hotărât în unanimitate, destituirea din funcția de comandant al unității noastre, a pionierului Anton Radu în urma analizei situației la învățătură… etc… etc… Raportează președintele Consiliului de pionieri al școlii, pionier Bucur Matei.
Și în acel moment, după îndelungi așteptări, Radu răsuflă ușurat. Planul său funcționase perfect. Greu cei drept, dar reușise. Scăzuse media generală pe trimestrul al treilea în clasa a cincea sub opt, fapt care îl propulsase pe locul șase pe clasă, neprimind la sfârșitul anului școlar nici mențiunea de merit.
Asta se întâmpla la începutul clasei a șasea, la alegeri în funcții ale pionierilor cu situații foarte bune la învățătură.
El nu se mai număra printre ei, la fel cum nu s-a numărat nici printre cei care fuseseră în tabără la munte ori la mare.
El, și-a petrecut vacanța… acasă. A petrecut-o rezolvând probleme și exerciții la matematică, la gramatică, lecturând un teanc de cărți, drept pedeapsă pentru rezultatele slabe la învățătură.
În anii următori, Radu a avut grijă să mai ia câte o notă proastă pe ici pe colo, atât cât să fie sigur că nu va mai fi ales în funcții de conducere, însă în clasa a opta, după ce s-au făcut alegerile, socotind el că nu mai sunt…riscuri, a început să răspundă la ore fără nici o reținere, obținând note maxime la toate materiile, spre surprinderea colegilor, a profesorilor și a familiei. Cei drept, mai ales a tatălui care nu înțelegea ce se întâmplă și cum se poate ca așa, dintr-o dată, materiile să nu i se mai pară… grele!
Grele, nu au fost niciodată, era numai un pretext, noi știm. Și ce mai știm, și nu știau alții, e faptul că în tot acest timp, Radu a… jucat în partidă dublă. Învăța și își făcea temele zilnic, însă la școală prezenta numai ce și când credea el de cuviință, iar la ore răspundea atât cât era necesar.
Iar planul lui de a fi independent în gândire și a nu da ocazia niciodată ,,partidului” să intervină în luarea propriilor decizii încă mai funcționa.
La terminarea clasei a opta, cu toate insistențele părinților de a merge la un liceu economic, el a ales un liceu industrial, cu profil electrotehnic. Descoperise de curând o pasiune pentru aparatele electrotehnice și nu a fost chip să se lase convins, cu toate că aceștia deja îl vedeau un mare contabil pe la vreuna din intreprinderile gigant ale platformelor industriale, sau de ce nu, în opinia tatălui un mare activist de partid, undeva pe la centru. Dar nu a fost chip să se lase convins. Încă o dezamăgire pentru tovarășul Marin Anton, care între timp urmase cursurile Școlii de Partid, cu un nume de rezonanță la acea vreme, ,,Stefan Gheorghiu”, iar prin politica partidului de rotire a cadrelor și a dăruirii de care dădea dovadă ajunsese nu demult, Președinte de CUASC.
Iar fetele lui, se pregăteau intens să intre la Agronomie.
Avansase și Elena, lucra de ceva timp la tehnico-administrativ, și făcea parte din Biroul Organizației de Partid pe fabrică.
Toate aceste realizări ale familiei Anton, erau văzute cu ochi buni de unii, de alții nu prea. Aveau ei foarte mulți prieteni, chiar foarte sus puși, dar și câțiva care le purtau sâmbetele și nu-i aveau la inimă… Dar asta era: nici soarele nu poate încălzi toate văile, atunci cum ar putea un om să mulțumească pe toată lumea?
Și iar mai trecură patru ani ca vântul, ani în care Radu, își calculase minuțios fiecare mișcare, drămuise cu grijă fiecare notă, fiecare medie, mai avea pe ici pe colo și câte o… scăpare, tocmai pentru a fi sigur de faptul că nici în liceu nu va avea nici un amestec cu directivele partidului.
Parcă ceva îi spunea lui că tatăl descoperise strategia, dar niciodată nu lăsase să se înțeleagă. Era de altfel și ușor să-ți dai seama. Radu petrecea foarte mult timp făcându-și temele și învățând. La ce minte sclipitoare avea, ar fi trebuit să fie notat cu zece pe linie. Însă el mai avea și note mici, cu voia lui firește. De multe ori tovarășul Anton reflecta la acest aspect dar, cunoscându-l bine pe fiul lui, îl lăsa în ,,plata Domnului”, tocmai pentru a nu îngreuna mai mult situația și a produce o și mai mare ruptură între ei. Era convins sută la sută că acesta juca aceeași partidă dublă ca și în școala generală. Într-o seară, după cină, totuși consideră necesară o discuție între ei doi, ca de la bărbat la bărbat, dacă ținem cont de faptul că de foarte curând, Radu, devenise major.
Așadar, cu o privire blândă și glas duios de părinte iubitor, îl abordă:
-Fiule, mai sunt câteva luni până se termină anul școlar. Pregătit pentru bacalaureat ești, știu asta, însă tot nu ne-ai spus ce o să faci mai departe. Uite, Irina și Corina termină facultatea. Vor avea cu siguranță un loc de muncă asigurat. Tu ce ai de gând să faci? Sper din tot sufletul, lăsând la o parte micile divergențe dintre noi, că vei face o alegere bună. Vei merge în continuare pe electrotehnică, ori ți-ai schimbat… orientarea?
