-Bravo  copii! Vă felicit din toată inima! Mă bucur mult pentru voi! Nici nu se putea să nu reușiți, la cât efort ați depus! Însă greul abia acum începe. Adică, după ce veți începe cursurile. Primul pas l-ați făcut cu dreptul, continuați tot așa! îi întâmpină domnul Rotaru pe Radu și pe Cosmin, după examenul de admitere pe care îl trecuseră cu brio. Diseară, cinăm în familie, iar apoi drept recompensă, vă dau câteva zile libere. Le meritați! Puteți plecaunde doriți.

-Mulțumim, unchiule, chiar aveam nevoie de puțină odihnă! De plecat, mai vedem. Poate ideal ar fi fost să mergem să ne vedem familiile, a trecut atâta timp, dar eu prefer să rămân aici. Nu zic că nu mi-e dor, dar faptul că știu că sunt bine, mă liniștește.

-Nici eu nu am nicio pornire, zise Radu. Mie îmi este bine aici, lor acolo, și lăsă involuntar capul în jos, gânditor. Nu cred că mă voi întoarce prea curând…

-Vă înțeleg, oricum, nu era timp pentru un asemenea drum acum. Dacă doriți, în august, în concediu, e altceva. Trei zile plus weekend-ul e puțin, dar meritați un mic prilej de a vă reîncărca bateriile. Nu vă condamn. Eu m-am reîntors în țară după zece ani, și asta, datorită schimbării regimului, dar asta-i altă poveste…Dacă nu reușeam în scurt timp să-mi aduc și familia aici, poate lucrurile ar fi stat altfel. Deci, ne vedem diseară și apoi, liberi!

-Domnule Rotaru, eu parcă tot simt nevoia de a vă mai mulțumi încă o dată, nu se putu abține Radu. Aș fi fost mândru dacă ați fi fost tatăl meu. Nu mă înțelegeți greșit. Eu îmi iubesc tatăl și apreciez tot ce a făcut pentru mine. Dar apreciez în mod deosebit faptul că dumneavoastră v-ați fost mereu propriul stăpân.  Nu mulți au avut o asemenea tărie de caracter! Dar și asta-i dintr-o altă poveste!

-Desigur, desigur, te înțeleg chiar foarte bine, știu ce vrei să spui, dar vezi tu, Radu, nu toți oamenii sunt născuți sub aceeași zodie. Nu trebuie să condamnăm pe nimeni, indiferent de situație. Nici să-l controlăm și nici să-i impunem. Asta ar fi teoretic. Practic însă, în funcție de n factori, lucrurile nu stau chiar așa. Dar, important este ca fiecare om, el singur, să înțeleagă și să își dea seama la timp că este lăsat pe pământ cu voință și gândire proprie. Dacă  nu înțelege asta, atunci e marea problemă. Devine vulnerabil, ușor de manipulat și încet, încet, trăiește și muncește pentru un sistem care, vezi tu?… hai să lăsăm asta. Noi suntem constructori, nu analiști politici! Fiecare cu meseria lui, cu demnitatea și respectul de sine. Ne vedem diseară, OK?

– Bineînțeles, plăcerea e de partea noastră!, răspunse Radu, meditând la cele spuse de domnul Rotaru.
La ora cinei, se aflau deja în fața ușii și se pregăteau să sune, când aceasta se deschise, făcându-și apariția în cadru, nimeni alta decât tânăra stăpână, toată numai zâmbet și bucurie.

-Hello! Welcome!…

-Hello, Mirabela. I’m glad to see you!  Howʼs my sweet cousin doing?

-I’m fine!I was expeting you! Dar ce englez veritabil avem aici! Ai progresat foarte mult. Sunt mândră de tine, dar ai grijă să nu uiți să vorbești românește, și îi făcu cu ochiul ștrengărește. Tata nu ar fi de acord…

-But you, Radu, you don’t say anything?,continuă Mirabela.

-Yes, you are very beautiful!

-You make me blush!…

(-Bine ați venit! Mă bucur să te văd!

-Ce mai face scumpa mea verișoară?

-Sunt bine, vă așteptam! Dar tu, Radu, nu spui nimic?

-Ba da, ești foarte frumoasă!

-Mă faci să roșesc!)

După acest dialog bilingv dintre Mirabela, Cosmin și Radu, cei trei intrară în casă. Tânăra, se îndreptă iute spre sufragerie pentru a anunța venirea celor doi, în timp ce Cosmin, îl întrebă ușor ironic pe Radu:

-Mi s-a părut mie, sau ce am auzit semăna a…declarație de dragoste?

-Ai văzut de prea multe ori filmul, cred, dădu acesta replica în loc de răspuns!

-Eu cred mai degrabă, că de-abia acum se scrie scenariul pentru…o telenovelă cu iz londonez…Începutul e promițător, pentru final ai nevoie de puțin ajutor?

-Nu, mulțumesc, stai în banca ta, e un film cu buget redus, friend!

-Ok, am înțeles…Casanova!

-Hai, băieți, îndrăzniți! Părinții mei vă așteaptă, și congratulations!  Scuzați-mă, am omis, felicitările!

-Mulțumim, zise Radu, nu-i nimic, știm că te bucuri pentru noi!

-Desigur, faceți parte din familie doar. Dar acum, hai la masă!îi invită Mirabela și îi conduse pe tineri spre… dining room.
În mijloc trona o masă mare acoperită cu o față de masă lucrată manual, cu motive naționale moldovenești adusă de doamna Rotaru din România, pe care o scotea numai la ocazii speciale și în mod deosebit când primea români la masă, peste care „așternuse” platouri cu diferite preparate, desigur tot cu specific românesc. Erau de peste zece ani plecați din țară, dar în casă se vorbea numai românește când erau în familie sau înconjurați de alți români, cu toate că toți trei vorbeau engleza perfect.

Lui Radu, această atmosferă îi aduse aminte de…acasă! Parcă vedea masa din sufragerie acoperită de o față de masă, mare, albă, cusută de mama lui, Elena. Și o parte din bucatele pregătite de doamna Clara erau asemănătoare cu cele pregătite de „fetele” familiei Anton cu ocazia diferitelor evenimente. Oftă ușor, reținut, și spuse:

– Sărut mâna, doamna Rotaru, mulțumesc… Mulțumim de invitație!

– Sărut mâna, mătușă, hmmm…ce frumos miroase! Parcă aceste mâncăruri ar fi pregătite de mama. Zici că sunteți surori, zău, și se grăbi să își îmbrățișeze mătușa, care într-adevăr era sora mamei lui.

De altfel și semănau foarte mult.

-Vino încoace se te sărut, lingușitorule! Cum mai semeni tu cu cumnatul Vasile, bucată ruptă nu alta.
Bine ați venit, hai luați loc, mai zise aceasta, se răcește mâncarea, și mai ales mămăliguța. Așa-i că v-am adus aminte de acasă? Așadar, simțiți-vă ca atare! Poftă bună să avem!
Și au avut, nici că se putea altfel, la câte bunătăți se aflau pe masă. Doar aveau ceva important de sărbătorit.
De fapt, dublu eveniment: absolvirea Mirabelei și intrarea celor doi tineri la Universitate.

Lui Radu, gândul îi fugi din nou, departe în ograda părintească. Cât se bucurase mama, când o sunase și îi împărtășise reușita lui la Facultate. Parcă simțise îmbrățișarea ei de la mii de kilometri depărtare. Puterea gândului, chemarea sângelui, dragostea de mamă, dorul de acasă, toate acestea la un loc făcură să pară aievea când mama, la final de convorbire a zis:

– Te pup și te îmbrățișez cu drag, copilul meu! Sunt mândră de tine dar…mi-e tare dor de tine!

Și sigur câteva lacrimi fierbinți s-au prelins pe obrajii ei, căci Radu le-a simțit nu numai căldura ci și amărăciunea!