-Orientarea politică nu mi-am schimbat-o, tată, și nu mi-o voi schimba niciodată. Știu că asta vrei să afli mai întâi. Recunosc, sunt o fire rebelă, îmi place așa cum sunt și așa voi rămâne. Am căutat pe cât am putut să nu creez probleme, ca să nu-mi creez mie probleme. Și asta voi face și de-acum în colo, stai liniștit. Tovarășul Marin Anton nu va fi făcut de rușine, dar nici Radu Anton nu va fi făcut membru de partid. Niciodată! Cât privește celălalt aspect, da, merg în continuare. Îmi place această alegere pe care am făcut-o și voi merge la Politehnică. E timpul să facem rotirea de cadre, nu?, parcă așa se zice. Tot vor veni fetele pe… funcții la țară, așa că voi merge eu, în sfârșit, la București. Cu toate că dacă aș fi avut altă alternativă, aș fi optat pentru ea. Nu prea mă dau în vânt după… capitală. Sper să fie ceva temporar.
-Bine, Radu, e alegerea ta. Nu e cazul să intrăm în polemici. Știi cum se zice: fiecare doarme așa cum își așterne. Eu am așternut pentru toți. Tu, cel puțin, să fii în stare să așterni pentru tine. Ești fiul meu și îți doresc numai binele, de aceea îți spun un secret: ca pionier, și mai apoi ca utecist, micile abateri ți-au fost trecute cu vederea. Știu că multe nu ți-au convenit dar n-ai avut de ales. Acum… sau mai bine zis, de acum încolo, ai mare grijă! Ești major, ești responsabil pentru ceea ce faci și intreprinzi, și mai ales pentru cum gândești. Știu că nu îți va face plăcere să auzi asta, dar… nu te juca cu partidul. Dacă vrei să stai departe de el, ține-l departe de tine. Ești tânăr, necopt încă la minte. Nu te lăsa atras de alții în situații fără ieșire. Știu foarte bine cum stă treaba. De când sunt la județ, cunosc multe dedesubturi. Căci tovarășul Marin Anton, fusese ales Secretar de Partid pe linie județeană!
-Da tată, am înțeles aceste lucruri, nu e nevoie să îmi spui de două ori. Te apreciez pentru ceea ce ai făcut pentru noi, dar nu trebuie și să fiu de acord cu tine. Nici împotriva ta nu sunt, te asigur de asta, dar…
-Fiule, te înțeleg. M-am gândit mult la asta. Mi-a trebuit timp să înțeleg când s-a produs… ruptura. Ai rămas marcat de acea seară, așa-i? În ʼ77 când a fost cutremurul…
-Cum nu se poate mai adevărat! E bine că ți-ai dat seama, mi-ar fi fost greu să-ți explic. Da, atunci mi-am jurat că nu voi sta niciodată față în față cu partidul, și nu voi fi la ordinele lui!
-Sper că această discuție a fost clară, zise tatăl. Nu te supăra dar vreau să fiu sigur că ai înțeles cum stă treaba.
-Da, am înțeles, răspunse Radu liniștit.
Liniștit însă n-a putut sta nici tovarășul Secretar de Partid de la județ, nici tatăl Marin Anton. Erau una și aceeași persoană, firește însă fără să vrea, fiecare parte a întregului îl privea pe Radu în alt fel. Știa că în cadrul Politehnicii erau foarte mulți… anticomuniști, atât în rândul studenților, cât și al profesorilor. Firește că nu avea cum să aibă liniște, cunoscând antipatia politică a acestuia.
Era după perioada în care se înregistraseră cele mai mari neajunsuri și rămâneri în urmă în economia țării. Dar, datorită politicii Partidului Comunist, prin sacrificii enorme, restricții și politică economică bine gândită, a negocierilor duse cu reprezentanții oficiali ai diferitelor foruri, în scurt, foarte scurt timp, se ajunsese la redresarea și relansarea economiei, precum și la restituirea accelerată a datoriei externe.
Toate acestea s-au reflectat drastic asupra populației . S-a ajuns, prin Decret Prezidențial la restricționarea curentului electric, la raționalizarea alimentelor, cartelarea combustibilului și înterzicerea circulației autoturismelor pe drumurile publice în fiecare duminică, stabilindu-se un program care trebuia respectat cu sfințenie, iar toate acestea, coroborate cu multe altele, au dus la nemulțumiri majore în rândul cetățenilor, la formarea de… bisericuțe, cum se spunea pe-atunci, cu percepții anticomuniste.
Tatăl lui Radu cunoștea foarte bine toate acestea, tocmai de aceea era îngrijorat peste poate de soarta lui, în cazul în care ar fi complotat într-un fel sau altul împotriva sistemului.
Nu se accepta nici un fel de amestec în treburile interne ale partidului ori al țării. Moral, se simțea obligat să-l supravegheze, îndeaproape, fără însă a se trăda în vreun fel. Așadar, imediat ce Radu a început cursurile facultății, a fost… monitorizat permanent, din umbră de tovarășii activiști care făceau parte din Biroul Organizației de Partid al Politehnicii, la cererea expresă a tatălui său. Era o măsură de precauție imperios necesară, deoarece întreaga țară ședea pe un butoi cu pulbere, gata să explodeze în orice moment.
Și acel moment, inevitabil, atinse punctual culminant în luna Decembrie a anului de grație 1989.

Flori Bungete