Lacrimi fierbinți și amare vărsate de o mamă care nu și-a văzut și nu și-a strâns copilul în brațe de aproape doi ani. Timp în care Radu a muncit cât alții toată viața. Și mama lui știa asta, chiar dacă el îi spunea mereu că e bine, să nu-și facă nicio grijă. Dar inima ei de mamă altceva îi spunea, iar ea o credea și încerca să-i aline durerea privind ore în șir la fotografiile lui de când era copil și până acum, om în toată firea, pierdut printre străini. Însă, de câte ori vorbiseră la telefon, Elena nu îl întrebase niciodată în mod direct când are de gând să se întoarcă. Îi spunea numai atât:

-Ai grijă de tine Radu! Ești de-acum pe propriile picioare, dar nu calci  pământul unde îți sunt rădăcinile. Te poate apleca orice adire de vânt! Aici, nici furtuna nu te poate îndoi, să nu uiți asta ! O fi pâinea mai albă, dar mai gustoasă nu poate fi…doar dacă te amăgești. Și tu nu ești omul care să se lase amăgit. Iar el îi răspundea de fiecare dată:

-Te iubesc mamă, să nu uiți asta niciodată! Întotdeauna ți-am luat sfaturile în seamă și așa voi face mereu. Știu că și tu mă iubești, și te asigur, voi rămâne în picioare indiferent pe ce pământ voi călca, răspundea Radu.

Involuntar oftă adânc, pierdut în gândurile sale. Reveni cu picioarele pe pământ abia când se auzi întrebat:

-Radu!…S-a întâmplat ceva? Nu mai ești de mult cu noi!

-Scuze! Nu, nu s-a întâmplat nimic, domnule Rotaru, doar mă…gândeam.

-Adică îl furase peisajul, mai bine zis, nu se putu abține Cosmin. Ai dat iar o roată prin ogradă? Ți-e…

Dar nu mai apucă să  zică ceva, că Mirabela îl întrerupse brusc:

– Cosmine, nu fi rău, ție nu îți este dor de casă? Uite, eu am trăit mai puțin în România și tot  îmi este dor. După atâția ani, îmi este dor de bunicii care mai sunt în viată, de rudele de la țară, de verișori și verișoare, de prietenii din copilărie, de zăvoiul din spatele grădinii, de pârăiașul în care ne scăldam vara, de mirosul fânului cosit de bunicul în zorii zilei, de cântecul cucului, de…de tot și de toate îmi este dor! Dacă ar fi vreodată să aleg, eu aș alege să mă întorc în țară.

-Gata, gata, m-ai convins! Vin și eu cu tine. Vii și tu Radu? Auzi, cântă cucu,se amuză din nou Cosmin.

-Ce scurtă e calea de la iubire la ură, filozofă Mirabela. Cu un minut în urmă erai verișorul meu „cel mai iubit dintre pământeni”, iar acum te urăsc de moarte! Apoi scoase limba la el ca un copil răzgâiat.

-Mirabela, nu-i frumos, e și Radu de față!

-Pe Radu îl iubesc, tată, el nu e ironic…Răule, mai zise ea sfidătoare către Cosmin!

-Hopa! Altă declarație de dragoste. Cred că ceva plutește în aer… Ha, ha, ha!…

-Gata copii, terminați. Zău, nici nu știu cum s-o iau: să mă amuz sau să mă îngrijorez! interveni, zâmbind  doamna Clara.

-Da, da, mătușă, ascultă-mă pe mine! Știu ce zic!maiadăugă Cosmin.

– Pe mine, sincer, toată treaba asta mă amuză. Mă simt din nou tânăr, fără griji, fără responsabilități. E  plăcut să stai în preajma tinerilor! Am să-mi fac un obicei din asta.
Păcat că s-a făcut așa de târziu. Ce repede trece timpul! Încep să resimt, se-adună anii…

– Ce să zic, repede trecurăm în extrema cealaltă, ripostă, de această dată ,doamna Clara! Așa mai pe ocolite, vrei să spui că îmbătrânim, nu? Poate tu…

-Tu ești în avantaj, îi luă Ștefan vorba din gură, ai zece ani mai puțin!

– Hai, gata,să nu stricăm o seară așa de frumoasă!

-Ai dreptate, iertați-ne, băieți! Ce aveți de gând să faceți în astea cinci zile? Plecați undeva?

-Nu, nu plecăm, rămânem în oraș. Nu am avut niciodată timp suficient să-l vizităm așa cum ne-am fi dorit, așa că acum, asta o să facem.

-Fără ghid? Dacă vă rătăciți, întrebă Mirabela. Mă ofer! Voluntar…

-Păi cum altfel, crezi că noi avem bani de aruncat? zise Cosmin. Poate așa, o cafea, o prăjitură, o înghețată…o măslină, o scobitoare…

-Ha, ha, ha…Am înțeles cum stau lucrurile! Fie, concise ea, mai mult ca să aibă ea ultimul cuvânt.

-Astea toate, din partea casei. Pentru Radu nu hotărăsc nimic! El plătește, dacă e cazul, separat. Așa-i bre? Știu: așa-i, așa-i, vorba cântecului…Nu? Cheș sau cu cardul?!

Și începu să râdă cu poftă când îl văzu pe acesta pus în încurcătură.

– Copii, chiar a fost o seară minunată! Vă mulțumim și vă mai așteptăm, zise doamna Clara.

– La fel zic și eu, m-am simțit minunat, spuse și domnul Rotaru.

– Noi trebuie să vă mulțumim! Acum ne retragem. Noapte bună!

Și se ridicară îndreptându-se spre ieșire.

-Vă conduc, așa se cade, eu v-am primit doar. Trebuie să-mi îndeplinesc datoria de gazdă până la capăt.

Ajunseră la ușă, departe de a fi auziți de soții Rotaru.

– It was a great night!, zise Cosmin.

– I share the same view!, răspunse Mirabela.

– You, Radu, how did you feel?, mai puse ea o întrebare.

– Equally wonderful, I have no words!, răspunse acesta.

(-A fost o seară minunată!

-Sunt de aceeași părere!

-Tu, Radu, cum te-ai simțit?

-La fel de minunat, nu am cuvinte!)

-E o plăcere să vorbesc cu voi în engleză, sunteți minunați! Când vă treziți, mâine dimineață, așa pe la prânz, aștept un telefon de la voi să stabilim programul zilei. Trebuie să profităm, până nu mă îmbie tata cu un loc de muncă în cadrul firmei. Nu zic că nu îmi face plăcere să lucrez în echipa lui, dar nici nu mă grăbesc. Asta rămâne între noi! Ne-am înțeles? Cosmin?…

– La cât mă urăști, vrei să îți păstrez și secretele?zise Cosmin, arcuindu-și sprâncenele, ca un semn de întrebare.

– Gata, mi-a trecut, ești din nou preferatul meu! Și te iubesc, la fel ca înaite, se alintă Mirabela, țuguindu-ți buzele.

– Și eu te iubesc! Ești irezistibilă, dar știai asta, nu-i așa? Tu Radu? Tu n-o iubești?! Hai, zi și tu ceva!

-Eu îi spun, good night!

-Și vouă!Vă sărut dulce! Să mă sunați, da? Adugă fata, trimițindu-le bezele.

-Cu siguranță! Hai să mergem, e târziu!, mai zise Cosmin, adresându-se lui Radu. De mâine avem multe de făcut. Pa, Mirabela, ne auzim!
Și au avut într-adevăr, vreme de trei ani cât au durat cursurile până la obținerea licenței, concomitent cu programul de muncă de pe șantier, cu un concediu petrecut în țară și cu poveștile de dragoste.Care povești? Povestea de dragoste a lui Radu și a Mirabelei, și o alta, a lui Cosmin și a Daianei. Cine e Daiana? O fată din multe alte fete, studente la prestigioasa Universitate  din Londra.

Flori Bungete